Reclama Vodafone – #HaiSimona

Am menționat deja în articolul despre Webstock hashtag-ul #HaiSimona, iar de astăzi puteți vedea și spotul care s-a născut din aceeași idee:

Mie-mi place foarte mult conceptul și cred că aprecierea mea e mai presus de subiectivitatea aferentă afinității mele pentru Simona Halep și pentru felul în care comunică online Vodafone în general. Chiar am sentimentul că hashtag-ul acesta va uni o comunitate caldă și puternică și da, orice încurajare contează! 🙂 Eu intenționez să urmăresc evoluția fenomenului și sper că vom fi mulți cei care o vom susține pe Simona Halep înainte de fiecare meci printr-o fotografie cu gestul pe care și l-a consacrat victoriilor. Puterea internetului chiar e uluitoare, iar jucătoarea noastră bătăioasă chiar merită să fie „cea mai susținută sportivă din online-ul românesc”! #HaiSimona!

Cât despre cealaltă campanie pe care o desfășoară Vodafone în această perioadă, peste care n-am niciun dubiu că ați dat dacă petreceți oarece timp pe YouTube, aș spune că am sentimente oarecum amestecate. Pe de o parte, recunosc, mă scoteau din sărite cei 100 de „e bine” pe care-i auzeam în timp ce încercam să-mi ascult melodiile din playlist, dar așa iritată tot mi-a atras atenția reclama cu pricina și la un moment dat chiar m-am uitat până la capăt la ea:

Și chit că nu e cea mai bună idee ca un brand să-ți atragă atenția printr-un demers de enervare (deși nici nu-i suspectez că acesta ar fi fost scopul, cu toate că reacția mea cel puțin a fost aceasta), totuși, își atinge scopul 🙂 Iar dacă ai răbdare să urmărești tot spotul descoperi cu totul altceva – emoție, căldură, familie, legături veritabile etc. Singura chestie ciudățică e, din punctul meu de vedere, privirea copilului…

A, și mi se pare interesant că și Orange are o abordare oarecum similară, de unde deduc că acesta este subiectul spinos al momentului – acoperirea serviciilor. Ca să fie mai clar la ce mă refer, vă atrag atenția că Vodafone se promovează acum cu ideea de „Oricând contează”, iar Orange pune accent pe „oriunde ai fi”:

OK, vizual comunică diferit, par să se adreseze mai degrabă publicului tânăr, accentul nu cade doar pe internet (spre deosebire de Vodafone, care pare să aibă și motive bune pentru care evidențiază aspectul vitezei pentru 4G), se joacă frumos și cu dinamica aferentă lui „oriunde”, dar chiar e de urmărit fenomenul 🙂

Advertisements

Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Reclama Lipton – Mi-e vară (cu Antonia)

E de vară, e colorată, e optimistă, e cu distracție, călătorie, libertate, aventură, ba chiar și cu o petrecere pe un acoperiș înalt. Dar parcă-i cam artificială în marea asta de #cool. Sau, mă rog, nu știu dacă nu cumva tocmai acesta a fost scopul, însă mie mi se pare că reclama asta are un puternic iz cultural american. Serios, percepția mea este că spotul arată, de la cap la coadă și-n fiecare detaliu, cu un trailer pentru un film american cu (despre și pentru) adolescenți. Dar poate asta prinde la puștii din core-target?

Ce-mi place mult e partea cu „mi-e vară”, pentru că au reușit să condenseze eficient o idee mult mai lungă într-un concept ușor de reținut și de reprodus. S-ar putea să aibă potențial suficient de mare încât să devină următorul „gen” sau „pentru că [automobile]”. Totuși, eu aș evita oricând formulările cu cratime (sau alte caractere speciale), dacă trebuie să se transforme la un moment dat în #hashtag.

PS: Dacă tot e cu Antonia, voi nu v-ați fi așteptat să apară și o piesă tematică? Sau măcar să se folosească de alta mai veche pe fundal? Mna, o fi scump 🙂

Campania Coca-Cola #KissHappiness

Admirația mea aparte pentru geniul de marketing al Coca-Cola n-ar trebui să fie un secret pentru cine a mai citit la mine articole despre reclamele și campaniile lor. Dar tura asta a fost dragoste desăvârșită între mine și ideea lor, de la prima vedere a unui banner similar în Băneasa:

Nu știu cine a avut ideea asta cu ”I kissed Marylin”, dar cred că merită măcar o bifă în istoria publicității. Chiar mi se pare un concept extraordinar de inspirat, provocator și creativ. Nu are cum să nu iasă în evidență!

