Spot Salvați Delta – Sex și braconaj?

Ăăă… Pe bune? Asta era problema? Care e mesajul de fapt? Cui se adresează? Care e îndemnul la acțiune?! Eu înțeleg de aici că studiile lor arată că în Deltă se duc, în general, tinerii. Și se duc acolo ca să se joace-n natură de-a bestia cu două spinări. Dar e atâta braconaj și atât de multă mizerie încât nici sex nu mai poți face acolo. Băi, la naiba, s-a-ntors lumea cu fundu-n sus dacă nu mai poți pune-n ordine hormonii într-un boschete de Deltă…

Sincer, chiar pot să mă gândesc la măcar 5 idei mai bune pentru o campanie în jurul ideii de ”Salvați Delta” în timp ce spăl vasele. Și e păcat, pentru că au avut până acum doar campanii mișto. Asta e jenantă și atât. Nici nu cred că e genul ăla de intrigă care ar putea să se ducă viral. E un spot tâmpit, forțat, fără vreun pic de esență tare, încât nici nu prea ai ce comenta cu prietenii…

Reclama Inedit – Bob de soia

Nu știu exact cât de concurențială e nișa asta cu soia, pentru că nu-s cine știe ce consumator. De fapt, singurul lucru pe care-l consum din gama asta e tofu și, zău, nu cred că am văzut vreodată prin galantare altă marcă în afară de Inedit. Însă lapte de soia, de exemplu, știu sigur că mai e și pe la alții. Așa că nu mă pronunț. Însă, fie că e concurență mare sau nu în industrie, postul e un moment foarte bun să-i amintești românului că tu, producătorul de soia, exiști. Dacă-i mai promiți și premii, oho, cu atât mai bine!

Și hai să nu fim răutăcioși – Bob e chiar simpatic! 🙂 Pun pariu că prinde la public mult mai bine în forma asta decât dacă ar fi conceput un spot în care să explice poporului ce beneficii nutriționale are soia…

Reclama Croco – Biscuiți – Piloții, Lovitura de la 11 metri și Sărutul

Umor la granița ridicolului, cu situații complet improbabile, dar n-a ieșit așa din greșeală. Ăsta a fost scopul de la bun început, e asumat, iar la final nu rămân cu senzația că ar fi ceva chiar forțat. Ideea din substrat e că produsul ar fi atât de bun, încât îți deturnează complet atenția de la ceva ce ar fi în mod normal prioritatea ta absolută.

Sincer, deși nu e neapărat genul meu de umor, tot mi se pare că au ieșit niște spoturi destul de simpatice, dar poate că sunt profund subiectivă din cauza faptului că-mi plac mult sticksurile Croco (alea lungi, mai ales dacă-s mai ”bronzate”).

Mă mir că sunt chiar de 20 de ani pe piață și mă întreb de ce au ales acum să se promoveze. Mă rog, ca perioadă a anului e numai bună, pentru că-i post și cred că asta le crește un pic vânzările. Dar de ce acum? 🙂

Reclamă BCR – Creditul DIVERS BCR

Spotul în sine e foarte reușit și mi se pare interesant că protagonistul e tatăl, în multitudinea lui de roluri. Mă rog, mai sunt pe ici, pe colo niște imagini-stereotip care mi se par cam nefericite (de exemplu, cea cu soțul împovărat de sacoșe – asta înseamnă să fii soț? Zău? Bine că nu ducea gunoiul 😀 ). Dar per ansamblu îmi place. E emoționant și e foarte actual, deci multora le va fi ușor să rezoneze cu situația.

Atâta doar că nu prea văd neapărat legătura între poveste și produs. Sincer, ”o viață agitată devine o viață bogată” dacă alegi să te uiți la ea așa. Nu dacă-ți iei un credit. În fine, să zicem că relaxarea financiară te ajută să vezi lumea cu alți ochi, dar perspectiva tinde să fie o chestiune de alegere și, zău, gândul că ai un credit nu știu dacă te relaxează cu adevărat 🙂

Reclama Dedeman cu Simona Halep

[UPDATE] Victorie, astăzi a apărut online și reclama!

E clar că n-aveam cum să scriu astăzi despre altceva. Am trăit teribil de intens finala de aseară și mi-a mâncat nervii cu atât mai mult faptul că am văzut partida printr-un streaming în hopuri. Dar oricât m-a consumat intensitatea, am înmugurit de o mie de ori mai mult când am văzut-o câștigătoare. Și mi se pare extraordinară capacitatea ei de a-și gestiona emoțiile. Simona Halep are un psihic senzațional și a câștigat mai ales pentru că a crezut în ea și în victorie și-a tras din greu până la ultimul punct, deși începutul meciului prezicea clar victoria adversarei.

În schimb, Dedeman n-are niciun merit că scriu astăzi despre campania lor. Nimic de zis, mi s-a părut bun și simpatic conceptul și clar au de câștigat din acest parteneriat. Ba, mai mult, apreciez că au ales o poveste ceva mai creativă și nu vreo banalitate gen ”Simona Halep reocmandă greblele de la Dedeman” 🙂

Ceea ce nu apreciez e că nu găsesc nicăieri spotul, nu văd nimic despre asta pe pagina lor de Facebook (apropo, era un moment optim să o felicite și ei pe partenera lor, nu?). La momentul la care vă sciriu asta, ultima postare de pe pagina Dedeman e de sâmbătă, 21 martie, ceva cu abonare la newsletter și câștigat saltele. Contul lor de YouTube e trist și părăsit, cu un singur video și ăla vechi de 5 ani. Pe site-ul propriu, dacă e să mă uit azi, 23 martie, la categoria Dedeman în mass media am să observ că nu s-a actualizat nimic din august 2014.

Dar, e drept, au o secțiune specială pentru Dedeman în sport și vorbesc acolo inclusiv despre parteneriatul cu Simona Halep. Doar că nu vorbesc până la capăt, căci link-ul cu “[Citește mai mult]“, cel care ar trebui să te ducă la întreaga poveste arată astăzi fix așa:

dedeman simona halep citeste mai multSpotul radio nici nu mă obosesc să-l caut, pentru că asemenea apariții oricum sunt teribil de exotice și, dacă nici spotul TV nu e…

Așa că nu pot să vă las decât cu o poză amețită pe care am făcut-o mai mult din greșeală la un panou stradal:

20150323_103213Și mi se pare stupid că ar rata un asemenea val de care să profite… Ai o campanie bunicică, ai un impuls circumstanțial fenomenal să-ți propagi mesajul, dar mesajul tău nu e de găsit nicăieri online ca să fie ușor de dat mai departe. Fail!

Însă vreau să închei în aceeași notă mândră cu care am început, așa că vă poftesc la o porție de reclamă pentru adidas cu Simona Halep. Și ce-mi place cel mai mult e că sintetizează perfect atitudinea care i-a adus victoria aseară:

Bravo, Simona!

Reclama Tocmai.ro se mută pe OLX

Cum?! Nu ne mai rezolvă văru‘?! Mă rog, nu e chiar o noutate, pentru că știrea achiziției circulă (public) de prin februarie, dar acum probabil că s-au pus la punct toate detaliile și s-a produs inclusiv transferul. De ce s-a întâmplat asta? Mai ales după ce ambii jucători au investit masiv în publicitate anul trecut? Ei bine, noi, muritorii de rând n-o să aflăm, dar cert e că s-a întâmplat și acum cei de la OLX fac ce e normal să facă – anunță schimbarea, fac cunoștință cu noii utilizatori și îi asigură că schimbarea e de bun augur, cu accent pe beneficiile pe care le vor avea ei, utilizatorii platformei:

Spotul în sine se vrea, firește, informativ, așa că nu mă miră că a ieșit ușor pueril, că, deh, trebuie să înțeleagă toată lumea care-i treaba…

PS: Sunt curioasă cât de lină va fi tranziția, cu atât mai mult cu cât și campania de rebranding de la Mercador la OLX e de dată foarte recentă…

Reclama Volkswagen – Primul tău Golf

Recunosc că sufăr de astenie de primăvară zilele astea și e posibil să-mi meargă mintea la randament scăzut, dar eu nu prea văd legătura între mesaj și vizual în spotul ăsta. Se presupune că ești atât de bucuros încât dansezi de entuziasmat ce ești? Sau ești atât de încântat de-o să sari până la Lună? Ai să plutești de fericire? E vreo subtilitate cu teoria conspirației și se vrea un fel de ”n-o să-ți vină să crezi că e o ofertă adevărată!”? Habar n-am. Dar să se noteze că am încercat să găsesc explicații plauzibile…

Mă rog, poate-mi scapă mie ceva sau poate nici nu contează prea mult ce se întâmplă pe lângă mesaj (deși dezamăgirea mea e dublă, căci sunt fan Golf și oricum aveam pretenții de la o reclamă pentru Volkswagen).

Reclama Faringosept

Recunosc, copilul din mine iubea reclama cu girafa și probabil că întotdeauna am să am o afinitate aparte pentru ea (deși, culmea, bate spre genul ăla de umor destul de evident pe care nu-l gust în mod deosebit, dar uite că alții n-au reușit să se gândească la gâtul lung, proporțional mai suferind, și-au tot bătut monedă pe roți zimțate-n gat sau sârme ghimpate care te chinuie gutural):

Însă spotul ăsta pentru Faringosept e mult peste ce oferă în general lumea pharma. Chiar are profunzime și stârnește emoție prin trimiterea la istorie și la ideea că ”dă voce românilor”. Iar dacă e să fii de mai bine de 40 de ani pe piață, clar, ar fi în detrimentul tău să nu spui și asta:

De asemenea, apreciez și că au încercat să diversifice aromele. Mie, sincer, îmi sună ciudat, pentru că mi-a plăcut întotdeauna gustul original, dar e drept că nici n-am testat încă noutățile, așa că nu mă pronunț.

Reclama Bergenbier – Trăiește-ți prietenia. O să-ți mulțumești mai târziu

Nu știu exact de cât timp au oamenii ăștia sloganul cu ”Bergenbier. Prietenii știu de ce”, dar îl aud de suficient de mult timp încât să asociez strașnic brandul cu ideea. Și mie-mi place că au reușit să țină vie atât de multă vreme chestia asta. Sigur, poate ați fi tentați să spuneți că nu-i cine știe ce inovație în asocierea asta, că doar mai toate reclamele la bere sunt cu prieteni adunați la o vorbă și ciocnind o sticlă/un pahar/o halbă, iar imaginea asta vine direct din realitate. Ba, e la-ndemână să presupui că tărâmul ăsta al prieteniei e chiar unul destul de ofertant și poți să tot dezvolți idei noi în jurul nucleului.

Doar că în domeniul ăsta al publicității cheia e să rămâi consecvent, dar să și aduci din când în când câte un strop de prospețime în felul în care comunici. Și am să presupun că asta au încercat acum cei de la Bergenbier cu prietenul din viitor. Ce le-a ieșit? Ei bine, eu am sentimente destul de amestecate:

Pe de o parte îmi place conceptul și cred că-i dă un pic de profunzime. Dar în același timp am senzația că s-a materializat într-un spot destul de steril și tras de păr…

PS: Mi se pare interesant de remarcat că nimeni nu prea mai scoate reclame pentru bere care să fie doar cu hlizeazlă și ”ieșeală” între amici. Mă rog, imaginea asta clișeu e prezentă în fiecare spot și mi-e clar de ce, dar nu mai e suficient atât. Gândiți-vă, de exemplu, la Golden Brau (cu viața nu e perfectă), la Bucegi (și implicarea lor în campania cu ”meserii pentru România”), la Ciuc (și îndemnul lor de a îndrăzni) sau la Skol (și respectul lor pentru bere).