Tiffany’s

N-am mai deschis televizorul de nu știu când, așa că n-am cum să vă scriu despre reclame românești, Dar dacă tot e Dragobetele și vreau să scriu de multă vreme despre Tiffany & Co., astăzi pare să fie cea mai potrivită ocazie 🙂

Mă rog, nu m-ar mira să aflu că în România e multă lume care n-a auzit de marcă. În fond, inclusiv în SUA e brand de lux și la noi n-au ajuns (încă). Însă măcar în filme poate ați auzit de celebra ”Tiffany box”? Altfel, la ei acasă, celebrul magazin de pe 5th Avenue din New York a făcut istorie, iar acest nume e reperul suprem în materie de inele de logodnă:

N-aș vrea să discutăm despre prețuri, pentru că ar trebui să fie clar că vorbim de ordinul miilor (în orice valută), fiind un brand de bijuterii de lux cu diamante veritabile (ba, chiar cu unele de calitate foarte bună). Nici despre istoric n-am să vă spun prea multe; e suficient să vă spun că există din 1837, iar pentru mai multe informații v-aș invita să vedeți povestea exact așa cum o spun ei, aici. De fapt, despre povești și despre cum comunică, în general, am tot vrut să scriu, iar asta pur și simplu pentru că fac asta minunat. De exemplu:

Și da, ați văzut bine. Era în spot și un cuplu gay, iar Tiffany’s a făcut, într-adevăr, pionierat pe această nișă, ceea ce e cu atât mai interesant în contextul amplu al unui brand cu tradiție, extrem de constant în manifestări:

Iubesc simplitatea cu care comunică și atenția extraordinară pentru fiecare detaliu. Da, s-ar putea să credeți că e ușor să construiești povești frumoase și emoționante atunci când afacerea ta e centrată pe dragoste, pe începuturi, pe trăiri intense. Însă delicatețea cu care o fac ei e inegalabilă, delicatețe fidelă culorii care i-a consacrat…

Iar asta se vede în fiecare formă de manifestare. O puteți vedea în site, o puteți vedea, desigur, în magazine, dacă veți ajunge vreodată într-unul, ați văzut-o mai sus în spoturi și vă asigur că se vede inclusiv în cataloagele de prezentare. Se întâmplă să am unul acasă și cred că l-am răsfoit de nu știu câte ori, iar mirajul, pentru mine, aproape că n-are legătură cu bijuteriile. Mă fascinează cât de mult spun prin atât de puțin. Are și o notă de istorie la început, dar numai atât cât să înțelegi că tradiția le impune rigoare și un standard înalt de calitate. De fapt, în general are foarte puțin text, însă fiecare cuvânt e bine cântărit și exprimă exact valența potrivită. În rest, așa cum îi stă bine unui asemena produs, e foarte vizual, dar fără să fie ostentativ, cu accent pe detalii și cu mult spațiu alb care echilibrează ansamblul. Și am să vă dau un exemplu prin produsul meu preferat:

Cu siguranță poza mea nu-i face cinste, dar am vrut neapărat să vedeți o mostră sublimă de design. Și nu, atracția mea pentru piesa asta n-are nicio legătură cu faptul că fetelor le plac ”shiny things”, iar Tifany’s e absolutul de pe nișă. Inelul acesta îmi place în mod deosebit, pentru că însuși designul său exprimă perfect minimalismul foarte grăitor prin care comunică brandul – diamantul nu e poziționat central. De ce? Aflați în descrierea alăturată – ”it gives a nod to the past and a glimpse to the future”. Se uită puțin spre trecut, pentru că orice poveste de dragoste are o bază solidă în spate, dar mai mult spre viitor…

Un mic detaliu de finețe în comunicarea electorală

Da, știu, aveți deja feed-ul prea-plin de știri despre alegeri, dar n-am niciun fel de gând să vă vorbesc despre conținut, ci despre formă. Așadar, țineți minte că v-am atras atenția la un moment dat că s-a ales forma Iohannis și nu Johannis pentru campania electorală? Ei bine, cu tot cu mitul neamțului riguros (și sloganul aferent cu subtilitatea ”lucrului bine făcut”), există un motiv bun pentru care s-a optat pentru forma ceva mai ”românească” a numelui. În plus, dacă n-ați observat, vă mai atrag atenția asupra unui aspect – pe bannerele electorale cu care m-am întâlnit cam peste tot apare doar numele, fără prenumele Klaus Werner:

