Aceasta ar fi cea de-a treia reclamă care mi-a mâncat urechile în ultima vreme în timp ce încercam să-mi ascult playlist-ul de pe YouTube (a treia după cele două despre care v-am scris ieri, respectiv spotul Vodafone cu obsesivul „e bine” și cel de la Orange). Dar când îți plac reclamele, chit că mai ajungi câteodată să fii și supra-expus, taci, asculți și, dacă tot treci prin ele, te uiți și cu atenție 🙂
Și ce am descoperit foarte mișto la reclama asta e faptul că împletește extraordinar de bine și firesc elementele specifice filmelor cu James Bond și notele stabile ale spoturilor pentru berea Heineken. Evident, a existat în mod sigur un motiv bun pentru care s-au asociat de la bun început cele două branduri. Spiritul de aventură e, probabil, doar unul dintre ele; teoretic, e cel mai evident, dar practic motivele sunt mult mai complexe. Vă reamintesc că cele două mărci au un parteneriat încă din 2012, din ajunul lansării lui Skyfall, iar atunci au fost destule discuții pe tema înlocuirii băuturii consacrate a lui James Bond, vodka („shaken not stirred”), cu berea (care nu prea e percepută ca fiind o băutură cine știe ce de elegantă, eleganța fiind unul dintre atributele esențiale ale lui 007).
Însă Bond pare să tot evolueze și să se adapteze la schimbările impuse de modelele contemporane, așa că n-avem decât să ne mai adaptăm și noi cu schimbările lui. În rest, felul în care se desfășoară cursa este construit foarte riguros în raport cu aspectele comune ale celor doi titani: dinamism, intensitate, situații surprinzătoare, eleganță ludică și un stil foarte aparte de umor. (Poate doar sticlele de bere de pe tavă apar cu ceva mai puțină finețe, dar ar putea intra la categoria situațiilor surprinzătoare.)
Ca de obicei, omuleții de la Heineken reușesc să spună (foarte bine!) o întreagă poveste într-un minut și jumătate, iar asocierea cu promovarea noului James Bond nu are de ce să nu-și atingă scopul scontat, respectiv de a-și putența unul altuia valoarea
Am menționat deja în articolul despre Webstock hashtag-ul #HaiSimona, iar de astăzi puteți vedea și spotul care s-a născut din aceeași idee:
Mie-mi place foarte mult conceptul și cred că aprecierea mea e mai presus de subiectivitatea aferentă afinității mele pentru Simona Halep și pentru felul în care comunică online Vodafone în general. Chiar am sentimentul că hashtag-ul acesta va uni o comunitate caldă și puternică și da, orice încurajare contează! 🙂 Eu intenționez să urmăresc evoluția fenomenului și sper că vom fi mulți cei care o vom susține pe Simona Halep înainte de fiecare meci printr-o fotografie cu gestul pe care și l-a consacrat victoriilor. Puterea internetului chiar e uluitoare, iar jucătoarea noastră bătăioasă chiar merită să fie „cea mai susținută sportivă din online-ul românesc”! #HaiSimona!
Cât despre cealaltă campanie pe care o desfășoară Vodafone în această perioadă, peste care n-am niciun dubiu că ați dat dacă petreceți oarece timp pe YouTube, aș spune că am sentimente oarecum amestecate. Pe de o parte, recunosc, mă scoteau din sărite cei 100 de „e bine” pe care-i auzeam în timp ce încercam să-mi ascult melodiile din playlist, dar așa iritată tot mi-a atras atenția reclama cu pricina și la un moment dat chiar m-am uitat până la capăt la ea:
Și chit că nu e cea mai bună idee ca un brand să-ți atragă atenția printr-un demers de enervare (deși nici nu-i suspectez că acesta ar fi fost scopul, cu toate că reacția mea cel puțin a fost aceasta), totuși, își atinge scopul 🙂 Iar dacă ai răbdare să urmărești tot spotul descoperi cu totul altceva – emoție, căldură, familie, legături veritabile etc. Singura chestie ciudățică e, din punctul meu de vedere, privirea copilului…
A, și mi se pare interesant că și Orange are o abordare oarecum similară, de unde deduc că acesta este subiectul spinos al momentului – acoperirea serviciilor. Ca să fie mai clar la ce mă refer, vă atrag atenția că Vodafone se promovează acum cu ideea de „Oricând contează”, iar Orange pune accent pe „oriunde ai fi”:
OK, vizual comunică diferit, par să se adreseze mai degrabă publicului tânăr, accentul nu cade doar pe internet (spre deosebire de Vodafone, care pare să aibă și motive bune pentru care evidențiază aspectul vitezei pentru 4G), se joacă frumos și cu dinamica aferentă lui „oriunde”, dar chiar e de urmărit fenomenul 🙂
Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.
Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.
Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):
Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.
Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).
Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂
Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂
PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).
PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂
Am căutat de-am înnebunit reclama cu hotelul și liftul de la hotelscan până când am avut revelația faptului că ce tot căutam de atâta vreme căutam unde nu trebuie, pentru că spotul cu pricina era pentru trivago. Mă rog, dacă tot l-am pomenit, hai să las aici și reclama care a rulat la noi pentru hotelscan:
În mod normal n-aș fi scris despre ea, pentru că nu prea are haz. Dar poate că nu e rea nici abordarea asta mai didactică, mai ales pentru un segment de public cam ne-educat în această privință (e de presupus că destui dintre cei care ar trebui să fie atrași de idee prin intermediul televizorului nu sunt tocmai familiarizați cu Booking.com, TripAdvisor etc.).
Trivago, însă, are altă abordare – ceva mai animată. Doar că, în timp ce căutam spotul pe care îl dau acum la TV, am descoperit ceva interesant. Par să existe piețe pentru care au considerat mai potrivite campaniile care pun accent pe preț, iar în alte locuri spun povestea mult mai frumos și merg pe ideea (mult mai subtilă) a lui „știm totul despre hoteluri”.
De exemplu, spotul pentru România de anul trecut, a mai rulat și în Brazilia, iar mesajul fundamental era că te poți bucura de aceleași servicii la prețuri mai mici decât alții. Ba, mai mult, s-ar putea să te bucuri chiar mai mult 🙂
Spotul de anul acesta are același concept, dar acțiunea se desfășoară altfel (și mai rulează cel puțin și în Turcia):
O abordare sănătoasă, direct legată de scopul propriu-zis al serviciului, dar destul de grosieră. Cel puțin comparativ cu acestea (producții mult mai ample, simpatice, cu umor și de-a dreptul îndrăznețe pe ici, pe colo):
PS: OK, am mai găsit peste o reclamă pentru hotelscan (pe care nu sunt 100% sigură că am văzut-o la TV), dar parcă e cam puerilă, chit că-i mult mai animată și ceva mai simpatică (și spun asta în condițiile în care mi-e destul de clar că au mizat pe familiile cu copii):
PPS: Da, nu e grozav pentru ei că nici eu, care-s chiar atentă la reclame, am încurcat borcanele cu numele. Hotelscan chiar e mai ușor de reținut decât trivago… Dar ăsta-i brandul, așa că mai e de lucrat la awareness (și, culmea, trivago comunică și pe alte canale mult mai constant și consistent).
V-am avertizat că vor urma multe articole cu reclame la bere și, zău, chiar n-aveam cum să-l omit fix pe acesta pentru Ursus. E făcut tot de Graffiti BBDO, aceiași care au făcut și ultimul spot foarte bun pentru Ursus – „Călătoria”. Povestea cu pirații e cel puțin la fel de bine făcută, deși are cu totul alt ton. De fapt, apropo de ton, seamănă bine cu felul în care comunică Heineken. Nu cred că doar asociez eu brandul străin cu spoturile „oceanice” pentru că au avut câteva povești nautice, ci chiar au reușit să se apropie mult de stilul lor – e cu aventură, e cu dans, e cu voie bună, e cu o poveste memorabilă. Poate cârcotașii ar spune că seamănă prea bine cu stilul respectiv sau că, din contra, n-au reușit să-i copieze pe cei de la Heineken suficient de rafinat…
Însă eu apreciez orice reclamă reușește să mai iasă din șabloanele clasice, mai ales la bere, unde-s aproape toate pe același calapod. Mă rog, nici aici n-au reușit să se abțină până la capăt de la cadrele clasice cu prietenii adunați la bere, eternul clișeu al spoturilor din categorie, dar hai să zicem că trebuiau să facă într-un fel anunțul cu promoția:
OK, adevărul e că nu se poate vorbi despre Ursus zilele astea fără să-i asociezi cu valul de critici care s-a răsfrânt asupra lor după organizarea (cel puțin) nefericită de la concertul lui Robbie Williams. N-am fost (deși feed-ul meu a fost atât de plin de poze și filmulețe încât aproape n-am ratat nimic), dar feed-back-ul aproape unanim pare să fi fost „super-concert, organizare deplorabilă”. Și da, clar, n-aș fi murit nici eu de fericire să stau o eternitate la coada pentru o băutură la supra-preț. Din păcate pentru ei, asta nu le-a trunchiat enorm vânzările (mai ales în condițiile în care era și o căldură tâmpită și oricum la un concert te agiți, deci ai nevoie de lichide! și nici de acasă nu poți să vii cu nimic „la pachet”). Dar mult mai grav decât atât, un asemenea torent de nemulțumiri n-are cum să-i facă bine brandului.
