Reclama muștar Olympia cu caracatița

Nu știu cine se ocupă de Olympia, dar îmi place că de ceva timp au ales să comunice cu umor. Uneori le-a ieșit bine, alteori le-a ieșit binișor, dar le-a mai ieșit și mai puțin bine. Tura asta chiar am râs de ridicolul situației, așa că, din punctul meu de vedere, le-a ieșit bine și de data asta, mai ales pentru că au reușit să integreze și umor mai fin și umor mai brut, pentru toate gusturile. Iar umorul vine, ca la carte, dintr-o situație neașteptată. Adică, zău, cine-ar asocia caracatița cu mazăre și-apoi și cu muștar? Știm bine că muștarul e cel mai bun prieten al micului, al cârnăciorilor, al chifteluțelor, al mezelurilor etc. (așa cum au și ei grijă să puncteze clar în final pentru cei care n-au prea prins ironia cu caracatița).

Reclama BestJobs – Mii de Joburi!

Uau! Nu pot să cred că insistă cu formatul ăsta! Aproape e amuzant că au făcut asta din nou, deși refuz să cred că au reluat urătura asta urlătoare pentru că a funcționat grozav data trecută. Adică, zău, oriunde vezi asta e o ploaie de comentarii negative dedesubt. Ba chiar am văzut și oameni care-i anunțau pe indivizii de la BestJobs că renunță la platforma lor, fix din cauza penibilului acestui spot.

Și la fel de uimitor mi se pare că noua formă grafică (că doar aia auditivă e la fel de enervantă) înglobează armonios fix spotul după care s-au „inspirat” inițial. Adică e tâmpit, e furat și acum l-au re-lansat la fel de tâmpit, dar cu ironie pentru sursa furtișagului? Uau!

A, pardon, poate-i auto-ironie? Bad save…

Reclama Mototol cu pisici

Țineți minte reclama cu iepurașii? Pun pariu că da, pentru că era simpatică și în complet contrast cu tot ce mai rula în pauzele publicitare înainte de Crăciun. Ei bine, când am văzut-o pe asta mi-am spus că acum sigur au dat lovitura, iar motivul e simplu – știți că circula mitul ăla care spunea ceva de genul „conținutul e rege”? Oricât de rege ar fi (deși trebuie spus că zilele astea se cam clatină paradigma), pisicile sunt stăpânele absolute ale internetului. Adică, zău, poți să muncești ca berbecul ore bune să documentezi un articol, să-l scrii cu suflet, să-l corectezi, să-l periezi, să-l publici în n locuri și la final să n-ai cine știe ce feedback; dar dacă trântești o poză cu o mâță n-are cum să nu ia măcar un Like/+1/etc.

OK, glumesc puțin, pentru că strategia asta nu prea merge la branduri serioase. Însă spotul în discuție e un exemplu minunat de cum poți adapta o chestie foarte populară la un brand serios. Așa că mi-a fost clar din primele secvențe că au făcut o mârșăvie sublimă cu pufoșeniile feline…

Dar (vorba teleshoppingului) „asta nu e tot!”. Mie-mi miroase un pic și a trolling, pentru că „ștersul cu pisica” a fost un subiect fierbinte după ce a început să apară la TV reclama la Oskar. Nu poți să fii sigur că au încercat să se urce pe valul acela și că ar fi aruncat o săgeată ironică în acea direcție (pentru că și primul spot din serie a fost cam în aceeași linie), dar dacă e intenționată referința, ei bine, din partea mea e cu aprecieri pentru finețe 🙂

Și dacă nu-i intenționată (sau n-ați remarcat asta) tot nu contează. Simt că vă place reclama (și am oarece indicii și din statistici). Așadar, vizionare plăcută:

Reclama Vel Pitar – Graham

Am fost foarte tentată să scriu la vremea ei despre reclama cu blonda și bruneta, pentru că mi s-a părut cam… Cum să-i spun frumos? Tâmpițică? (Deși n-aș băga mâna-n foc că n-a prins de minune la un anumit segment de public.)

