Reclama Vodafone – #HaiSimona

Am menționat deja în articolul despre Webstock hashtag-ul #HaiSimona, iar de astăzi puteți vedea și spotul care s-a născut din aceeași idee:

Mie-mi place foarte mult conceptul și cred că aprecierea mea e mai presus de subiectivitatea aferentă afinității mele pentru Simona Halep și pentru felul în care comunică online Vodafone în general. Chiar am sentimentul că hashtag-ul acesta va uni o comunitate caldă și puternică și da, orice încurajare contează! 🙂 Eu intenționez să urmăresc evoluția fenomenului și sper că vom fi mulți cei care o vom susține pe Simona Halep înainte de fiecare meci printr-o fotografie cu gestul pe care și l-a consacrat victoriilor. Puterea internetului chiar e uluitoare, iar jucătoarea noastră bătăioasă chiar merită să fie „cea mai susținută sportivă din online-ul românesc”! #HaiSimona!

Cât despre cealaltă campanie pe care o desfășoară Vodafone în această perioadă, peste care n-am niciun dubiu că ați dat dacă petreceți oarece timp pe YouTube, aș spune că am sentimente oarecum amestecate. Pe de o parte, recunosc, mă scoteau din sărite cei 100 de „e bine” pe care-i auzeam în timp ce încercam să-mi ascult melodiile din playlist, dar așa iritată tot mi-a atras atenția reclama cu pricina și la un moment dat chiar m-am uitat până la capăt la ea:

Și chit că nu e cea mai bună idee ca un brand să-ți atragă atenția printr-un demers de enervare (deși nici nu-i suspectez că acesta ar fi fost scopul, cu toate că reacția mea cel puțin a fost aceasta), totuși, își atinge scopul 🙂 Iar dacă ai răbdare să urmărești tot spotul descoperi cu totul altceva – emoție, căldură, familie, legături veritabile etc. Singura chestie ciudățică e, din punctul meu de vedere, privirea copilului…

A, și mi se pare interesant că și Orange are o abordare oarecum similară, de unde deduc că acesta este subiectul spinos al momentului – acoperirea serviciilor. Ca să fie mai clar la ce mă refer, vă atrag atenția că Vodafone se promovează acum cu ideea de „Oricând contează”, iar Orange pune accent pe „oriunde ai fi”:

OK, vizual comunică diferit, par să se adreseze mai degrabă publicului tânăr, accentul nu cade doar pe internet (spre deosebire de Vodafone, care pare să aibă și motive bune pentru care evidențiază aspectul vitezei pentru 4G), se joacă frumos și cu dinamica aferentă lui „oriunde”, dar chiar e de urmărit fenomenul 🙂

Advertisements

Reclama Sprite – Decolteul bate prietenia

Adevărul e că-i foarte dificil pentru un brand să rămână consecvent. Din fericire, omuleții de la Sprite reușesc să facă asta. Din păcate, mie mi se pare că fac asta pe o linie ușor stupidă (cred că e un moment bun să vă reamintesc, în cazul în care poate ați uitat, că ultimul spot pentru Sprite a fost cel cu adolescentul care e pe cale să dea ochii cu Nirvana, doar că se încurcă în sutien și o cheamă pe mami să-l ajute).

Ideea era că adevărul e răcoritor și exact aceeași idee se materializează zilele astea în epica poveste a decolteului care bate prietenia. Bine, fără pic de răutate la mijloc, reclama asta e, totuși un pic mai realistă 🙂

Însă execuția e tot bizară și, zău, mă pot gândi la atât de multe feluri prin care sloganul ăsta cu adevărul răcoritor (care nu-i chiar rău) s-ar putea transforma într-un spot omenesc. Sau, cine știe, poate-și cunosc ei bine-bine targetul și chiar sunt pe piață consumatori care răspund la genul ăsta de mesaj (deși, recunosc, mie mi-e tare greu să fac portretul-robot al categoriei cu pricina):

Reclama Purcari – Manifest pentru Neschimbare

N-aveți idee cât de mult mă bucur că în ultima vreme am tot avut ocazia să scriu despre spoturi bune, iar reclama aceasta pentru Vinăria Purcari intră degajat în actualul meu Top 3. Și nu e o apreciere implicită pentru folosirea Glossei lui Mihai Eminescu, pentru că nu-s ușor impresionabilă pe nișa asta. Ba, în general, chiar nu mă omor după genul liric. Însă felul în care e recitată, vocea, seria de imagini, mesajul în sine, legătura lui cu un contemporan prea grăbit și, pe alocuri, chiar putred…

OK, mărcile cu tradiție pot oricând să bată monedă pe tradițional și întoarcerea la rădăcinile sănătoase (un exemplu recent vedeți și la Coca-Cola, cu Dr. Pemberton). Dar nu toate reușesc să spună frumos genul ăsta de poveste. În schimb, cei de la Purcari au un mesaj cu miez pus într-o formă unitară foarte reușită și pun pariu că-i atinge pe mulți unde trebuie. Și-mi place că finalul, care vorbește direct despre brand, vine lin și firesc. Nu rămân cu senzația că m-au amețit cu-n basm spus frumos, iar la sfârșit îmi bagă pe gât un produs:

Sunt sigură că nu sunt singura care n-a dat ”Skip Ad” când i-a ieșit în cale spotul, chit că mă grăbeam să văd cine știe ce alt videoclip. Greșesc? 🙂

Reclama Nike – Ultimul meci

Eu fac parte din categoria femeilor care nu strâmbă din nas la fotbal, dar cred că și dacă nu-ți prea place sportul ăsta poți să apreciezi filmulețul:

Poate fi o poveste condensată, dar frumoasă, despre limite și riscuri. Și cam așa ar trebui să se facă publicitatea bună – cu povești reușite, cu substanță, cu umor, poate cu câte-un strop de ironie. Sigur, ajută bugetele mari și numele grele implicate, însă clipul ăsta se răspândește viral tocmai pentru că nu te face să te gândești că te uiți la o reclamă 😉

Spot Volksbank – Dansul Bucuriei

Dacă ieri am mai putut să scurm un pic și să găsesc o dâră de profunzime în spotul cu maioneza, azi am dat la Arhi peste minunăția asta care e pur și simplu ”WOW!”:

Zău că am încercat să caut și pe site-ul lor un pic de ceva de care să mă leg ca să scriu cumva și de bine, însă nu prea e clară legătra dintre ”Dansul bucuriei” și vreun produs Volksbank.

Așadar, oameni buni, what the fudge? 😀 A fost ideea vreunui șef și pur și simplu n-a putut să se opună nimeni pe drum sau ce? 🙂

Un nou magazin Mega Image :)

La un moment dat Mega Image a intrat într-un articol din categoria ”Lucruri mici care-mi plac”. Apoi, v-am mai povestit și cu alte ocazii că sunt un mare fan al ”campaniilor altfel”, adică al metodelor de promovare care se abat de la căile bătătorite. Deci, considerând aceste aspecte, n-aveam cum să nu apreciez asta:

E o idee foarte simpatică de ”răzbunare” pentru toate articolele ironice pe care le-au scris cei de la TNR vizavi de caracterul prolific și densitatea magazinelor din rețeaua Mega Image. Și tocmai pentru că e o abordare isteață și cu umor s-a propagat frumos în lumea online și zău că merită! 🙂