Reclama Heineken – Daniel Craig – Specter – The Chase

Aceasta ar fi cea de-a treia reclamă care mi-a mâncat urechile în ultima vreme în timp ce încercam să-mi ascult playlist-ul de pe YouTube (a treia după cele două despre care v-am scris ieri, respectiv spotul Vodafone cu obsesivul „e bine” și cel de la Orange). Dar când îți plac reclamele, chit că mai ajungi câteodată să fii și supra-expus, taci, asculți și, dacă tot treci prin ele, te uiți și cu atenție 🙂

Și ce am descoperit foarte mișto la reclama asta e faptul că împletește extraordinar de bine și firesc elementele specifice filmelor cu James Bond și notele stabile ale spoturilor pentru berea Heineken. Evident, a existat în mod sigur un motiv bun pentru care s-au asociat de la bun început cele două branduri. Spiritul de aventură e, probabil, doar unul dintre ele; teoretic, e cel mai evident, dar practic motivele sunt mult mai complexe. Vă reamintesc că cele două mărci au un parteneriat încă din 2012, din ajunul lansării lui Skyfall, iar atunci au fost destule discuții pe tema înlocuirii băuturii consacrate a lui James Bond, vodka („shaken not stirred”), cu berea (care nu prea e percepută ca fiind o băutură cine știe ce de elegantă, eleganța fiind unul dintre atributele esențiale ale lui 007).

Însă Bond pare să tot evolueze și să se adapteze la schimbările impuse de modelele contemporane, așa că n-avem decât să ne mai adaptăm și noi cu schimbările lui. În rest, felul în care se desfășoară cursa este construit foarte riguros în raport cu aspectele comune ale celor doi titani: dinamism, intensitate, situații surprinzătoare, eleganță ludică și un stil foarte aparte de umor. (Poate doar sticlele de bere de pe tavă apar cu ceva mai puțină finețe, dar ar putea intra la categoria situațiilor surprinzătoare.)

Ca de obicei, omuleții de la Heineken reușesc să spună (foarte bine!) o întreagă poveste într-un minut și jumătate, iar asocierea cu promovarea noului James Bond nu are de ce să nu-și atingă scopul scontat, respectiv de a-și putența unul altuia valoarea

Leave a comment