Nici nu mă obosesc să caut spotul la calitate mai bună, pentru că oricum miroase a low-budget și am să presupun că nu li s-a părut nimic în neregulă în povestea asta cu iz low-cost dacă oricum vorbim despre un produs ieftin. Inclusiv Cosmin Seleși, pe care eu cred că l-am văzut întotdeauna îmbrăcat elegant, pare ”ieftinit”. Aproape că-mi vine să spun că l-au prins când se ducea să ia pâine și i-au zis să vină repede să filmeze o reclamă. Dar ce știu eu? Poate că l-au modelat într-un omuleț cu care core-targetul să rezoneze pe deplin, că-n rest oricum e un tip destul de simpatic.
A, și să nu uităm ce bine-o zice pe aia cu uitatul pe geam! Ăhă-ăhă-ăhă… Dar iar nu-mi vine să mă pronunț decisiv și să spun că-i copy prost, pentru că există posibilitatea să fie pur și simplu text bine adaptat la public:
PS: Prima asociere pe care o fac eu cu ideea de ”fără contract și fără factură” e cu evaziunea fiscală, dar până la urmă așa se operează și cu cartelele PrePay…
E genul de reclamă care sfidează logica tare de tot dacă o iei la puricat, dar îți dă o stare de bine și pare atât de firească încât nu te mai cramponezi în raționamente rigide. Mie chiar îmi place spotul și nici n-am găsit încă vreun cârcotaș căruia să nu-i scape măcar un zâmbet la vizionare:
Am sentimente foarte mixte pentru spotul ăsta, pentru că, în esență, nu e rău deloc, dar mor câte un pic de fiecare dată când îl aud pe nenea (intenționat n-am zis domnul) ăla cu ”mă distruge mămicul” 😀
Și mai e ceva care mi se pare forțat la reclama asta – nu cred că au ales bine cadrul. Adică pare o familie cu oarece pretenții și cu suficienți bani încât să n-aibă ca fel principal un platou de crenvurști… Din punctul ăsta de vedere, parcă-i mai credibil un pic spotul cu salamul, pentru că nu se vede din avion că ar fi musai salam ieftin (deși, să fim serioși, ce gospodină nu-și asortează platoul cu mai multe sortimente de gustări? 😛 ). Însă tensiunea și scena, în general, sunt mai bine construite în cel dedicat crenvurștilor, doar că n-aș fi folosit aceeași familie – domnul cu ”mămicul” nu e deloc credibil în postura de cap al familiei 🙂
Înainte să vă supărați că-s ușor jenante spoturile astea și că maxim scurgeți câte o dâră de umor de ici, de colo (asta dacă insistați să căutați ceva bun în reclamele astea, poate exceptând-o pe ”Domnișoara Alisa din Satu Mare”), uitați-vă bine la decoruri și personaje. Nu-mi plac nicicum, deși conceptul nu e chiar rău, dar sunt absolut convinsă că vorbesc exact pe limba targetului pe care-l vizează:
Și nu, nu dau întâmplător nici mia de euro și nici BMW-ul, aceste simboluri supreme ale șmecheriei pentru posesorii de milieu pe televizor. Adică, zău, n-o să vă placă, dar dacă vă uitați cu atenție după niște detalii, o să vedeți că spoturile astea aparent penibile sunt făcute cu mare atenție…
Cu mare drag aș fi scris despre spotul care rulează acum la TV cu ocazia aniversării a 40 de ani de existență (sper că am reținut bine ocazia), dar nu-l găsesc pe nicăieri și cu enorm regret observ că nicăieri în online nu se vorbește despre asta. Sau, dacă se vorbește, eu n-am găsit și chiar am fost motivată să caut, deci se vorbește degeaba dacă nu vede nimeni. Mi-a părut rău să văd că pe pagina de Facebook n-a mai apărut nimic de la sfârșitul lui August, mi-a părut rău că site-ul kinder.ro pare aproape părăsit, mi-a părut rău că site-ul asociat paginii de Facebook, deși e mai animat, nu are informații despre promoția actuală (și-ntre noi fie vorba, e mult de lucru la capitolul usability, pentru că navigarea e anevoioasă și mi-e greu să cred că un copil s-ar juca prea mult acolo – da, e simpatic, e cu povești, dar puștii n-au nici răbdare și nici atenție la detalii ca să exploreze micuțele semne de carte).
Iar regretul meu e sigur amplificat de faptul că amintirile mele din copilărie sunt pline de jocuri cu surprize Kinder. Practic, eu cu asta m-am jucat și ce vedeți mai jos am adunat cu mare drag în clasele primare (deci între 1994 și 1997). Probabil că figurinele astea mi-au antrenat în acei ani de formare imaginația mai mult decât orice altceva și sunt sigură că și cei mici de astăzi se bucură de ele la fel de mult, chiar și-n condițiile în care sunt supra-stimulați de n alte variante de dulciuri, jucării sau jocuri pe TV/tablete/telefoane/console/etc. Ideea de dulce cu surpriză va entuziasma oricând (mai ales un pici, deși pot oricând să recunosc că și acum, la 26 de ani mai iau câte-un ou Kinder și-s la fel de dornică să aflu ce e înăuntru).
Așadar, oameni buni, promovați-le cum merită! Generația mea a crescut cu ele și nu mi se par deloc depășite. Eu una m-am bucurat grozav să văd reclama cu pricina și, mai ales, câteva ”fețe cunoscute”, chiar dacă par un pic cosmetizate pentru cerințele lui 2014 🙂
PS: La mulți ani, Kinder Surprise! N-aveam cum să te cunosc de 40 de ani, dar te cunosc de 20 (deci jumătate din viața ta și aproape toată a mea) și mi-ai fost sigur foarte, foarte drag de la prima figurină (Fifi, leoaica îmbrăcată în roz, din ”semi-centrul” fotografiei)!
PPS: Îmi dau seama din statistici că-i de mare interes poza de mai sus, așa că vă mai servesc una. Mă rog, eu tot speram să găsesc la un moment dat protagonista spotului drept surpriză, dar nu prea am noroc atunci când cumpăr eu. În schimb, s-a îndurat de mine alt norocos și mi-a dat pinguinul lui. Și-l expun aici, în contrast vechi-nou 🙂
V-am mai scris cândva mai pe larg despre hârtia igienică și speram să nu mai fie cazul să revin la subiect, dar spotul pentru Emeka merită puțină atenție 🙂
Am stabilit deja din textul anterior că nu e tocmai ușor să te promovezi pe nișa asta, iar penetrarea unei piețe noi e oricând o provocare în sine pentru orice fel de produs/serviciu. Așadar, am o doză sănătoasă de apreciere pentru faptul că omuleții ăștia au decis să se poziționeze altfel, adresându-se copiilor. E cu siguranță altceva, deși mi-e greu să cred că ar fi chiar genul de produs pentru care cei mici să se pună-n fund în hypermarket și să-nceapă să urle că vor fix Emeka și nimic altceva! Dar admit că există posibilitatea să nu știu eu cum e de fapt cu capriciile picilor 😀
Oricum, e clar că au reușit cel puțin un lucru – să iasă din mulțime – și asta nu-i deloc ceva minor. Totuși, începutul reclamei e ori naiv, ori exagerat. Adică, să fim serioși, chiar și fără să am copii îmi amintesc de entuziasmul propriu din vremurile copilăriei, când se întorceau ai mei de la serviciu cu oarece cumpărături. Abia așteptam să-mi bag nasul în sacoșe ca să descopăr ce mi-au adus bun și nu, nu m-ar fi entuziasmat o mie de ani hârtia igienică!
Dar până la urmă nu-i chiar un spot realist, nu? E o călătorie fantastică a unei fetițe cu un personaj animat. Poate că-n Universul ăsta paralel există posibilitatea ca cei mici să nu aștepte dulciuri, jucării etc., ci hârtie igienică. Nu-nțeleg ei încă de ce-i bine să fie și economică și bună, dar asta e informație prețioasă pentru părinți.
Și în week-end-ul acesta s-au întâmplat o mulțime de lucruri în București și merită notate câteva lucruri. În fond, organizarea de evenimente face parte din spectrul larg al publicității, nu? Bine, dacă mă întrebați pe mine, partea asta e una dintre cele mai sensibile forme de promovare, pentru că implică, inevitabil, o mulțime de oameni, deci muuuult loc pentru erori de tot felul.
