Reclama Leroy Merlin – Grădina

Dacă ați mai citit ce am mai scris eu pe-aici, presupun că nu va fi o surpriză că genul ăsta de umor nu e tocmai preferatul meu. Aproape că-mi amintește de reclamele la Catena, pentru că mi se pare a fi un sketch forțat, low-budget, cu umor evident și îndoielnic și, sincer, nu foarte logic… Mizează, oare, pe fibra noastră înrădăcinată în „nasul băgat în alte oale” și eterna preocupare pentru „capra vecinului”? O să prindă? Habar n-am. Știu numai că m-am educat să înțeleg că doar pentru că nu-mi place mie, nu înseamnă că altora nu li se potrivește (cu atât mai mult cu cât s-ar putea nici să nu prea intru în core-target); dar chiar insist să subliniez că e un spot urâțel – nici măcar simpatic-utilitar:

Chiar cred că abordarea anterioară, deși era menită să fie tot destul de simplistă și accesibilă cognitiv pentru tot poporul (și nici ea nu era tocmai o capodoperă), era mult mai inspirată… Totuși, e interesant de observat că întotdeauna se poziționează cumva pe linia unei comparații, ba chiar pe linia unei competiții (de regulă între vecini sau colegi). Aici chiar e ceva profunzime și ar fi material bun de analizat (spre deosebire de altă constantă a spoturilor: scena aia ridicolă cu zâmbet tâmp și degețele în care protagonistul spune că nu l-a costat mult toată amenajarea).

Reclama Hornbach – Blugii și groapa de gunoi

Pe mine mă amuză teribil aventura domnului pentru a-și recupera blugii ăia chinuiți. E foarte mișto făcut spotul, are umor, e o manieră foarte creativă de a promova ceva de pe nișa bricolajului și, zău, e ceva cu care vor putea empatiza ambele sexe. Îmi și imaginez discuții din diverse gospodării cu doamne care mustăcesc, mai mult sau mai puțin amuzate: ”Of, Costele, așa faci și tu! Păstrezi toate nenorocirile!”. Sau domni în care încă mocnește ranchiuna: ”Așa mi-ai făcut și tu, Marie! Ții minte când mi-ai aruncat […]?” 😀

Atâta doar că s-ar putea ca nuanța să fi fost cam prea fină și să nu înțeleagă chiar toți cei vizați că legătura poveștii cu Hornbach trebuia înțeleasă așa: ”Creată prin proiectele tale. Fiecare pată, fiecare ruptură reprezintă dovada proiectelor tale. În luni, chiar ani de proiecte ai făcut ceva unic din hainele tale, ceva ce îți aparține doar ție!”

Reclama Dedeman cu Simona Halep

[UPDATE] Victorie, astăzi a apărut online și reclama!

E clar că n-aveam cum să scriu astăzi despre altceva. Am trăit teribil de intens finala de aseară și mi-a mâncat nervii cu atât mai mult faptul că am văzut partida printr-un streaming în hopuri. Dar oricât m-a consumat intensitatea, am înmugurit de o mie de ori mai mult când am văzut-o câștigătoare. Și mi se pare extraordinară capacitatea ei de a-și gestiona emoțiile. Simona Halep are un psihic senzațional și a câștigat mai ales pentru că a crezut în ea și în victorie și-a tras din greu până la ultimul punct, deși începutul meciului prezicea clar victoria adversarei.

În schimb, Dedeman n-are niciun merit că scriu astăzi despre campania lor. Nimic de zis, mi s-a părut bun și simpatic conceptul și clar au de câștigat din acest parteneriat. Ba, mai mult, apreciez că au ales o poveste ceva mai creativă și nu vreo banalitate gen ”Simona Halep reocmandă greblele de la Dedeman” 🙂

Ceea ce nu apreciez e că nu găsesc nicăieri spotul, nu văd nimic despre asta pe pagina lor de Facebook (apropo, era un moment optim să o felicite și ei pe partenera lor, nu?). La momentul la care vă sciriu asta, ultima postare de pe pagina Dedeman e de sâmbătă, 21 martie, ceva cu abonare la newsletter și câștigat saltele. Contul lor de YouTube e trist și părăsit, cu un singur video și ăla vechi de 5 ani. Pe site-ul propriu, dacă e să mă uit azi, 23 martie, la categoria Dedeman în mass media am să observ că nu s-a actualizat nimic din august 2014.

Dar, e drept, au o secțiune specială pentru Dedeman în sport și vorbesc acolo inclusiv despre parteneriatul cu Simona Halep. Doar că nu vorbesc până la capăt, căci link-ul cu “[Citește mai mult]“, cel care ar trebui să te ducă la întreaga poveste arată astăzi fix așa:

dedeman simona halep citeste mai multSpotul radio nici nu mă obosesc să-l caut, pentru că asemenea apariții oricum sunt teribil de exotice și, dacă nici spotul TV nu e…

Așa că nu pot să vă las decât cu o poză amețită pe care am făcut-o mai mult din greșeală la un panou stradal:

20150323_103213Și mi se pare stupid că ar rata un asemenea val de care să profite… Ai o campanie bunicică, ai un impuls circumstanțial fenomenal să-ți propagi mesajul, dar mesajul tău nu e de găsit nicăieri online ca să fie ușor de dat mai departe. Fail!

Însă vreau să închei în aceeași notă mândră cu care am început, așa că vă poftesc la o porție de reclamă pentru adidas cu Simona Halep. Și ce-mi place cel mai mult e că sintetizează perfect atitudinea care i-a adus victoria aseară:

Bravo, Simona!

Reclama Leroy Merlin – Meseriașul și bucătăria

Tehnic vorbind, spotul e chiar binișor făcut și cred că reușește să exprime eficient ce și-a propus. Doar că mie-mi lasă o ușoară senzație de SF (mai ales dacă-l raportez la percepția generică asupra meseriașilor) și nu-mi dau seama dacă asta-i strică sau e la locul ei și chiar benefică, complet în sprijinul sloganului ”prețuri uimitoare pentru o casă primitoare”:

Oricum, aș zice că o duc mai bine ca alții, pentru că tocmai au cumpărat magazinele BauMax, deci comunicarea lor ceva mai subtilă l-a bătut pe Meșter 🙂 . Printre altele, aș zice că Leroy Merlin câștigă puncte bune și prin faptul că nu exclud  publicul feminin (tendință naturală a magazinelor de profil), iar asta e ceva ce am observat și la Dedeman și nici ei nu par s-o ducă rău… În fond, de ce ți-ai înjumătăți plaja de consumatori când poți găsi metode creative de a-i atrage pe toți?

Brico Depot

Chiar ieri observasem că a dispărut reclama cu Salterra și în locul ei a apărut un alt nume nou – Brico Depot. Nu mi s-a părut nimic spectaculos și chiar era genul ăla destul de clasic de panou stradal pentru un magazin de bricolaj, poate un picuț cam încărcat. Însă mi-a atras atenția că sloganul era ”depocrația prețurilor mici”. Primul impuls a fost să mă gândesc la o greșeală de scriere, dar am trecut rapid la următoarea idee că doar cuvântul DEPOT din nume era plasat fix deasupra și referința era destul de clară. N-am cum să nu admit că are un ceva aparte replica asta, dar cred că inovațiile astea lexicale sunt potrivite mai degrabă pentru nume decât pentru sloganuri. Și-apoi, am sentimente destul de mixte vizavi de claritatea mesajului – presupun că ideea ar trebui să fie că prețurile mici fac legea? Nu e rău, dar poate că e un sens ceva mai profund decât era potrivit pentru grupul-țintă implicit? Sau poate nici n-am decriptat eu bine? Mă rog, poate au vrut să-i atingă pe cât mai mulți, că doar au pus explicit și sintagma ”prețuri mici”, special pentru cei fără o predispoziție aparte pentru tâlcuri ascunse…

Dar în timp ce tot filozofam eu ieri la lucrurile astea, oamenii se pregăteau de deschidere și, din ce am văzut astăzi la Știrile PRO TV, au avut mare succes.

Oricum, eu am rămas cu depocrația mea și acum îmi dau seama că habar n-am ce mai scria pe panoul cu pricina. Probabil că am ratat inclusiv un mesaj scris cu litere mari care anunța însăși descrierea… Ba chiar am realizat că am mai trecut pe lângă un alt panou de-al lor săptămâna asta și am remarcat la vremea lui mesajul ”demolăm basmul prețurilor mici”. Numai că mesajul cu pricina mi s-a părut foarte vag și drept dovadă a trecut prin mine fără urme, iar dacă nu mai citeam pe ici, pe colo înainte să scriu aici cred că n-aș mai fi aflat vreodată că era vorba tot despre Brico Depot.

În rest, nu știu, să fie cu noroc! 🙂 Înțeleg că e un concept nou pentru România și, chiar dacă magazinele vor funcționa în locul fostelor BricoStore (care înțeleg că au ieșit de pe piață cu datorii serioase), sper să fie genul de mutare care să demonstreze că idei similare pot avea concretizări foarte diferite în funcție de management și strategie în general. Adică, să ne înțelegem bine, dacă aș vedea că un magazinaș de cartier se închide și în locul lui se deschide altul cam la fel, probabil mi s-ar părea ușor stupid și nu i-aș da șanse prea mari de reușită. Bine, nici pentru așa ceva n-ar fi exclus ca noul proprietar de afacere să înțeleagă mai bine ce nevoi are publicul pe care-l țintește direct, dar în liga mai mare în care joacă Brico Depot chiar sunt o mulțime de variabile cu care poți jongla eficient. Deocamdată pare să fie o abordare pe bază de preț și mai ales în piața destul de sărăcuță din România nu e deloc neinspirată. Însă și politicile de preț au în spate alte strategii care le permit să ajungă de la bun început la prețurile alea mici care tot generează mult profit.