Apoi au continuat să se promoveze cu o altă reclamă cu umor discutabil, dar parcă un pic mai reușită. Mă rog, au încercat să fie simpatici și jucăuși, dar din punctul meu de vedere nu prea le-a ieșit grozav (iar flăcăiașul cu ”pâinica” e groaznic):

Așa că mă bucur să văd că au încercat și o altă abordare, ceva mai serioasă și cu patină, cu iz de istorie și tradițional, clar mai consistentă și probabil menită să atingă un alt target. Și mi se pare inspirată și alegerea în sine a produsului, pentru că e încă în trend ascendent atenția pentru aspectele nutriționale ale alimentelor:

Reclama Agricola – Mese de poveste

Sinceră să fiu, pe mine mă cam amuză spoturile astea noi pentru Agricola Internațional, iar asta pentru că-s ușor ridicole. Dar poate că reclamele nu trebuie să reflecte neapărat realitatea, nu? Poate e cum îmi explica o colegă de facultate cinefilă când îi spuneam că nu sufăr musicalurile, pentru că e atât de neverosimilă acțiunea – filmul trebuie să te deconecteze de realitate. Nu spun că asta m-a făcut să descopăr în mine cine știe ce dragoste nețărmurită pentru filmele în care lumea-și spune povestea cântat și-n pas de dans (ba, culmea, chiar și trecătorii știu bine coregrafia). Însă n-am putut să nu-i dau dreptate. Și într-o anumită măsură poate că și publicitatea ar trebui să ne rupă un pic din ritm.

A, să fiu bine înțeleasă, când am spus că nu reflectă realitatea, nu m-am referit la faptul că naratorul e masa. Asta chiar mi se pare o găselniță destul de simpatică și e într-un joc frumos cu ideea campaniei – ”mese de poveste”. Mă refer la povești în sine.

Adică, pe bune? El află că ea-i gravidă și bagă la cuptor niște copănele? Mh. Hai, fie, să zicem, a fost o metaforă pentru un gest atent. Are cât de cât substanță:

Parcă mai aproape de realitate e că flăcăul ăsta-și calcă pe orgoliu, vrea să-și împace mândra și întinde o ramură de măslin cu ceva nuggets (drăguț că ultima e cumva în formă de inimă):

Însă cea cu salamul de Sibiu e de departe cea mai bizară și artificială. Se agită cam mult actorii și-n plus se știe că femeile mint luni bune după prima întâlnire că se hrănesc cu aer și evită să fie văzute înfulecând… Dar serios vorbind, asta chiar n-a ieșit cum trebuie, deși pot să apreciez că nu m-au servit tot cu eterna poveste a familiei adunate zâmbitoare în jurul mesei la micul dejun. Clișeul ăsta e uzat de muuuuultă vreme:

Oricum, per total, dacă mă amuză, se cheamă că mă binedispun. Ceea ce e de bine. Apoi, am reținut din prima la ce e reclama (prima dată am văzut-o pe cea cu viitorii părinți), iar pe următoarea (cea cu certăreții) am ghicit-o la fix din primele secunde că ar fi tot la ceva de la Agricola… Și nu în ultimul rând, aș mai pune pe lista punctelor pozitive și aspectul vizual foarte viu și prietenos, cald unde trebuie, dinamic unde se cere.

Reclama PayPoint – Recomandat de milioane

Multă vreme mi-am plătit factura Enel la Poștă și nu știu voi cum resimțiți așa ceva, dar pentru mine statul la coadă e printre cele mai chinuitoare experiențe posibile. Așa că am fost în culmea fericirii când am descoperit că pot plăti nenorocirea aia de factură și la un PayPoint, punct care e chiar mai aproape de mine decât Oficiul Poștal. Mă rog, nu e vina lor că Nuțișoara de la casieria cu pricina e foarte înceată la minte (odată i-a luat fix 7 minute să proceseze, să calculeze, să verifice și să răs-verifice cu calculatorul de ce i-am dat 152,30 RON când valoarea pe care o achitam era 122,30 RON – da, așa-mi trebuie dacă m-am gândit s-o ajut cu restul și de atunci am grijă ori să vin cu bani ficși, ori plătesc mai mult, sumă rotundă). Practic, până rezolvă ea cu plata, la Poștă se rezolvă cam 3 oameni, dar la PayPoint-ul ăsta nu e niciodată coadă, iar la Poștă e mereu o mare de cetățeni, așa că tot rezolv mai repede.

Oricum, ce vream să spun era că mă folosesc de serviciul lor, mi se pare util, rapid și accesibil, îmi place că sunt foarte multe puncte răsfirate prin țară, dar poate fi o problemă lipsa de control asupra personalului cu care interacționează efectiv plătitorul. PayPoint-urile o să le găsiți mai ales în fel de fel de magazinașe de cartier (parcă la un moment dat erau și într-o rețea de benzinării?), dar casierii nu sunt angajați PayPoint și nu-i suspectez pe prea mulți că au cine știe ce abilități de customer care. Iar asta înseamnă că, fără vina companiei, s-ar putea să ai o experiență neplăcută cu serviciul, deși nu e nimic în neregulă cu el.

În plus, ne educăm din ce în ce mai mult în spiritul plăților online și inclusiv nostalgicii cozilor comuniste par să se mai convertească la plăți comode, așa că PayPoint (în forma sa actuală) probabil va dispărea la un moment dat. Dar până atunci s-ar părea că au decis să-și facă reclamă și o fac într-un mod destul de prietenos:

Totuși, e ceva ce mă sâcâie la spoturile astea. Nu pot să nu trec peste faptul că insistă să-mi spună că ”nu numerele sunt importante”, dar încep fix cu cifrele și, de fapt, întreg mesajul e construit în jurul lor, inclusiv sloganul – ”recomandat de milioane”.

Reclama Mototol – Iepurașii

Spre deosebire de oamenii normali la cap care înșfacă telecomanda imediat ce încep pauzele publicitare, eu deschid uneori televizorul doar ca să mai văd niște reclame. Și-n vreme ce mă uitam eu blând spre ecran și tot bifam reclame de Crăciun despre care scrisesem deja, la un moment dat mă lovește vizual un spot cu mult verde primăvăratec. Ha, mi-am zis, oamenii ăștia au încurcat borcanele și bagă acum campania de Paște! Dar nu era nicio confuzie. Era doar spotul pentru noua gamă de ”hârtie de uz casnic după care nu-ți pare rău” a celor de la Rom Paper:

Sincer, m-a amuzat teribil spotul și cred că are doza optimă de ridicol încât să fie funny și nu stupid, deci aș spune că cei de la Propaganda au făcut o treabă foarte bună. La fel, îmi place cum au ales să se poziționeze, iar faptul că se promovează acum cu un spot care contrastează puternic cu mai toate reclamele care rulează în perioada aceasta sunt sigură că-i va ajuta să aibă un start bun.

Un mic detaliu de finețe în comunicarea electorală

Da, știu, aveți deja feed-ul prea-plin de știri despre alegeri, dar n-am niciun fel de gând să vă vorbesc despre conținut, ci despre formă. Așadar, țineți minte că v-am atras atenția la un moment dat că s-a ales forma Iohannis și nu Johannis pentru campania electorală? Ei bine, cu tot cu mitul neamțului riguros (și sloganul aferent cu subtilitatea ”lucrului bine făcut”), există un motiv bun pentru care s-a optat pentru forma ceva mai ”românească” a numelui. În plus, dacă n-ați observat, vă mai atrag atenția asupra unui aspect – pe bannerele electorale cu care m-am întâlnit cam peste tot apare doar numele, fără prenumele Klaus Werner:

Din ce am studiat eu prin drumurile mele, pare să fie singurul candidat care a făcut asta și suspectez că are legătură cu imposibilitatea de a ”româniza” prenumele cu pricina. De ce ar fi asta important? Ei bine, nimic nu e întâmplător în construirea unui produs, cu atât mai puțin numele. Dar e întâmplător că eu citesc zilele astea Roz tranchilizant și am găsit acolo ceva interesant despre nume:

Despre George Sangmeister și Aurelia Pucinski s-a spus că-i vor zdrobi fără drept de apel pe novicii Mark Fairchild și Janice Hart. Capetele luminate de la televizor n-au ținut cont de faptul că mulți alegători știu prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți, bizuindu-se pe indicii complet irelevante, caând vine vorba să rupă o situație de egalitate. Pe frontul numelor proprii, a pune pe Segmeister sau Pucinski, cu rezonanța lor străină, să se bată cu Fairchild și Hart, parcă înadins făcute pentru campanii electorale, e ca și cum ai lăsa un copil de cinci ani să se înfrunte cu Mike Tyson. Având nște nume de categorie grea ca Fairchild și Hart, cei doi candidați novici au câștigat detașat cursa, în ciuda CV-urilor mult mai modeste. Un alegător intervievat de New York Times chiar a recunoscut că votase cu Fairchild și Hart pentru că ”au niște nume care sună mai bine”. O echipă de psihologi a desfășurat un studiu care a demonstrat importanța celor două nume: când alegătorilor ipotetici li s-a cerut să aleagă între doi candidați doar pe baza numelor pe care le aveau aceștia, respectiv George Sangmeister și Mark Fairchild, o majoritate covârșitoare l-a preferat pe Fairchild. Dat fiind că foarte puțini votanți știau câte ceva despre candidați, atunci când s-au apropiat de cabina de votare, pare destul de corect să spunem că măcar o parte din ei s-au lăsat influențați de numele candidaților.”

Sigur, noi facem deja progrese mari prin faptul că în sfârșit reușim să nu mai avem un președinte pe care să-l cheme cu -escu, dar e de reținut pasajul de mai sus, mai ales pentru că o parte semnificativă a electoratului român e în exact aceeași situație de a ști ”prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți”, programe și alte minuni.

PS: Nu mă interesează niciun fel de comentariu referitor la oricare dintre candidați, vot, politică etc. și nimic din ce ați citit mai sus nu se vrea interpretat în orice fel de relație cu opțiunile mele personale. Luați informația pur și simplu ca atare și ziceți, în cel mai rău caz, că ați aflat astăzi ceva nou despre ițele lumii comunicării 🙂

Agențiile imobiliare din România – o problemă de branding – Partea a V-a

Sigur că depistarea problemelor e doar primul (și poate cel mai simplu) pas din proces. Ce se poate face după? Eu aș începe, așa cum am mai scris deja și în prima parte (dar mi se pare atât de important încât am să repet), cu o triere mult mai riguroasă a agenților. Vă spun sigur că asta e ușor de făcut, pentru că în cei aproape doi ani pe care mi i-am petrecut în agenția în care am lucrat m-am ocupat și de partea de recrutare și selecție. Ca să fie clar, n-am fost eu brokerul mileniului, a fost primul meu job și-un duș al naibii de rece pentru o fătuță de 22 de ani, abia ieșită de pe băncile facultății, și oricum nu mi se potrivește un post pe vânzări directe. Așadar, practic, vreo patru luni am făcut muncă de teren, muncă pură de agent imobiliar și încă vreun an și ceva după aceea am avut, în aceeași agenție, funcții mai degrabă administrative. Una dinte atribuțiile mele era, cum ați citit deja mai sus, un fel de esență de HR și niciodată nu s-a întâmplat să am un pronostic fără acuratețe. Întotdeauna mi-a fost clar cam ce vrea ori dacă și cât o să stea omul cu pricina, doar că nu luam eu decizia de angajare și prea des am văzut oameni acceptați mai mult cu speranță decât cu potențial real. Și hai să fim serioși, nici un guru al resurselor umane nu eram, deci dacă ai ochi să vezi, vezi! 🙂 Din punctul meu de vedere, nu are ce căuta într-o agenție un om care nu știe să vorbească, sau care nu are grijă la felul în care se îmbracă, sau care vine cu așteptări complet nerealiste, sau care nu e suficient motivat, sau care nu e dispus la efort, sau care pare ”alunecos” (dacă simți tu asta, chiar dacă n-o fi să sară agenția, există șanse mari să transmită aceeași idee și clienților și asta nu e OK) etc.

În plus, parcă aș zice că și clienții au o parte din vină. Eu le-aș recomanda călduros să-i reclame pe agenții care nu-și fac treaba. Probabil că nu s-ar întâmpla nimic la prima sesizare, la a doua, la a șaptea, dar dacă 20 de clienți tot vin și spun că Popescu veșnic întârzie, nu răspunde la telefon, nu vrea să-i ducă la o anumită proprietate sau în cine știe ce fel nu se ocupă cum trebuie, cred că și cea mai proastă agenție se va dezice de el. În timp, ar trebui să se cam elimine firesc multe dintre ”bubele” breslei.

Apoi, mi se pare esențial să li se explice clienților mai în detaliu ce înseamnă serviciile pe care le oferă agenția. Niciodată n-o să simtă lumea că merită să dea niște mii de euro dacă singurul efort perceput e clasicul ”dai două-trei telefoane, pui poze luate de pe net, vii la apartament pentru vizionare și apoi încasezi o căruță de bani”. Majoritatea celor care vor contracta serviciile unor agenții habar n-au câtă muncă poate fi de fapt în spate. Da, știu, proprietarii abia așteaptă să scape de agenți la evaluare, pentru că-n prima zi când se dă anunțul îi sună puhoiul, iar potențialii cumpărători se grabesc și ei, fie pentru că e deja târziu și-s deja nebuni de cap de la serviciu, fie pentru că au și alte vizionări în listă, fie pentru că au n probleme. La prima vedere, e drept, pare că nimeni n-are timp și chef pentru discuția asta, dar s-ar putea să observați că cei care o să-și facă timp și chef vor fi cei cu care veți putea colabora cel mai bine, oamenii cu care chiar veți stabili o relație și, desigur, oamenii care vor fi mai puțin predispuși la negocieri de comision abrupte, tocmai pentru că vor fi înțeles valoarea serviciilor. În plus, voi, agențiile, ați putea să puneți mână de la mână și să dați startul unei campanii de informare. Sunt sigură că ar fi în beneficiul tuturor și, dacă ar fi să împărțiți costurile, investiția ar fi minimală. Ori, dacă insistați să nu colaborați cu alți concurenți, măcar aveți grijă să includeți în site-urile proprii niște informații. Și nu vorbe goale, ci texte umane și cu substanță, relevante pentru cel care citesște.

Dubla reprezentare s-ar putea să fie o problemă reală, dar în climatul acesta de neîncredere nu prea sunt foarte mulți agenți dispuși să colaboreze cu brokeri din alte agenții. Asta s-ar putea să se mai trateze natural odată ce se mai triază și oamenii. De fapt, mi-ar plăcea să cred că triajul ar duce și la mai multe reprezentări exclusive, inclusiv în cuplul agent-cumpărător (caz care aproape că nu există astăzi în România). Nu, nu știu niciun caz de cumpărător care să spună că vrea să caute exclusiv cu Ionel de la agenția X și nici el pentru el nu mai caută independent, iar asta doar pentru că au stabilit o relație autentică și are încredere că doar Ionel i-a înțeles nevoile reale și-i poate găsi exact ceea ce caută. Mă rog, există posibilitatea ca inclusiv în cazul acestei utopii Ionel să facă pe dracu-n patru să dea și el de proprietarul care deține fix pe ce i s-a pus pata clientului și tot la dublă reprezentare ajungem, dar parcă iar ajungem și la calitatea oamenilor din domeniu, nu?

Și nu în ultimul rând, e musai ca voi, agenții, să vă prețuiți și voi mai mult munca și să insistați pe contracte. Trimiteți-le prin e-mail clienților pentru consultare înainte de întâlnire sau invitați-i în sediu ca să discutați despre asta. Așa e normal și civilizat și hârtia aia e singura care vă poate proteja munca! Semnatul contractelor pe genunchi sau disponibilitatea de a nu semna (poate ascunsă în ”semnăm mai târziu/la tranzacție”) transmite un semnal foarte prost și cam invită la lipsă de respect și țeapă.

Iar la final de zi, aveți grijă să vă fceți treaba bine și să vă tratați clienții exact așa cum v-ați dori să se raporteze și ei la voi. Sunt prima care ar recunoaște că inclusiv din interior se vede un domeniu tare pătat (deși am avut noroc să am aproape exclusiv colegi foarte buni) și trebuie cutățat, în egală măsură cu înălbitori și foarfece!