Din ce am studiat eu prin drumurile mele, pare să fie singurul candidat care a făcut asta și suspectez că are legătură cu imposibilitatea de a ”româniza” prenumele cu pricina. De ce ar fi asta important? Ei bine, nimic nu e întâmplător în construirea unui produs, cu atât mai puțin numele. Dar e întâmplător că eu citesc zilele astea Roz tranchilizant și am găsit acolo ceva interesant despre nume:

Despre George Sangmeister și Aurelia Pucinski s-a spus că-i vor zdrobi fără drept de apel pe novicii Mark Fairchild și Janice Hart. Capetele luminate de la televizor n-au ținut cont de faptul că mulți alegători știu prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți, bizuindu-se pe indicii complet irelevante, caând vine vorba să rupă o situație de egalitate. Pe frontul numelor proprii, a pune pe Segmeister sau Pucinski, cu rezonanța lor străină, să se bată cu Fairchild și Hart, parcă înadins făcute pentru campanii electorale, e ca și cum ai lăsa un copil de cinci ani să se înfrunte cu Mike Tyson. Având nște nume de categorie grea ca Fairchild și Hart, cei doi candidați novici au câștigat detașat cursa, în ciuda CV-urilor mult mai modeste. Un alegător intervievat de New York Times chiar a recunoscut că votase cu Fairchild și Hart pentru că ”au niște nume care sună mai bine”. O echipă de psihologi a desfășurat un studiu care a demonstrat importanța celor două nume: când alegătorilor ipotetici li s-a cerut să aleagă între doi candidați doar pe baza numelor pe care le aveau aceștia, respectiv George Sangmeister și Mark Fairchild, o majoritate covârșitoare l-a preferat pe Fairchild. Dat fiind că foarte puțini votanți știau câte ceva despre candidați, atunci când s-au apropiat de cabina de votare, pare destul de corect să spunem că măcar o parte din ei s-au lăsat influențați de numele candidaților.”

Sigur, noi facem deja progrese mari prin faptul că în sfârșit reușim să nu mai avem un președinte pe care să-l cheme cu -escu, dar e de reținut pasajul de mai sus, mai ales pentru că o parte semnificativă a electoratului român e în exact aceeași situație de a ști ”prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți”, programe și alte minuni.

PS: Nu mă interesează niciun fel de comentariu referitor la oricare dintre candidați, vot, politică etc. și nimic din ce ați citit mai sus nu se vrea interpretat în orice fel de relație cu opțiunile mele personale. Luați informația pur și simplu ca atare și ziceți, în cel mai rău caz, că ați aflat astăzi ceva nou despre ițele lumii comunicării 🙂

Reclama Sprite – Adevărul este răcoritor

Ia, să vedem. Acum, când vă scriu, sunt 34 de grade afară. Am să mă răcoresc dacă mărturisesc aici că nu înțeleg reclama asta? 🙂

Știu că Sprite a mai avut în trecut spoturi cel puțin provocatoare (de exemplu, asta, asta sau asta) și cu o oarecare notă de absurd, dar eu nu înțeleg din spotul ăsta decât că produsul pare să-i țintească mai degrabă pe bărbați. Ei ar putea rezona cu provocarea desfacerii sutienului și am să presupun că nici bustul mândrei nu-i lasă indiferenți. În afară de asta… Nu știu? Mustăcesc oare și femeile că-i chinuie pe bărbați cu sistemul ăla barbar de închidere sau râd superior că ‘mnealor au ”mommy issues”? Chiar îmi asum că tura asta n-am prea prins esența reclamei.

A, și până să urle puștiul după maică-sa, eu aș fi putut să jur că-i reclamă pentru Durex. Deși, culmea, ăștia comunică în general destul de discret. Mereu isteț, dar discret. De exemplu, în print-uri sau, poftim, una dintre preferatele mele all-time:

Promovarea prin flyere

Teoretic, flyer-ul e o idee bună. E o cale în plus (și nu neapărat foarte costisitoare) de a câștiga oarece notorietate și ai suficient spațiu încât să te joci cu niște idei și niște forme, în așa fel încât să transmiți un mesaj care să fie și provocator și informativ. Practic, pe lângă faptul că n-am mai văzut de foarte mult timp un flyer care chiar să arate bine, în general aș spune că o campanie cu fițuici colorate e o risipă totală de resurse. Adică știu sigur că nu sunt singura care face mâna greblă în cutia poștală, sortează rapid după criteriul relevanță și apoi aruncă la gunoi spam-ul ăsta fizic. Am văzut cu ochii mei că nu sunt singura care așteaptă cu entuziasm primul tomberon ca să scape de hârtiuța care i-a aterizat în brațe la un colț de stradă din mâinile unei fetițe plictisite etc. De fapt, cea mai lungă viață aș zice că o au flyerele din mapele de prezentare de pe la evenimente și nu de alta, dar mapa aia e reciclată (ca utilitate) la un moment dat și până atunci nu prea ajungi să arunci conținutul. Hai, fie, poate și alea prinse de clanțe mai fac purici prin casele unora, deși nu cred că rezistă multe mai departe de prima curățenie…

Și că tot veni vorba de flyerele din clanță, hai să vorbim de lucruri concrete. Până acum, săptămâna asta am găsit fix 5: 3 de la pizzerii, încă 1 de la ceva cu mâncare și încă 1 de la un coafor. Cu toate 5 am trecut invariabil prin procesul deschis ușa – speriat – enervat – aruncat. În drumul spre gunoi nici nu le-am studiat pe cele 3 de la pizzerii și probabil că nici n-aveau nimic pe ele care să-mi atragă atenția, dar ce-i drept nici nu-s un consumator foarte înflăcărat de așa ceva; OK, dacă mă gândesc bine, știu pe cineva care face stivă de oferte de la pizzerii (deși, la nevoie, mereu sună la aceeași pizzerie, pentru că obiceiurile vechi mor greu, nu-i așa?). Flyerul cu numărul 4 cred că și-ar fi dorit să fie simpatic și amuzant, dar era pe o hârtie foarte proastă, iar textul bătea mai degrabă în ridicol; și singurul motiv pentru care am perceput toate astea a fost formatul – ceva nou pentru mine – era prins de clanță cu elastic de bani. Dar culmea inutilității a atins-o flyerul de la coafor, pentru că salonul cu pricina e la parterul scării și e acolo de cel puțin 3 ani de când locuiesc și eu aici! Și era un flyer strict informativ. Poate mai avea cât de cât sens dacă anunța cine știe ce promoție, dar așa? Zău? Chiar o fi careva care de ani de zile intră și iese în/din bloc exclusiv prin spate și nu aflase de ei? 🙂

Totuși, trecând peste părerile mele personale, mi-ar face mare plăcere să aflu de la cineva despre un studiu vizavi de flyere. Presupun că dacă lumea tot insistă cu ele, ceva-ceva randament tot trebuie să dea. Sau hai, poate studiu e mult spus. M-aș mulțumi și cu niște păreri pro-flyere, cu niște consumatori obișnuiți de orice care să-mi spună aici că ei păstrează flyere, că se uită bine la ele, că rețin ceva informație și, în cel mai bun caz, că au încercat un produs/serviciu/local după ce au aflat de el dintr-o fițuică volantă.

Reclama Salterra – Panotaj stradal cu dimineți

De cel puțin o săptămână trec zilnic pe lângă un panou care arată cam așa:

Și de fiecare dată mă gândesc: ”Zău? Cine arată așa dimineața?”. Apoi îmi dau seama că e un mesaj foarte bun, pentru că într-adevăr nimeni nu arată așa la prima oră și-ți dă de înțeles că produsele Salterra ar putea să te ajute. Bine, categoric nu te coafează și nici nu te machiază bietele saltele, dar un somn bun e pur și simplu esențial pentru un sănătate, echilibru și tonus psihic (deci și pentru zâmbet, bună dispoziție și, în general, un start bun în fiecare zi). Iar somnul bun depinde, printre altele, și de calitatea saltelei.

Playboy

Am dat peste reclama asta:

Și mi s-a părut ciudat că-n poză i se văd fetei cam de toate, mai puțin numitele picioare interminabile :). Poate or fi pe ultima copertă și ocupă toată pagina dacă tot sunt atât de lungi? Sau poate că nu mai sunt cei de la Playboy chiar atât de atenți la detalii pentru că…

Toortitzi

Încă n-am văzut vreun spot TV, dar s-ar putea să n-aibă deloc nevoie! La mare era pur și simplu plin de bannere și afișe cu Toortitzi. Erau pe vile, pe vitrine, legate de cozile avioanelor (în loc celebrelor semințe Nutline), ba chiar și-n gară ca exemplul din imagine:

Și adevărul e că n-au cum să nu te facă măcar un pic curios. Chiar și conceptul de snack copt și nu prăjit (deci mai aproape de trendul actual preocupat de sănătate) e atractiv, iar pe mine m-a convins să-i dau o șansă în urmă cu vreo 2 luni într-un parc bucureștean. Însă deocamdată au ales să se promoveze pe ideea de turtit. Deși, la cât de agresiv erau prezenți peste tot pe litoral, cred că nici n-avea importanță în ce direcție mergeau cu mesajul. Și da, o mulțime de lume mânca Toortitzi la mare 🙂

KFC doar cu ce trebuie

Ați auzit vreodată zicala asta – ”ce se naște din pisică șoareci mănâncă”? Ei, KFC vrea să ne spună că nu tot ce vine înfășurat într-o lipie se cheamă șaorma 🙂

Produsul lor se numește Twister, e ”învelit într-o tortilla pufoasă” și are în el chestii de genul rucola sau honey mustard, deci e musai să se poziționează ceva mai sus decât banala șaormă de la orice colț de stradă. Și ca să fie clară diferența, mie mi se pare că au găsit o formulă foarte simpatică pornind de la celebrul ”cu de toate” și au ajuns la ”ce trebuie”:

Branding românesc – City Grill

Mă fâțâiam azi prin Centrul Vechi și mi-a sărit în ochi o reclamă la un meniu City Grill. Era vorba despre Mici de Obor și Mici de Lehliu-Gară.

Sinceră să fiu, n-am auzit niciodată de ”brandurile” astea. Poate că nu sunt suficient de împătimită, deși n-aș refuza un mititel la un grătar. În schimb, am auzit despre micii de la Cocoșatul, iar la capitolul ce-ți poți face singur, umblă vorba că micii de la Metro ar fi bunicei. Însă n-am auzit nicăieri de micii de Obor sau de Lehliu-Gară și mărturisesc că am încercat acum o mini-documentare pe Google și n-am dat nici așa peste vreo legendă urbană. Pe de altă parte, nici n-aș crede că au ales chiar aleatoriu ”speciile” astea de mici. Și, hai, Oborul ca Oborul, dar Lehliu-Gară zău că nu-mi vine să cred că l-au scos așa, din pălărie.

Oricum, deocamdată mă declar intrigată. Cine știe? Poate suficient de intrigată încât să testez meniul. Și e clar că mi-a atras atenția, ba mi-a rămas și în cap. Așa că ceva-ceva au făcut sigur bine în toată povestea asta.

PS: Pentru că n-am avut vreme să fac poză la pancartă, m-am gândit să caut oferta asta pe site-ul lor. N-am găsit-o, dar mi-a atras atenția că cei de la City Grill se declară ”un brand 100% românesc”. Din nou sunt intrigată. Un brand 100% românesc cu un nume 100% ne-românesc? Or fi în spirit 🙂 Cert e că, dacă la mici încă nu mi-e clar dacă e cu adevărat ceva care ”nu se pupă”, pentru slogan chiar am o rezervă…

Merge mama la Help Net

Nu știu dacă ați observat, dar de ceva timp a apărut în vitrinele farmaciilor HelpNet o siluetă albă cu-n slogan atașat – ”merge mama la Help Net”. Am tot trecut pe lângă farmacii din rețeaua asta și am tot așteptat să mai văd vreun indiciu. Pauză. E foarte vag și, sinceră să fiu, singura idee pe care mi-o inspiră așa, fără alte detalii, e că mama e bolnavă. Și în niciun caz nu vreau să mă gândesc la asta și în niciun caz nu cred că cei de la HelpNet și-ar dori vreodată să transmită un mesaj care să inducă emoții negative. Abia dacă vreau neapărat să stau să despic firul în 4 ajung, probabil, la ce și-au dorit să transmită – mama are grijă de familie, mama găsește ce are nevoie la Help Net, deci în sens extins HelpNet are grijă de familie. Doar că, na, primul meu gând n-a fost în direcția asta… E bine că mai clarifică lucrurile pe site, dar cred că prea puțini intră pe site să mai caute informații și în mod sigur au impact mult mai mare sticker-ele mari din vitrinele mari ale numeroaselor farmacii din rețea. Iar dacă eu am rămas cu-n gust amar, pentru că am perceput mesajul așa cum v-am spus, e posibil ca și alții să fi simțit la fel și asta nu e bine…