Social Media românească

Dintre toate speciile de conținut pe care le fac pentru proiectele proprii sau pentru alții, de departe cel mai dificil mi-e să mă ocup de conținut pentru rețelele sociale. De ce? Pe de o parte e o problemă faptul că regulile sunt mereu în schimbare și nu mă refer la aspectul dinamic și firesc al interacțiunilor umane, căci e firesc să fii foarte prompt și flexibil atunci când e de așteptat să comunici (în principiu) în timp real cu cei care-ți urmăresc activitatea. Nu, mă refer efectiv la mecanismele de afișare ale conținutului, iar Facebook își schimbă mereu regulile jocului. Și da, dacă e să merite cu adevărat să investești într-o rețea socială (în România), aia e Facebook. De fapt, mi se pare un semnal interesant că Facebook a cam început să depășească YouTube la conținut video (OK, stimulează creșterea asta printr-un mecanism destul de șiret, ca s-o spun frumos, pentru că acum contorizează la vizualizări și toate auto-play-urile din feed peste care scroll-uiești rapid și fără interes, ceea ce înseamnă impact zero al conținutului, dar cifrele îl gâdilă pe cel care publică aici). Ba, mai mult, pentru prima dată activitatea din rețele în jurul Premiilor Oscar a fost mai intensă pe Facebook decât pe Twitter, iar în State Twitter era Rege!

Dar hai să zicem că te poți uita la chestia asta ca la o provocare, chiar și în ciuda faptului că uneori e obositor să tot ții pasul cu noile găselnițe (cu fundamente strict comerciale, deși mereu o să ni se tot explice oficial că e pentru optimizarea experienței utilizatorului). Nu, nu asta mă sâcâie cel mai tare.  Și nici nu prea știu cum să spun frumos ce mă doare pe mine cel mai tare în povestea asta. Zău, nu vreau să par elitistă, dar pur și simplu mi-e greu să produc conținut ”de masă” când nivelul pare să fie foarte, foarte jos. Sincer, chiar se propagă dureros de eficient toate tâmpeniile sinistre, toate clișeele cretine etc. Ca să înțelegeți mai bine ce încerc să vă spun, vă invit să vă uitați cu ochii voștri la cele mai populare mesaje de pe paginile de Facebook din România în 2014. Pot să număr pe degete ce mi s-a părut acolo conținut cât de cât inteligent sau măcar inspirat (aș zice Tarom și Regina Maria, plus, deloc surprinzător, campania Orange cu Millidge, Doig și dansul). În rest, platitudini, poze cu copii, niște bine-meritate țâțe și chestii de-a dreptul hidoase vizual (de exemplu, vă invit să vă uitați la categoria ”jurnaliști” și la poza aia făcută-n Paint postată de Andreea Marin, poză care nici măcar nu e creație proprie). A, da, apropo, mă scoate din sărite că e o nișă pe care se fură conținut într-o veselie…

Și înțeleg că lumea nu stă pe Facebook ca să citească niște Kant (cu excepția situației când are lipit un citat pe o poză cu-n drum, cu-n răsărit, o plajă sau altceva de genul ca să iasă motivațională un pic). Mi-e clar că inclusiv oamenii inteligenți stau pe rețelele sociale ca să se deconecteze, iar asta înseamnă uneori și să râzi de o mâță care cade de pe o masă. OK, asta e, dar voi realizați că sunt pe Facebook oameni care distribuie poze cu icoane?! Asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că am scris despre asta azi (deși o am în cap de mult timp), pentru că s-a răspândit viral tâmpenia asta – pe scurt, o mândră a pus pe tumblr o poză cu o rochie și a întrebat universul ce culoare are, iar internetul s-a împărțit în două tabere care s-au încordat intens (unii au spus că e combinație de alb cu auriu, alții că e clar amestec de negru și albastru); a preluat-o BuzzFeed, a preluat-o Mashable și… WOW! Ce prostie! 🙂 (stați liniștiți, problema concretă s-a și rezolvat deja, nenorocirea aia de rochie e albastră).