Totuși, merită felicitați pentru decizia de a-i recompensa cumva pe nemulțumiți. Poate o fi „too little, too late”, dar e o scuză, chiar una concretă, iar în trecut au fost destui care s-au mulțumit să bage pur și simplu capul în nisip până trece furtuna (fie și cu oarece urme) sau cel mult au transmis un comunicat-standard de bla-bla-uri care nu înseamnă nimic. E drept și că urmează curând UNTOLD, unde tot ei sunt (printre) sponsorii principali, așa că am impresia că existau motive bune pentru care să-și dea silința intens să dreagă busuiocul frumos 🙂
Ah, apropo de UNTOLD, mi s-a părut foarte, foarte mișto ideea asta:
Și rezultatele par să fi fost pe măsură (deși parcă-i cam trist că disponibilitate există, dar nu se întâmplă decât cu motivații… cam meschine, dacă e s-o zicem drept, comparativ cu gândul că poți salva niște vieți și da, la noi oamenii chiar mor în spitale din cauza sângelui lipsă). Oricum, felicitări celor care au venit cu ideea și nu pot decât să sper că o vor prelua și alții, dacă tot e atât de eficientă!
V-am mai scris despre bateriile Caranda și, zău, nu s-a schimbat mai nimic de atunci (ha, drăguț, a trecut fix un an de atunci). Au mai apărut câteva postări anemice pe pagina de Facebook, iar site-ul îmi amintește în continuare de prima pagină web pe care am făcut-o în Word, în liceu, prin 2003 (apropo, cum e posibil să-ți aloci buget pentru promovare la nivel național pe TV, dar să nu investești chiar deloc într-o interfață mai din secolul XXI?!). Din păcate, nici spotul nu e cu mult peste cel de anul trecut, dar e, totuși, cu vreo 2-3 clase deasupra: calitatea imaginii e mult mai bună și are cât de cât o poveste:
Atâta doar că povestea e cam stupidă… Apreciez că au încercat s-o facă mai cu umor, dar n-a ieșit grozav. În rest, sloganul cu „calitate europeană, prețuri românești” pare să fie bine adaptat la core-target și, zău, mi-ar părea rău ca produsele în sine să fie chiar bune, dar să nu se promoveze pe măsură.
Încă n-am găsit o campanie Heineken care să mă dezamăgească și nici noua #OpenYourCity nu face excepție de la regula cu care m-au obișnuit. E o poveste dinamică, neconvențională și simpatică despre un altfel de ghid turistic și, în esență, despre o altfel de cunoaștere a orașului. Tot o aventură marca Heineken, dar de data aceasta una urbană (deși nu e prima de acest fel):
Ceea ce n-ați văzut la televizor este povestea adaptată pentru București și trebuie să admit că nu știam decât de unul dintre acele locuri. În apărarea mea, nu sunt din București (deși anul ăsta se vor face 9 ani decând sunt aici), dar sunt 100% sigură că ar mai fi de descoperit o mulțime de locuri și în orașul meu natal, care e mult mai mic și pe care am pretenția că-l știu bine. La urma urmei, mai toți tindem să ne învârtim într-o arie destul de limitată, oriunde am sta, și cunoaștem zonele în care ne foim mai des. Restul chiar poate fi o aventură și, printre altele, cam asta e lecția Heineken de fiecare dată – ieșirea din tipar (în orice accepțiune a termenului):
PS: Dacă și vouă v-a atras atenția restaurantul-avion, să știți că este vorba despre acesta.
