Reclama Orange – Millidge și Doig – Castele de nisip

Știu că vă plac ăștia micii, așa că n-aveam cum să nu vă arăt și reclama asta. De fapt, dacă mă-ntrebați pe mine, s-ar putea să fie cea mai reușită de până acum. Sau cine știe? Poate am eu o slăbiciune pentru castelele din nisip 🙂

Dar parcă-i mai mult de-atât, pentru că e multă măiestrie în spatele unei idei care pare să fie atât de simplă, atât de naturală și atât de expresivă:

Reclame Trivago

Am căutat de-am înnebunit reclama cu hotelul și liftul de la hotelscan până când am avut revelația faptului că ce tot căutam de atâta vreme căutam unde nu trebuie, pentru că spotul cu pricina era pentru trivago. Mă rog, dacă tot l-am pomenit, hai să las aici și reclama care a rulat la noi pentru hotelscan:

În mod normal n-aș fi scris despre ea, pentru că nu prea are haz. Dar poate că nu e rea nici abordarea asta mai didactică, mai ales pentru un segment de public cam ne-educat în această privință (e de presupus că destui dintre cei care ar trebui să fie atrași de idee prin intermediul televizorului nu sunt tocmai familiarizați cu Booking.com, TripAdvisor etc.).

Trivago, însă, are altă abordare – ceva mai animată. Doar că, în timp ce căutam spotul pe care îl dau acum la TV, am descoperit ceva interesant. Par să existe piețe pentru care au considerat mai potrivite campaniile care pun accent pe preț, iar în alte locuri spun povestea mult mai frumos și merg pe ideea (mult mai subtilă) a lui „știm totul despre hoteluri”.

De exemplu, spotul pentru România de anul trecut, a mai rulat și în Brazilia, iar mesajul fundamental era că te poți bucura de aceleași servicii la prețuri mai mici decât alții. Ba, mai mult, s-ar putea să te bucuri chiar mai mult 🙂

Spotul de anul acesta are același concept, dar acțiunea se desfășoară altfel (și mai rulează cel puțin și în Turcia):

O abordare sănătoasă, direct legată de scopul propriu-zis al serviciului, dar destul de grosieră. Cel puțin comparativ cu acestea (producții mult mai ample, simpatice, cu umor și de-a dreptul îndrăznețe pe ici, pe colo):

PS: OK, am mai găsit peste o reclamă pentru hotelscan (pe care nu sunt 100% sigură că am văzut-o la TV), dar parcă e cam puerilă, chit că-i mult mai animată și ceva mai simpatică (și spun asta în condițiile în care mi-e destul de clar că au mizat pe familiile cu copii):

PPS: Da, nu e grozav pentru ei că nici eu, care-s chiar atentă la reclame, am încurcat borcanele cu numele. Hotelscan chiar e mai ușor de reținut decât trivago… Dar ăsta-i brandul, așa că mai e de lucrat la awareness (și, culmea, trivago comunică și pe alte canale mult mai constant și consistent).

Reclama Savana – Culorile imaginației noastre

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme pare să se fi ridicat ștacheta creativă pentru campaniile la vopsele. N-aș zice chiar că s-au ițit neapărat reclame remarcabile (deocamdată) pe acest segment, dar e clar că par să se străduiască ceva mai mult ca să comunice altfel, mai departe de utilitar și banal.

Bine, trebuie să admit că Savana se joacă ceva mai creativ de mai mult timp, iar spotul cu verdele care-i „scoate ochii [în evidență]” soacrei chiar a fost foarte bun și am impresia că replica a și intrat în folclor:

Tura asta nu le-a ieșit chiar la fel de bine, pentru că e ceva foarte segmentat în spoturi. Parcă e ceva care trunchiază cursul firesc al poveștii și pe care (eu) îl percep ca fiind deranjant. Însă poziționarea cu acele culori ale imaginației, nuanțele vii și inclusiv conceptul din spatele poveștilor sunt foarte inspirate. Așadar, poate că mai era puțin de lucru la execuție, dar chiar și așa n-am niciun dubiu că vor reuși să iasă în evidență cu galbenul-rapiță (pardon, dovleac) și albastrul de nu-mă-uita 🙂

Reclame Praktiker – Avem tot confortul pentru acasă

Mi s-au tot băgat sub ochi pe YouTube și chit că nu e tocmai genul de ad care să-mi atragă atenția suficient de mult încât să-mi doresc să-l las până la capăt înainte să înceapă ce mă interesa (cum a fost, de exemplu, campania celor de la Purcari la un moment dat), le-am dat o șansă. Și am descoperit un concept destul de bunicel, spoturi simpatice, reclame foarte bune din punct de vedere vizual și nici textul nu e neapărat rău. Parcă felul în care vorbește protagonista e cam forțat, dar nu pot să spun că nu le-a ieșit o campanie decentă. Nu e nici chiar capodopera care ar aduce agenției premii la nu-știu-ce-festival, dar e OK:

Doar că azi, când a venit vremea să scriu și despre spoturile acestea, am descoperit o noutate din aceeași campanie pe canalul de YouTube al celor de la Praktiker. Respectiv:

Au reușit în 15 secunde să coboare toată discuția cu vreo câteva clase bune. E de înțeles că audiența lor principală tinde să fie formată din publicul masculin, dar e un clișeu atât de grosolan să trântești combinația asta de bere, scule și materiale de construcții… Zău? Mă rog, poate ăștia-s clienții. Dar dacă e să fie așa, ar fi cam prea rafinate primele trei reclame 🙂

Reclama La Strada – Înghețată – Taste the World

Mi se par printre cele mai bune spoturi pe care le-am văzut la TV în ultima vreme. N-aș fi ghicit 1.000 de ani că e brand românesc (deși înțeleg de aici că Macromex se ocupă doar de distribuție, iar produsul în sine este produs în Franța). Însă brand-ul e creat de un român (Dan Minulescu) și comunică ireproșabil. Nu mi-e clar de ce au început abia acum să se promoveze mai agresiv, în condițiile în care există din 2012. Adică, sincer, eu, consumatorul, n-am intrat în contact cu numele La Strada decât din greșeală, prin galantarele de la Mega Image (cred?), și întotdeauna mi s-a părut prea scumpă înghețata pentru ceva ce nu mi-e deloc familiar.

Însă, uitându-mă la pagina de Facebook, nu pare că ar fi stat pe loc nici până acum. S-au promovat destul de exlcusivist, iar asta e în perfect acord cu identitatea lor și cu scopul de a se impune pe nișa premium, dar trebuiau să facă de mai mult timp ce au făcut acum (nu de alta, dar putere de cumpărare sănătoasă au și alte categorii în afară de fashioniste și dorobanțieri 😀 ).

Oricum, revin, reclamele care apar acum la televizor sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile. În plus, au ales simboluri foarte bune și mi se pare foarte inspirat că pun accent pe conceptul de aromă la superlativ:

Reclame Digi – Belgravistan – Rate, roaming, pușcăriași

Tot încerc să-mi amintesc dacă primul spot din a doua serie a început odată cu valurile de arestări din Liga Mare a persoanelor publice din România. Dacă a fost așa, măcar se leagă de ceva cu relevanță culturală, cel puțin la început. Altfel, acum, când mă uit la spoturile astea, am senzația aia de „ciorbă reîncălzită”. Prima serie a fost bună de tot și o parte din succes sigur i s-a datorat elementului de noutate. Cele mai recente, în schimb, mh… Cam trase de păr. Nu spun că n-au și momentele lor bune, dar s-a cam răsuflat conceptul.

Și nici nu le ajută faptul că sunt atât de lungi. Sigur, motivul principal pentru care alții nu fac spoturi atât de elaborate e costul de difuzare. Însă chiar dacă și-ar permite (sau, mă rog, dacă ar considera că merită), probabil că mulți tot n-ar face-o, pentru că pur și simplu e greu să-i captezi unui om atenția atât de mult cu o reclamă. Da, știu, poate v-ați gândi că e timp de spus frumos o poveste în toată regula, dar la cât de bombardați suntem cu mesaje publicitare, zău, ar trebui să fie o poveste a naibii de bună! Pe mine, sincer, m-au cam pierdut pe parcurs la cel cu Italia, așa că îmi vine să spun că a fost în dezavantajul lor libertatea de a difuza spoturi atât de lungi (libertate dată, evident, de faptul că e televiziunea lor). Însă prea multe explicații și detalii strică. Sau haideți să v-o spun în cuvintele unui publicitar autentic:

Scurt e mai bine. Ține cititorul. În priză. Propoziții scurte. La obiect. Nimic în plus, nimic în minus. Concentrează-ți discursul. Nu face, totuși, abuz. Mai ales acolo unde ideea s-a epuizat. Și totul e clar. Mai mult: încheie-ți frazele cu un stroke. Informativ, emoțional, relevant. După ce ai livrat o idee, cititorul merită o recompensă. Fă-l să simtă că n-ai scris doar ca să-l duci cu vorba. Înțelegi. Nu-i așa? Fiindcă ești un om curios, educat și inteligent.

Sorin Trâncă – Brief (Editura Publica)

Chiar dacă mai sus este vorba despre text, esența se aplică și pentru copy-ul (sau scenariul) care însuflețește spotul. Așadar:

DSC02036

Reclama Ursus – Povestea tricoului cu pirați

V-am avertizat că vor urma multe articole cu reclame la bere și, zău, chiar n-aveam cum să-l omit fix pe acesta pentru Ursus. E făcut tot de Graffiti BBDO, aceiași care au făcut și ultimul spot foarte bun pentru Ursus – „Călătoria”. Povestea cu pirații e cel puțin la fel de bine făcută, deși are cu totul alt ton. De fapt, apropo de ton, seamănă bine cu felul în care comunică Heineken. Nu cred că doar asociez eu brandul străin cu spoturile „oceanice” pentru că au avut câteva povești nautice, ci chiar au reușit să se apropie mult de stilul lor – e cu aventură, e cu dans, e cu voie bună, e cu o poveste memorabilă. Poate cârcotașii ar spune că seamănă prea bine cu stilul respectiv sau că, din contra, n-au reușit să-i copieze pe cei de la Heineken suficient de rafinat…

Însă eu apreciez orice reclamă reușește să mai iasă din șabloanele clasice, mai ales la bere, unde-s aproape toate pe același calapod. Mă rog, nici aici n-au reușit să se abțină până la capăt de la cadrele clasice cu prietenii adunați la bere, eternul clișeu al spoturilor din categorie, dar hai să zicem că trebuiau să facă într-un fel anunțul cu promoția:

OK, adevărul e că nu se poate vorbi despre Ursus zilele astea fără să-i asociezi cu valul de critici care s-a răsfrânt asupra lor după organizarea (cel puțin) nefericită de la concertul lui Robbie Williams. N-am fost (deși feed-ul meu a fost atât de plin de poze și filmulețe încât aproape n-am ratat nimic), dar feed-back-ul aproape unanim pare să fi fost „super-concert, organizare deplorabilă”. Și da, clar, n-aș fi murit nici eu de fericire să stau o eternitate la coada pentru o băutură la supra-preț. Din păcate pentru ei, asta nu le-a trunchiat enorm vânzările (mai ales în condițiile în care era și o căldură tâmpită și oricum la un concert te agiți, deci ai nevoie de lichide! și nici de acasă nu poți să vii cu nimic „la pachet”). Dar mult mai grav decât atât, un asemenea torent de nemulțumiri n-are cum să-i facă bine brandului.

Totuși, merită felicitați pentru decizia de a-i recompensa cumva pe nemulțumiți. Poate o fi „too little, too late”, dar e o scuză, chiar una concretă, iar în trecut au fost destui care s-au mulțumit să bage pur și simplu capul în nisip până trece furtuna (fie și cu oarece urme) sau cel mult au transmis un comunicat-standard de bla-bla-uri care nu înseamnă nimic. E drept și că urmează curând UNTOLD, unde tot ei sunt (printre) sponsorii principali, așa că am impresia că existau motive bune pentru care să-și dea silința intens să dreagă busuiocul frumos 🙂

Ah, apropo de UNTOLD, mi s-a părut foarte, foarte mișto ideea asta:

Și rezultatele par să fi fost pe măsură (deși parcă-i cam trist că disponibilitate există, dar nu se întâmplă decât cu motivații… cam meschine, dacă e s-o zicem drept, comparativ cu gândul că poți salva niște vieți și da, la noi oamenii chiar mor în spitale din cauza sângelui lipsă). Oricum, felicitări celor care au venit cu ideea și nu pot decât să sper că o vor prelua și alții, dacă tot e atât de eficientă!

Reclama Baterii Caranda – Magazinul de piese auto

V-am mai scris despre bateriile Caranda și, zău, nu s-a schimbat mai nimic de atunci (ha, drăguț, a trecut fix un an de atunci). Au mai apărut câteva postări anemice pe pagina de Facebook, iar site-ul îmi amintește în continuare de prima pagină web pe care am făcut-o în Word, în liceu, prin 2003 (apropo, cum e posibil să-ți aloci buget pentru promovare la nivel național pe TV, dar să nu investești chiar deloc într-o interfață mai din secolul XXI?!). Din păcate, nici spotul nu e cu mult peste cel de anul trecut, dar e, totuși, cu vreo 2-3 clase deasupra: calitatea imaginii e mult mai bună și are cât de cât o poveste:

Atâta doar că povestea e cam stupidă… Apreciez că au încercat s-o facă mai cu umor, dar n-a ieșit grozav. În rest, sloganul cu „calitate europeană, prețuri românești” pare să fie bine adaptat la core-target și, zău, mi-ar părea rău ca produsele în sine să fie chiar bune, dar să nu se promoveze pe măsură.

Campania Ardealul – Chiar și […] merită fainoșag

Din moment ce „fainoșagul” ăsta pare să-și fi făcut loc în cultura populară (ceea ce nu-i deloc un lucru mic), e de înțeles de ce brandul Ardealul continuă să se folosească de el. Apoi, dat fiind numele mărcii în sine, e clar că vor tot merge pe direcția specificului ardelenesc (mai ales că, în general, percepția generală a ardelenilor e una pozitivă). Doar că ardelenii din spoturile astea nu au prea mult haz, deși chiar își joacă bine rolul și aș putea presupune inclusiv că rezultatul final a ieșit conform planului. Nu prea mi-e clar de ce a fost nevoie de cântec, dar fie… De fapt, ce mi se pare mie off la spoturile astea s-ar putea să fie exact ce îi va ajuta să iasă în evidență – tempo-ul atât de lent (desigur, ardelenesc), puternic contrastant cu restul reclamelor de la TV. Norma în publicitate e, de regulă, alta și s-a împământenit așa pentru că fiecare secundă de emisie e scumpă, așa că ai puțin timp la dispoziție să spui ce ți-ai propus. Și parcă-mi vine să spun că tocmai contrastul l-au căutat, mai ales pentru că fac mișto de alte stereotipuri din reclame:

Și mi se mai pare ciudat și că au optat pentru formularea „chiar și […]”. Pentru mine cel puțin, are o conotație nefericită, pentru că îi plasează pe cei din categoriile menționate pe o treaptă foarte joasă, ceea ce nu e OK într-un demers de comunicare. E un fel de „Toată lumea merită mâncare cu gust”, „chiar și” ăștia, care-s ultimii oameni…

Dar făcând abstracție de poziția de inferioritate pe care îi plasează pe unii și pe alții, inclusiv pe amărăștenii „care se uită la tutoriale”, ideea asta cu tutorialul a fost simpatică. Poate că e un pic cam sărăcuță din punct de vedere grafic, dar presupun că e făcută special ca să ruleze ca Ad pe YouTube, deci fix în timpul unui videoclip care se prea poate să fie tutorial:

Iar ca s-o țin până la capăt cu una caldă – una rece, termin cu clipul care anunță promoția. Promoția e bine gândită, adaptată la mesajul de ansamblu al campaniei, dar de ce e și al doilea ardelean în cadru. Apropo, mi se pare mie, sau nu e același individ ca în spotul cu berea și detergentul? Mă rog, oricum n-are decât o replică, așa că de ce l-au vrut neapărat acolo? 🙂

Brand Experience – H&M

Cândva prin 2010 m-am căpătat cu o pereche de blugi de la H&M (din Marea Britanie). Pe atunci încă nu-și deschiseseră ei coșmelia în România, dar m-am îndrăgostit iremediabil de brand după ce am făcut cunoștință cu blugii respectivi. De fapt, în continuare cred că aceia au fost cei mai faini blugi pe care i-am avut vreodată. Din orice punct de vedere!

Așadar, vă închipuiți, cum am auzit că apare primul magazin în București, l-am vizitat cu mare entuziasm. Acum, la câțiva ani distanță, încă sunt mare fan H&M, dar dragostea mea actuală e ceva mai… Ancorată în concret 🙂 Nu mai e dragostea aia nebună și oarbă de la început, când nu le vedeam niciun cusur. În continuare cred că au haine foarte OK, cam pentru toate gusturile și buzunarele, și admit că rareori se întâmplă să ajung prin vecinătatea unui magazin din lanț și să nu intru. Din păcate, chiar în ciuda afinității mele obiective pentru unele produse, cred că, dacă brandul n-ar fi beneficiat de acel început idilic al relației noastre, astăzi n-aș mai fi fost chiar fan fidel… Pentru că indiferent cât de bun/iubit ți-e produsul și cât de frumos/eficient te promovezi, dacă experiența clientului cu serviciile e una care îl dezamăgește/frustrează/nemulțumește, nu îți faci treaba bine! Cu atât mai mult cu cât nemulțumirile se tot adună în timp…

Dezamăgirea #1: Chiar când s-a deschis H&M-ul în București, am găsit modelul de blugi pe care îl purtasem până la epuizare. Din păcate, calitatea materialului era mult sub cea a perechii pe care o primisem din UK.

Dezamăgirea #2: Am zis, hai, fie, rămâne un model care mă avantajează și nici nu mai pierd timpul la probat. Când e cazul, intru, înșfac x perechi din mărimea cunoscută, fiecare de altă culoare și fug lejer spre casă. Numai că n-am mai găsit modelul după primul an…

Dezamăgirea #3: Nu găsești aceleași produse în fiecare magazin. Adică, dacă văd la Unirii ceva care-mi place, dar nu-l iau pe loc, îmi rămâne mintea la el și se întâmplă să ajung în Băneasa (de exemplu), sunt șanse mari să nu-l găsesc acolo. Și fac abstracție de faptul că sunt colecții întregi care nu se găsesc decât în magazinele mari sau de promoții. Pe astea mi le explic. Mă refer la produsele (să le zicem) obișnuite 🙂

Dezamăgirea #4:De regulă, e foarte greu să găsești un angajat căruia să îi ceri o informație. Iar experiența asta am avut-o cam în fiecare H&M am intrat. Uneori ajung să întreb pe cineva de la casierie, dar vă dați că mă mârâie toată lumea când îi rog să mă lase să pun o întrebare.

Dezamăgirea #5: Apropo de casierie, de muuuuulte ori stau foarte mult la coadă, iar asta nu prea mi se pare justificat în momentele în care funcționează o singură casă din două sau trei.

Dezamăgirea #6: La un moment dat am descoperit că au un site bunicel, așa că am început să fac selecția acolo și să merg în magazine țintă la ce mă interesează. Prima dată când am căutat ceva care-mi plăcuse mult, mi s-a spus că nu-l au. A doua oară cineva mi-a spus mai nuanțat că n-au ei colecția cu pricina, să caut la Unirii. La Unirii am primit un răspuns și mai nuanțat și am reținut cu ocazia asta că ce e pe site e cam cu vreo două săptămâni înainte față de ce e în magazine. Ghiciți ce? Peste două săptămâni încă nu venise și nici nu știa nimeni când și dacă. Bonus, revenim la #5 și vă reamintesc și că de fiecare dată pierdeam o tonă de timp căutând pe cineva de acolo, doar ca să pun o întrebare. (În schimb, concurența directă de pe același segment, Bershka, Stradivarius și Zara au, toate, metode online de verificare în timp real a disponibilității în magazine).

Dezamăgirea #7: În urma experienței punctuale care a generat #6 (da, chiar am căutat vreo lună un ceva anume și l-am tot căutat în mai multe magazine de-ale lor din București), le-am trimis niște feedback obiectiv prin formularul de contact de pe site. Chiar n-a fost un mesaj agresiv și nesimțit, cu atât mai mult cu cât la vremea respectivă chiar mă interesa încă produsul și speram să aflu și când/dacă/unde l-aș putea găsi. Însă n-am primit niciun fel de răspuns. Nici măcar un e-mail standard cu „Ne pare rău, bla bla bla” și n-am de ce să presupun că mi-au dat cu flit pentru că m-aș fi exprimat nefericit. Deși, între noi fie vorba, oricât de dificil ar fi, un asemenea nume ar trebui să aibă un serviciu ireproșabil de relații cu clienții, care să răspundă și la nebuni, și la înjurături, și la chestii evidente și ridicole etc.

Dezamăgirea #8: Când au anunțat că deschid magazinul online am zis că asta e în sfârșit raza absolută de soare. Numai că, la fel, nu corespunde neapărat ce e pe site cu ce e în magazine și, nu știu exact din ce rațiuni (de gestiune?!) produsele nu pot fi returnate direct în magazine (în schimb, la Zara știu sigur că se poate face asta), ceea ce ar fi, din punctul meu de vedere, o opțiune mult mai comodă decât să stau iar după curier. A, apropo de curier, e cam trist că nu oferă transport gratuit pentru comenzi. OK, poate nu e rentabil pentru comenzi de 10-20-30-50 RON, dar n-au (deocamdată) niciun prag pentru care să livreze fără cost suplimentar pentru transport. Și nu e vorba că, nu știu, dacă e să faci o comandă de 200 de lei n-ai avea și încă 17 pentru curier, dar nu e cea mai bună formă de fidelizare. Tot apropo de curier, s-a întâmplat să primesc astăzi ceva ce am comandat cu mai bine de o săptămână înainte; pe site spun că livrarea se face în 2-4 zile lucrătoare, iar azi a fost măcar a șasea (vorbim despre București). Cred că există posibilitatea să fi fost din vina curierului (pentru că e-mailul care mă anunța că au plecat de la ei produsele mele l-am primit după 2 zile și azi dimineață m-a și întrebat duduia de la dispecerat dacă mai vreau pachetul – asta da premieră 😀 ), dar chiar și așa, tot mi-aș cere cumva scuze, sau aș fi anunțat eu în prealabil întârzierea potențială etc. Și probabil aș și renunța la serviciile Cargus dacă îi depășește volumul de comenzi pentru o promoție în care oferă și ei o dată transport gratuit (apropo, Cargus nu tocmai se unise cu Urgent Curier?! Aș fi zis că au cu ce, ori să fi fost chiar atât de atractivă povestea cu transportul gratuit? Dacă da, deci dacă au avut vânzări atât de masive încât n-a făcut față un serviciu mare de curierat, presupun că e bine să se rețină și să se acționeze în consecință 😉 )

(Dezamăgirea #9: Asta nu e neapărat dezamăgire autentică. E mai mult amuzament. M-am gândit la o comandă anterioară să returnez ceva, așa că, logic, am citit și clauzele. Făcând abstracție de situația mea concretă, am râs când am văzut că nu se pot returna produsele care au fost spălate, dar la motivul returului există opțiunea cu deteriorarea în timpul spălării.)

Așadar, dragă H&M, eu încă sunt fan, dar zău că mai e de lucrat la câte ceva 🙂