Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Advertisements

Reclama KFC – Tricouri ude

Boobies & Fast-food, visul oricărui adolescent! 🙂 Dar e interesantă abordarea, pentru că-mi dă de înțeles că se adresează mai ales publicului masculin și-mi explic de ce. Știam că cei de la KFC țintesc publicul tânăr, (probabil) pentru că puștii nu sunt încă foarte preocupați de ce, cât, când și cum mănâncă, iar ofertele cu prețuri foarte mici din ultima vreme îmi dau de înțeles că vor să se apropie chiar mai mult de ei și de bugetele (încă modeste) ale adolescenților și tinerilor adulți. Însă din ultimul spot am reținut că publicul fidel al KFC e mai degrabă de sex masculin, iar asta, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc surprinzător – fetele și tinerele femei tind să fie foarte, foarte atente la siluetă, deci nu prea se avântă cu regularitate spre cartofi prăjiți și crispy strips.

Oricum, ultima reclamă nu le exclude nici pe domnișoare și presupun că le fură și lor câte un zâmbet. Adică forma în care comunică brandul, de la tipul de umor, la protagoniști și situațiile în care apar se pliază foarte bine pe genul de stimuli la care ar răspunde bine segmentul targetat:

Reclama muștar Olympia cu caracatița

Nu știu cine se ocupă de Olympia, dar îmi place că de ceva timp au ales să comunice cu umor. Uneori le-a ieșit bine, alteori le-a ieșit binișor, dar le-a mai ieșit și mai puțin bine. Tura asta chiar am râs de ridicolul situației, așa că, din punctul meu de vedere, le-a ieșit bine și de data asta, mai ales pentru că au reușit să integreze și umor mai fin și umor mai brut, pentru toate gusturile. Iar umorul vine, ca la carte, dintr-o situație neașteptată. Adică, zău, cine-ar asocia caracatița cu mazăre și-apoi și cu muștar? Știm bine că muștarul e cel mai bun prieten al micului, al cârnăciorilor, al chifteluțelor, al mezelurilor etc. (așa cum au și ei grijă să puncteze clar în final pentru cei care n-au prea prins ironia cu caracatița).

KFC American Bites

Nu spun neapărat că ultimele campanii KFC n-au fost bune, dar poveștile cu „nu e panică man”, „așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția” sau „X-mas Bucket” n-au prea fost pe gustul meu. În schimb, spotul pentru „American bites” mi se pare chiar reușit, de la produs, la concept și materializare vizuală:

Și pe măsură ce-l tot revăd mi se pare din ce în ce mai profund, deși cine nu-l analizează în mod deosebit poate să aibă la fel de bine o impresie plăcută, că doar toți [din core-target] am crescut cu filmele americane, știm ce e ăla „American dream”. Ne gâdilă un pic și fibra naționalistă, ne surprinde firea dinamică, ba chiar e și puțin aspirațional, pentru că pune niște chestii într-o perspectivă foarte optimistă. Iar colaborarea cu figuri populare în rândul tinerilor n-are cum să le strice 🙂

A, da, și reușește magistral să-ți vorbească despre fast-food fără să-ți povestească explicit despre asta, ceea ce e foarte, foarte dezirabil pentru o nișă din ce în ce mai puțin populară…

Reclama McDonald’s – Grand Big Mac

E foarte grafică reclama, dar am impresia că s-ar putea să fie cam subtilă pentru marea majoritate. Mă rog, pentru cine are ochi s-o vadă cum trebuie s-ar putea să se lase de-a dreptul cu pofte concrete, iar pentru ceilalți presupun că publicitarii speră să fie suficient de sugestivă mențiunea explicită cu „mai mare” 🙂

Și da, cred că-și asumă pe deplin aroganța cu „mai bun nu se poate”. La urma urmei, Big Mac este produsul-simbol al lanțului.

PS: Dacă ați auzit și voi zvonurile care spun că McDonald’s vinde afacerea din România, găsiți aici o explicație ceva mai amplă despre planurile gigantului fast-food și, în general, despre trendul francizelor de pe nișa asta.

Reclama Edenia Nuggets – 100% din piept de pui

Cum? Cum de n-am văzut asta de atunci?! Cum de mi-a scăpat că tâmpenia aia monumentală cu grădinarul și maioneza se născuse dintr-o altă dudă cu-n grădinar și niște nuggets?! Și cred că întâi a fost puiul și nu maioneza, pentru că spotul care rulează și acum pentru Edenia pare să fi apărut spre sfârșitul lui 2012, iar cel pentru Univer abia la finalul lui 2013. În plus, înainte de reclama cu puștii roșcovani, Edenia a avut și spotul cu legumele ”netunate” Dujardin, abordare destul de similară:

Și aș mai adăuga și că, deși e tot o idee dubioșică, mi se pare că spotul cu grădinarul roșcat are un pic mai mult umor și parcă se leagă mai firesc mesajul de poveste:

Reclama KFC – Super-eroii și Cina – Așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția

KFC a început să aibă idei trăsnite, dar trebuie să recunosc că ultimele două sunt ceva mai inspirate decât cea cu X-mas Bucket. Mizează pe publicul tânăr (sigur ceva mai predispus la consum de fast-food) și se prea poate s-o fi nimerit la fix pe partea cu ”mai subțire cu banii”. Însă punerea în scenă a conceptului, hmm…

Mă rog, n-aș putea spune că n-au haz și că nu transmit binișor vibrația aia nonconformistă pe care o caută, dar cel cu cina la Paris are (fără vina lor) un timing foarte prost, că-n rest ar fi chiar bunicel.

Iar cel cu skiul mi se pare cam bizar și-n plus, între noi fie vorba, ăsta chiar e un sport scump pe toată linia, chiar dacă-ți pui chiloții peste colanți te îmbraci în costum de super-erou și renunți la echipament (deși nu e recomandabil și ori o să-ți înghețe coada, ori pierzi mult din flexibilitate dacă te blindezi pe dedesubt). OK, hai să zicem că-s eu cârcotașă și despic firul în patru, dar chiar dacă ar fi să pun în paranteză niște lucruri, tot nu mi se pare o alegere inspirată în care să se fi materializat conceptul și, sincer, la final rămân mai degrabă cu o sprânceană ridicată a mirare decât cu-n zâmbet larg și gândul ”Ce tare!”.

Totuși, ce mi se pare interesant e că încearcă să stârnească din ce în ce mai multă vâlvă. Adică s-ar putea să fi căutat izul ușor ridicol și-și asumă din plin discuțiile aferente. La fel, mi se pare interesant că insistă pe linia meniurilor accesibile. Eu, de pildă, am perceput întotdeauna KFC-ul ca pe un loc destul de scump (pe nișa fast-food) și sigur cu prețuti peste McDonald’s (cel despre care presupun că ar fi principalul lor concurent). Dar se apropie din ce în ce mai mult (să ne amintim, de exemplu, de meniurile la 5 lei de ambele părți, ofertă care, apropo, la Mc am senzația că devine cvasi-permanentă). Și uneori câștigi din poziționarea premium, alteori pierzi, lucru perfect valabil și când încerci să schimbi asta…