Meriți un logo bun

Fiecare companie are o identitate unică. Indiferent cât este de mare sau mică și independent de specificul activității pe care o desfășoară, succesul tinde să fie proporțional cu expunerea. Sau, mai simplu, cu cât „vor face cunoștință” mai mulți cu produsele și/sau serviciile pe care le oferiți, cu atât este mai probabil să creșteți.

Așadar, este foarte important ca identității companiei să i se asocieze un „chip” – o imagine originală, prietenoasă, reprezentativă, memorabilă – prin care să se facă remarcată. Adică un logo. Un logo bun, care să condenseze într-un singur simbol clar principiile, valorile, misiunea și toate celelalte elemente importante care stau la baza companiei.

Haideți să conturăm împreună această imagine! Trebuie doar să îmi povestiți despre companie și despre ce credeți că este important să transmită logo-ul și începem imediat să lucrăm la concept. Primul pas este să trimiteți un e-mail la publicitateromaneasca@gmail.com și restul va fi istorie 🙂

Reclama Heineken – Daniel Craig – Specter – The Chase

Aceasta ar fi cea de-a treia reclamă care mi-a mâncat urechile în ultima vreme în timp ce încercam să-mi ascult playlist-ul de pe YouTube (a treia după cele două despre care v-am scris ieri, respectiv spotul Vodafone cu obsesivul „e bine” și cel de la Orange). Dar când îți plac reclamele, chit că mai ajungi câteodată să fii și supra-expus, taci, asculți și, dacă tot treci prin ele, te uiți și cu atenție 🙂

Și ce am descoperit foarte mișto la reclama asta e faptul că împletește extraordinar de bine și firesc elementele specifice filmelor cu James Bond și notele stabile ale spoturilor pentru berea Heineken. Evident, a existat în mod sigur un motiv bun pentru care s-au asociat de la bun început cele două branduri. Spiritul de aventură e, probabil, doar unul dintre ele; teoretic, e cel mai evident, dar practic motivele sunt mult mai complexe. Vă reamintesc că cele două mărci au un parteneriat încă din 2012, din ajunul lansării lui Skyfall, iar atunci au fost destule discuții pe tema înlocuirii băuturii consacrate a lui James Bond, vodka („shaken not stirred”), cu berea (care nu prea e percepută ca fiind o băutură cine știe ce de elegantă, eleganța fiind unul dintre atributele esențiale ale lui 007).

Însă Bond pare să tot evolueze și să se adapteze la schimbările impuse de modelele contemporane, așa că n-avem decât să ne mai adaptăm și noi cu schimbările lui. În rest, felul în care se desfășoară cursa este construit foarte riguros în raport cu aspectele comune ale celor doi titani: dinamism, intensitate, situații surprinzătoare, eleganță ludică și un stil foarte aparte de umor. (Poate doar sticlele de bere de pe tavă apar cu ceva mai puțină finețe, dar ar putea intra la categoria situațiilor surprinzătoare.)

Ca de obicei, omuleții de la Heineken reușesc să spună (foarte bine!) o întreagă poveste într-un minut și jumătate, iar asocierea cu promovarea noului James Bond nu are de ce să nu-și atingă scopul scontat, respectiv de a-și putența unul altuia valoarea

Reclama Vodafone – #HaiSimona

Am menționat deja în articolul despre Webstock hashtag-ul #HaiSimona, iar de astăzi puteți vedea și spotul care s-a născut din aceeași idee:

Mie-mi place foarte mult conceptul și cred că aprecierea mea e mai presus de subiectivitatea aferentă afinității mele pentru Simona Halep și pentru felul în care comunică online Vodafone în general. Chiar am sentimentul că hashtag-ul acesta va uni o comunitate caldă și puternică și da, orice încurajare contează! 🙂 Eu intenționez să urmăresc evoluția fenomenului și sper că vom fi mulți cei care o vom susține pe Simona Halep înainte de fiecare meci printr-o fotografie cu gestul pe care și l-a consacrat victoriilor. Puterea internetului chiar e uluitoare, iar jucătoarea noastră bătăioasă chiar merită să fie „cea mai susținută sportivă din online-ul românesc”! #HaiSimona!

Cât despre cealaltă campanie pe care o desfășoară Vodafone în această perioadă, peste care n-am niciun dubiu că ați dat dacă petreceți oarece timp pe YouTube, aș spune că am sentimente oarecum amestecate. Pe de o parte, recunosc, mă scoteau din sărite cei 100 de „e bine” pe care-i auzeam în timp ce încercam să-mi ascult melodiile din playlist, dar așa iritată tot mi-a atras atenția reclama cu pricina și la un moment dat chiar m-am uitat până la capăt la ea:

Și chit că nu e cea mai bună idee ca un brand să-ți atragă atenția printr-un demers de enervare (deși nici nu-i suspectez că acesta ar fi fost scopul, cu toate că reacția mea cel puțin a fost aceasta), totuși, își atinge scopul 🙂 Iar dacă ai răbdare să urmărești tot spotul descoperi cu totul altceva – emoție, căldură, familie, legături veritabile etc. Singura chestie ciudățică e, din punctul meu de vedere, privirea copilului…

A, și mi se pare interesant că și Orange are o abordare oarecum similară, de unde deduc că acesta este subiectul spinos al momentului – acoperirea serviciilor. Ca să fie mai clar la ce mă refer, vă atrag atenția că Vodafone se promovează acum cu ideea de „Oricând contează”, iar Orange pune accent pe „oriunde ai fi”:

OK, vizual comunică diferit, par să se adreseze mai degrabă publicului tânăr, accentul nu cade doar pe internet (spre deosebire de Vodafone, care pare să aibă și motive bune pentru care evidențiază aspectul vitezei pentru 4G), se joacă frumos și cu dinamica aferentă lui „oriunde”, dar chiar e de urmărit fenomenul 🙂

Cum a fost la Webstock 2015

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

• Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
• Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
• Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
• Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
• Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
• Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Sunt blogger acreditat la Webstock 2015!

Urmăresc cu mare interes ce se întâmplă la Webstock de cel puțin doi ani, iar anul trecut chiar am avut senzația că a fost un eveniment uriaș! Mi-a părut sincer rău că n-am fost acolo, așa că mi-am propus să nu ratez ediția 2015. Mi-am făcut curaj, m-am înscris (apropo, încă mai puteți să faceți asta până pe 28 august – aici), iar astăzi mă declar cu mândrie „Blogger acreditat la Webstock 2015” 😀 (Mulțumesc, Cristi!)

În 2014 am prins din zbor o mulțime de informații utile și am simțit binișor atmosfera chiar și remote, doar urmărind ce postau unii dintre omuleții de la fața locului, așa că am așteptări mari de la experiența live a unui eveniment de o asemenea anvergură (de altfel, cel mai important din România pentru nișa online/blogging/social media). Aștept cu mare interes conferințele, mini-conferințele (oare pe care dintre cele trei să o aleg?!) și, firește, premiile. A, dacă tot veni vorba despre premii, nu vă sfiiți să trimiteți propuneri (încă mai aveți timp) pentru oricare dintre categoriile: publishing, utility, best use of photography, blogging campaigns, special projects, Facebook applications, mobile applications, corporate blogs, innovation, best brand on Instagram, best use of video in online; bonus, anul acesta puteți nominaliza pe cineva și pentru personalitatea anului (până pe 30 august – aici).

Din punctul meu de vedere, oricine e interesat de ce se întâmplă în online-ul românesc ar trebui să facă tot posibilul să fie prezent pe 2 octombrie la JW Marriott Grand Hotel, mai ales pentru că lumea marketingului și a comunicării se îndreaptă din ce în ce mai consistent spre digital (din fericire și bugetele, deși nu chiar în același ritm galopant)! N-am niciun dubiu că vor fi prezenți super-speakeri, că voi afla  o mulțime de lucruri noi, că voi surprinde noi perspective asupra unor aspecte pe care le știu deja și că voi pleca de aoclo cu o infuzie de idei proaspete, generate de interacțiunile cu oamenii dedicați online-ului. Da, da, aici e esența Webstock – în oamenii online-ului, a comunității – și e una dintre chestiile care mi-au plăcut întotdeauna enorm la concept: a pornit ca un eveniment pentru bloggeri, hrănit din sugestiile comunității, și continuă să fie la fel, dovedind același interes pentru subiectele care-i frământă pe membrii marii familii online și același respect pentru preferințele lor față de speakerii pe care își doresc să-i asculte. (Sunteți invitați să propuneți teme aici, iar pe vorbitori aici.)

PS: Webstock 2015 este organizat de Evensys și Vodafone România.