Ei, și dacă tot vorbim de erori, începem cu evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2014. S-a promovat destul de bine conceptul 555. S-a promovat din timp și chiar s-au organizat o mulțime de chestii. Sinceră să fiu, pe mine m-a interesat un singur lucru, respectiv iMapp Bucharest 555. Și era să-l ratez, deși am fost acolo la timp. De ce? Pentru simplul fapt că au început cu o oră mai târziu decât erau anunțate și mă cam plictisisem să aștept. Sigur, am presupus că se întârzie din motive tehnice, obiective, și cred că organizatorii s-au învârtit cum au putut ca să facă în așa fel încât spectacolul să meargă mai departe, fără să se simtă că ceva merge prost. Dar puteți vedea și pe pagina evenimentului că multă lume a fost iritată de întârziere. Și o oră e chiar o întârziere mare după criteriile mele. OK, înțeleg, 5-10-15 minute, dar deja după jumătate de oră am hotărât că nu-i frumos din partea lor și-am luat-o încetișor spre casă. Am avut noroc că m-am mai oprit pe drum ca să mă mai uit la nu-știu-ce și să mai stau de vorbă cu niște cunoscuți și doar așa am ajuns să fiu totuși în zonă când în sfârșit a început. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că proiecțiile în sine au fost impresionante. Chiar mi-a plăcut ce am văzut și, ca să vă faceți o impresie, vă las și o mostră:
Nu a fost neapărat cea mai frumoasă dintre toate, dar e video-ul cu cea mai bună calitate (video+audio) pe care l-am găsit deocamdată. Altfel, găsiți pe YouTube zeci (poate sute?) de înregistrări cu oricare și nu e de mirare, pentru că am fost printre singurii de acolo care s-au uitat la ce se întâmpla cu ochii proprii și nu printr-un ecran 🙂
Despre alte manifestări din cadrul Zilelor Bucureștiului nu prea știu să vă spun, dar eu una am apreciat varietatea. Sunt sigură că a fost câte ceva care să fie cumva pe gustul fiecăruia. N-am fost decât în Piața Constituției, Sâmbătă noaptea, și fugitiv prin Cișmigiu, Duminică. Dar la cât de plin era și Cișmigiul sunt sigură că multă lume s-a simțit bine. A, apropo, mi-a plăcut că la târgul de acolo am mai văzut și lucruri noi, frumoase, meșteșugite și nu aceleași eterne kitsch-uri pe care le văd de ani de zile.
Dar s-a mai întâmplat ceva de anvergură week-end-ul ăsta și, chit că în general evit să vorbesc despre politică, lansarea candidaturii lui Victor Ponta merită câteva rânduri… Pe lângă faptul că sigur i-a zis lumea de bine că s-au mai închis niște străzi și pentru asta, adunate la cele închise pentru 555, poate că lansarea pe un stadion n-a fost până la urmă cea mai bună opțiune. Sunt sigură că ideea a fost să se lanseze în stil american și să fie un eveniment cu impact care să demonstreze câtă forță are partidul și cât de multe resurse poate mobiliza. Doar că impactul final s-a cam tradus în cu totul alți termeni…
Prima chestie care a apărut în presă și a făcut valuri a fost știrea asta. Mă rog, dacă mă întebați pe mine, trebuie să fii ușor naiv ca să crezi că atâția oameni se adună acolo din convingere sau din dragoste pentru candidat ori doctrină. N-am niciun dubiu că asta e o practică obișnuită pentru orice partid. Cel mult pot să cred că mai vin oameni și din convingere pe la candidații care se poziționează gen under-dog și mai condensează în ei ideea de schimbare, dar nu vorbim de zeci de mii de indivizi și chiar și în cazurile acelea tind să cred că nucleul în jurul căruia se antrenează restul mișcării tot e consolidat cumva (hai să zicem că seamănă cu practica barmanilor care pun ei primii bani în recipientul pentru bacșișuri? 😀 ).
Însă marea lovitură a venit din asocierea pe care au făcut-o mulți cu practicile comuniste și, ce-i drept, chiar și eu, născută cu-n an înainte de Revoluție, pot să asociez ușor ideea de comunism cu manifestațiile de pe stadioane. Și nu știu cum de nu s-a trezit nimeni să spună că ăsta-i un mare risc, pentru că PSD-ul are dintotdeauna problema asta de imagine. Cred că sperau să scape în sfârșit de eticheta de comuniști cu un candidat tânăr care nu s-a modelat în fostul sistem. Oricum s-a spus întotdeauna că Ponta-i școlit de Iliescu și Năstase, ceea ce e o asociere extrem de nefericită pentru ei, așa că, dacă aș fi în locul lor, aș face tot ce-i omenește posibil să nu dau apă la moară în niciun fel la nimic cu iz comunist. Din păcate pentru ei, lansarea pe stadion (cu bonus de mult roșu că, deh, asta-i culoarea partidului) și cred că inclusiv izul naționalist, a generat fix ce nu aveau nevoie. Nici nu e de mirare că și Elena Udrea, și Traian Băsescu, și Monica Macovei etc. prin voci proprii sau editoriale bine țintite au lovit în punctul ăsta nevralgic… Chiar nu-mi dau seama cum de n-a fost niciun consilier care să explice cât de prost poate să iasă povestea asta, cu atât mai mult cu cât e clar că, dacă toată lumea își pune problema în termeni de ”în turul 2 va fi Ponta cu cine?”, toți ceilalți candidați caută să destabilizeze candidatul cel mai puternic… Și nu, nu-i de mirare că asta s-a cam dus viral.
