Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Advertisements

Brand experience – La Strada

Am scris de curând despre spoturile pentru înghețata La Strada și constatam atunci că nu doar reclamele le-au ieșit într-un mare fel, ci chiar comunică ireproșabil pe toată linia. Ei bine, zilele trecute mi s-a confirmat pe deplin că oamenii din spatele brandului își fac foarte bine treaba, pentru că mi-au scris, mi-au mulțumit pentru apreciere și m-au invitat la degustare.

Sinceră să fiu, chiar și mulțumirea în sine ar fi fost o surpriză plăcută, iar posibilitatea degustării a îndulcit și mai mult dialogul 🙂

Doar că surpriza s-a materializat în această dimineață într-un pachet mult peste așteptări. Adică, nu știu voi, dar eu, când mă gândesc la degustare, mă gândesc la niște mostre discrete. Dar nu, am primit doze generoase din cinci sortimente aparte: mango, fistic, vanilie, ciocolată și pere (șerbet):

DSC02430 DSC02435 DSC02440 DSC02444 DSC02450 DSC02455

Deci e clar până acum că mi-a plăcut cum e construit brandul și cum comunică, mi-a plăcut că monitorizează ce se scrie despre La Strada, am apreciat că mi-au mulțumit, am super-apreciat că am primit și kit-ul (foarte consistent) pentru degustare, așa că nu-mi mai rămânea decât să testez și produsul…

Știți cum se spune că pe lumea asta sunt doar două feluri de oameni – cei care preferă înghețata de vanilie și cei care o preferă pe cea de ciocolată? Eu sunt net în favoarea înghețatei de ciocolată. Ba, mai mult, când vine vorba despre fructe, deși le ador în stare naturală, chiar nu mă omor după nimic altceva fructat (nici înghețată, nici ciocolată cu cremă de […] etc.). A, și aproape că aș spune că mango nu prea-mi place în nicio formă, iar înghețatei de fistic nici nu știu dacă i-aș fi dat vreo șansă vreodată…

Dar da, recunosc. Am trăit până acum în minciună și mă bucur că am avut ocazia să văd Lu Mina 🙂 Toate sortimentele sunt minunat de aromate, fine și cremoase și nimic din gust nu te duce cu gândul la artificial. Însă mai presus de atât, chiar trebuie să admit, cu smerenie, că înghețata cu fructe poate fi delicioasă și cea cu fistic aproape că a bătut-o pe cea cu ciocolată. Aproape 😀

Sorbeto-ul de pere nu mi-a dat niciun motiv să mă îndoiesc că n-ar fi făcut din 60% pere Williams, pentru că și aroma intensă și consistența sunt exact cum te-ai aștepta să iasă ceva din abundența acestor fructe zemoase. Sortimentul cu mango, la fel, mi-a deschis drumul spre o cale pe care am refuzat cu obstinație să merg până acum, iar cel cu fistic, v-am spus deja, era să-mi clatine serios cea mai fundamentală credință pe care o aveam despre înghețată. Vanilia, desigur, e minunată și ea și nu știu cum reușește să fie în același timp discretă și puternică. Iar ciocolata… Ce să spun? Așa ceva se experimentează; cuvintele nu-i fac cinste. Așadar, da, clar, rămâne preferata mea și din gama La Strada (și din punctul meu de vedere e peste alte mărci cu ștaif):

DSC02357 DSC02505La final nu pot spune decât că experiența cu produsul chiar a fost pe măsura așteptărilor induse de spoturi. Vă spuneam la sfârșit de iulie, textual, că:

sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile.