Dar cert e că lumea pierde mult timp pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. Conținutul de acolo a început să fie și sursă autentică de informare (pentru unii principala). Mai toți ne așteptăm să găsim acolo companiile, restaurantele, hotelurile etc. care ne interesează. Așa că n-am niciun dubiu că o afacere din ziua de azi (chiar dacă e discutabil ce ROI are din Facebook) cu siguranță pierde dacă nu e acolo. Trebuie să fie pe baricade, cu postări frecvente, cu-n minim de buget alocat pentru Boosts, pregătită să răspundă rapid la mesaje și comentarii, gata să facă și niște customer care abil etc. Și știu foarte bine că e greu să ai conținut nou și interesant tot timpul, e greu să gândești campanii eficiente, e greu să surprinzi exact la ce reacționează cel mai bine publicul tău, dar vă rog eu frumos de tot – hai să dăm noi, ăștia care facem conținut profesional, tonul altfel. Hai să începem să educăm publicul și să mai creștem nivelul! Da, bine, pozele cu copii și pisicuțe aduc like-uri și interacțiuni pe bandă, dar hai să ne dăm silința un pic mai mult!

Advertisements

Reclama Raffaello – Ziua Mamei

Spoturile pentru Raffaello arată de ani de zile (dintotdeauna?) la fel – albe și diafane, au fix aceeași coloană sonoră și același mesaj principal (ba chiar și o parte din text e identică). Doar accentul se mai mută din când în când dinspre dragoste spre recunoștință și invers. Doar că n-aș pune asta pe seama lipsei de creativitate/curaj. Pur și simplu cred că oamenii ăștia își permit luxul de a păstra o linie atât de constantă, pentru că n-au nevoie să iasă în față cu nimic ostentativ. Lumea știe exact cine sunt, cum arată și ce gust are deliciul cu ”inima de migdală învelită în…”, iar singura lor treabă e să mai amintească publicului din când în când, pe lângă evenimente importante compatibile cu darurile în dulciuri, că încă există, că vor primi aceeași calitate și că-s bineveniți să se oprească la raft în dreptul cutiei albe și elegante. Da, constanța asta aproape enervantă o pun exact pe seama dorinței lor de a arăta că bomboanele Raffaello rămân exact la fel cum le știm, doar că foarte puține nume din industrie sunt la fel de cunoscute la scară mare pentru a-și permite ”moftul” de a tot rula reclame foarte similare cu o asemenea consecvență:

Reclama Haribo

Cred că ăsta s-ar putea să fie genul de spot care face mai mult rău decât bine produsului. Mie chiar mi se pare foarte prost făcută reclama și nu prea înțeleg nimic din ea. N-are un fir narativ logic și, dacă nici nu și-a propus prea tare asta, mizând pe emoționalul din imaginea de familie fericită, zâmbitoare și veșnic împreună, în îmbrățișare, mie nu mi se pare că le-ar ieși sublim nici asta. O fi chestie de percepție, dar mie nu-mi trezesc simpatie protagoniștii și chiar îmi dau senzația de fals. Foarte, foarte fals!

Din fericire pentru Haribo, eu nu pot să mă gândesc fără să zâmbesc. Iar asta, culmea, dintr-o chestie, teoretic, negativă. Însă poveștile astea s-au propagat atât de mult pe internet și unele au un umor fabulos, încât sunt sigură că au dus în urechile multora numele Haribo. Mă rog, tot ce avem de făcut ca să fim bine e să evităm sortimentul light (despre care nici nu-s sigură că ar fi disponibil și în România), pentru că vorbesc despre review-urile astea de pe Amazon. Distracție plăcută! 😀 Hai, să nu vă fie lene să citiți, pentru că merită! Na, mostră relevantă:

A day that will live in infamy – I was suddenly and deliberately attack by these evil gummy bears

