Reclama Heineken – Daniel Craig – Specter – The Chase

Aceasta ar fi cea de-a treia reclamă care mi-a mâncat urechile în ultima vreme în timp ce încercam să-mi ascult playlist-ul de pe YouTube (a treia după cele două despre care v-am scris ieri, respectiv spotul Vodafone cu obsesivul „e bine” și cel de la Orange). Dar când îți plac reclamele, chit că mai ajungi câteodată să fii și supra-expus, taci, asculți și, dacă tot treci prin ele, te uiți și cu atenție 🙂

Și ce am descoperit foarte mișto la reclama asta e faptul că împletește extraordinar de bine și firesc elementele specifice filmelor cu James Bond și notele stabile ale spoturilor pentru berea Heineken. Evident, a existat în mod sigur un motiv bun pentru care s-au asociat de la bun început cele două branduri. Spiritul de aventură e, probabil, doar unul dintre ele; teoretic, e cel mai evident, dar practic motivele sunt mult mai complexe. Vă reamintesc că cele două mărci au un parteneriat încă din 2012, din ajunul lansării lui Skyfall, iar atunci au fost destule discuții pe tema înlocuirii băuturii consacrate a lui James Bond, vodka („shaken not stirred”), cu berea (care nu prea e percepută ca fiind o băutură cine știe ce de elegantă, eleganța fiind unul dintre atributele esențiale ale lui 007).

Însă Bond pare să tot evolueze și să se adapteze la schimbările impuse de modelele contemporane, așa că n-avem decât să ne mai adaptăm și noi cu schimbările lui. În rest, felul în care se desfășoară cursa este construit foarte riguros în raport cu aspectele comune ale celor doi titani: dinamism, intensitate, situații surprinzătoare, eleganță ludică și un stil foarte aparte de umor. (Poate doar sticlele de bere de pe tavă apar cu ceva mai puțină finețe, dar ar putea intra la categoria situațiilor surprinzătoare.)

Ca de obicei, omuleții de la Heineken reușesc să spună (foarte bine!) o întreagă poveste într-un minut și jumătate, iar asocierea cu promovarea noului James Bond nu are de ce să nu-și atingă scopul scontat, respectiv de a-și putența unul altuia valoarea

Reclama Vodafone – #HaiSimona

Am menționat deja în articolul despre Webstock hashtag-ul #HaiSimona, iar de astăzi puteți vedea și spotul care s-a născut din aceeași idee:

Mie-mi place foarte mult conceptul și cred că aprecierea mea e mai presus de subiectivitatea aferentă afinității mele pentru Simona Halep și pentru felul în care comunică online Vodafone în general. Chiar am sentimentul că hashtag-ul acesta va uni o comunitate caldă și puternică și da, orice încurajare contează! 🙂 Eu intenționez să urmăresc evoluția fenomenului și sper că vom fi mulți cei care o vom susține pe Simona Halep înainte de fiecare meci printr-o fotografie cu gestul pe care și l-a consacrat victoriilor. Puterea internetului chiar e uluitoare, iar jucătoarea noastră bătăioasă chiar merită să fie „cea mai susținută sportivă din online-ul românesc”! #HaiSimona!

Cât despre cealaltă campanie pe care o desfășoară Vodafone în această perioadă, peste care n-am niciun dubiu că ați dat dacă petreceți oarece timp pe YouTube, aș spune că am sentimente oarecum amestecate. Pe de o parte, recunosc, mă scoteau din sărite cei 100 de „e bine” pe care-i auzeam în timp ce încercam să-mi ascult melodiile din playlist, dar așa iritată tot mi-a atras atenția reclama cu pricina și la un moment dat chiar m-am uitat până la capăt la ea:

Și chit că nu e cea mai bună idee ca un brand să-ți atragă atenția printr-un demers de enervare (deși nici nu-i suspectez că acesta ar fi fost scopul, cu toate că reacția mea cel puțin a fost aceasta), totuși, își atinge scopul 🙂 Iar dacă ai răbdare să urmărești tot spotul descoperi cu totul altceva – emoție, căldură, familie, legături veritabile etc. Singura chestie ciudățică e, din punctul meu de vedere, privirea copilului…

A, și mi se pare interesant că și Orange are o abordare oarecum similară, de unde deduc că acesta este subiectul spinos al momentului – acoperirea serviciilor. Ca să fie mai clar la ce mă refer, vă atrag atenția că Vodafone se promovează acum cu ideea de „Oricând contează”, iar Orange pune accent pe „oriunde ai fi”:

OK, vizual comunică diferit, par să se adreseze mai degrabă publicului tânăr, accentul nu cade doar pe internet (spre deosebire de Vodafone, care pare să aibă și motive bune pentru care evidențiază aspectul vitezei pentru 4G), se joacă frumos și cu dinamica aferentă lui „oriunde”, dar chiar e de urmărit fenomenul 🙂

Reclama BMW – X6 – Xdrive

Poate că-n mine zace pe undeva un mic cocalar, dar BMW este marca mea preferată în materie de mașini (OK, recunosc, marea excepție este modelul Z4). Așa că-mi asum un strat în plus de subiectivitate tura asta, dar mi se pare foarte, foarte bun spotul ăsta. Pe lângă faptul că, vizual vorbind, e impecabil, mi se pare foarte bine construit și mesajul. Normal, era de așteptat ca la nivelul ăsta să n-auzi o listă plictisitoare de detalii tehnice, ci s-auzi mai degrabă o poveste. Adică trebuie să fie vorba despre obiect fără să-ți vorbească efectiv despre el, iar expunerea asta despre succes le-a ieșit sublim.

A, și dacă tot vorbim despre BMW, reclama asta pentru Super Bowl e foarte inspirată și are o abordare complet diferită de ce s-ar aștepta în mod normal consumatorul. Dar sigur că publicitatea pentru Super Bowl e mereu la superlativ:

Reclama Vodafone – Bunici de Duminică

Vodafone face multe spoturi și, măcar probabilistic vorbind, e de așteptat să nu fie chiar toate capodopere. Poate unele nici nu-și propun asta, pentru că e important să transmită cât mai clar un mesaj precis și atât. Sigur, au rulat la TV și reclame foarte bune (de exemplu), ba, chiar și campania cu Ghiță, unde părerile au fost destul de împărțite, s-a dovedit a fi un real succes. Doar că-n ultima vreme am văzut la rând aproape numai spoturi stupide, ca cele din campania cu familia Stanciu sau cele cu băieții ăia care chipurile inventaseră aplicația Reputador. De fapt, în topul meu al mostrelor nefericite recente conduc degajat spoturile cu Zonga și arhitecții, respectiv:

Din fericire, pare să-i fi lovit din nou și inspirația aia bună, iar campania cu Bunicile de Duminică e chiar simpatică 🙂

PS: Între timp a apărut și spotul acesta, iar eu îl văd ca pe o mișcare foarte inspirată din partea celor de la Vodafone:

Recalama Vodafone – Reputador

Nu spun că nu e inspirată ideea de a merge spre categoria ”geek”. Ba chiar au în conceptul ăsta o mulțime de teme cu care sigur ar putea rezona ușor și intens o mulțime de tineri de vârsta lor. Dar execuția și detaliile care dau formă conceptului… Cum s-o zic frumos? Categoric au avut și campanii mai bune cei de la Vodafone 🙂 . Dar așa e când faci spoturi pe bandă (apropo, de ce s-or fi chinuind, oare, cu un asemenea flux?). Chiar n-ai cum să ai idei grozave tot timpul:

Iar dacă spotul în sine e doar ușor jenant pe ici, pe colo, ”episodul-pilot” din seria care înțeleg că se va dezvolta în jurul celor doi protagoniști e chiar nefericit:

Reclama Orange – Millidge și Doig la coafor

Din moment ce Ghiță e atât de popular și pune Vodafone-ul pe buzele tuturor (la momentul ăsta, ultima senzație pare să fie video-ul cu Buferincul), era de așteptat ca Orange să contra-atace. Și a făcut-o, firește, cu cele mai cunoscute mascote ale sale – Millidge și Doig. Tura asta merg la coafor și testează fiecare câte ceva ieșit din comun. Iar la final sunt sigură că pot să aprecieze spotul și cei care aveau deja o afinitate implicită pentru cei 2 ori sunt ușor de amuzat vizual, dar și cei care apreciază un slogan mai fin de tipul ”ce-ți trece prin cap”:

Singurul aspect discutabil e proporția dintre elementul care atrage și elementele informative. Parcă e prea mult discurs la final (jumătate din spot), deși probabil că e de înțeles că-i musai să fie clare și beneficiile ofertei.

Reclama Vodafone – Ghiță Ciobanul

Campania ”Românii cu inițiativă” continuă cu încă un spot – povestea lui Ghiță, ciobanul prietenos din vârful muntelui, dar fericit pentru că reușește să rămână conectat social grație internetului mobil și a rețelelor de socializare. Parcă pe alocuri are un umor ușor forțat, dar are și spotul ăsta farmecul lui, deși mi se pare mai reușit cel cu florăria digitală:

Coca-Cola și numele de pe sticlă

Am tot amânat să scriu despre asta pentru că așteptam să văd dacă va apărea și un spot la TV. Încă nu l-am depistat și presupun că nici nu e nevoie de vreo investiție în genul ăsta de media. Social media și-a făcut treaba exemplar și nici nu e de mirare. Însuși sloganul campaniei se leagă de ideea de a împărți o Coca-Cola cu prietenii, deci esența e în share și friends. De asemenea, presupun că vine în completarea campaniei #HaiSăMâncămÎmpreună, care avea un accent mai pronunțat spre Twitter.

Însă chiar și dacă e să scoatem capul din online și rețelele sociale (deși, să fim serioși, zilele astea mai toată lumea, din orice segment de vârstă, dedică bucăți sănătoase de timp unor activități din sfera asta), e o idee bună de campanie, pentru că întotdeauna ai un sentiment ok atunci când ai parte de un produs personalizat. Bine, între noi fie vorba, e o idee testată deja prin alte țări, deci nu cred că aveau mari emoții. Deși la noi s-ar putea să aibă un ecou și mai răsunător. De ce spun asta? Păi mă gândesc la popularitatea brelocurilor/cănilor cu nume sau chiar la kitsch-urile alea de pus în parbriz. Aș pune pariu că și non-băutori de Coca-Cola vor cumpăra măcar o dată o sticlă cu numele lor 😉

Oricum, cert e că rezultatul final arată bine. Cel puțin din punctul de vedere al Coca-Cola. E plin wall-ul meu de poze cu sticle cu nume! Unele banale cu numele clasice românești, altele cu nume pocite în y-uri, câteva cu porecle (apropo, bună de tot ideea asta cu ultra-personalizarea) etc. Ba au apărut chiar și glumițele, iar alea bune duc mesajul mai departe și mai eficient, însă chiar și ironiile se propagă cu spor 🙂

PS: 10 puncte de la mine și pentru asta:

Reclama tocmai.ro

Habar n-am cine stă în spatele site-ului, dar e clar că investește mult în promovare. De fapt, s-ar putea să fie cam singurul site care se promovează ca atare la TV. Altfel, sigur, mai toate reclamele au pe undeva și un link inserat pentru că e normal ca-n 2013 să fii prezent și pe Internet, dar nu site-ul e produsul în sine, ci e pur și simplu încă un canal de promovare în mix-ul de publicitate.

Asta cu banda nu e nici pe departe prima reclamă, în general nu au chiar reclame scurte (spoturi de 30 s + unul de 10 imediat după), ba colaborează și cu nume mari (Smiley, Alex Velea, Marius Moga), deci bugetul pentru promovare e mai mult decât generos. Și presupun că merită 🙂

Despre spot în sine… Cred că au nimerit foarte bine produsul. Știu o mulțime de case în care s-a cumpărat la un moment dat un aparat pentru fitness (o bicicletă, o bandă, un stepper etc.), dar s-a folosit în cel mai bun caz în prima lună de la achiziție, apoi devenind pur și simplu o piesă de mobilier pe care se pune praful sau (în cazurile fericite în care este loc) se mai pun haine. Și dacă ar fi mers pe ideea asta în spot cred că mult mai multă lume ar fi rezonat din plin cu reclama. Probabil că oricum spre asta merg cu gândul cei pe care-i atinge, dar au cam pus-o pe biata fată într-o lumină proastă 🙂 Cine nu reușește să folosească o bandă? Ba, mai mult, chiar ei arată că un câine e perfect capabil să facă asta 🙂 Dar să nu fiu cârcotașă… Au sigur un bonus de apreciere pentru câinele simpatic și nici ideea în sine nu e rea – scapă de ce nu mai folosești (căci acumulatul excesiv pare să fie una din marile noastre metehne post-comuniste) și fă un ban din asta.

Reclama Allianz Țiriac – Te aștepți să nu aștepți

Reclamă clasică de tip testimonial care, cel puțin teoretic, atinge omul fix unde trebuie când vine vorba de categoria asta de produs. ”Te aștepți să nu aștepți” e reperul de perfecțiune pe nișa asigurărilor unde toată lumea se plânge că durează o grămadă de timp fie până ți se repară mașina, fie până îți recuperezi banii, iar asta de regulă pentru că te tot plimbi între service și asigurator, auzind mereu că celălalt ia decizia de inițiere a reparațiilor. Habar n-am dacă se țin de cuvânt cei de la Allianz Țiriac, dar știu sigur că e infinit mai rău să promiți ceva și să nu livrezi, decât să nu fi spus nimic de la bun început, mai ales pentru că, oricât de neplăcută e situația reală de pe teren, lumea n-are ce face și ia situația descrisă mai sus ca reper de normalitate. Așa că, dacă s-ar ține de cuvânt, ar câștiga enorm, cum la fel de bine pot să piardă mulți clienți dacă se laudă și nu fac.

Din păcate nu găsesc pe nicăieri spotul. A fost cândva într-o secțiune a site-ului lor, dar pagina nu mai există. Și genul ăsta de comportament nu-l înțeleg. Nu e prima oară când vreau să scriu despre ceva și nu găsesc nicăieri pe Internet reclama. Și chiar dacă ar fi ascunsă pe undeva, e cam degeaba dacă nu o poți găsi ușor, nu? Oare marile firme din România încă n-au înțeles că viitorul e on-line? Nici nu mai vorbesc de faptul că pierd enorm și prin absența din rețelele de socializare, dar nici pe site să nu-ți pui reclamele? Efectiv îți limitezi expunerea! Uite, reclama aia la Gillette cu Bănică (despre care eu n-am avut cine știe ce părere, dar uite că e căutată de nu-mi vine să cred!) a fost promovată și pe Facebook de încă o serie de mărci distribuite de Procter&Gamble și-am văzut o mulțime de Like-uri, Share-uri și comentarii. De ce n-ai profita de asta? Poate fi o sursă extrem de eficientă de publicitate gratuită!