Și, zău, n-am fost câtuși de puțin dezamăgită 🙂

Top Social Brands

Fiind o mare pasionată de publicitate românească, în orice formă, sigur că peste fix o săptămână voi fi la cea de-a șaptea ediție a conferinței Top Social Brands și am avut grijă să-mi rezerv din timp un loc (aici). Până acum am „trăit” de la distanță evenimentul organizat de Revista Biz, dar a venit vremea să merg la fața locului și să aud cu urechile mele ce spun oamenii pe care îi urmăresc activ. Chiar aștept cu mare interes să îi ascult pe „cei mai influenți oameni din online și comunicare”, pe specialiștii social media și pe directorii de marketing din companii mari, pentru că, oho, am ce învăța de la ei.

În plus, sunt foarte curioasă să aflu cum arată o analiză a „activităților desfășurate de brandurile active în social media din România”, pentru că mie mi se pare că rețelele sociale au devenit cel mai dificil mediu de abordat. Știu că pentru outsideri pare o banalitate să postezi pe Facebook și prin celelalte rețele, dar e foarte dificil să găsești constant content bun și care să stimuleze interacțiunea, mai ales pentru că e un loc în care regulile se schimbă în timpul jocului și se schimbă mereu…

Așadar, dragi bloggeri, pasionați de marketing, PR, comunicare și publicitate, grăbiți-vă să vă înscrieți! Eu sunt convinsă că va fi o experiență din care n-aveți cum să nu creșteți 🙂

Social Media românească

Dintre toate speciile de conținut pe care le fac pentru proiectele proprii sau pentru alții, de departe cel mai dificil mi-e să mă ocup de conținut pentru rețelele sociale. De ce? Pe de o parte e o problemă faptul că regulile sunt mereu în schimbare și nu mă refer la aspectul dinamic și firesc al interacțiunilor umane, căci e firesc să fii foarte prompt și flexibil atunci când e de așteptat să comunici (în principiu) în timp real cu cei care-ți urmăresc activitatea. Nu, mă refer efectiv la mecanismele de afișare ale conținutului, iar Facebook își schimbă mereu regulile jocului. Și da, dacă e să merite cu adevărat să investești într-o rețea socială (în România), aia e Facebook. De fapt, mi se pare un semnal interesant că Facebook a cam început să depășească YouTube la conținut video (OK, stimulează creșterea asta printr-un mecanism destul de șiret, ca s-o spun frumos, pentru că acum contorizează la vizualizări și toate auto-play-urile din feed peste care scroll-uiești rapid și fără interes, ceea ce înseamnă impact zero al conținutului, dar cifrele îl gâdilă pe cel care publică aici). Ba, mai mult, pentru prima dată activitatea din rețele în jurul Premiilor Oscar a fost mai intensă pe Facebook decât pe Twitter, iar în State Twitter era Rege!

Dar hai să zicem că te poți uita la chestia asta ca la o provocare, chiar și în ciuda faptului că uneori e obositor să tot ții pasul cu noile găselnițe (cu fundamente strict comerciale, deși mereu o să ni se tot explice oficial că e pentru optimizarea experienței utilizatorului). Nu, nu asta mă sâcâie cel mai tare.  Și nici nu prea știu cum să spun frumos ce mă doare pe mine cel mai tare în povestea asta. Zău, nu vreau să par elitistă, dar pur și simplu mi-e greu să produc conținut ”de masă” când nivelul pare să fie foarte, foarte jos. Sincer, chiar se propagă dureros de eficient toate tâmpeniile sinistre, toate clișeele cretine etc. Ca să înțelegeți mai bine ce încerc să vă spun, vă invit să vă uitați cu ochii voștri la cele mai populare mesaje de pe paginile de Facebook din România în 2014. Pot să număr pe degete ce mi s-a părut acolo conținut cât de cât inteligent sau măcar inspirat (aș zice Tarom și Regina Maria, plus, deloc surprinzător, campania Orange cu Millidge, Doig și dansul). În rest, platitudini, poze cu copii, niște bine-meritate țâțe și chestii de-a dreptul hidoase vizual (de exemplu, vă invit să vă uitați la categoria ”jurnaliști” și la poza aia făcută-n Paint postată de Andreea Marin, poză care nici măcar nu e creație proprie). A, da, apropo, mă scoate din sărite că e o nișă pe care se fură conținut într-o veselie…

