Campania Heineken – Open Your City

Încă n-am găsit o campanie Heineken care să mă dezamăgească și nici noua #OpenYourCity nu face excepție de la regula cu care m-au obișnuit. E o poveste dinamică, neconvențională și simpatică despre un altfel de ghid turistic și, în esență, despre o altfel de cunoaștere a orașului. Tot o aventură marca Heineken, dar de data aceasta una urbană (deși nu e prima de acest fel):

Ceea ce n-ați văzut la televizor este povestea adaptată pentru București și trebuie să admit că nu știam decât de unul dintre acele locuri. În apărarea mea, nu sunt din București (deși anul ăsta se vor face 9 ani decând sunt aici), dar sunt 100% sigură că ar mai fi de descoperit o mulțime de locuri și în orașul meu natal, care e mult mai mic și pe care am pretenția că-l știu bine. La urma urmei, mai toți tindem să ne învârtim într-o arie destul de limitată, oriunde am sta, și cunoaștem zonele în care ne foim mai des. Restul chiar poate fi o aventură și, printre altele, cam asta e lecția Heineken de fiecare dată – ieșirea din tipar (în orice accepțiune a termenului):

PS: Dacă și vouă v-a atras atenția restaurantul-avion, să știți că este vorba despre acesta.

Advertisements

Reclama Vodafone – YouTube și saltul cu parașuta

Nu e chiar rău spotul și îmi place că Vodafone se joacă destul de mult cu ideea asta a românilor ”cu inițiativă”. Nu știu dacă vă amintiți, dar primele campanii din serie au fost despre cu totul altfel de inițiative, dar e păcat să nu profiți de bogăția semantică a limbii române și să întrupezi ideea în diferite forme. În rest, deși nu-s musai fanul genului, abordarea aspirațional-motivațională e o nișă fertilă și au cuplat-o bine cu muzica și povestea.

Mă rog, ar putea să mă sâcâie un pic mențiunea aia cu ”poveste reală”, dar publicitatea și, în general, poveștile și cuvintele sunt foarte deschise interpretărilor. Adică e clar că n-avea Vodafone plantate echipe care să filmeze în câteva case până-l năpădea pe vreun subiect curajul să facă ceva WOW și l-au tot urmărit până la finalul actului. Dar am să presupun că a fost cu adevărat primul ei salt cu parașuta… (ceea ce, desigur, nu-i lucru mic, iar eu nu prea mă văd făcând așa ceva în viața asta).

Reclama Croco – Biscuiți – Piloții, Lovitura de la 11 metri și Sărutul

Umor la granița ridicolului, cu situații complet improbabile, dar n-a ieșit așa din greșeală. Ăsta a fost scopul de la bun început, e asumat, iar la final nu rămân cu senzația că ar fi ceva chiar forțat. Ideea din substrat e că produsul ar fi atât de bun, încât îți deturnează complet atenția de la ceva ce ar fi în mod normal prioritatea ta absolută.

Sincer, deși nu e neapărat genul meu de umor, tot mi se pare că au ieșit niște spoturi destul de simpatice, dar poate că sunt profund subiectivă din cauza faptului că-mi plac mult sticksurile Croco (alea lungi, mai ales dacă-s mai ”bronzate”).

Mă mir că sunt chiar de 20 de ani pe piață și mă întreb de ce au ales acum să se promoveze. Mă rog, ca perioadă a anului e numai bună, pentru că-i post și cred că asta le crește un pic vânzările. Dar de ce acum? 🙂

Reclama Kinder – Afară la joacă

Dacă nu mă înșel, cei de la Kinder rulează acum în paralel vreo 3 campanii (2 sigur – cea în discuție și una pentru Schoko-Bons), dar asta e bună de tot, pentru că ajunge foarte bine și la părinți și la copii. Din punctul meu de vedere, ăsta e idealul pentru orice produs adresat copiilor – da, e musai să-l faci pe cel mic să și-l dorească, dar părintele are puterea de cumpărare și îmi imaginez că părinții responsabili nu cumpără odraslelor chiar orice tind să ceară, așa că trebuie să ajungi, cumva, și la adult. Iar adulții de astăzi știu sigur că au oarece regrete pentru faptul că cei mici nu mai zburdă liberi pe afară ca generația lor și toate celelalte dinainte, ci se ascund între pereți, după diferite ecrane. Sigur e și un pic de nostalgie la mijloc, dar lucrurile merg clar în direcția asta din motive de… Siguranță, probabil, întâi de orice altceva?

Însă Kinder instigă la joacă pe-afară și o face într-o formă care chiar pare foarte distractivă:

Da, lumea s-a mai schimbat, parcă s-au mai adunat oarece pericole față de copilăriile altor vremuri, dar poate percepem riscurile un pic mai acut de cât e cazul (apropo, recomand oricând The Science of Fear a lui Daniel Gardner). Și-mi place că spotul îl surprinde pe protagonist și când mai cade, și când mai dă peste obstacole, și când se murdărește. Toate fac parte din procesul normal de creștere 🙂

Reclama Lion – Cereale în avion – Plăceri sălbatice

Spotul ăsta e ca poezia – nu prea-mi place, dar dacă stau să analizez descopăr subtilități interesante. Doar că, surpriză, consumatorul obișnuit nu prea tinde să fie contemplativ și să despice firul în 4 când e vorba de reclame. Trebuie să-i atragi atenția rapid, să-l ții captivat cât îți transmiți mesajul și să-i stârnești o emoție (preferabil pozitivă). Ei bine, prima mea reacție a fost cam WTF?, răcnetul parcă-i prea agresiv, iar partea în care linge cutia mi se pare chiar ușor neplăcută :).

Însă totul capătă sens în context, pentru că e vorba despre bestia din tine, despre plăceri sălbatice, iar străgtul de luptă fioros e chiar un element recurent și justificat (de altfel foarte util în atragerea atenției); ba chiar și scena ușor neplăcută are logică, pentru că se presupune că stimulul e atât de bun și de puternic încât revii la instinctele primare și uiți de toată auto-cenzura educată social. Și chiar pot să apreciez toate astea. Dar ce să fac dacă vizionarea brută tot nu mă încântă? 😀

Reclama Bere Ciuc – Îndrăznește!

Pun pariu că reclama asta le merge la suflet multor tineri, așa că îndrăznesc să spun că e un spot foarte bine făcut. Poate că fondul e foarte discutabil, pentru că nu, nu generația mea a inventat apa caldă, nu doar generația mea s-a răzvrătit împotriva valorilor generației anterioare (ci fix toate generațiile din istorie) și nu, stilul ăsta de viață ”altfel” nu cred că-l pot susține mulți la nesfârșit (și nu pentru că ”nu se cade”, ci pentru că de la un punct încolo majoritatea oamenilor caută ceva mai multă structură, siguranță, stabilitate și, până la urmă, liniște). Însă e clar că generația mea pare să fie mult mai concentrată pe ce își dorește și pe ce are nevoie decât pe ce se zice că trebuie făcut, iar ăsta mi se pare un mare câștig (chiar dacă ar trebui să recunoaștem că meritul nu-i musai al nostru, ci în primul rând al unei conjuncturi socio-economice care pur și simplu ne permite)… Dar știu că mulți părinți trăiesc adevărate drame pe ”scara blocului” pentru că li se pare că progenitura lor are o copilărie cam lungă și nu se mai responsabilizează odată cu-n job serios de birou, o rată la casă, o căsătorie și-un copil, dar n-are cum să fie un lucru rău că experimentezi mai mult până să-ți alegi drumul profesional, că ești mai pretențios când îți alegi partenerul de viață sau că faci copii când într-adevăr ești (mai) pregătit financiar și mai ales emoțional. Și mai știu că-s așteptări prea mari de la o reclamă, dar poate cu ocazia asta se mai liniștesc unii părinți, căci ar putea să-și dea seama că odrasla lor nu-i singurul ”ciudat”/singura ”ciudată” care nu se mai ”așează” odată 🙂

Iar spotul ăsta nu doar că-i bun, dar e foarte bun ca subiect de început de an. E prima dată când scriu aici în 2014 și vă invit și eu cu mare drag să îndrăzniți! Dar nu neapărat să fiți altfel, ci să fiți voi! De fapt, vă invit să îndrăzniți să vă dărâmați singuri niște limite ca să fiți voi în cea mai bună formă în care puteți fi! 🙂

Reclama ING Economii

Eu am perceput ultimele campanii ING ca fiind mini-lecții de educație financiară și asta nu e rău deloc. Mi se pare clar că oamenii ăștia și-au dat seama că au un target foarte ne-educat, iar asta nu e o ipoteză greșită, pentru că suntem sigur cam spre ultimele locuri în topul european al economicoșilor.  Doar că execuția e destul de dubioasă, iar aspectul ăsta nu mi se pare scuzabil doar pentru că scopul e lăudabil. Sau chiar așa de înapoiați să fim încât să ni se potrivească spoturi atât de copilărești?

De exemplu, replica asta – ”ING Economii e ciorapul fermecat care…” – mă cam face să roșesc de rușine. Da, sigur, pusul la ciorap e un obicei neaoș și e un concept foarte ușor de înțeles. Dar oare chiar trebuie să fie ”fermecat” și însoțit de animație naivă și didactică (în sensul ăla clasic, efectiv de școală, cu elevi în bancă și cineva cu autoritate în față să explice…)?

PS: Pot totuși să apreciez că ING are mai multă grijă decât alții la detaliile de implementare ale campaniilor. De pildă, acum s-au schimbat scaunele de la aparatele cu operațiuni financiare fără cash. Din păcate, tot acum a apărut pe ușile de la intrare în filiale și stewardesa minune care pe mine mă sperie. Da, are logică să fie acolo, dar e sinistră tare fetița aia portocalie 🙂