Da, da, luna iunie e momentul în care începe să se construiască masiv în România. Nu că m-aș pricepe (deși îmi explic de ce – vreme prielnică + concedii, inclusiv pentru cei plecați la muncă peste hotare), dar m-am prins după avalanșa de spoturi și campanii pentru materiale de construcții și alte minuni conexe.
De exemplu, am văzut o mulțime de reclame pentru var și vopsea, dar despre astea am tot scris și, din moment ce văd că încep să devină din ce în ce mai creativi omuleții de pe nișa asta, am senzația că am să mai scriu. Așa că azi tratez la grămadă produse ceva mai greu de ambalat frumos, deci chestii cu risc mare pentru spoturi sterile 🙂
Contrar așteptărilor, reclamele următoare reușesc să nu fie chiar sterile. Ba, mai mult, mă văd nevoită să recunosc și că sunt extraordinar de bine făcute dacă e să ne raportăm la publicul principal pe care îl țintesc – adică fix oamenii care lucrează în construcții. Da, știu, nouă, restul, s-ar putea să ni se pară niște tâmpenii, dar uitați-vă bine la tipologiile protagoniștilor, la discurs, la umor, la detalii. Vorbesc exact cum trebuie pentru a-i atinge pe mulți dintre cei la care și-au propus să ajungă.
Începem „light” cu AdePlast:
Ideea cu „lucrarea bună care o aduce pe următoarea” e foarte, foarte mișto. Mă rog, mă tem că tiparul meșterului român e mai des în termeni de „las-o, bă, că merge-așa”, dar conceptual e o poziționare foarte bună. Presupun că s-au gândit și ei că asta s-ar putea să fie prea rafinată pentru majoritate, așa că acțiunea în sine e în termeni mult mai accesibili, cu umor brut, cu figuri-stereotip din categoria „Dorel” și foarte pe muchie la granița ridicolului. Baba din camionul cu polistiren chiar sare un pic de hotar. Domnul legat de sacul de adeziv e, încă, în balans pe hotar.
Dar ceva ce nu vedeți la televizor este descrierea pe care o au spoturile pe canalul de YouTube al AdePlast, respectiv:
Meseriașii care lucrează cu AdePlast nu au reclamații și primesc lucrări după lucrări. Uitati-va cum sunt agățați meseriașii de viitorii clienți !!@ O LUCRARE BINE FĂCUTĂ O ADUCE PE URMĂTOAREA E DEVIZA MESERIAȘILOR ADEPLAST !!
Promisiunea de îmbogățire („lucrări după lucrări” gen „ban pe ban”), caracterul senzaționalist (cu majuscule și !!!), greșeli de scriere, accentuarea prin repetiție a ideii de „meseriaș”, spațiile lăsate înaintea semnelor de exclamare, limbajul în sine („agățați”?! 😀 )… Toate mi se par extraordinar de grăitoare. Citesc rândurile de mai sus și-mi imaginez instant un Ionel cu maioul ridicat, frecându-se pe burtă entuziasmat de viitorul lui în relația cu aceste produse 🙂
Continuăm cu promoția Romcim și Multibat, ascunsă sugestiv sub o aluzie la celebra zicală băsesciană „iarna nu-i ca vara”:
Principalul lor atu (deși îmi închipui că a fost costisitor) e prezența lui Celentano din Las Fierbinți, un personaj care înțeleg că e teribil de popular. Nu știu prea multe despre caracteristicile personajului în sine, pentru că nu mă uit la emisiunea (serialul?) cu pricina (deși, recunosc, m-am uitat o dată, forțată de circumstanțe, și-am rămas cu impresia că nu e doar umor de autobază). Nu e genul meu de umor, nu e genul meu de emisiune. În fine, cert e că audiența (consistentă, din cate pot eu să-mi dau seama) e formată din plin și din oamenii la care trebuie să ajungă mesajul celor de la compania-mamă Lafarge. Bonus, vă rog să observați: motivul șefului răstit, cu scobitoare între dinți; motivul muncitorului băut; motivul cărăușului de roabă știrb și uscățiv; prezența lui „pă”; asocierea cu o promoție cu premii în bani (o promisiune financiară mult mai concretă decât a celor de la AdePlast, cu oricând apreciatul iz de câștig ușor) etc. Aproape că am râs la partea cu salopeta – asta chiar e metafora supremă! 🙂
Iar la final vă las cu Holcim, pentru că alege să comunice mult mai rafinat, ceea ce e de așteptat în condițiile în care pare să-și dorească să se adreseze profesioniștilor din construcții de alt gen. Nu pare să vorbească direct cu executantul sau cu Dorelul care muncește la negru. Holcim are o abordare cu iz mai degrabă corporate și mi-a plăcut mult ideea pe care au avut-o cu bloggerii la fabrica din Câmpulung Muscel (găsiți articole relevante la Chinezu’). A fost cu totul altceva decât par să facă ceilalți și a avut inclusiv o componentă educațională. Iar ultimul spot pe care l-am văzut de la ei, cel cu încrederea, îmi întărește convingerea că vor să se distingă net de ceilalți de pe nișa lor:
Nu e ca și cum aș vrea să-mi spăl păcatele pentru ultima părere vizavi de o reclamă la înghețata Big Milk, pentru că îmi mențin părerea și astăzi, la doi ani distanță. Chiar dacă am descoperit între timp că percepția publicului pare să fi fost mult mai favorabilă decât impresia mea, încă mai cred că mesajul și spotul nu s-au armonizat deloc, deși fiecare componentă, luată separat, a fost bună.
Însă astăzi recunosc fără rezerve că actualul spot care rulează la TV și prin online e foarte bun. Mă rog, tot cu vară, tot cu vacanță, tot cu plajă, tot cu distracție, că doar de astea se leagă înghețata, chit că-s de multă vreme clișee. Dar în același timp e foarte vizual, senzorial, senzual. Are un joc foarte reușit de cadre, culori și sunete și cred că reușește să fie mai sugestiv pentru publicul larg decât a reușit McDonald’s cu băiatul care linge paginile 🙂
Admirația mea aparte pentru geniul de marketing al Coca-Cola n-ar trebui să fie un secret pentru cine a mai citit la mine articole despre reclamele și campaniile lor. Dar tura asta a fost dragoste desăvârșită între mine și ideea lor, de la prima vedere a unui banner similar în Băneasa:
Nu știu cine a avut ideea asta cu ”I kissed Marylin”, dar cred că merită măcar o bifă în istoria publicității. Chiar mi se pare un concept extraordinar de inspirat, provocator și creativ. Nu are cum să nu iasă în evidență!
Și îmi place că au extins ideea și spre celebrități locale pentru diferite țări. De exemplu, văd că a apărut un filmuleț cu Delia în aceeași notă cu cel promovat internațional, cu Rita Ora (deși nu știam că ar fi atât de populară și în România):
Apropo, dacă e ceva care să nu le fi ieșit deloc în campania asta, sigur-sigur vorbim despre lookul lui Rita Ora. În general mie mi se pare foarte drăguță fata asta, dar în video și pe panotajul stradal mi se pare urâțică tare:
Toată povestea asta se leagă de aniversarea unui secol întreg de viață pentru inconfundabila sticlă de Coca-Cola, timp în care a fost „sărutată” de milioane de oameni din toată lumea. De fapt, ei spun că oamenii aceia au „sărutat fericirea” (și-mi place cum au găsit o continuare lină a campaniei precedente). Tocmai în cinstea acestei idei a apărut hashtagul #KissHappiness și o miză care instigă eficient la interacțiune – cei care se pozează „sărutând” o sticlă de Coca-Cola și o distribuie în rețelele sociale cu hashtagul oficial au șansa să apară pe panoul aniversar. Iar dacă ne gândim că targetul principal al acestei băuturi e format mai ales din adolescenți și tineri, adică exact segmentele de vârstă care-și doresc din plin atenție, expunere și afirmare, n-am niciun dubiu că va avea mare succes ideea asta.
Publicitate românească 