Reclama Vodafone – #HaiSimona

Am menționat deja în articolul despre Webstock hashtag-ul #HaiSimona, iar de astăzi puteți vedea și spotul care s-a născut din aceeași idee:

Mie-mi place foarte mult conceptul și cred că aprecierea mea e mai presus de subiectivitatea aferentă afinității mele pentru Simona Halep și pentru felul în care comunică online Vodafone în general. Chiar am sentimentul că hashtag-ul acesta va uni o comunitate caldă și puternică și da, orice încurajare contează! 🙂 Eu intenționez să urmăresc evoluția fenomenului și sper că vom fi mulți cei care o vom susține pe Simona Halep înainte de fiecare meci printr-o fotografie cu gestul pe care și l-a consacrat victoriilor. Puterea internetului chiar e uluitoare, iar jucătoarea noastră bătăioasă chiar merită să fie „cea mai susținută sportivă din online-ul românesc”! #HaiSimona!

Cât despre cealaltă campanie pe care o desfășoară Vodafone în această perioadă, peste care n-am niciun dubiu că ați dat dacă petreceți oarece timp pe YouTube, aș spune că am sentimente oarecum amestecate. Pe de o parte, recunosc, mă scoteau din sărite cei 100 de „e bine” pe care-i auzeam în timp ce încercam să-mi ascult melodiile din playlist, dar așa iritată tot mi-a atras atenția reclama cu pricina și la un moment dat chiar m-am uitat până la capăt la ea:

Și chit că nu e cea mai bună idee ca un brand să-ți atragă atenția printr-un demers de enervare (deși nici nu-i suspectez că acesta ar fi fost scopul, cu toate că reacția mea cel puțin a fost aceasta), totuși, își atinge scopul 🙂 Iar dacă ai răbdare să urmărești tot spotul descoperi cu totul altceva – emoție, căldură, familie, legături veritabile etc. Singura chestie ciudățică e, din punctul meu de vedere, privirea copilului…

A, și mi se pare interesant că și Orange are o abordare oarecum similară, de unde deduc că acesta este subiectul spinos al momentului – acoperirea serviciilor. Ca să fie mai clar la ce mă refer, vă atrag atenția că Vodafone se promovează acum cu ideea de „Oricând contează”, iar Orange pune accent pe „oriunde ai fi”:

OK, vizual comunică diferit, par să se adreseze mai degrabă publicului tânăr, accentul nu cade doar pe internet (spre deosebire de Vodafone, care pare să aibă și motive bune pentru care evidențiază aspectul vitezei pentru 4G), se joacă frumos și cu dinamica aferentă lui „oriunde”, dar chiar e de urmărit fenomenul 🙂

Advertisements

Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Reclama Orange – Millidge și Doig – Castele de nisip

Știu că vă plac ăștia micii, așa că n-aveam cum să nu vă arăt și reclama asta. De fapt, dacă mă-ntrebați pe mine, s-ar putea să fie cea mai reușită de până acum. Sau cine știe? Poate am eu o slăbiciune pentru castelele din nisip 🙂

Dar parcă-i mai mult de-atât, pentru că e multă măiestrie în spatele unei idei care pare să fie atât de simplă, atât de naturală și atât de expresivă:

Reclame Digi – Belgravistan – Rate, roaming, pușcăriași

Tot încerc să-mi amintesc dacă primul spot din a doua serie a început odată cu valurile de arestări din Liga Mare a persoanelor publice din România. Dacă a fost așa, măcar se leagă de ceva cu relevanță culturală, cel puțin la început. Altfel, acum, când mă uit la spoturile astea, am senzația aia de „ciorbă reîncălzită”. Prima serie a fost bună de tot și o parte din succes sigur i s-a datorat elementului de noutate. Cele mai recente, în schimb, mh… Cam trase de păr. Nu spun că n-au și momentele lor bune, dar s-a cam răsuflat conceptul.

