Încă n-am găsit o campanie Heineken care să mă dezamăgească și nici noua #OpenYourCity nu face excepție de la regula cu care m-au obișnuit. E o poveste dinamică, neconvențională și simpatică despre un altfel de ghid turistic și, în esență, despre o altfel de cunoaștere a orașului. Tot o aventură marca Heineken, dar de data aceasta una urbană (deși nu e prima de acest fel):
Ceea ce n-ați văzut la televizor este povestea adaptată pentru București și trebuie să admit că nu știam decât de unul dintre acele locuri. În apărarea mea, nu sunt din București (deși anul ăsta se vor face 9 ani decând sunt aici), dar sunt 100% sigură că ar mai fi de descoperit o mulțime de locuri și în orașul meu natal, care e mult mai mic și pe care am pretenția că-l știu bine. La urma urmei, mai toți tindem să ne învârtim într-o arie destul de limitată, oriunde am sta, și cunoaștem zonele în care ne foim mai des. Restul chiar poate fi o aventură și, printre altele, cam asta e lecția Heineken de fiecare dată – ieșirea din tipar (în orice accepțiune a termenului):
PS: Dacă și vouă v-a atras atenția restaurantul-avion, să știți că este vorba despre acesta.
E de vară, e colorată, e optimistă, e cu distracție, călătorie, libertate, aventură, ba chiar și cu o petrecere pe un acoperiș înalt. Dar parcă-i cam artificială în marea asta de #cool. Sau, mă rog, nu știu dacă nu cumva tocmai acesta a fost scopul, însă mie mi se pare că reclama asta are un puternic iz cultural american. Serios, percepția mea este că spotul arată, de la cap la coadă și-n fiecare detaliu, cu un trailer pentru un film american cu (despre și pentru) adolescenți. Dar poate asta prinde la puștii din core-target?
Ce-mi place mult e partea cu „mi-e vară”, pentru că au reușit să condenseze eficient o idee mult mai lungă într-un concept ușor de reținut și de reprodus. S-ar putea să aibă potențial suficient de mare încât să devină următorul „gen” sau „pentru că [automobile]”. Totuși, eu aș evita oricând formulările cu cratime (sau alte caractere speciale), dacă trebuie să se transforme la un moment dat în #hashtag.
PS: Dacă tot e cu Antonia, voi nu v-ați fi așteptat să apară și o piesă tematică? Sau măcar să se folosească de alta mai veche pe fundal? Mna, o fi scump 🙂
Mi se pare interesant că Lay’s tot face campanii cu Puya și Cabral. Nimic de zis, amândoi sunt băieți simpatici și cunoscuți, dar eu n-aș spune că mai e vreunul dintre ei chiar pe val sau că publicul lor fidel ar fi din categoria de vârstă țintită de Lay’s… Dar dacă tot insistă probabil că merge 🙂
Sinceră să fiu, mie nu mi se pare o campanie foarte, foarte reușită. Nu prea are cine știe ce logică leapșa lor, dar fie… E de vară, e foarte dinamic și nici nu e neapărat de ne-privit. La fel, sunt tentată să spun că nici miza nu e chiar extraordinară (doar doze de Pepsi, zău?), dar aleg să fiu recunoscătoare că măcar s-a renunțat la ideea cu banii din pungă (deși varianta asta era o miză mai consistentă, mie mi-a sunat întotdeauna prost ideea asta).
Da, da, luna iunie e momentul în care începe să se construiască masiv în România. Nu că m-aș pricepe (deși îmi explic de ce – vreme prielnică + concedii, inclusiv pentru cei plecați la muncă peste hotare), dar m-am prins după avalanșa de spoturi și campanii pentru materiale de construcții și alte minuni conexe.
De exemplu, am văzut o mulțime de reclame pentru var și vopsea, dar despre astea am tot scris și, din moment ce văd că încep să devină din ce în ce mai creativi omuleții de pe nișa asta, am senzația că am să mai scriu. Așa că azi tratez la grămadă produse ceva mai greu de ambalat frumos, deci chestii cu risc mare pentru spoturi sterile 🙂
Contrar așteptărilor, reclamele următoare reușesc să nu fie chiar sterile. Ba, mai mult, mă văd nevoită să recunosc și că sunt extraordinar de bine făcute dacă e să ne raportăm la publicul principal pe care îl țintesc – adică fix oamenii care lucrează în construcții. Da, știu, nouă, restul, s-ar putea să ni se pară niște tâmpenii, dar uitați-vă bine la tipologiile protagoniștilor, la discurs, la umor, la detalii. Vorbesc exact cum trebuie pentru a-i atinge pe mulți dintre cei la care și-au propus să ajungă.
Începem „light” cu AdePlast:
Ideea cu „lucrarea bună care o aduce pe următoarea” e foarte, foarte mișto. Mă rog, mă tem că tiparul meșterului român e mai des în termeni de „las-o, bă, că merge-așa”, dar conceptual e o poziționare foarte bună. Presupun că s-au gândit și ei că asta s-ar putea să fie prea rafinată pentru majoritate, așa că acțiunea în sine e în termeni mult mai accesibili, cu umor brut, cu figuri-stereotip din categoria „Dorel” și foarte pe muchie la granița ridicolului. Baba din camionul cu polistiren chiar sare un pic de hotar. Domnul legat de sacul de adeziv e, încă, în balans pe hotar.
Dar ceva ce nu vedeți la televizor este descrierea pe care o au spoturile pe canalul de YouTube al AdePlast, respectiv:
Meseriașii care lucrează cu AdePlast nu au reclamații și primesc lucrări după lucrări. Uitati-va cum sunt agățați meseriașii de viitorii clienți !!@ O LUCRARE BINE FĂCUTĂ O ADUCE PE URMĂTOAREA E DEVIZA MESERIAȘILOR ADEPLAST !!
Promisiunea de îmbogățire („lucrări după lucrări” gen „ban pe ban”), caracterul senzaționalist (cu majuscule și !!!), greșeli de scriere, accentuarea prin repetiție a ideii de „meseriaș”, spațiile lăsate înaintea semnelor de exclamare, limbajul în sine („agățați”?! 😀 )… Toate mi se par extraordinar de grăitoare. Citesc rândurile de mai sus și-mi imaginez instant un Ionel cu maioul ridicat, frecându-se pe burtă entuziasmat de viitorul lui în relația cu aceste produse 🙂
Continuăm cu promoția Romcim și Multibat, ascunsă sugestiv sub o aluzie la celebra zicală băsesciană „iarna nu-i ca vara”:
Principalul lor atu (deși îmi închipui că a fost costisitor) e prezența lui Celentano din Las Fierbinți, un personaj care înțeleg că e teribil de popular. Nu știu prea multe despre caracteristicile personajului în sine, pentru că nu mă uit la emisiunea (serialul?) cu pricina (deși, recunosc, m-am uitat o dată, forțată de circumstanțe, și-am rămas cu impresia că nu e doar umor de autobază). Nu e genul meu de umor, nu e genul meu de emisiune. În fine, cert e că audiența (consistentă, din cate pot eu să-mi dau seama) e formată din plin și din oamenii la care trebuie să ajungă mesajul celor de la compania-mamă Lafarge. Bonus, vă rog să observați: motivul șefului răstit, cu scobitoare între dinți; motivul muncitorului băut; motivul cărăușului de roabă știrb și uscățiv; prezența lui „pă”; asocierea cu o promoție cu premii în bani (o promisiune financiară mult mai concretă decât a celor de la AdePlast, cu oricând apreciatul iz de câștig ușor) etc. Aproape că am râs la partea cu salopeta – asta chiar e metafora supremă! 🙂
Iar la final vă las cu Holcim, pentru că alege să comunice mult mai rafinat, ceea ce e de așteptat în condițiile în care pare să-și dorească să se adreseze profesioniștilor din construcții de alt gen. Nu pare să vorbească direct cu executantul sau cu Dorelul care muncește la negru. Holcim are o abordare cu iz mai degrabă corporate și mi-a plăcut mult ideea pe care au avut-o cu bloggerii la fabrica din Câmpulung Muscel (găsiți articole relevante la Chinezu’). A fost cu totul altceva decât par să facă ceilalți și a avut inclusiv o componentă educațională. Iar ultimul spot pe care l-am văzut de la ei, cel cu încrederea, îmi întărește convingerea că vor să se distingă net de ceilalți de pe nișa lor:
Vodafone revine cu un personaj care a prins grozav la public – ciobanul Ghiță – și combină asta cu uriașul val de popularitate (și/sau controversă) al serialului Game of Thrones (Urzeala tronurilor). Nu mi-e foarte clar de ce au așteptat chiar până la sfârșitul sezonului să lanseze spotul, pentru că sigur s-ar fi urcat mult mai tare pe val dacă prindea măcar avalanșa discuțiilor aprinse despre Ion Zăpadă (Jon Snow) din ultimul episod. Și mai cred că era material destul încât să iasă o reclamă senzațională, dar tot le-a ieșit ceva destul de simpatic din abordarea asta paralelă cu sumanele, ciobăneștii, șopârlele și, mai ales, iarna care vine! 🙂
După ce am văzut că „minionii” și-au făcut loc în pungile de pufuleți Star, acum îi văd că au cucerit și cutiuțele de Tic Tac. Și le fac pe toate absolut adorabil, așa că nu e de mirare că apar atâtea parteneriate. Filmul se promovează creativ și eficient (și n-am niciun dubiu că va deveni centrul unei adevărate industrii), iar în același timp mărcile urcă și ele pe valul de popularitate.
Eu îi aștept să cucerească întreaga lume! 😀 Cel puțin până ajung la saturație, așa cum s-a întâmplat cu „industria” Frozen (fie că v-a plăcut filmul sau nu și chiar dacă nu aveți copii, se prea poate să vă cam irite în prezent notele mult-prea-cunoscute cu „Do you want to build a snowman?”). De fapt, eu sper să nu li se întâmple asta și „minionilor”, dar granița dintre promovarea bună și promovarea excesivă e, uneori, prea fină.
Oricum, deocamdată suntem departe de starea de „prea-plin” și încă putem aprecia adaptările creative din reclamele cu ei 🙂
Eu, când mă gândesc la Amigo, nu-mi vin în minte decât două lucruri: sloganul acela cântat cu „Amigo, Amigo și ești ca nou” și fascinația mea din copilărie față de obiceiul mamei mele de a bea ness (Amigo de cele mai multe ori) făcut cu Coca-Cola. Cum putea să bea chestia aia atât de amară?! Iar fascinația mea de adult e cum putea să bea chestia aia atât de plină de cafeină?! 😀
Dar serios vorbind, când mă uit la cutiile de Amigo am senzația că am crescut împreună. Chiar dacă astăzi nu sunt consumator, chiar m-a atins un pic spotul în oarece puncte sensibile. Bine, asta se întâmplă mai ales pentru că eu nu-mi amintesc să mai fi văzut o reclamă pentru acest produs/această marcă de foaaaaarte mult timp, dar YouTube m-a ajutat să descopăr că a existat, de exemplu, și un spot prin 2010. Însă nu sunt sigură că mi-l amintesc. Parcă da. Parcă nu…
Oricum, hai să ne concentrăm pe spoturile noi, mai ales pentru că mi se par chiar foarte reușite. Uitându-mă în urmă, am observat că Amigo întotdeauna s-a concentrat pe ideea asta de energie, dar până acum o făcea oarecum mai agresiv, exact în nota impulsului pe care se presupune că ți-l dă produsul. Acesta mi se pare un exemplu emblematic:
Ei bine, acum și-a schimbat puțin abordarea. Există încă un accent pe energie prin sloganul final – „energie, nu vorbe” și chiar pică destul de intens și brutal (așa, ca o reminiscență a abordărilor trecute). Inclusiv folosirea explicită în copy a acelui „PUNCT” e din tabloul agresiv. Însă, per total, mi se pare că le-au ieșit trei reclame mai degrabă emoționale. Și sunt sigură că linia asta cu lipsa timpului îi va atinge pe mulți, pentru că se prea poate să fie marea problemă a zilelor noastre…
Așadar, vă prezint (în ordinea preferințelor) cele trei spoturi: cel cu șoferul/curierul care e mereu pe drum, deci mașina îi e casă, cel cu reportera și cel cu brutarul (e pe ultimul loc pentru că nu e atât de profundă abordarea timpului – e vorba mai degrabă despre trezit devreme):
PS: N-am reușit să găsesc spoturile cu sloganul pe care-l am eu întipărit în minte, dar vă servesc cu o altă porție de nostalgie:
Ca să înțelegeți exact cam cât de vechi sunt reclamele astea, nu vă spun decât că în a doua l-am recunoscut pe Mihai Călin, iar Mihai Călin era vedetă la PRO TV undeva prin 1998? Prezenta „Riști și câștigi” 🙂 De fapt, tot în 1998 am descoperit că a fost înregistrată și marca „Amigo și ești ca nou”.
PPS: Oameni buni, un site (bine indexat?) n-aveți și voi! Când am căutat „amigo” pe Sf. Google am dat în primele două pagini doar de magazine online și agregatoare de oferte. Deja în pagina a treia nu prea mai caută lumea. Nu e bine! Hai, că dacă tot v-ați încordat cu o campanie de revitalizare, poate începeți să existați și în online! Hai, poate cer prea mult cu niște social media (dacă există ceva, zău, eu n-am găsit, iar dacă nu-i de găsit e degeaba), dar un site?! În 2015?!
Boobies & Fast-food, visul oricărui adolescent! 🙂 Dar e interesantă abordarea, pentru că-mi dă de înțeles că se adresează mai ales publicului masculin și-mi explic de ce. Știam că cei de la KFC țintesc publicul tânăr, (probabil) pentru că puștii nu sunt încă foarte preocupați de ce, cât, când și cum mănâncă, iar ofertele cu prețuri foarte mici din ultima vreme îmi dau de înțeles că vor să se apropie chiar mai mult de ei și de bugetele (încă modeste) ale adolescenților și tinerilor adulți. Însă din ultimul spot am reținut că publicul fidel al KFC e mai degrabă de sex masculin, iar asta, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc surprinzător – fetele și tinerele femei tind să fie foarte, foarte atente la siluetă, deci nu prea se avântă cu regularitate spre cartofi prăjiți și crispy strips.
Oricum, ultima reclamă nu le exclude nici pe domnișoare și presupun că le fură și lor câte un zâmbet. Adică forma în care comunică brandul, de la tipul de umor, la protagoniști și situațiile în care apar se pliază foarte bine pe genul de stimuli la care ar răspunde bine segmentul targetat:
Admit că am încercat una dintre cele trei varietăți de Strongbow după ce v-am scris ultima dată și, chiar dacă nu m-a dat pe spate, tot îmi place mult cum comunică brandul. V-am spus deja că mi-a plăcut cum s-au lansat și nici primul spot n-a fost rău deloc. Însă ce rulează acum la TV e chiar mai bun, chit că are o doză uriașă de infatuare, dar e infatuare intenționată, asumată și (presupun) fondată. Oricum, îmi place mult aroganța asta fină și nu prea, pentru că e perfect adevărat că (aproape) nimeni nu se uită la cel de pe locul al doilea 🙂
Deși n-aș fi zis că primele spoturi au fost neapărat capodopere publicitare, cred că treaba asta cu „Pufuleții…” a cam intrat în folclor, iar asta nu e lucru puțin. Bine, nici ultimul spot nu e extraordinar (deși s-ar putea să-l fi privit cu alți ochi dacă eram copil), dar uiți de asta când dai de simpaticii ăia mici și galbeni 😀 În plus, e totuși destul de drăgălaș și probabil că oricum nu și-a propus mai mult decât să fie animat, să stârnească un zâmbet și să anunțe o nouă promoție (promoție bună de altfel, pentru că puștii [și nu numai] par să iubească sticker-ele și colecțiile, cu atât mai mult când au în centru personaje populare):
PS: Parcă-mi sună puțin ciudat românescul „minion”, iar asta probabil și pentru că „minionul” nostru fonetic e „mignon” și înseamnă „micuț, drăguț, delicat”, în timp ce originalul englezesc are sensul de „discipol, adesea servil și lipsit de importanță, al unei persoane cu influență”. Însă aleg să nu fiu cârcotașă când vine vorba de minions, mai ales facă și sensul neaoș e cu micuț și drăguț 🙂
Publicitate românească 