Și înțeleg că lumea nu stă pe Facebook ca să citească niște Kant (cu excepția situației când are lipit un citat pe o poză cu-n drum, cu-n răsărit, o plajă sau altceva de genul ca să iasă motivațională un pic). Mi-e clar că inclusiv oamenii inteligenți stau pe rețelele sociale ca să se deconecteze, iar asta înseamnă uneori și să râzi de o mâță care cade de pe o masă. OK, asta e, dar voi realizați că sunt pe Facebook oameni care distribuie poze cu icoane?! Asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că am scris despre asta azi (deși o am în cap de mult timp), pentru că s-a răspândit viral tâmpenia asta – pe scurt, o mândră a pus pe tumblr o poză cu o rochie și a întrebat universul ce culoare are, iar internetul s-a împărțit în două tabere care s-au încordat intens (unii au spus că e combinație de alb cu auriu, alții că e clar amestec de negru și albastru); a preluat-o BuzzFeed, a preluat-o Mashable și… WOW! Ce prostie! 🙂 (stați liniștiți, problema concretă s-a și rezolvat deja, nenorocirea aia de rochie e albastră).

Dar cert e că lumea pierde mult timp pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. Conținutul de acolo a început să fie și sursă autentică de informare (pentru unii principala). Mai toți ne așteptăm să găsim acolo companiile, restaurantele, hotelurile etc. care ne interesează. Așa că n-am niciun dubiu că o afacere din ziua de azi (chiar dacă e discutabil ce ROI are din Facebook) cu siguranță pierde dacă nu e acolo. Trebuie să fie pe baricade, cu postări frecvente, cu-n minim de buget alocat pentru Boosts, pregătită să răspundă rapid la mesaje și comentarii, gata să facă și niște customer care abil etc. Și știu foarte bine că e greu să ai conținut nou și interesant tot timpul, e greu să gândești campanii eficiente, e greu să surprinzi exact la ce reacționează cel mai bine publicul tău, dar vă rog eu frumos de tot – hai să dăm noi, ăștia care facem conținut profesional, tonul altfel. Hai să începem să educăm publicul și să mai creștem nivelul! Da, bine, pozele cu copii și pisicuțe aduc like-uri și interacțiuni pe bandă, dar hai să ne dăm silința un pic mai mult!

Reclama OREO – Joacă-te cu el

Presupun că oricine respiră în industria publicității știe despre celebrul tweet cu ”dunk in the dark” al celor de la Oreo (dacă nu, rușine, 2 pălmuțe și o vizionare rapidă). În schimb, ceea ce pun pariu că nu știe multă lume e faptul că n-a fost vorba doar de inspirație de moment și tweet-ul lor nu s-a dus viral de la sine. Întâi de toate, au făcut în așa fel încât să poată publica rapid mesajul (la nivel corporate macro, niciun cuvânt nu poate fi aruncat întâmplător și de aceea mesajele trebuie trimise din timp pentru verificare, analiză etc.). Ba, mai mult, odată ce mesajul a început să se propage cât de cât, omuleții de la 360i l-au ajutat cu dibăcie să se propage mai mult, trimițându-le cifrele promițătoare (deși încă nu fabuloase) unor influenceri care, la rândul lor, au scris despre asta, iar apoi site-uri mari (gen Mashable) au preluat subiectul pur și simplu pentru că atât de mulți bloggeri comentaseră despre asta și tot așa. Practic, au tot întreținut rostogolirea eficientă a unui bulgăre de zăpadă care a devenit imens și le-a adus la final niște premii și locul lor aparte în istoria publicității. Da, super-timing, super-inspirație, dar n-a fost deloc un succes întâmplător.