Și nici nu le ajută faptul că sunt atât de lungi. Sigur, motivul principal pentru care alții nu fac spoturi atât de elaborate e costul de difuzare. Însă chiar dacă și-ar permite (sau, mă rog, dacă ar considera că merită), probabil că mulți tot n-ar face-o, pentru că pur și simplu e greu să-i captezi unui om atenția atât de mult cu o reclamă. Da, știu, poate v-ați gândi că e timp de spus frumos o poveste în toată regula, dar la cât de bombardați suntem cu mesaje publicitare, zău, ar trebui să fie o poveste a naibii de bună! Pe mine, sincer, m-au cam pierdut pe parcurs la cel cu Italia, așa că îmi vine să spun că a fost în dezavantajul lor libertatea de a difuza spoturi atât de lungi (libertate dată, evident, de faptul că e televiziunea lor). Însă prea multe explicații și detalii strică. Sau haideți să v-o spun în cuvintele unui publicitar autentic:

Scurt e mai bine. Ține cititorul. În priză. Propoziții scurte. La obiect. Nimic în plus, nimic în minus. Concentrează-ți discursul. Nu face, totuși, abuz. Mai ales acolo unde ideea s-a epuizat. Și totul e clar. Mai mult: încheie-ți frazele cu un stroke. Informativ, emoțional, relevant. După ce ai livrat o idee, cititorul merită o recompensă. Fă-l să simtă că n-ai scris doar ca să-l duci cu vorba. Înțelegi. Nu-i așa? Fiindcă ești un om curios, educat și inteligent.

Sorin Trâncă – Brief (Editura Publica)

Chiar dacă mai sus este vorba despre text, esența se aplică și pentru copy-ul (sau scenariul) care însuflețește spotul. Așadar:

DSC02036

Reclama Vodafone – Ciobanul Ghiță și Game of Thrones

Vodafone revine cu un personaj care a prins grozav la public – ciobanul Ghiță – și combină asta cu uriașul val de popularitate (și/sau controversă) al serialului Game of Thrones (Urzeala tronurilor). Nu mi-e foarte clar de ce au așteptat chiar până la sfârșitul sezonului să lanseze spotul, pentru că sigur s-ar fi urcat mult mai tare pe val dacă prindea măcar avalanșa discuțiilor aprinse despre Ion Zăpadă (Jon Snow) din ultimul episod. Și mai cred că era material destul încât să iasă o reclamă senzațională, dar tot le-a ieșit ceva destul de simpatic din abordarea asta paralelă cu sumanele, ciobăneștii, șopârlele și, mai ales, iarna care vine! 🙂

Reclame Orange – Fundația Orange și oferta Business

Nu știu alții cum sunt, dar eu recunosc o reclamă Orange din primele cadre. Exceptându-i pe Millidge și Doig (pe care tot n-ai cum să-i confuzi), și-au construit un stil de comunicare foarte calm, cald și prietenos. Coloanele sonore întotdeauna sunt foarte bune (și adesea liniștitoare), vizual mi se pare că arată impecabil spoturile lor, pun emoție din plin și chiar reușesc să spună câte o poveste condensată în fiecare clip. Iar la final mi se pare că într-adevăr poți rămâne cu senzația că sunt foarte centrați pe client.

Toate acestea se regăsesc, desigur, și în spotul dedicat Fundației Orange. De fapt, sunt ceva mai accentuate ca de obicei și e firesc să fie așa având în vedere misiunea fundației:

Și da, reclama pentru serviciile business e de asemenea foarte reușită, iar asta nu mă surprinde, pentru că am senzația că Orange se poziționează din ce în ce mai mult spre acest sector:

Reclama Vodafone – YouTube și saltul cu parașuta

Nu e chiar rău spotul și îmi place că Vodafone se joacă destul de mult cu ideea asta a românilor ”cu inițiativă”. Nu știu dacă vă amintiți, dar primele campanii din serie au fost despre cu totul altfel de inițiative, dar e păcat să nu profiți de bogăția semantică a limbii române și să întrupezi ideea în diferite forme. În rest, deși nu-s musai fanul genului, abordarea aspirațional-motivațională e o nișă fertilă și au cuplat-o bine cu muzica și povestea.

Mă rog, ar putea să mă sâcâie un pic mențiunea aia cu ”poveste reală”, dar publicitatea și, în general, poveștile și cuvintele sunt foarte deschise interpretărilor. Adică e clar că n-avea Vodafone plantate echipe care să filmeze în câteva case până-l năpădea pe vreun subiect curajul să facă ceva WOW și l-au tot urmărit până la finalul actului. Dar am să presupun că a fost cu adevărat primul ei salt cu parașuta… (ceea ce, desigur, nu-i lucru mic, iar eu nu prea mă văd făcând așa ceva în viața asta).