Și îmi place că au extins ideea și spre celebrități locale pentru diferite țări. De exemplu, văd că a apărut un filmuleț cu Delia în aceeași notă cu cel promovat internațional, cu Rita Ora (deși nu știam că ar fi atât de populară și în România):

Apropo, dacă e ceva care să nu le fi ieșit deloc în campania asta, sigur-sigur vorbim despre lookul lui Rita Ora. În general mie mi se pare foarte drăguță fata asta, dar în video și pe panotajul stradal mi se pare urâțică tare:

Toată povestea asta se leagă de aniversarea unui secol întreg de viață pentru inconfundabila sticlă de Coca-Cola, timp în care a fost „sărutată” de milioane de oameni din toată lumea. De fapt, ei spun că oamenii aceia au „sărutat fericirea” (și-mi place cum au găsit o continuare lină a campaniei precedente). Tocmai în cinstea acestei idei a apărut hashtagul #KissHappiness și o miză care instigă eficient la interacțiune – cei care se pozează „sărutând” o sticlă de Coca-Cola și o distribuie în rețelele sociale cu hashtagul oficial au șansa să apară pe panoul aniversar. Iar dacă ne gândim că targetul principal al acestei băuturi e format mai ales din adolescenți și tineri, adică exact segmentele de vârstă care-și doresc din plin atenție, expunere și afirmare, n-am niciun dubiu că va avea mare succes ideea asta.

Coca-Cola și numele de pe sticlă

Am tot amânat să scriu despre asta pentru că așteptam să văd dacă va apărea și un spot la TV. Încă nu l-am depistat și presupun că nici nu e nevoie de vreo investiție în genul ăsta de media. Social media și-a făcut treaba exemplar și nici nu e de mirare. Însuși sloganul campaniei se leagă de ideea de a împărți o Coca-Cola cu prietenii, deci esența e în share și friends. De asemenea, presupun că vine în completarea campaniei #HaiSăMâncămÎmpreună, care avea un accent mai pronunțat spre Twitter.

Însă chiar și dacă e să scoatem capul din online și rețelele sociale (deși, să fim serioși, zilele astea mai toată lumea, din orice segment de vârstă, dedică bucăți sănătoase de timp unor activități din sfera asta), e o idee bună de campanie, pentru că întotdeauna ai un sentiment ok atunci când ai parte de un produs personalizat. Bine, între noi fie vorba, e o idee testată deja prin alte țări, deci nu cred că aveau mari emoții. Deși la noi s-ar putea să aibă un ecou și mai răsunător. De ce spun asta? Păi mă gândesc la popularitatea brelocurilor/cănilor cu nume sau chiar la kitsch-urile alea de pus în parbriz. Aș pune pariu că și non-băutori de Coca-Cola vor cumpăra măcar o dată o sticlă cu numele lor 😉

Oricum, cert e că rezultatul final arată bine. Cel puțin din punctul de vedere al Coca-Cola. E plin wall-ul meu de poze cu sticle cu nume! Unele banale cu numele clasice românești, altele cu nume pocite în y-uri, câteva cu porecle (apropo, bună de tot ideea asta cu ultra-personalizarea) etc. Ba au apărut chiar și glumițele, iar alea bune duc mesajul mai departe și mai eficient, însă chiar și ironiile se propagă cu spor 🙂

PS: 10 puncte de la mine și pentru asta:

Campania Coca-Cola #HaiSăMâncămÎmpreună

Și în trecut Coca-Cola a mai avut campanii în care asocia sucul cu un ritual al unei mese și ideea nu e deloc rea pentru că masa nu e doar un act prin care se satisface senzația de foame și atât. Cultural vorbind, o mulțime de evenimente se celebrează cu mese și, ca o consecință, există o gamă largă de emoții pozitive asociate cu actul de a lua masa. De regulă era vorba de mesele în familie sau de celebra masă de Crăciun, dar nu strică deloc abordarea asta contemporană (care oricum nu o exclude pe cea clasică), mai ales pentru că target-ul principal al produsului e în mod sigur într-un segment de vârstă destul de ”crud”, deci foarte conectat la rețelele sociale.

Totuși știu multă lume care consideră enervant că vede uneori hashtags pe Facebook, deci scoaterea completă din contextului online a #-ului și plasarea lui în spoturi TV sau pe panouri masive outdoor poate fi perceput cu atât mai agresiv. Apoi, e ciudată sincopa dintre un element foarte specific al Twitter-ului și link-ul spre campanie din site care merge spre un App pe Facebook. Însă îmi explic asta pentru că oricum rețelele astea 2 se inter-conectează adesea, dar și pentru că Facebook e sigur rețeaua cu mai mulți utilizatori, chiar dacă Twitter are elementul ăsta foarte, foarte ușor de recunoscut și foarte ușor de găsit în feed-ul imens de informații.

Însă în ciuda acestor mici rezerve, reclama e bună și campania interesantă. Din nou face apel la emoție și confirmă încă o dată că celebra Coca-Cola își merită faima mondială. Pur și simplu comunică bine și se adaptează la spiritul vremurilor: