Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Campania Coca-Cola #KissHappiness

Admirația mea aparte pentru geniul de marketing al Coca-Cola n-ar trebui să fie un secret pentru cine a mai citit la mine articole despre reclamele și campaniile lor. Dar tura asta a fost dragoste desăvârșită între mine și ideea lor, de la prima vedere a unui banner similar în Băneasa:

Nu știu cine a avut ideea asta cu ”I kissed Marylin”, dar cred că merită măcar o bifă în istoria publicității. Chiar mi se pare un concept extraordinar de inspirat, provocator și creativ. Nu are cum să nu iasă în evidență!

Și îmi place că au extins ideea și spre celebrități locale pentru diferite țări. De exemplu, văd că a apărut un filmuleț cu Delia în aceeași notă cu cel promovat internațional, cu Rita Ora (deși nu știam că ar fi atât de populară și în România):

Apropo, dacă e ceva care să nu le fi ieșit deloc în campania asta, sigur-sigur vorbim despre lookul lui Rita Ora. În general mie mi se pare foarte drăguță fata asta, dar în video și pe panotajul stradal mi se pare urâțică tare:

Toată povestea asta se leagă de aniversarea unui secol întreg de viață pentru inconfundabila sticlă de Coca-Cola, timp în care a fost „sărutată” de milioane de oameni din toată lumea. De fapt, ei spun că oamenii aceia au „sărutat fericirea” (și-mi place cum au găsit o continuare lină a campaniei precedente). Tocmai în cinstea acestei idei a apărut hashtagul #KissHappiness și o miză care instigă eficient la interacțiune – cei care se pozează „sărutând” o sticlă de Coca-Cola și o distribuie în rețelele sociale cu hashtagul oficial au șansa să apară pe panoul aniversar. Iar dacă ne gândim că targetul principal al acestei băuturi e format mai ales din adolescenți și tineri, adică exact segmentele de vârstă care-și doresc din plin atenție, expunere și afirmare, n-am niciun dubiu că va avea mare succes ideea asta.

Coca-Cola – Campanie de Ziua Internațională a Fericirii în România

Oricât de anti-Coca-Cola ați fi, trebuie să recunoașteți că oamenii din spatele brandului sunt maeștri ai comunicării emoționale. Iar asocierile pozitive cu marca și produsul te influențează mult mai mult decât credințele raționale (deși știu că n-ați recunoaște și e foarte posibil nici să nu vă dați seama de asta conștient prea des). Adică da, la nivel declarativ o să auziți multă lume spunând că băutura asta e nocivă; ba, chiar aș pune pariu că aveți și voi cunoștințe care spun asta și se tot laudă de nu știu când că s-ar lăsa de Cola, dar fac ce fac și nu reușesc, raționalizând de fiecare dată eșecul 🙂

Însă, e drept, vânzările scad de la an la an și la Coca-Cola și la Pepsi, iar asta pentru că suntem într-o perioadă în care a început să fie la modă să ai grijă de tine și să fii mai atent la ce mănânci și bei (în sfârșit un trend util!). În plus, Coca-Cola are (din câte știu eu) un declin ceva mai mare, pentru că Pepsico are în plus în portofoliu mai multe sortimente necarbogazoase și destule ”crănțănele”, care, deși nu-s nici ele mai breze din punct de vedere nutrițional, nici n-au fixată (încă?) atât de tranșant eticheta asta de ”otravă”.

Așa că nu e de mirare că ultimele campanii Coca-Cola au fost foarte atent gândite și foarte clar direcționate spre emoțional. De exemplu, relativ recent au făcut apel la istorie și tradiție, cu accent direct pe componenta care le aduce mari prejudicii de imagine. Sau au tot rulat campania cu #haisămâncămîmpreună, în care vorbeau despre familie și legături, iar băutura în sine era prezentă destul de discret, ca simbol pentru un liant.

