Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Reclama McDonald’s – Grand Big Mac

E foarte grafică reclama, dar am impresia că s-ar putea să fie cam subtilă pentru marea majoritate. Mă rog, pentru cine are ochi s-o vadă cum trebuie s-ar putea să se lase de-a dreptul cu pofte concrete, iar pentru ceilalți presupun că publicitarii speră să fie suficient de sugestivă mențiunea explicită cu „mai mare” 🙂

Și da, cred că-și asumă pe deplin aroganța cu „mai bun nu se poate”. La urma urmei, Big Mac este produsul-simbol al lanțului.

PS: Dacă ați auzit și voi zvonurile care spun că McDonald’s vinde afacerea din România, găsiți aici o explicație ceva mai amplă despre planurile gigantului fast-food și, în general, despre trendul francizelor de pe nișa asta.

Reclama KFC – Super-eroii și Cina – Așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția

KFC a început să aibă idei trăsnite, dar trebuie să recunosc că ultimele două sunt ceva mai inspirate decât cea cu X-mas Bucket. Mizează pe publicul tânăr (sigur ceva mai predispus la consum de fast-food) și se prea poate s-o fi nimerit la fix pe partea cu ”mai subțire cu banii”. Însă punerea în scenă a conceptului, hmm…

Mă rog, n-aș putea spune că n-au haz și că nu transmit binișor vibrația aia nonconformistă pe care o caută, dar cel cu cina la Paris are (fără vina lor) un timing foarte prost, că-n rest ar fi chiar bunicel.

Iar cel cu skiul mi se pare cam bizar și-n plus, între noi fie vorba, ăsta chiar e un sport scump pe toată linia, chiar dacă-ți pui chiloții peste colanți te îmbraci în costum de super-erou și renunți la echipament (deși nu e recomandabil și ori o să-ți înghețe coada, ori pierzi mult din flexibilitate dacă te blindezi pe dedesubt). OK, hai să zicem că-s eu cârcotașă și despic firul în patru, dar chiar dacă ar fi să pun în paranteză niște lucruri, tot nu mi se pare o alegere inspirată în care să se fi materializat conceptul și, sincer, la final rămân mai degrabă cu o sprânceană ridicată a mirare decât cu-n zâmbet larg și gândul ”Ce tare!”.

Totuși, ce mi se pare interesant e că încearcă să stârnească din ce în ce mai multă vâlvă. Adică s-ar putea să fi căutat izul ușor ridicol și-și asumă din plin discuțiile aferente. La fel, mi se pare interesant că insistă pe linia meniurilor accesibile. Eu, de pildă, am perceput întotdeauna KFC-ul ca pe un loc destul de scump (pe nișa fast-food) și sigur cu prețuti peste McDonald’s (cel despre care presupun că ar fi principalul lor concurent). Dar se apropie din ce în ce mai mult (să ne amintim, de exemplu, de meniurile la 5 lei de ambele părți, ofertă care, apropo, la Mc am senzația că devine cvasi-permanentă). Și uneori câștigi din poziționarea premium, alteori pierzi, lucru perfect valabil și când încerci să schimbi asta…

Reclama McDonald’s – Cel mai bun gust e cel care îți place

Mie mi se pare foarte bun spotul ăsta, din cel puțin două motive. Primul motiv este mesajul în sine – da, cu siguranță ”cel mai bun gust e cel care îți place” și mi se pare că accentuează vizual ideea asta foarte, foarte bine:

Apoi, eu percep reclama asta ca având un iz de mișto la adresa curentului extra-mastărșefist în care ne scăldăm zilele astea. Nu contest că diversitatea e un lucru bun și că gustul unui preparat e dat în mare măsură de condimente. E drept, eu sunt adepta simplității și, de exemplu, mă pot gândi la cel puțin 2-3 feluri de mâncare pe care nu le-aș vrea gătite niciodată cu mai mult decât cu sare și piper. Însă mă pot gândi la fel de bine la preparate metamorfozate de-a dreptul de un singur vârf de cuțit de nu-știu-ce, doar că zilele astea, zău, am impresia că exagerăm. Nu mai poți bea limonadă fără ghimbir, nu mai poți fierbe un cartof fără să-i faci crustă de cardamomi stelați și clar nu mai poți face o friptură fără un pumn de condimente de să-ți amețești papilele (pentru exemplificare vă invit să citiți comentariul cu numărul 7 de aici; mie mi se pare foarte relevant pentru trendul actual). Sigur, în mâinile unui bucătar priceput aromele se potențează reciproc și rezultatul e bine calculat, dar majoritatea pare să fi preluat din zbor denumiri pompoase de condimente și ingrediente și le tăvălește fără milă în amestecuri în care n-au ce căuta… Dar cât de cool e să pui pe Facebook, Instagram (sau mai știu eu unde) o poză cu o tonă de #hashtag-uri fițoase? E?

