Campania Ardealul – Chiar și […] merită fainoșag

Din moment ce „fainoșagul” ăsta pare să-și fi făcut loc în cultura populară (ceea ce nu-i deloc un lucru mic), e de înțeles de ce brandul Ardealul continuă să se folosească de el. Apoi, dat fiind numele mărcii în sine, e clar că vor tot merge pe direcția specificului ardelenesc (mai ales că, în general, percepția generală a ardelenilor e una pozitivă). Doar că ardelenii din spoturile astea nu au prea mult haz, deși chiar își joacă bine rolul și aș putea presupune inclusiv că rezultatul final a ieșit conform planului. Nu prea mi-e clar de ce a fost nevoie de cântec, dar fie… De fapt, ce mi se pare mie off la spoturile astea s-ar putea să fie exact ce îi va ajuta să iasă în evidență – tempo-ul atât de lent (desigur, ardelenesc), puternic contrastant cu restul reclamelor de la TV. Norma în publicitate e, de regulă, alta și s-a împământenit așa pentru că fiecare secundă de emisie e scumpă, așa că ai puțin timp la dispoziție să spui ce ți-ai propus. Și parcă-mi vine să spun că tocmai contrastul l-au căutat, mai ales pentru că fac mișto de alte stereotipuri din reclame:

Și mi se mai pare ciudat și că au optat pentru formularea „chiar și […]”. Pentru mine cel puțin, are o conotație nefericită, pentru că îi plasează pe cei din categoriile menționate pe o treaptă foarte joasă, ceea ce nu e OK într-un demers de comunicare. E un fel de „Toată lumea merită mâncare cu gust”, „chiar și” ăștia, care-s ultimii oameni…

Dar făcând abstracție de poziția de inferioritate pe care îi plasează pe unii și pe alții, inclusiv pe amărăștenii „care se uită la tutoriale”, ideea asta cu tutorialul a fost simpatică. Poate că e un pic cam sărăcuță din punct de vedere grafic, dar presupun că e făcută special ca să ruleze ca Ad pe YouTube, deci fix în timpul unui videoclip care se prea poate să fie tutorial:

Iar ca s-o țin până la capăt cu una caldă – una rece, termin cu clipul care anunță promoția. Promoția e bine gândită, adaptată la mesajul de ansamblu al campaniei, dar de ce e și al doilea ardelean în cadru. Apropo, mi se pare mie, sau nu e același individ ca în spotul cu berea și detergentul? Mă rog, oricum n-are decât o replică, așa că de ce l-au vrut neapărat acolo? 🙂

Advertisements

Brand Experience – H&M

Cândva prin 2010 m-am căpătat cu o pereche de blugi de la H&M (din Marea Britanie). Pe atunci încă nu-și deschiseseră ei coșmelia în România, dar m-am îndrăgostit iremediabil de brand după ce am făcut cunoștință cu blugii respectivi. De fapt, în continuare cred că aceia au fost cei mai faini blugi pe care i-am avut vreodată. Din orice punct de vedere!

Așadar, vă închipuiți, cum am auzit că apare primul magazin în București, l-am vizitat cu mare entuziasm. Acum, la câțiva ani distanță, încă sunt mare fan H&M, dar dragostea mea actuală e ceva mai… Ancorată în concret 🙂 Nu mai e dragostea aia nebună și oarbă de la început, când nu le vedeam niciun cusur. În continuare cred că au haine foarte OK, cam pentru toate gusturile și buzunarele, și admit că rareori se întâmplă să ajung prin vecinătatea unui magazin din lanț și să nu intru. Din păcate, chiar în ciuda afinității mele obiective pentru unele produse, cred că, dacă brandul n-ar fi beneficiat de acel început idilic al relației noastre, astăzi n-aș mai fi fost chiar fan fidel… Pentru că indiferent cât de bun/iubit ți-e produsul și cât de frumos/eficient te promovezi, dacă experiența clientului cu serviciile e una care îl dezamăgește/frustrează/nemulțumește, nu îți faci treaba bine! Cu atât mai mult cu cât nemulțumirile se tot adună în timp…

Dezamăgirea #1: Chiar când s-a deschis H&M-ul în București, am găsit modelul de blugi pe care îl purtasem până la epuizare. Din păcate, calitatea materialului era mult sub cea a perechii pe care o primisem din UK.

Dezamăgirea #2: Am zis, hai, fie, rămâne un model care mă avantajează și nici nu mai pierd timpul la probat. Când e cazul, intru, înșfac x perechi din mărimea cunoscută, fiecare de altă culoare și fug lejer spre casă. Numai că n-am mai găsit modelul după primul an…

Dezamăgirea #3: Nu găsești aceleași produse în fiecare magazin. Adică, dacă văd la Unirii ceva care-mi place, dar nu-l iau pe loc, îmi rămâne mintea la el și se întâmplă să ajung în Băneasa (de exemplu), sunt șanse mari să nu-l găsesc acolo. Și fac abstracție de faptul că sunt colecții întregi care nu se găsesc decât în magazinele mari sau de promoții. Pe astea mi le explic. Mă refer la produsele (să le zicem) obișnuite 🙂

Dezamăgirea #4:De regulă, e foarte greu să găsești un angajat căruia să îi ceri o informație. Iar experiența asta am avut-o cam în fiecare H&M am intrat. Uneori ajung să întreb pe cineva de la casierie, dar vă dați că mă mârâie toată lumea când îi rog să mă lase să pun o întrebare.

Dezamăgirea #5: Apropo de casierie, de muuuuulte ori stau foarte mult la coadă, iar asta nu prea mi se pare justificat în momentele în care funcționează o singură casă din două sau trei.

Dezamăgirea #6: La un moment dat am descoperit că au un site bunicel, așa că am început să fac selecția acolo și să merg în magazine țintă la ce mă interesează. Prima dată când am căutat ceva care-mi plăcuse mult, mi s-a spus că nu-l au. A doua oară cineva mi-a spus mai nuanțat că n-au ei colecția cu pricina, să caut la Unirii. La Unirii am primit un răspuns și mai nuanțat și am reținut cu ocazia asta că ce e pe site e cam cu vreo două săptămâni înainte față de ce e în magazine. Ghiciți ce? Peste două săptămâni încă nu venise și nici nu știa nimeni când și dacă. Bonus, revenim la #5 și vă reamintesc și că de fiecare dată pierdeam o tonă de timp căutând pe cineva de acolo, doar ca să pun o întrebare. (În schimb, concurența directă de pe același segment, Bershka, Stradivarius și Zara au, toate, metode online de verificare în timp real a disponibilității în magazine).

Dezamăgirea #7: În urma experienței punctuale care a generat #6 (da, chiar am căutat vreo lună un ceva anume și l-am tot căutat în mai multe magazine de-ale lor din București), le-am trimis niște feedback obiectiv prin formularul de contact de pe site. Chiar n-a fost un mesaj agresiv și nesimțit, cu atât mai mult cu cât la vremea respectivă chiar mă interesa încă produsul și speram să aflu și când/dacă/unde l-aș putea găsi. Însă n-am primit niciun fel de răspuns. Nici măcar un e-mail standard cu „Ne pare rău, bla bla bla” și n-am de ce să presupun că mi-au dat cu flit pentru că m-aș fi exprimat nefericit. Deși, între noi fie vorba, oricât de dificil ar fi, un asemenea nume ar trebui să aibă un serviciu ireproșabil de relații cu clienții, care să răspundă și la nebuni, și la înjurături, și la chestii evidente și ridicole etc.