De ce v-am spus toate astea? Păi, ca să înțelegeți că aveam așteptări mai mari de la Oreo, iar spotul ăsta mi se pare, în cel mai bun caz, așa-și-așa (dar asta se întâmplă când ridici ștacheta – e greu să fii mereu la cote maxime după ce ai înregistrat un succes răsunător):

Mă rog, exprimă bine ideea de joacă, probabil e atractiv pentru copii (și presupun că segmentul ăsta de vârstă e în core-target), dar nu e o capodoperă. A, și sunt niște aspecte de copy care-s cel puțin discutabile (sau e mintea mea defectă și se duce în sectoarele greșite; copiii n-ar trebui să știe de-astea 😀 ).

Totuși, e interesant de remarcat că au simțit nevoia unei schimbări și acum invită la consum creativ, în condițiile în care Oreo e celebru, din contra, pentru un ritual. Știți voi, cel cu ”răsucești, lingi crema, bagi în lapte”:

Cea mai importantă formă de publicitate

…e întotdeauna produsul în sine. Oricât de mult ai investi în reclame TV, panotaj stradal, flyere, bannere online sau orice altceva, e degeaba dacă omul nu are o experiență pozitivă cu produsul tău. Altfel, cel mult poți să păcălești clientul să încerce, dar pe termen lung e o idee mult mai profitabilă să ai clienți mulțumiți care tind să revină la tine și să te recomande mai departe la alții. În plus, citisem cândva că se estimează că un client nemulțumit se va plânge, în medie, la alte 10 cunoștințe de cât de prost a fost un serviciu/produs cu care a avut o experiență neplăcută. Totuși, e drept că n-ai cum să fii chiar pe placul tuturor. Ba chiar să fii pe placul majorității e foarte dificil, pentru că trebuie să ai grijă la o mulțime de lucruri mari și mici.

Cel mai proaspăt exemplu pe care-l am în minte ar fi legat de nișa pensiunilor unde, în primul rând, te aștepți să fie rezonabil de curat ca să-ți vină să pui capul pe pernă noaptea și să-ți inspire cât de cât încredere ca să ai bază că-ți poți lăsa bagajul acolo. În rest, să zicem că nivelul de confort/dotări la care te aștepți ar trebui să fie proporțional cu prețul (zonei) și probabil că mai are fiecare piticuții lui 😀 .

Însă în ultima vreme m-am tot plimbat și am remarcat că sunt multe pensiuni care nu au nici pe departe cât de multă grijă ar trebui de felul în care se prezintă în fața clienților. De pildă, am observat că sunt multe, foarte multe care arată foarte rău pe afară și, chit că par să aibă 3 stele/margarete, eu n-aș fi curioasă să văd cum e înăuntru, iar eu chiar sunt foarte puțin pretențioasă la cazări pentru că mă gândesc mereu că nu mă duc undeva ca să stau în camera aia. Iar dacă stelele scorojite, literele căzute din nume sau firmele luminoase cu neoane arse vi s-ar părea detalii nesemnificative, chiar am văzut pe drum și adevărate epave scorojite. Apoi, într-un loc unde am stat recent  am avut o surpriză neplăcută pe care aș pune-o în capul listei de lucruri elementare la care trebuie să ai grijă în domeniul ăsta – produse expirate: sucuri, untul servit la micul dejun și chiar săpunurile din băi. Altfel, cred că a fost cea mai frumoasă pensiune (de 3 stele) în care am stat, cu cele mai scumpe finisaje și cu cea mai mare atenție la detaliile de design interior. Dar ca să fiu sinceră, aș fi dat oricând facilitatea de a stinge lumina cu telecomanda pe elementara mâncare în care să am încredere. Și, culmea, nu era nici într-o zonă ca Valea Prahovei unde poate că unor proprietari de pensiuni/hoteluri nu prea le pasă, pentru că sunt șanse mari să aibă oricum flux mare și relativ constant de clienți (deși chiar și lor li se duce vorba la un moment dat că nu sunt deloc OK, iar lumea pare să fie din ce în ce mai interesată de site-urile gen booking.com unde pot vedea și lăsa note sau comentarii).

Așadar, dragi comercianți de orice fel, vă recomand călduros să investiți întâi de toate în mecanisme care să facă din produsul/serviciul vostru unul cât de bun se poate și abia apoi să mizați pe publicitate agresivă…

Promovarea prin flyere

Teoretic, flyer-ul e o idee bună. E o cale în plus (și nu neapărat foarte costisitoare) de a câștiga oarece notorietate și ai suficient spațiu încât să te joci cu niște idei și niște forme, în așa fel încât să transmiți un mesaj care să fie și provocator și informativ. Practic, pe lângă faptul că n-am mai văzut de foarte mult timp un flyer care chiar să arate bine, în general aș spune că o campanie cu fițuici colorate e o risipă totală de resurse. Adică știu sigur că nu sunt singura care face mâna greblă în cutia poștală, sortează rapid după criteriul relevanță și apoi aruncă la gunoi spam-ul ăsta fizic. Am văzut cu ochii mei că nu sunt singura care așteaptă cu entuziasm primul tomberon ca să scape de hârtiuța care i-a aterizat în brațe la un colț de stradă din mâinile unei fetițe plictisite etc. De fapt, cea mai lungă viață aș zice că o au flyerele din mapele de prezentare de pe la evenimente și nu de alta, dar mapa aia e reciclată (ca utilitate) la un moment dat și până atunci nu prea ajungi să arunci conținutul. Hai, fie, poate și alea prinse de clanțe mai fac purici prin casele unora, deși nu cred că rezistă multe mai departe de prima curățenie…

Și că tot veni vorba de flyerele din clanță, hai să vorbim de lucruri concrete. Până acum, săptămâna asta am găsit fix 5: 3 de la pizzerii, încă 1 de la ceva cu mâncare și încă 1 de la un coafor. Cu toate 5 am trecut invariabil prin procesul deschis ușa – speriat – enervat – aruncat. În drumul spre gunoi nici nu le-am studiat pe cele 3 de la pizzerii și probabil că nici n-aveau nimic pe ele care să-mi atragă atenția, dar ce-i drept nici nu-s un consumator foarte înflăcărat de așa ceva; OK, dacă mă gândesc bine, știu pe cineva care face stivă de oferte de la pizzerii (deși, la nevoie, mereu sună la aceeași pizzerie, pentru că obiceiurile vechi mor greu, nu-i așa?). Flyerul cu numărul 4 cred că și-ar fi dorit să fie simpatic și amuzant, dar era pe o hârtie foarte proastă, iar textul bătea mai degrabă în ridicol; și singurul motiv pentru care am perceput toate astea a fost formatul – ceva nou pentru mine – era prins de clanță cu elastic de bani. Dar culmea inutilității a atins-o flyerul de la coafor, pentru că salonul cu pricina e la parterul scării și e acolo de cel puțin 3 ani de când locuiesc și eu aici! Și era un flyer strict informativ. Poate mai avea cât de cât sens dacă anunța cine știe ce promoție, dar așa? Zău? Chiar o fi careva care de ani de zile intră și iese în/din bloc exclusiv prin spate și nu aflase de ei? 🙂

Totuși, trecând peste părerile mele personale, mi-ar face mare plăcere să aflu de la cineva despre un studiu vizavi de flyere. Presupun că dacă lumea tot insistă cu ele, ceva-ceva randament tot trebuie să dea. Sau hai, poate studiu e mult spus. M-aș mulțumi și cu niște păreri pro-flyere, cu niște consumatori obișnuiți de orice care să-mi spună aici că ei păstrează flyere, că se uită bine la ele, că rețin ceva informație și, în cel mai bun caz, că au încercat un produs/serviciu/local după ce au aflat de el dintr-o fițuică volantă.