Da, complicată treabă PR-ul. Complicată treabă cu organizarea de evenimente 🙂
Spre marea mea durere, s-a dus de tot vara, așa că sigur nu mai sunt la mare decât vreo câțiva rătăciți care să vadă reclamele alea multe cu Toortitzi care împânzesc litoralul de vreo 2 ani (v-am mai spus despre asta aici și aici). Asta e, ne întoarcem toți la realitate, fiecare-n treburile noastre, inclusiv omuleții care fac Toortitzi. O țin pe a lor cu elefantul (pe care aflu acum că-l cheamă Manole) și-au scos un spot simpatic de tot:
Ce-mi place mie cel mai mult e că, dacă nu m-aș fi uitat atent la cum i se mișcă buzele naratorului în timp ce spune povestea, aș fi putut fi convinsă că nu e producție autohtonă (de exemplu, îmi amintește mult de reclama cu Twix-ul stâng și Twix-ul drept, iar aceea nu era neaoșă). Arată foarte bine, are o poveste închegată, are umor și, în general, tot ce-i trebuie ca să fie o reclamă bună 🙂
Două spoturi destul de simpatice, sub aceeași zodie a tandreței cu care Milka ne-a obișnuit deja și cu omniprezenta văcuță mov. Bine, tura asta văcuța parcă-i pusă cam așa, să fie, căci în alte spoturi i se atribuia și câte un rol ceva mai activ, dar oricum rezultatul e bunicel:
(între noi fie vorba, împletitura de la început îmi amintește de asta)
Totuși, ce mi se pare mie important de notat când vine vorba despre Milka este curajul cu care tot lansează produse noi și sunt sigură că varietatea face parte din rețeta succesului lor. De fapt, cu tot cu sortimentele de mai sus, în ultima vreme am găsit patru variante noi de Milka. Bine, două dintre ele cred că le-am văzut (deocamdată) doar în benzinării (nu sunt sigură dacă doar în OMV-uri, dar acolo sigur) și ambele mi s-au părut interesante: unul cu Oreo (și, culmea, Oreo nu mă dă pe spate) și unul într-un format gen Mentos (tub), cu alune de pădure îmbrăcate în ciocolată cu lapte.
E drept, când ești mare îți permiți să ai și câteva eșecuri răsunătoare la rând și probabil tot ai să rămâi pe picioare, dar mie mi se pare bună lecția asta a curajului și a varietății, cu atât mai mult cu cât oamenii ăștia testează nu doar arome sau combinații noi, ci inclusiv formate inovatoare.
Ba, chiar azi am citit la cineva că și serviciul e chiar bun. Dar cui i s-a părut că spoturile astea au ieșit bine?!
Cel mult pot să accept că reclamele astea două îi țintesc pe cei de vârsta unchiului. Dar nu pe toți, ci doar pe ăia care percep foarte distorsionat ce înseamnă ”cool” și se străduiesc exagerat de mult să intre-n grațiile celor mai tineri. Știți voi, ăia care folosesc mult cuvântul ”tineret”. Sau ”modern”. Sau vor să pară că știu ”ce se poartă”.
A, și ce înseamnă poveste adevărată? Da, știu, cu mențiunea asta au apărut ultimele multișoare spoturi Vodafone și toate fac parte din campania lor mai mare ”Românii au inițiativă” (între noi fie vorba, campanie cu-n concept foarte bun, dar cu multe implementări așa-și-așa). Și nu zic nu, în publicitate orice e întotdeauna discutabil, așa că-mi închipui că au făcut în așa fel încât să-i găsească pe cei patru ca fiind o familie autentică (chit că, dacă mă întrebați pe mine, puteau găsi o familie cu-n puști ceva mai simpatic), poate că aș putea să-i cred că într-adevăr se plimbă în formula asta etc. Dar dialogurile sună atât, atât de fals! Sau e intenționat atât de viciat jocul actoricesc tocmai ca să mă convingă că cei patru sunt români obișnuiți, de-ai noștri, ca oricare alții?
Oricum, părerea mea e că nu le-a ieșit bine deloc povestea asta și la final eu cam rămân cu-n fel de stânjeneală (un fel de ”mi-e jenă de jena lor”)…
Dar chiar și ăștia-s mai simpatici decât ”Reputadorii” și măcar la spoturile noi îmi place melodia:
Publicitate românească 