Reclama Heineken – Daniel Craig – Specter – The Chase

Aceasta ar fi cea de-a treia reclamă care mi-a mâncat urechile în ultima vreme în timp ce încercam să-mi ascult playlist-ul de pe YouTube (a treia după cele două despre care v-am scris ieri, respectiv spotul Vodafone cu obsesivul „e bine” și cel de la Orange). Dar când îți plac reclamele, chit că mai ajungi câteodată să fii și supra-expus, taci, asculți și, dacă tot treci prin ele, te uiți și cu atenție 🙂

Și ce am descoperit foarte mișto la reclama asta e faptul că împletește extraordinar de bine și firesc elementele specifice filmelor cu James Bond și notele stabile ale spoturilor pentru berea Heineken. Evident, a existat în mod sigur un motiv bun pentru care s-au asociat de la bun început cele două branduri. Spiritul de aventură e, probabil, doar unul dintre ele; teoretic, e cel mai evident, dar practic motivele sunt mult mai complexe. Vă reamintesc că cele două mărci au un parteneriat încă din 2012, din ajunul lansării lui Skyfall, iar atunci au fost destule discuții pe tema înlocuirii băuturii consacrate a lui James Bond, vodka („shaken not stirred”), cu berea (care nu prea e percepută ca fiind o băutură cine știe ce de elegantă, eleganța fiind unul dintre atributele esențiale ale lui 007).

Însă Bond pare să tot evolueze și să se adapteze la schimbările impuse de modelele contemporane, așa că n-avem decât să ne mai adaptăm și noi cu schimbările lui. În rest, felul în care se desfășoară cursa este construit foarte riguros în raport cu aspectele comune ale celor doi titani: dinamism, intensitate, situații surprinzătoare, eleganță ludică și un stil foarte aparte de umor. (Poate doar sticlele de bere de pe tavă apar cu ceva mai puțină finețe, dar ar putea intra la categoria situațiilor surprinzătoare.)

Ca de obicei, omuleții de la Heineken reușesc să spună (foarte bine!) o întreagă poveste într-un minut și jumătate, iar asocierea cu promovarea noului James Bond nu are de ce să nu-și atingă scopul scontat, respectiv de a-și putența unul altuia valoarea

Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Reclama la bere Neumarkt

Da, știu, iar e despre bere, dar n-am ce face. Chiar plouă la TV cu spoturi pentru „licoarea din hamei”.

Iar asta chiar e altfel

E, desigur, foarte discutabil dacă e un altfel fericit, însă are șanse cât de cât să se distingă. Ba, culmea, are șanse să și prindă la public. Nu de alta, dar mie mi se pare că exact așa ar arăta o reclamă la bere făcută de Tony Poptămaș (și el clar prinde la mase) – vrea să aibă o aparență de profunzime, dar de fapt e seacă și nu spune nimic 🙂

neumarkt-poptamas

Reclama Bere Bucegi – 100% ingrediente românești

Abordarea naționalistă e întotdeauna o soluție la îndemână, iar dacă reușești să-i dai și un ton popular și cald, fără să iasă ieftin, e cu atât mai bine. Mie mi se pare că le-a ieșit OK și poate fi o metodă bunicică de a se distinge pe o piață și așa extra-saturată, în care (mai ales în perioada estivală) se investesc bugete sănătoase (tocmai pentru că e și momentul în care există potențial maxim).

E drept, mai sunt pe piață și alte mărci care bat în direcția asta, mai mult sau mai puțin subtil. De exemplu, Ursus mai cochetează ocazional cu poziționarea asta (deși în ultima vreme pare să tindă spre un segment mult mai rafinat). Sau Timișoreana (pe care o ajută mult numele), care s-ar putea să fie cea mai apropiată de identitatea pe care și-o construiește Bucegi acum, doar că la ei accentul pică foarte mult pe vechime și tradiție (ceea ce, între noi fie vorba, dacă tot le ai, ar fi o pierdere enormă să nu te folosești de ele). Neumarkt și Noroc au, în schimb, cele mai „populiste” abordări, dar prima are un nume care nu o poate apropia de românescul autentic, iar cea de-a doua parcă-parcă încearcă să ridice ștacheta.

Însă, din punctul meu de vedere, nicio altă marcă nu e chiar chitită pe ce face Bucegi acum. Și, de fapt, povestea nu a început acum, ci mai demult. Vă amintesc doar de campania cu meseriile pentru România, campanie menită să ajungă mult mai aproape de sufletul consumatorului…

Așadar, „cinste vouă”!