Pe scurt, pare-se că viața nu mai merită trăită fără frunză de limetă, anason stelat, turmeric, șofran și toate celelalte, chit că n-au trecut mai mult de 25 de ani de când abia ne clarificam cu toții cum arată portocala…

PS: Parcă-parcă îmi vine să pun pe listă și un al treilea motiv. Practic, au pus problema sub forma unei comparații și, oricât de elitist ar fi anasonul, ghimbirul sau feniculul, toate sunt, fără îndoială, din categoria ”alimente sănătoase” și apar cumva în antiteză cu exponentul suprem al fast-food-ului și al nesănătorului – BigMac. Pun pariu că se va naște pe undeva și puiul ăsta de discuție, dar asta, v-am mai spus (aici), mi se pare că (deocamdată) e în avantajul lor și, așa cum vedeți inclusiv în spotul de mai sus, parcă întrețin chiar cei de la Mc flacăra unor dezbateri.

Reclama McDonald’s – Descoperă surprizele iernii – Chicken Cordon Bleu și Beef Gourmet

Cu siguranță au avut și spoturi mai bune cei de la McDonald’s. Ăsta mi se pare chiar banal, deși e corect făcut, are note iernatice, are o coloană sonoră adecvată, protagoniștii sunt membri ai unei familii, are chiar și-un pic de umor. Probabil își îndeplinește optim scopul informativ și nici nu cred că și-a propus mai mult decât să anunțe că au lansat două produse noi: Chicken Cordon Bleu și Beef Gourmet.

În rest, parcă-mi vine să spun că nu s-au agitat prea tare tocmai pentru că știu și ei că (mai ales la noi) Sărbătorile de iarnă nu-s chiar cu fast-food. Nu-s musai cu mâncare sănătoasă, dar sunt cu porcării făcute mai degrabă-n casă. Așadar, măcar par mai realiști decât cei de la KFC 😀

PS: Dacă e să fi văzut ceva foarte mișto la Mc în ultima vreme, atunci cu siguranță ar fi vorba despre panotajul stradal. Nu găsesc acum o poză, dar e în genul ăsta:

Adică în genul fostei Cover Photo de pe profilul lor de Facebook – simplă, fără pic de scris, 100% sugestivă. Aș zice că e realizarea supremă a unui brand ca, fără să-și afișeze numele mărcii, oricine să-i recunoască produsul. Pur și simplu știi că acei cartofi, în ambalajul acela cu roșu și galben sunt de la McDonald’s. Punct.

Reclama McDonald’s – 1 plus 1

Cred că la TV am văzut doar varianta asta, variantă care mie mi se pare cea mai slabă dintre cele trei pe care văd că le-au pregătit:

E ușor naivă povestea cu x și 0, iar celelalte două parcă-s un pic mai firești. În rest, era de așteptat să aibă spoturi cu mult entuziasm și cu accent clar pe mesaj, că doar de asta-și fac oamenii reclamă, nu? Sunt sigură că nici n-au căutat o capodoperă artistică, ci o formă prin care să transmită clar că-ți fac o ofertă bună și că poți să te saturi cât de cât în 5 lei:

PS: E simpatic cum a apărut și KFC cu o ofertă-n același buget prima dată când a experimentat Mc-ul cu meniurile la 5 RON. E chiar la fel de simpatic cum e faptul că a apărut și la KFC ofertă de mic-dejun, cu ou și hashbrown, sau sandvișuri în format de burger (pe care în urmă cu câțiva ani sigur nu le aveau în ofertă), sau, invers, că de niște ani au apărut și la McDonald’s nuggets de pui, sau că ambele au în oferte wrap-uri, nuggets cu brânză, înghețată la 1 leu etc. La nivelul ăsta se joacă tare, mai ales dacă te gândești că cele două lanțuri au restaurante aproximativ unul lângă celălalt în destul de multe locuri 🙂

McDonald’s – Gusturi de Hollywood – Celebrity Beef și Star Chicken

Sigur v-am mai scris (de exemplu, aici) că unul dintre motivele pentru care McDonald’s a ajuns la proporțiile actuale este capacitatea sa de adaptare la piețele pe care intră. Dar flexibilitatea se întreține și cu experimente, așa că e o idee bună să ai un meniu stabil la care să adaugi ocazional variațiuni. Ba, mai mult, faptul că anumite produse sunt disponibile pe o perioadă limitată de timp, s-ar putea să le facă mai atractive. Apoi, la final de campanie, presupun că se trage linie, se fac calcule și se decide dacă mai merită repetată campania cu pricina peste X timp, dacă merită repetată într-o formă ușor modificată, pentru că unele produse au avut cerere, iar altele nu (cred că un exemplu bun poate fi văzut în ”săptămânile românești” și faptul că McMicii n-au mai apărut în a doua ediție a săptămânilor cu pricina) sau poate chiar există posibilitatea ca unele experimente să fie atât de reușite încât să merite să intre în meniul stabil (de pildă, McWrap-ul și cred că și chifteluțele tocmai s-au calificat cu succes).

Oricum, experimentul curent e cu Celebrity Beef și Star Chicken și am impresia că au promovat campania asta mai mult decât au promovat orice altceva în trecut. Mă rog, spotul ăsta nu mi-a spus mare lucru, deși, e drept, e plin de americănisme hollywoodiene:

Însă, pe lângă difuzările TV, am văzut că au cooptat și nume mari din blogosferă să scrie despre ”American Weeks”, iar acum văd că a apărut încă un video dedicat promoției:

”Cum să agăți ca-n filme” e cu siguranță dedicat celor tineri, celor care stau pe 9gag, deci celor care pot să recunoască ușor niște meme și care, desigur, știu din ce poveste vine Codruț cu toba lui. Respectiv:

Nu e deloc surprinzător că au ales să vorbească tocmai cu acest segment de public, pentru că (probabil) cea mai activă și fidelă audiență a McMâncării este formată din tineri. Totuși, citind comentariile de pe YouTube nu pot să nu observ că nu li s-a părut remarcabil tuturor și, pe alocuri, mi se pare și mie cam forțat, ba chiar un pic peste granița ridicolului. Dar per total mi se pare destul de reușit, mi-a furat pe ici, pe colo câte-un zâmbet și oricum au câștigat ceva și de la cei cărora li s-a părut de-a dreptul tâmpit – au generat controversă și discuții.

Bine, între noi fie vorba, am impresia că întreaga strategie de comunicare a celor de la McDonald’s (cel puțin în România) trebuie să se plieze din ce în ce mai bine pe controversă și discuții, pentru că am senzația că suntem teribil de ipocriți. La nivel declarativ, mult la sută dintre omuleți s-ar bate cu pumnii îi piept că ei nu calcă vreodată la Mc și că detestă din toată fibra lor orice înseamnă fast-food, în special dintr-ăsta. Practic, nu sunt sigură dacă mi s-a întâmplat vreodată să intru într-un restaurant din lanț și să fiu prima la coadă. Veșnic e plin, fie că-i iarnă sau vară, seară sau dimineață, București sau oraș de provincie (motiv pentru care n-am prea înțeles știrea de aici, dar în fond încă nu există vreun anunț oficial în acest sens)…

Și poate că ar fi tentant să spui că fățărnicia asta e un fel de ”câinii latră, caravana trece”, că doar n-au realmente o problemă dacă toți spun că nu consumă și totuși o fac, iar afacerea merge bine, nu? Din păcate, pe termen lung n-are cum să fie sănătos pentru brand discursul ăsta puternic anti-, chit că-i plăcere vinovată națională. Încet, încet, consumatorului o să-i intre în cap chestiile care i se repetă, așa că-i musai să se întâmple ceva. Iar o mișcare foarte isteață din partea lor a fost colaborarea cu Chef Nicolai Tand pentru salate, doar că, firește, nici așa ceva nu poate să nu genereze controverse și discuții – de exemplu.