It all started the day prior when my sugar tooth persuaded me to eat 2 handfuls of these sugar-free delights. Fast forward 15 hours 23 minutes and 44 seconds, the world shook. All hell broke loose inside me, a sudden headache, my skin began to perspire and something tore around in my abdomen with force enough to make me latch onto my couch with both hands and let out a sheer cry that sent my dog retreating into the bedroom, she probably knew the battle was already lost. I tried to make for the bathroom but the pressure was so intense I had to wait it out on the couch until a lapse in the gut-busting occurred and I regained control of my muscles. It took only moments before the volcano Mt Anus had blown its top. The air quickly turned poisonous from the methane and sulfuric fumes that spewed forth. Violence and terror are understatements of what happened for the next 45 minutes. I sustained 3rd degree burns from contact with the lava that flowed abruptly from my bowels, my blood pressure was at record levels, and my body mass was reduced by 4 lbs. After ample ventilation of the crime scene I quickly took a shower and changed clothes because the powerful fumes had soaked through the fabric and into the skin. I almost had a mental breakdown in the shower after realizing those little gummy bears had nearly defeated such a man that I thought I was. I can now hardly bare to look forward through the night-terrors and PTSD that will come of this horrid event. . .

Tiffany’s

N-am mai deschis televizorul de nu știu când, așa că n-am cum să vă scriu despre reclame românești, Dar dacă tot e Dragobetele și vreau să scriu de multă vreme despre Tiffany & Co., astăzi pare să fie cea mai potrivită ocazie 🙂

Mă rog, nu m-ar mira să aflu că în România e multă lume care n-a auzit de marcă. În fond, inclusiv în SUA e brand de lux și la noi n-au ajuns (încă). Însă măcar în filme poate ați auzit de celebra ”Tiffany box”? Altfel, la ei acasă, celebrul magazin de pe 5th Avenue din New York a făcut istorie, iar acest nume e reperul suprem în materie de inele de logodnă:

N-aș vrea să discutăm despre prețuri, pentru că ar trebui să fie clar că vorbim de ordinul miilor (în orice valută), fiind un brand de bijuterii de lux cu diamante veritabile (ba, chiar cu unele de calitate foarte bună). Nici despre istoric n-am să vă spun prea multe; e suficient să vă spun că există din 1837, iar pentru mai multe informații v-aș invita să vedeți povestea exact așa cum o spun ei, aici. De fapt, despre povești și despre cum comunică, în general, am tot vrut să scriu, iar asta pur și simplu pentru că fac asta minunat. De exemplu:

Și da, ați văzut bine. Era în spot și un cuplu gay, iar Tiffany’s a făcut, într-adevăr, pionierat pe această nișă, ceea ce e cu atât mai interesant în contextul amplu al unui brand cu tradiție, extrem de constant în manifestări:

Iubesc simplitatea cu care comunică și atenția extraordinară pentru fiecare detaliu. Da, s-ar putea să credeți că e ușor să construiești povești frumoase și emoționante atunci când afacerea ta e centrată pe dragoste, pe începuturi, pe trăiri intense. Însă delicatețea cu care o fac ei e inegalabilă, delicatețe fidelă culorii care i-a consacrat…

Iar asta se vede în fiecare formă de manifestare. O puteți vedea în site, o puteți vedea, desigur, în magazine, dacă veți ajunge vreodată într-unul, ați văzut-o mai sus în spoturi și vă asigur că se vede inclusiv în cataloagele de prezentare. Se întâmplă să am unul acasă și cred că l-am răsfoit de nu știu câte ori, iar mirajul, pentru mine, aproape că n-are legătură cu bijuteriile. Mă fascinează cât de mult spun prin atât de puțin. Are și o notă de istorie la început, dar numai atât cât să înțelegi că tradiția le impune rigoare și un standard înalt de calitate. De fapt, în general are foarte puțin text, însă fiecare cuvânt e bine cântărit și exprimă exact valența potrivită. În rest, așa cum îi stă bine unui asemena produs, e foarte vizual, dar fără să fie ostentativ, cu accent pe detalii și cu mult spațiu alb care echilibrează ansamblul. Și am să vă dau un exemplu prin produsul meu preferat:

tiffCu siguranță poza mea nu-i face cinste, dar am vrut neapărat să vedeți o mostră sublimă de design. Și nu, atracția mea pentru piesa asta n-are nicio legătură cu faptul că fetelor le plac ”shiny things”, iar Tifany’s e absolutul de pe nișă. Inelul acesta îmi place în mod deosebit, pentru că însuși designul său exprimă perfect minimalismul foarte grăitor prin care comunică brandul – diamantul nu e poziționat central. De ce? Aflați în descrierea alăturată – ”it gives a nod to the past and a glimpse to the future”. Se uită puțin spre trecut, pentru că orice poveste de dragoste are o bază solidă în spate, dar mai mult spre viitor…

Reclama Telekom – Să oferi fără motiv e cel mai tare motiv

Am intrat de curând într-o bancă și am observat că acolo încă era un sticker cu ”puteți plăti aici facturile Romtelecom” și de atunci mă tot gândesc cum au făcut, oare, cei de la Telekom tranziția pentru publicul ceva mai în vârstă. Pentru că în general au cam vorbit cu publicul tânăr și foarte tânăr și spun asta gândindu-mă la magenta asta vibrantă, la mega-concertul cu care s-au lansat, la parteneriatele pe care par să le aibă cu evenimente etc.; inclusiv sloganul ăsta cu ”experiențe împreună” e tot legat mai degrabă de tinerii dornici să experimenteze. Și nu-i problemă, publicul tânăr oricum se adaptează…

Însă Telekom are printre abonați și un procent sănătos de vârstnici; eu aș miza că cel mai mare procent dintre toate companiile de telefonie mobilă, iar asta numai din moștenirea de la Romtelecom (știți voi, grupul în vârstă care insistă să păstreze ”fixul”), deși cred că și Cosmote-ul a apucat să atragă un segment serios, probabil tot prin legătura cu fostul Romtelecom (adică de când li s-a oferit posibilitatea de a vorbi gratuit în rețea). Iar publicul în vârstă se adaptează greu, motiv pentru care ar trebui să-l pregătești altfel. Mă rog, că oamenii trecuți de o anumită vârstă o să-i spună tot Romtelecom până-n ultima zi de viață e ceva, dar nu e o problemă atât de mare cu a nu recunoaște locurile în care se plătesc facturile, de exemplu (da, și-au păstrat clădirile, dar dacă te așteptai să vezi albastru și faci cale-ntoarsă când dai de magenta, nu-i bine).

Oricum, îmi închipui că s-au gândit și la toate astea când au făcut rebranding, iar un indiciu ar putea fi inclusiv ultimul spot:

OK, cântă Smiley pe fundal și apar în cadru puștii cu skateboard-urile, dar mesajul în sine tind să cred că-i atinge pe cei dintr-un segment de vârstă de un anumit fel. Iar asta mi se pare o mișcare foarte bună din partea lor. Și da, e un spot destul de simpatic.

[UPDATE] O, Doamne! Pe ăsta nu-l văzusem la vremea lui:

Mie nu mi se pare că ar fi o mostră de gest simpatic, ci o mostră de stalkereală. Un flăcău face o poză pe șustache și-o prelucrează un pic, iar ea se întoarce zâmbind cu reconuștință pentru efort? Nu cred. Reacția realistă sunt sigură că ar arăta cam altfel. Gen ”păstrează distanța!”…

Reclama Orbit cu Ashton Kutcher

Dacă ați strâmbat din nas la spotul din 2013 cu Antonio Banderas, pun pariu că ăsta vă impresionează chiar mai puțin. Măcar Antonio Banderas era ceva mai șarmant și inclusiv textul ori maniera în care se desfășura povestea erau ceva mai bunicele. Nu zic nu, e simpăticuță și fâșneață felia aia de pizza, dar per total nu e cine știe ce capodoperă reclama asta:

Și nici Ashton nu e chiar un actor monumental. Sau, mă rog, eu nu reușesc să-l dezlipesc de rolul din That ’70s Show – nu de alta, dar pe Michael Kelso chiar l-a jucat credibil și la fel de bine i-au ieșit și restul rolurilor (destule) de nătâng care au urmat. A, apropo de serialul cu pricina, de ce Nuțișoara de pe canapea nu e Mila Kunis?

Reclama Digi Play

De departe cea mai complexă reclamă românească și, pe lângă faptul că apreciez efortul (serios) din spatele producției, rezultatul nu e rău deloc. Deloc!

De fapt, în general începe să-mi placă felul în care alege să comunice brandul Digi.