PS: Da, în contextul românesc s-ar putea să sune prost că Bucegi aparține de Heineken România, dar rămâne, totuși, clasată chiar și la ei ca fiind marcă autohtonă 🙂

Reclama Ursus – Povestea tricoului cu pirați

V-am avertizat că vor urma multe articole cu reclame la bere și, zău, chiar n-aveam cum să-l omit fix pe acesta pentru Ursus. E făcut tot de Graffiti BBDO, aceiași care au făcut și ultimul spot foarte bun pentru Ursus – „Călătoria”. Povestea cu pirații e cel puțin la fel de bine făcută, deși are cu totul alt ton. De fapt, apropo de ton, seamănă bine cu felul în care comunică Heineken. Nu cred că doar asociez eu brandul străin cu spoturile „oceanice” pentru că au avut câteva povești nautice, ci chiar au reușit să se apropie mult de stilul lor – e cu aventură, e cu dans, e cu voie bună, e cu o poveste memorabilă. Poate cârcotașii ar spune că seamănă prea bine cu stilul respectiv sau că, din contra, n-au reușit să-i copieze pe cei de la Heineken suficient de rafinat…

Însă eu apreciez orice reclamă reușește să mai iasă din șabloanele clasice, mai ales la bere, unde-s aproape toate pe același calapod. Mă rog, nici aici n-au reușit să se abțină până la capăt de la cadrele clasice cu prietenii adunați la bere, eternul clișeu al spoturilor din categorie, dar hai să zicem că trebuiau să facă într-un fel anunțul cu promoția:

OK, adevărul e că nu se poate vorbi despre Ursus zilele astea fără să-i asociezi cu valul de critici care s-a răsfrânt asupra lor după organizarea (cel puțin) nefericită de la concertul lui Robbie Williams. N-am fost (deși feed-ul meu a fost atât de plin de poze și filmulețe încât aproape n-am ratat nimic), dar feed-back-ul aproape unanim pare să fi fost „super-concert, organizare deplorabilă”. Și da, clar, n-aș fi murit nici eu de fericire să stau o eternitate la coada pentru o băutură la supra-preț. Din păcate pentru ei, asta nu le-a trunchiat enorm vânzările (mai ales în condițiile în care era și o căldură tâmpită și oricum la un concert te agiți, deci ai nevoie de lichide! și nici de acasă nu poți să vii cu nimic „la pachet”). Dar mult mai grav decât atât, un asemenea torent de nemulțumiri n-are cum să-i facă bine brandului.

Totuși, merită felicitați pentru decizia de a-i recompensa cumva pe nemulțumiți. Poate o fi „too little, too late”, dar e o scuză, chiar una concretă, iar în trecut au fost destui care s-au mulțumit să bage pur și simplu capul în nisip până trece furtuna (fie și cu oarece urme) sau cel mult au transmis un comunicat-standard de bla-bla-uri care nu înseamnă nimic. E drept și că urmează curând UNTOLD, unde tot ei sunt (printre) sponsorii principali, așa că am impresia că existau motive bune pentru care să-și dea silința intens să dreagă busuiocul frumos 🙂

Ah, apropo de UNTOLD, mi s-a părut foarte, foarte mișto ideea asta:

Și rezultatele par să fi fost pe măsură (deși parcă-i cam trist că disponibilitate există, dar nu se întâmplă decât cu motivații… cam meschine, dacă e s-o zicem drept, comparativ cu gândul că poți salva niște vieți și da, la noi oamenii chiar mor în spitale din cauza sângelui lipsă). Oricum, felicitări celor care au venit cu ideea și nu pot decât să sper că o vor prelua și alții, dacă tot e atât de eficientă!

Campania Heineken – Open Your City

Încă n-am găsit o campanie Heineken care să mă dezamăgească și nici noua #OpenYourCity nu face excepție de la regula cu care m-au obișnuit. E o poveste dinamică, neconvențională și simpatică despre un altfel de ghid turistic și, în esență, despre o altfel de cunoaștere a orașului. Tot o aventură marca Heineken, dar de data aceasta una urbană (deși nu e prima de acest fel):

Ceea ce n-ați văzut la televizor este povestea adaptată pentru București și trebuie să admit că nu știam decât de unul dintre acele locuri. În apărarea mea, nu sunt din București (deși anul ăsta se vor face 9 ani decând sunt aici), dar sunt 100% sigură că ar mai fi de descoperit o mulțime de locuri și în orașul meu natal, care e mult mai mic și pe care am pretenția că-l știu bine. La urma urmei, mai toți tindem să ne învârtim într-o arie destul de limitată, oriunde am sta, și cunoaștem zonele în care ne foim mai des. Restul chiar poate fi o aventură și, printre altele, cam asta e lecția Heineken de fiecare dată – ieșirea din tipar (în orice accepțiune a termenului):

PS: Dacă și vouă v-a atras atenția restaurantul-avion, să știți că este vorba despre acesta.

Reclama Bergenbier – Te răcorește ca la munte

Era de așteptat să revin tot cu o reclamă la bere, doar v-am avertizat că e sezonul licorii din hamei. Și mi se pare corect să mă ocup de Bergenbier, pentru că au reușit să-i dea un ceva distinctiv, deși putea să iasă mai bine și-n plus, între noi fie vorba,  pe sub fulare și căciuli e cam tot același clișeu cu grupul de prieteni, hihi, haha, mare, plajă, beach bar etc. Conceptul chiar semănă bine cu cel din spotul de anul trecut.

Dar hai, fie, cu Bergenbier sunt mai tolerantă când vine vorba despre cadrele cu amicii zâmbăreți, că doar al lor e sloganul cu „prietenii știu de ce”:

A, și-mi mai place detaliul ăla mic, dar bun, cu munții care se colorează. Da, știu, treaba asta cu doza și senzorul nu e găselnița lor, dar mă refer strict la faptul că indicatorul e, vizual, pe munți.

PS: Și cam cât de tare trebuie să-i atingă reclama asta pe hipsteri? Uah, trebuie să fie fantezia supremă a oricărui flăcăiaș care umblă la 40 de grade în maiou și cu fulăraș la gât să devină social acceptabil să se afișeze și pe plajă în slipi și fular la gât 🙂

Reclama Carlsberg vs. Reclama Staropramen

Începe intens sezonul berii, așa că muuuuulte dintre reclamele peste care veți da în pauzele publicitare vor fi la această băutură. Pe lângă Heineken, aș spune că (deocamdată) se remarcă spoturile pentru Staropramen și Carlsberg. De fapt, aș cam fi scris numai despre Carlsberg, dar n-am putut să nu observ că Staropramen are un mesaj destul de similar, cel puțin într-un punct.

Carlsberg, exact așa cum e de așteptat, are un spot impecabil, cu o poveste închegată, cu tradiții, cu istorie, cu iz apirațional. Este vorba despre goana neîncetată a fondatorului Carlsberg, J.C. Jacobsen, pentru perfecțiune, pentru „calitate fără compromisuri”:

Spotul este făcut de Saatchi & Saatchi pentru Carlsberg Israel, iar varianta completă (pe care nu cred că am văzut-o la TV) arată așa:

Staropramen, la fel, pune accent pe tradiție și istoria proprie, deși în altă notă și cu accent pe ideea de „bere pragheză”, căci cu asta se identifică cel mai mult. Însă mi-a atras atenția faptul că și ei vorbesc despre „berea care a cerut mai mult de la bere”, mesaj care mi se pare că seamănă destul de mult cu ce am auzit în spotul Carlsberg:

În schimb, am senzația că Staropramen a investit masiv în promovarea pe social media, pentru că am de o grămadă de timă în feed variații pe tema aceasta:

Reclama Heineken – Meciul

Am știut din primele secunde ale primei vizionări că mă uit la un spot pentru Heineken și meritul e întâi de toate al lor (deși probabil mi-am format și eu cât de cât ochiul pe nișa asta a reclamelor). Însă chiar au creat și consolidat un stil atât de memorabil încât e imposibil să-i confunzi cu orice altă marcă de bere. Au producții grandioase, povești în adevăratul sens al cuvântului, dinamice și pline de personaje colorate. Au un umor aparte, foarte creativ și pe alocuri absurd. Au o coloană sonoră destul de specifică. Și încep să aibă și un protagonist-tip. Nu știu exact de ce încep să aibă o afinitate aparte și pentru tema asta nautică, dar am să presupun că li se pare cea mai bună metaforă pentru acel ”deschide-ți lumea” (”open your world”) pe care îl promovează:

Oricum, se vede că e un demers de amploare în care se investesc resurse sănătoase, dar rezultatul e pe măsură și e demn de un brand care vrea să fie recunoscut global.

Reclama Noroc – Trifoi cu patru foi

Îmi place cum se ocupă Leo Burnett de Noroc. Abordează cald și prietenos simbolurile norocului și-ți spun o poveste frumoasă despre berea din spatele numelui, fără să-ți vorbească explicit despre băutura cu pricina. N-am scris despre ea la vremea ei, dar și vechiul spot cu potcovarul mi s-a părut foarte bine meșteșugit:

Iar noua reclamă cu trifoiul cu patru foi e chiar mai simpatică:

Totuși, mă surprinde poziționarea lor. După nume aș fi zis că Noroc se vrea o bere populară, soră de segment cu Neumarkt. Însă nu comunică deloc așa, deci presupun că țintesc altă audiență, ceva mai rafinată.

[UPDATE] N-o găsesc online deocamdată, dar a apărut un spot-variațiune pe tema trifoiului. Iar ăsta parcă nu mai e atât de rafinat. Nu-i chiar la nivelul Albacher, de exemplu, dar și-a pierdut din gingășie și finețe (și parcă a câștigat un pic de „dorelism”?). În schimb, consumatorul s-ar putea să fie fericit că poate spera la un câștig. Mă rog… Înțeleg – simțul practic al cifrelor conduce orice afacere 🙂