Dezamăgirea #8: Când au anunțat că deschid magazinul online am zis că asta e în sfârșit raza absolută de soare. Numai că, la fel, nu corespunde neapărat ce e pe site cu ce e în magazine și, nu știu exact din ce rațiuni (de gestiune?!) produsele nu pot fi returnate direct în magazine (în schimb, la Zara știu sigur că se poate face asta), ceea ce ar fi, din punctul meu de vedere, o opțiune mult mai comodă decât să stau iar după curier. A, apropo de curier, e cam trist că nu oferă transport gratuit pentru comenzi. OK, poate nu e rentabil pentru comenzi de 10-20-30-50 RON, dar n-au (deocamdată) niciun prag pentru care să livreze fără cost suplimentar pentru transport. Și nu e vorba că, nu știu, dacă e să faci o comandă de 200 de lei n-ai avea și încă 17 pentru curier, dar nu e cea mai bună formă de fidelizare. Tot apropo de curier, s-a întâmplat să primesc astăzi ceva ce am comandat cu mai bine de o săptămână înainte; pe site spun că livrarea se face în 2-4 zile lucrătoare, iar azi a fost măcar a șasea (vorbim despre București). Cred că există posibilitatea să fi fost din vina curierului (pentru că e-mailul care mă anunța că au plecat de la ei produsele mele l-am primit după 2 zile și azi dimineață m-a și întrebat duduia de la dispecerat dacă mai vreau pachetul – asta da premieră 😀 ), dar chiar și așa, tot mi-aș cere cumva scuze, sau aș fi anunțat eu în prealabil întârzierea potențială etc. Și probabil aș și renunța la serviciile Cargus dacă îi depășește volumul de comenzi pentru o promoție în care oferă și ei o dată transport gratuit (apropo, Cargus nu tocmai se unise cu Urgent Curier?! Aș fi zis că au cu ce, ori să fi fost chiar atât de atractivă povestea cu transportul gratuit? Dacă da, deci dacă au avut vânzări atât de masive încât n-a făcut față un serviciu mare de curierat, presupun că e bine să se rețină și să se acționeze în consecință 😉 )

(Dezamăgirea #9: Asta nu e neapărat dezamăgire autentică. E mai mult amuzament. M-am gândit la o comandă anterioară să returnez ceva, așa că, logic, am citit și clauzele. Făcând abstracție de situația mea concretă, am râs când am văzut că nu se pot returna produsele care au fost spălate, dar la motivul returului există opțiunea cu deteriorarea în timpul spălării.)

Așadar, dragă H&M, eu încă sunt fan, dar zău că mai e de lucrat la câte ceva 🙂

Campania Lay’s – Gustul Lay’s cucerește vara

Mi se pare interesant că Lay’s tot face campanii cu Puya și Cabral. Nimic de zis, amândoi sunt băieți simpatici și cunoscuți, dar eu n-aș spune că mai e vreunul dintre ei chiar pe val sau că publicul lor fidel ar fi din categoria de vârstă țintită de Lay’s… Dar dacă tot insistă probabil că merge 🙂

Sinceră să fiu, mie nu mi se pare o campanie foarte, foarte reușită. Nu prea are cine știe ce logică leapșa lor, dar fie… E de vară, e foarte dinamic și nici nu e neapărat de ne-privit. La fel, sunt tentată să spun că nici miza nu e chiar extraordinară (doar doze de Pepsi, zău?), dar aleg să fiu recunoscătoare că măcar s-a renunțat la ideea cu banii din pungă (deși varianta asta era o miză mai consistentă, mie mi-a sunat întotdeauna prost ideea asta).

Campania Coca-Cola #KissHappiness

Admirația mea aparte pentru geniul de marketing al Coca-Cola n-ar trebui să fie un secret pentru cine a mai citit la mine articole despre reclamele și campaniile lor. Dar tura asta a fost dragoste desăvârșită între mine și ideea lor, de la prima vedere a unui banner similar în Băneasa:

Nu știu cine a avut ideea asta cu ”I kissed Marylin”, dar cred că merită măcar o bifă în istoria publicității. Chiar mi se pare un concept extraordinar de inspirat, provocator și creativ. Nu are cum să nu iasă în evidență!

Și îmi place că au extins ideea și spre celebrități locale pentru diferite țări. De exemplu, văd că a apărut un filmuleț cu Delia în aceeași notă cu cel promovat internațional, cu Rita Ora (deși nu știam că ar fi atât de populară și în România):

Apropo, dacă e ceva care să nu le fi ieșit deloc în campania asta, sigur-sigur vorbim despre lookul lui Rita Ora. În general mie mi se pare foarte drăguță fata asta, dar în video și pe panotajul stradal mi se pare urâțică tare:

Toată povestea asta se leagă de aniversarea unui secol întreg de viață pentru inconfundabila sticlă de Coca-Cola, timp în care a fost „sărutată” de milioane de oameni din toată lumea. De fapt, ei spun că oamenii aceia au „sărutat fericirea” (și-mi place cum au găsit o continuare lină a campaniei precedente). Tocmai în cinstea acestei idei a apărut hashtagul #KissHappiness și o miză care instigă eficient la interacțiune – cei care se pozează „sărutând” o sticlă de Coca-Cola și o distribuie în rețelele sociale cu hashtagul oficial au șansa să apară pe panoul aniversar. Iar dacă ne gândim că targetul principal al acestei băuturi e format mai ales din adolescenți și tineri, adică exact segmentele de vârstă care-și doresc din plin atenție, expunere și afirmare, n-am niciun dubiu că va avea mare succes ideea asta.

Reclama Noroc – Trifoi cu patru foi

Îmi place cum se ocupă Leo Burnett de Noroc. Abordează cald și prietenos simbolurile norocului și-ți spun o poveste frumoasă despre berea din spatele numelui, fără să-ți vorbească explicit despre băutura cu pricina. N-am scris despre ea la vremea ei, dar și vechiul spot cu potcovarul mi s-a părut foarte bine meșteșugit:

Iar noua reclamă cu trifoiul cu patru foi e chiar mai simpatică:

Totuși, mă surprinde poziționarea lor. După nume aș fi zis că Noroc se vrea o bere populară, soră de segment cu Neumarkt. Însă nu comunică deloc așa, deci presupun că țintesc altă audiență, ceva mai rafinată.

[UPDATE] N-o găsesc online deocamdată, dar a apărut un spot-variațiune pe tema trifoiului. Iar ăsta parcă nu mai e atât de rafinat. Nu-i chiar la nivelul Albacher, de exemplu, dar și-a pierdut din gingășie și finețe (și parcă a câștigat un pic de „dorelism”?). În schimb, consumatorul s-ar putea să fie fericit că poate spera la un câștig. Mă rog… Înțeleg – simțul practic al cifrelor conduce orice afacere 🙂

Reclama Inedit – Bob de soia

Nu știu exact cât de concurențială e nișa asta cu soia, pentru că nu-s cine știe ce consumator. De fapt, singurul lucru pe care-l consum din gama asta e tofu și, zău, nu cred că am văzut vreodată prin galantare altă marcă în afară de Inedit. Însă lapte de soia, de exemplu, știu sigur că mai e și pe la alții. Așa că nu mă pronunț. Însă, fie că e concurență mare sau nu în industrie, postul e un moment foarte bun să-i amintești românului că tu, producătorul de soia, exiști. Dacă-i mai promiți și premii, oho, cu atât mai bine!

Și hai să nu fim răutăcioși – Bob e chiar simpatic! 🙂 Pun pariu că prinde la public mult mai bine în forma asta decât dacă ar fi conceput un spot în care să explice poporului ce beneficii nutriționale are soia…

Black Friday românesc

Cred că 2012 a fost singurul an în care m-am agitat cu povestea asta și v-am scris (și) despre asta anul trecut. Am impresia că 2012 a fost și primul an în care s-a investit serios în campanii de Black Friday (sau a fost anul în care am conștientizat eu asta prima dată), așa că dau vina un pic și pe entuziasmul începutului. Cert e că m-am trezit ca huhurezul și-am ”zombizat” prin casă ore bune până când chiar au dat drumul la site cei de la eMag. Mă rog, aveam și nevoie de ceva anume, destul de scump, și până la urmă cred că a meritat 🙂

Oricum, sunt un consumator destul de cumpătat și tind să nu mă arunc la cine știe ce, doar pentru că-i la reducere. Așa că-n 2013 m-am trezit ca o doamnă, fix când mi-a venit să mă trezesc și m-am uitat în diagonală la ce mai rămăsese pe stoc pe ici, pe colo. Eu n-am vrut nimic, dar colegul de cameră a decis că ar fi un moment bun să-și schimbe telefonul, care începuse să dea semne că n-ar mai face față cum trebuie la solicitări, a ales sănătos ceva de la PC Garage, a bifat ”ridicare personală a comenzii” și-n câteva ore avea în mână device-ul. Anul ăsta a fost fix la fel, tot cu trezit neforțat, tot cu achiziții cuminți care erau de ceva timp pe lista ”ne trebuie/ne-ar plăcea” și întâmplarea face că tot la PC Garage (respectiv Garage Mall) am ajuns. Comandă plasată pe la 10:30, procesată complet până pe la 11:00, ridicată pe la 14, mai mult de lene, pentru că puteam s-o ridicăm de pe la 11. Notificări rapide, proces fluid, ba chiar și coadă mică la ridicare.

În schimb, nu cred că are cineva vreun dubiu că n-ar fi eMag principalul jucător în povestea asta. Inclusiv anul acesta s-a văzut că au făcut teasing cum trebuie, și-au livrat mesajul prin (multe) voci, bine alese pentru mai multe categorii de cumpărători și, din câte știu eu, nici nu le-a mai picat site-ul (de fapt, asta cred că remediaseră de anul trecut). Rezultul? E chiar bine documentat pe blogul lor (apropo, e un demers foarte bun pe care nu l-am remarcat anul trecut).

Așadar, aflați cu ușurință de acolo că de la ora 7:00, când au dat drumul la treabă (apropo, pe mine încă mă irită că nu spun ora 😀 ), până la ora 9:00 se comandaseră deja ”200.000 de produse, în valoare de 65 de milioane de lei” și 29 de mașini. De fapt, s-ar părea că în primele 4 minute au avut ”o medie de 100 de produse pe secunda” și vă spun asta așa, ca să-nțelegeți de ce n-ați mai prins nici laptopul de 499 RON, nici PS4-le 🙂

Dar ce m-am întrebat anul ăsta a fost care-o fi, oare, povestea lui Black Friday? Mi-e clar că-i cu reduceri, cred că știm cu toții că vine din State, dar de unde a început concret nebunia? Teoretic, noi am cam împrumutat o formă fără fond și poate de asta e și atâta libertate în alegerea datei (vă reamintesc că Altexul a încercat să fure mult startul, dar nu știu dacă au făcut chiar mare lucru, unii au optat pentru ziua de azi, 21 Noiembrie, alții pentru 28, cu sau fără week-end-urile atașate, ba, sunt sigură că sunt câțiva care fac Black Friday și pe 21, și pe 28). Dar dacă e o ocazie bună să vinzi masiv, de ce s-o ratezi? Am importat-o și nu cred că-i neapărat rău, ba, îmi explic inclusiv de ce avem un plafon destul de limitat pentru reducerile maxime care se pot aplica (da, inevitabil apar discuțiile cu ”dincolo era mai ieftin” și că-n țara-mamă a lui Vineri Negru chiar sunt solduri masive).

Revenind la istoricul lui Black Friday, insist să vă fac eu un rezumat în cazul în care vă e lene să citiți voi de pe Wiki. Povestea e destul de simplă și negrul ăsta n-are, la origini, niciun fel de conotație pozitivă (motiv pentru care îmi vine să spun că și noi preferăm, tacit, să menținem împrumutul în forma lui originală). Practic, Black Friday e în ultima Vineri din Noiembrie (cu-n eventual bonus de Black Saturday), ceea ce înseamnă că vine imediat după Ziua Recunoștinței (despre care cred că știți deja că n-are o dată fixă în calendar, ci e în ultima zi de Joi din Noiembrie).

Ce treabă are asta cu reducerile? Categoric, e o legătură destul de arbitrară, dar ziua asta pare să fi fost aleasă drept debutul sezonului de cumpărături pentru Crăciun și mulți comercianți alegeau să ofere discounturi sănătoase pentru a începe bine sezonul acesta. În consecință, mai ales pentru că în ani ’60 (când a apărut prima dată numele de Black Friday) nu exista posibilitatea de a plasa comenzi online, era nebunie pe străzi. Lumea se-nghesuie oricând, oriunde, la reduceri. Asta e o certitudine! Și tocmai din constatarea ”neagră” a polițiștilor care trebuiau să deznoade ițele complicate ale haosului din trafic s-a născut, în 1961, la Philadelphia, numele de Black Friday. Firește, comercianții n-au fost încântați de conotația negativă a denumirii și au tot existat tentative de rebranding, dar au eșuat și s-a împământenit așa ”sărbătoarea”.