Brand experience – La Strada

Am scris de curând despre spoturile pentru înghețata La Strada și constatam atunci că nu doar reclamele le-au ieșit într-un mare fel, ci chiar comunică ireproșabil pe toată linia. Ei bine, zilele trecute mi s-a confirmat pe deplin că oamenii din spatele brandului își fac foarte bine treaba, pentru că mi-au scris, mi-au mulțumit pentru apreciere și m-au invitat la degustare.

Sinceră să fiu, chiar și mulțumirea în sine ar fi fost o surpriză plăcută, iar posibilitatea degustării a îndulcit și mai mult dialogul 🙂

Doar că surpriza s-a materializat în această dimineață într-un pachet mult peste așteptări. Adică, nu știu voi, dar eu, când mă gândesc la degustare, mă gândesc la niște mostre discrete. Dar nu, am primit doze generoase din cinci sortimente aparte: mango, fistic, vanilie, ciocolată și pere (șerbet):

Deci e clar până acum că mi-a plăcut cum e construit brandul și cum comunică, mi-a plăcut că monitorizează ce se scrie despre La Strada, am apreciat că mi-au mulțumit, am super-apreciat că am primit și kit-ul (foarte consistent) pentru degustare, așa că nu-mi mai rămânea decât să testez și produsul…

Știți cum se spune că pe lumea asta sunt doar două feluri de oameni – cei care preferă înghețata de vanilie și cei care o preferă pe cea de ciocolată? Eu sunt net în favoarea înghețatei de ciocolată. Ba, mai mult, când vine vorba despre fructe, deși le ador în stare naturală, chiar nu mă omor după nimic altceva fructat (nici înghețată, nici ciocolată cu cremă de […] etc.). A, și aproape că aș spune că mango nu prea-mi place în nicio formă, iar înghețatei de fistic nici nu știu dacă i-aș fi dat vreo șansă vreodată…

Dar da, recunosc. Am trăit până acum în minciună și mă bucur că am avut ocazia să văd Lu Mina 🙂 Toate sortimentele sunt minunat de aromate, fine și cremoase și nimic din gust nu te duce cu gândul la artificial. Însă mai presus de atât, chiar trebuie să admit, cu smerenie, că înghețata cu fructe poate fi delicioasă și cea cu fistic aproape că a bătut-o pe cea cu ciocolată. Aproape 😀

Sorbeto-ul de pere nu mi-a dat niciun motiv să mă îndoiesc că n-ar fi făcut din 60% pere Williams, pentru că și aroma intensă și consistența sunt exact cum te-ai aștepta să iasă ceva din abundența acestor fructe zemoase. Sortimentul cu mango, la fel, mi-a deschis drumul spre o cale pe care am refuzat cu obstinație să merg până acum, iar cel cu fistic, v-am spus deja, era să-mi clatine serios cea mai fundamentală credință pe care o aveam despre înghețată. Vanilia, desigur, e minunată și ea și nu știu cum reușește să fie în același timp discretă și puternică. Iar ciocolata… Ce să spun? Așa ceva se experimentează; cuvintele nu-i fac cinste. Așadar, da, clar, rămâne preferata mea și din gama La Strada (și din punctul meu de vedere e peste alte mărci cu ștaif):

La final nu pot spune decât că experiența cu produsul chiar a fost pe măsura așteptărilor induse de spoturi. Vă spuneam la sfârșit de iulie, textual, că:

sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile.

Și, zău, n-am fost câtuși de puțin dezamăgită 🙂

Reclama la bere Neumarkt

Da, știu, iar e despre bere, dar n-am ce face. Chiar plouă la TV cu spoturi pentru „licoarea din hamei”.

Iar asta chiar e altfel…

E, desigur, foarte discutabil dacă e un altfel fericit, însă are șanse cât de cât să se distingă. Ba, culmea, are șanse să și prindă la public. Nu de alta, dar mie mi se pare că exact așa ar arăta o reclamă la bere făcută de Tony Poptămaș (și el clar prinde la mase) – vrea să aibă o aparență de profunzime, dar de fapt e seacă și nu spune nimic 🙂

Reclama Wash&Go cu levănțică și Radu Vâlcan

Sincer, habar n-am ce face (profesional) flăcăul ăsta. Numele i l-am mai auzit și chipul cred că i-l tot văd de ceva vreme în reclamele la Wash&Go, dar nu mi-e foarte clar de ce e cunoscut în România. Îmi vine să spun actor, poate îl asociez discret cu postul Acasă (?), dar nu-mi spune nimic bine conturat. O fi stilist? Asta ar avea cât de cât logică, dar de ce nu s-ar fi aranjat povestea în salonul lui? Nah, nu cred că e stilist.