Ei bine, ultima lor abordare e centrată direct pe fericire și asta e întotdeauna o idee sublimă, dar e o mare provocare să reușești să o pui frumos și eficient în practică. Și mie mi se pare că le-a ieșit. Oricum în general sunt un mare fan al ideii de a căuta fericirea în lucrurile mici, chiar am remarcat panotajul stradal și am privit acum cu zâmbetul pe buze clipul (de departe, cel mai simpatic a fost șoferul RATB care a trecut de două ori prin rond):

Social Media românească

Dintre toate speciile de conținut pe care le fac pentru proiectele proprii sau pentru alții, de departe cel mai dificil mi-e să mă ocup de conținut pentru rețelele sociale. De ce? Pe de o parte e o problemă faptul că regulile sunt mereu în schimbare și nu mă refer la aspectul dinamic și firesc al interacțiunilor umane, căci e firesc să fii foarte prompt și flexibil atunci când e de așteptat să comunici (în principiu) în timp real cu cei care-ți urmăresc activitatea. Nu, mă refer efectiv la mecanismele de afișare ale conținutului, iar Facebook își schimbă mereu regulile jocului. Și da, dacă e să merite cu adevărat să investești într-o rețea socială (în România), aia e Facebook. De fapt, mi se pare un semnal interesant că Facebook a cam început să depășească YouTube la conținut video (OK, stimulează creșterea asta printr-un mecanism destul de șiret, ca s-o spun frumos, pentru că acum contorizează la vizualizări și toate auto-play-urile din feed peste care scroll-uiești rapid și fără interes, ceea ce înseamnă impact zero al conținutului, dar cifrele îl gâdilă pe cel care publică aici). Ba, mai mult, pentru prima dată activitatea din rețele în jurul Premiilor Oscar a fost mai intensă pe Facebook decât pe Twitter, iar în State Twitter era Rege!

Dar hai să zicem că te poți uita la chestia asta ca la o provocare, chiar și în ciuda faptului că uneori e obositor să tot ții pasul cu noile găselnițe (cu fundamente strict comerciale, deși mereu o să ni se tot explice oficial că e pentru optimizarea experienței utilizatorului). Nu, nu asta mă sâcâie cel mai tare.  Și nici nu prea știu cum să spun frumos ce mă doare pe mine cel mai tare în povestea asta. Zău, nu vreau să par elitistă, dar pur și simplu mi-e greu să produc conținut ”de masă” când nivelul pare să fie foarte, foarte jos. Sincer, chiar se propagă dureros de eficient toate tâmpeniile sinistre, toate clișeele cretine etc. Ca să înțelegeți mai bine ce încerc să vă spun, vă invit să vă uitați cu ochii voștri la cele mai populare mesaje de pe paginile de Facebook din România în 2014. Pot să număr pe degete ce mi s-a părut acolo conținut cât de cât inteligent sau măcar inspirat (aș zice Tarom și Regina Maria, plus, deloc surprinzător, campania Orange cu Millidge, Doig și dansul). În rest, platitudini, poze cu copii, niște bine-meritate țâțe și chestii de-a dreptul hidoase vizual (de exemplu, vă invit să vă uitați la categoria ”jurnaliști” și la poza aia făcută-n Paint postată de Andreea Marin, poză care nici măcar nu e creație proprie). A, da, apropo, mă scoate din sărite că e o nișă pe care se fură conținut într-o veselie…

Și înțeleg că lumea nu stă pe Facebook ca să citească niște Kant (cu excepția situației când are lipit un citat pe o poză cu-n drum, cu-n răsărit, o plajă sau altceva de genul ca să iasă motivațională un pic). Mi-e clar că inclusiv oamenii inteligenți stau pe rețelele sociale ca să se deconecteze, iar asta înseamnă uneori și să râzi de o mâță care cade de pe o masă. OK, asta e, dar voi realizați că sunt pe Facebook oameni care distribuie poze cu icoane?! Asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că am scris despre asta azi (deși o am în cap de mult timp), pentru că s-a răspândit viral tâmpenia asta – pe scurt, o mândră a pus pe tumblr o poză cu o rochie și a întrebat universul ce culoare are, iar internetul s-a împărțit în două tabere care s-au încordat intens (unii au spus că e combinație de alb cu auriu, alții că e clar amestec de negru și albastru); a preluat-o BuzzFeed, a preluat-o Mashable și… WOW! Ce prostie! 🙂 (stați liniștiți, problema concretă s-a și rezolvat deja, nenorocirea aia de rochie e albastră).

Dar cert e că lumea pierde mult timp pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. Conținutul de acolo a început să fie și sursă autentică de informare (pentru unii principala). Mai toți ne așteptăm să găsim acolo companiile, restaurantele, hotelurile etc. care ne interesează. Așa că n-am niciun dubiu că o afacere din ziua de azi (chiar dacă e discutabil ce ROI are din Facebook) cu siguranță pierde dacă nu e acolo. Trebuie să fie pe baricade, cu postări frecvente, cu-n minim de buget alocat pentru Boosts, pregătită să răspundă rapid la mesaje și comentarii, gata să facă și niște customer care abil etc. Și știu foarte bine că e greu să ai conținut nou și interesant tot timpul, e greu să gândești campanii eficiente, e greu să surprinzi exact la ce reacționează cel mai bine publicul tău, dar vă rog eu frumos de tot – hai să dăm noi, ăștia care facem conținut profesional, tonul altfel. Hai să începem să educăm publicul și să mai creștem nivelul! Da, bine, pozele cu copii și pisicuțe aduc like-uri și interacțiuni pe bandă, dar hai să ne dăm silința un pic mai mult!

Reclama Bitdefender – Inteligență din România

De regulă îmi place mult cum comunică Bitdefender. Au tot avut campanii online simpatice, au făcut o chestie faină la Webstock cu #safie, apoi, povestea asta cu Safe Blogging a fost chiar mișto, sunt foarte implicați în fel de fel de evenimente, știu sigur că sponsorizează cu spor conferințe de securitate informatică etc. Acum cred că e prima dată când se promovează la TV (sau, în fine, eu nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată un alt spot de-al lor) și nu e rea nici reclama asta, deși parcă e ușor cam fadă:

Însă îmi place cum se poziționează și mă gâdilă bine la fibra naționalistă. Totuși, tocmai pentru că merg în direcția asta și-i știu că-s creativi, încă mă tot frământă de ce au ales un mesaj atât de sec pentru 1 Decembrie, fix de Ziua Națională, deci fix în ziua când ar trebui să celebrăm mai cu drag ca niciodată ”inteligența din România”. Adică, sincer, din toată seria de aici, chiar e printre cele mai superficiale postări și, pentru mine, cea mai mare dezamăgire… Ba, mi se pare cu atât mai greu de explicat scăparea cu cât pagina lor de Facebook pare, în general, destul de bine gestionată și, zău, a fost o scăpare într-un moment destul de nefericit.

Coca-Cola vs. Pepsi

Am tot așteptat reclamele de Sărbători ca să vă scriu despre asta, dar văd că se lasă așteptate, așa că mă descurc în lipsă. Dar înainte de a scrie orice despre celebra bătălie dintre Cola și Pepsi, permiteți-mi să vă spun că eu nu beau carbogazoase de niciun fel, deci n-am absolut nicio preferință.

Revenind la ”războiul” dintre Coca-Cola și Pepsi, mi s-a părut foarte interesant următorul pasaj din Roz tranchilizat:

În anii 1980, Coca-Cola a intrat în panică, după ce subiecții dintr-un eșantion de degustare prin metoda oarbă au preferat câteva sorbituri de Pepsi în locul celor de la Coca-Cola. Firma-mamă a lansat cu mare pompă New Coke în 1985, dar consumatorii nu doreau deloc o variantă mai bună a băuturii lor preferate – așa veche cum era! Lansarea a fost un mare eșec, Coca-Cola și-a compromis poziția de dominație absolută pe piață, iar consumatorii au refuzat să se potolească, până ce vechea lor prietenă, formula clasică de Coca-Cola, nu s-a întors pe rafturile magazinelor. De fapt, parte din motivul pentru care preferaseră Pepsi la testul în orb a fost acela că Pepsi e ceva mai dulce decât Cola, iar oamenii reacționează pozitiv la dulce în doze mici. Dacă li s-ar fi cerut subiecților să bea o cutie întreagă de Cola – așa cum a și făcut Coca-Cola ulterior -, rezultatele ar fi fost cu totul altele. Ce ți se pare dulce și bun, când iei o înghițitură, devine grețos de lipicios, după încă zece. Parte din motivul pentru care oamenii continuau să cumpere Coke mai mult decât Pepsi era acela că le făcea mai mare plăcere să bea o cutie întreagă deCoke, decât să bea o cutie întreagă de Pepsi.

Sigur, consumatorul fidel s-ar putea să nu poată spune neapărat de ce preferă o marcă și nu pe cealaltă, pentru că între timp a investit și emoțional în legătura dintre el și băutura cu pricina, deja îl leagă n amintiri asociate etc. Însă mie mi s-a părut o informație demnă de dat mai departe 🙂

A, și ca să nu spuneți că nu v-am dat și reclame, vă servesc cu un spot bun de la Coca-Cola, cu John Pemberton, creatorul rețetei originale. Rulează acum la TV, are umor și ironie, are izul ăla frumos de istoric (cu bonus de elemente moderne) și o abordare simpatică ce țintește exact în locul din care izvorăsc marile reproșuri (apropo, oare Pepsi cum de scapă de blamul chimicalelor?):

Pentru Pepsi nu rulează deocamdată nicio capodoperă. Mi se pare că e ceva în genul reclamelor de astă vară, doar că e cu la-la în loc de vara (sau cel puțin așa mi s-a părut mie că aud, n-am găsit online ce căutam):

Oricum, chiar dacă preferați Pepsi, cred că s-ar putea să fiți de acord că, în general, Coca-Cola are strategii de marketing planificate cu mult mai multă dibăcie, ceva mai creative și sigur-sigur mult mai încărcate de emoție. Eu una aștept cu mare interes și spoturile pentru Crăciun, căci da (vă reamintesc), imaginea actuală a lui Moș Crăciun i-o cam datorăm mamutului Coca-Cola…

PS: Nu știu dacă-s singura pe care o frământă asta, dar de câțiva ani mă tot întreb cum e posibil ca rețeta Coca-Cola să fi rămas secretă. Acum, în epoca în care puricăm fiecare ingredient, când suntem hiper-atenți (cel puțin în discurs) la orice E, când lumea-i din ce în ce mai sensibilă la orice, de la alune la gluten și lactoză, nu e normal ca fiecare consumator să știe exact ce intră-n el? Dacă e vreunul alergic la ingredientul secret? Mă mir că UE n-a mârâit intens la asta. Sau greșesc și secretul vine din proporții, iar ingredientele sunt la vedere, cele de pe etichetă?

Kinder Surprise la aniversare

Dragă Kinder Surprise România,

Cu mare drag aș fi scris despre spotul care rulează acum la TV cu ocazia aniversării a 40 de ani de existență (sper că am reținut bine ocazia), dar nu-l găsesc pe nicăieri și cu enorm regret observ că nicăieri în online nu se vorbește despre asta. Sau, dacă se vorbește, eu n-am găsit și chiar am fost motivată să caut, deci se vorbește degeaba dacă nu vede nimeni. Mi-a părut rău să văd că pe pagina de Facebook n-a mai apărut nimic de la sfârșitul lui August, mi-a părut rău că site-ul kinder.ro pare aproape părăsit, mi-a părut rău că site-ul asociat paginii de Facebook, deși e mai animat, nu are informații despre promoția actuală (și-ntre noi fie vorba, e mult de lucru la capitolul usability, pentru că navigarea e anevoioasă și mi-e greu să cred că un copil s-ar juca prea mult acolo – da, e simpatic, e cu povești, dar puștii n-au nici răbdare și nici atenție la detalii ca să exploreze micuțele semne de carte).

Iar regretul meu e sigur amplificat de faptul că amintirile mele din copilărie sunt pline de jocuri cu surprize Kinder. Practic, eu cu asta m-am jucat și ce vedeți mai jos am adunat cu mare drag în clasele primare (deci între 1994 și 1997). Probabil că figurinele astea mi-au antrenat în acei ani de formare imaginația mai mult decât orice altceva și sunt sigură că și cei mici de astăzi se bucură de ele la fel de mult, chiar și-n condițiile în care sunt supra-stimulați de n alte variante de dulciuri, jucării sau jocuri pe TV/tablete/telefoane/console/etc. Ideea de dulce cu surpriză va entuziasma oricând (mai ales un pici, deși pot oricând să recunosc că și acum, la 26 de ani mai iau câte-un ou Kinder și-s la fel de dornică să aflu ce e înăuntru).

Kinder Surprise

Așadar, oameni buni, promovați-le cum merită! Generația mea a crescut cu ele și nu mi se par deloc depășite. Eu una m-am bucurat grozav să văd reclama cu pricina și, mai ales, câteva ”fețe cunoscute”, chiar dacă par un pic cosmetizate pentru cerințele lui 2014 🙂

PS: La mulți ani, Kinder Surprise! N-aveam cum să te cunosc de 40 de ani, dar te cunosc de 20 (deci jumătate din viața ta și aproape toată a mea) și mi-ai fost sigur foarte, foarte drag de la prima figurină (Fifi, leoaica îmbrăcată în roz, din ”semi-centrul” fotografiei)!

PPS: Îmi dau seama din statistici că-i de mare interes poza de mai sus, așa că vă mai servesc una. Mă rog, eu tot speram să găsesc la un moment dat protagonista spotului drept surpriză, dar nu prea am noroc atunci când cumpăr eu. În schimb, s-a îndurat de mine alt norocos și mi-a dat pinguinul lui. Și-l expun aici, în contrast vechi-nou 🙂

1