Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Reclame Digi – Belgravistan – Rate, roaming, pușcăriași

Tot încerc să-mi amintesc dacă primul spot din a doua serie a început odată cu valurile de arestări din Liga Mare a persoanelor publice din România. Dacă a fost așa, măcar se leagă de ceva cu relevanță culturală, cel puțin la început. Altfel, acum, când mă uit la spoturile astea, am senzația aia de „ciorbă reîncălzită”. Prima serie a fost bună de tot și o parte din succes sigur i s-a datorat elementului de noutate. Cele mai recente, în schimb, mh… Cam trase de păr. Nu spun că n-au și momentele lor bune, dar s-a cam răsuflat conceptul.

Și nici nu le ajută faptul că sunt atât de lungi. Sigur, motivul principal pentru care alții nu fac spoturi atât de elaborate e costul de difuzare. Însă chiar dacă și-ar permite (sau, mă rog, dacă ar considera că merită), probabil că mulți tot n-ar face-o, pentru că pur și simplu e greu să-i captezi unui om atenția atât de mult cu o reclamă. Da, știu, poate v-ați gândi că e timp de spus frumos o poveste în toată regula, dar la cât de bombardați suntem cu mesaje publicitare, zău, ar trebui să fie o poveste a naibii de bună! Pe mine, sincer, m-au cam pierdut pe parcurs la cel cu Italia, așa că îmi vine să spun că a fost în dezavantajul lor libertatea de a difuza spoturi atât de lungi (libertate dată, evident, de faptul că e televiziunea lor). Însă prea multe explicații și detalii strică. Sau haideți să v-o spun în cuvintele unui publicitar autentic:

Scurt e mai bine. Ține cititorul. În priză. Propoziții scurte. La obiect. Nimic în plus, nimic în minus. Concentrează-ți discursul. Nu face, totuși, abuz. Mai ales acolo unde ideea s-a epuizat. Și totul e clar. Mai mult: încheie-ți frazele cu un stroke. Informativ, emoțional, relevant. După ce ai livrat o idee, cititorul merită o recompensă. Fă-l să simtă că n-ai scris doar ca să-l duci cu vorba. Înțelegi. Nu-i așa? Fiindcă ești un om curios, educat și inteligent.

Sorin Trâncă – Brief (Editura Publica)

Chiar dacă mai sus este vorba despre text, esența se aplică și pentru copy-ul (sau scenariul) care însuflețește spotul. Așadar:

DSC02036

Top Social Brands 2015

Vineri am participat la conferința Top Social Brands, organizată de Revista Biz. Și am plecat de acolo foarte recunoscătoare, pentru că m-am ales cu o mulțime de informații interesante. De fapt, ca să fiu sigură că nu uit nimic esențial, am încercat să consemnez în timp real aspectele care mi-au atras cel mai mult atenția și le găsiți în continuare pe pagina de Facebook.

Însă, ceea ce nu am publicat acolo a fost topul în sine, top care, pentru prima dată, a inclus 75 de nume și nu doar 50:

Ar fi multe de discutat pe marginea acestui top, dar probabil că prima și cea de-a 26-a poziție sintetizează perfect ideile-cheie care mi s-au întipărit cel mai bine în minte la conferință. Vodafone, primul clasat în top în ultimii șapte ani este unul dintre cele mai active branduri, cu campanii integrate și mișcări foarte inspirate. Iar pe locul 26 veți găsi, în premieră, brandul TNT; practic, nici măcar nu se poate spune că ar fi fost prezent în social media până acum, așa că e de-a dreptul surprinzătoare intrarea lui în top și direct atât de sus. Explicația? Curajul de a încerca idei foarte neconvenționale (curaj care pare să le lipsească cu desăvârșire celor mai mulți dintre jucătorii de pe piața românească). S-au gândit la conceptul de #livrarespecială și s-au jucat teribil de frumos cu el: au făcut livrări cu drona, au „livrat” copii în excursie cu limuzina, au profitat de valul cu șpagatul lui Van Damme și l-au reinterpretat în varianta proprie etc. Bravo lor!

Aștept cu interes ediția de anul următor și sper ca toți cei din top (și alții) să evalueze aceste rezultate și să acționeze în consecință. Chiar e nevoie de mai mult curaj și de mai multă creativitate! 🙂

Top Social Brands

Fiind o mare pasionată de publicitate românească, în orice formă, sigur că peste fix o săptămână voi fi la cea de-a șaptea ediție a conferinței Top Social Brands și am avut grijă să-mi rezerv din timp un loc (aici). Până acum am „trăit” de la distanță evenimentul organizat de Revista Biz, dar a venit vremea să merg la fața locului și să aud cu urechile mele ce spun oamenii pe care îi urmăresc activ. Chiar aștept cu mare interes să îi ascult pe „cei mai influenți oameni din online și comunicare”, pe specialiștii social media și pe directorii de marketing din companii mari, pentru că, oho, am ce învăța de la ei.

În plus, sunt foarte curioasă să aflu cum arată o analiză a „activităților desfășurate de brandurile active în social media din România”, pentru că mie mi se pare că rețelele sociale au devenit cel mai dificil mediu de abordat. Știu că pentru outsideri pare o banalitate să postezi pe Facebook și prin celelalte rețele, dar e foarte dificil să găsești constant content bun și care să stimuleze interacțiunea, mai ales pentru că e un loc în care regulile se schimbă în timpul jocului și se schimbă mereu…

Așadar, dragi bloggeri, pasionați de marketing, PR, comunicare și publicitate, grăbiți-vă să vă înscrieți! Eu sunt convinsă că va fi o experiență din care n-aveți cum să nu creșteți 🙂

Social Media românească

Dintre toate speciile de conținut pe care le fac pentru proiectele proprii sau pentru alții, de departe cel mai dificil mi-e să mă ocup de conținut pentru rețelele sociale. De ce? Pe de o parte e o problemă faptul că regulile sunt mereu în schimbare și nu mă refer la aspectul dinamic și firesc al interacțiunilor umane, căci e firesc să fii foarte prompt și flexibil atunci când e de așteptat să comunici (în principiu) în timp real cu cei care-ți urmăresc activitatea. Nu, mă refer efectiv la mecanismele de afișare ale conținutului, iar Facebook își schimbă mereu regulile jocului. Și da, dacă e să merite cu adevărat să investești într-o rețea socială (în România), aia e Facebook. De fapt, mi se pare un semnal interesant că Facebook a cam început să depășească YouTube la conținut video (OK, stimulează creșterea asta printr-un mecanism destul de șiret, ca s-o spun frumos, pentru că acum contorizează la vizualizări și toate auto-play-urile din feed peste care scroll-uiești rapid și fără interes, ceea ce înseamnă impact zero al conținutului, dar cifrele îl gâdilă pe cel care publică aici). Ba, mai mult, pentru prima dată activitatea din rețele în jurul Premiilor Oscar a fost mai intensă pe Facebook decât pe Twitter, iar în State Twitter era Rege!

Dar hai să zicem că te poți uita la chestia asta ca la o provocare, chiar și în ciuda faptului că uneori e obositor să tot ții pasul cu noile găselnițe (cu fundamente strict comerciale, deși mereu o să ni se tot explice oficial că e pentru optimizarea experienței utilizatorului). Nu, nu asta mă sâcâie cel mai tare.  Și nici nu prea știu cum să spun frumos ce mă doare pe mine cel mai tare în povestea asta. Zău, nu vreau să par elitistă, dar pur și simplu mi-e greu să produc conținut ”de masă” când nivelul pare să fie foarte, foarte jos. Sincer, chiar se propagă dureros de eficient toate tâmpeniile sinistre, toate clișeele cretine etc. Ca să înțelegeți mai bine ce încerc să vă spun, vă invit să vă uitați cu ochii voștri la cele mai populare mesaje de pe paginile de Facebook din România în 2014. Pot să număr pe degete ce mi s-a părut acolo conținut cât de cât inteligent sau măcar inspirat (aș zice Tarom și Regina Maria, plus, deloc surprinzător, campania Orange cu Millidge, Doig și dansul). În rest, platitudini, poze cu copii, niște bine-meritate țâțe și chestii de-a dreptul hidoase vizual (de exemplu, vă invit să vă uitați la categoria ”jurnaliști” și la poza aia făcută-n Paint postată de Andreea Marin, poză care nici măcar nu e creație proprie). A, da, apropo, mă scoate din sărite că e o nișă pe care se fură conținut într-o veselie…

Și înțeleg că lumea nu stă pe Facebook ca să citească niște Kant (cu excepția situației când are lipit un citat pe o poză cu-n drum, cu-n răsărit, o plajă sau altceva de genul ca să iasă motivațională un pic). Mi-e clar că inclusiv oamenii inteligenți stau pe rețelele sociale ca să se deconecteze, iar asta înseamnă uneori și să râzi de o mâță care cade de pe o masă. OK, asta e, dar voi realizați că sunt pe Facebook oameni care distribuie poze cu icoane?! Asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că am scris despre asta azi (deși o am în cap de mult timp), pentru că s-a răspândit viral tâmpenia asta – pe scurt, o mândră a pus pe tumblr o poză cu o rochie și a întrebat universul ce culoare are, iar internetul s-a împărțit în două tabere care s-au încordat intens (unii au spus că e combinație de alb cu auriu, alții că e clar amestec de negru și albastru); a preluat-o BuzzFeed, a preluat-o Mashable și… WOW! Ce prostie! 🙂 (stați liniștiți, problema concretă s-a și rezolvat deja, nenorocirea aia de rochie e albastră).

Dar cert e că lumea pierde mult timp pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. Conținutul de acolo a început să fie și sursă autentică de informare (pentru unii principala). Mai toți ne așteptăm să găsim acolo companiile, restaurantele, hotelurile etc. care ne interesează. Așa că n-am niciun dubiu că o afacere din ziua de azi (chiar dacă e discutabil ce ROI are din Facebook) cu siguranță pierde dacă nu e acolo. Trebuie să fie pe baricade, cu postări frecvente, cu-n minim de buget alocat pentru Boosts, pregătită să răspundă rapid la mesaje și comentarii, gata să facă și niște customer care abil etc. Și știu foarte bine că e greu să ai conținut nou și interesant tot timpul, e greu să gândești campanii eficiente, e greu să surprinzi exact la ce reacționează cel mai bine publicul tău, dar vă rog eu frumos de tot – hai să dăm noi, ăștia care facem conținut profesional, tonul altfel. Hai să începem să educăm publicul și să mai creștem nivelul! Da, bine, pozele cu copii și pisicuțe aduc like-uri și interacțiuni pe bandă, dar hai să ne dăm silința un pic mai mult!

Reclama Altex – Viața este despre altceva

Din punctul meu de vedere, cam așa ar trebui să arate o reclamă bună. Are căldură și emoție. Are o poveste. Are un mesaj cu substanță și sens pentru consumator, mesaj prin care îi arată că îl cunoaște și înțelege și așa pune bazele unei punți de legătură spre el. E despre nevoia și beneficiul din spatele produsului și nu e agresiv, nu-mi bagă pe gât nimic, ci doar îmi sugerează, discret, că aș putea găsi ce-mi trebuie la el.

Felicitări, Altex și Papaya Advertising! Mie-mi place mult ce a ieșit:

Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.