În schimb, singura certitudine pe care o am este că reclama asta e înfiorătoare și singura mea senzație după vizionare e – FAD! Aici iar nu mi-e clar dacă Radu Vâlcan e cel fad și trage spotul în jos sau e invers, pentru că nu prea îi pot compara prestația asta cu alta. Dar oricum mizez mai mult pe ridicolul spotului… Parcă-parcă bate și dudele alea monumentale cu bărbații/femeile care umblă după ei cu câte un litru, doi de balsam de rufe în geantă pe la evenimente și petreceri.

Altfel, da, clar e super-credibil că o să apară un neicușor de după un raft de levănțici ca să-mi propună un șampon. N-am să-l trimit la plimbare hotărât și răspicat, pentru că mă ia la întrebări cu „de ce-ți place levănțica?”. Nu, nu. Am să zâmbesc, am să răspund și-am să și testez produsul. Culmea, o să-mi placă!

FAKE! OK, înțeleg, mai folosesc și alții tehnicile astea dubioase (deși mă-ntreb de ani de zile pe ce public funcționează), dar reclama e (măcar ușor) tâmpițică. Iar asta v-o spune cineva care chiar a folosit cu drag și spor șampon Wash&Go. Ani de zile.

O fi greu să faci spoturi pentru șampoane, nu zic nu, dar alții le fac mai glam. Tot cu clișee, dar au strălucire și eleganță.

PS: Deși mă tot întreb ce core-target vizează, suspectez că ar fi, totuși, genul care s-ar putea să nu știe să pronunțe bine numele produsului. Sincer, conceptul de wash & go mi s-a părut întotdeauna bun, dar dacă țintesc spre un segment aparte, tare mi-e că numele îi încurcă.

Reclama Bere Bucegi – 100% ingrediente românești

Abordarea naționalistă e întotdeauna o soluție la îndemână, iar dacă reușești să-i dai și un ton popular și cald, fără să iasă ieftin, e cu atât mai bine. Mie mi se pare că le-a ieșit OK și poate fi o metodă bunicică de a se distinge pe o piață și așa extra-saturată, în care (mai ales în perioada estivală) se investesc bugete sănătoase (tocmai pentru că e și momentul în care există potențial maxim).

E drept, mai sunt pe piață și alte mărci care bat în direcția asta, mai mult sau mai puțin subtil. De exemplu, Ursus mai cochetează ocazional cu poziționarea asta (deși în ultima vreme pare să tindă spre un segment mult mai rafinat). Sau Timișoreana (pe care o ajută mult numele), care s-ar putea să fie cea mai apropiată de identitatea pe care și-o construiește Bucegi acum, doar că la ei accentul pică foarte mult pe vechime și tradiție (ceea ce, între noi fie vorba, dacă tot le ai, ar fi o pierdere enormă să nu te folosești de ele). Neumarkt și Noroc au, în schimb, cele mai „populiste” abordări, dar prima are un nume care nu o poate apropia de românescul autentic, iar cea de-a doua parcă-parcă încearcă să ridice ștacheta.

Însă, din punctul meu de vedere, nicio altă marcă nu e chiar chitită pe ce face Bucegi acum. Și, de fapt, povestea nu a început acum, ci mai demult. Vă amintesc doar de campania cu meseriile pentru România, campanie menită să ajungă mult mai aproape de sufletul consumatorului…

Așadar, „cinste vouă”!

PS: Da, în contextul românesc s-ar putea să sune prost că Bucegi aparține de Heineken România, dar rămâne, totuși, clasată chiar și la ei ca fiind marcă autohtonă 🙂

Reclama Orange – Millidge și Doig – Castele de nisip

Știu că vă plac ăștia micii, așa că n-aveam cum să nu vă arăt și reclama asta. De fapt, dacă mă-ntrebați pe mine, s-ar putea să fie cea mai reușită de până acum. Sau cine știe? Poate am eu o slăbiciune pentru castelele din nisip 🙂

Dar parcă-i mai mult de-atât, pentru că e multă măiestrie în spatele unei idei care pare să fie atât de simplă, atât de naturală și atât de expresivă: