Campania Heineken – Open Your City

Încă n-am găsit o campanie Heineken care să mă dezamăgească și nici noua #OpenYourCity nu face excepție de la regula cu care m-au obișnuit. E o poveste dinamică, neconvențională și simpatică despre un altfel de ghid turistic și, în esență, despre o altfel de cunoaștere a orașului. Tot o aventură marca Heineken, dar de data aceasta una urbană (deși nu e prima de acest fel):

Ceea ce n-ați văzut la televizor este povestea adaptată pentru București și trebuie să admit că nu știam decât de unul dintre acele locuri. În apărarea mea, nu sunt din București (deși anul ăsta se vor face 9 ani decând sunt aici), dar sunt 100% sigură că ar mai fi de descoperit o mulțime de locuri și în orașul meu natal, care e mult mai mic și pe care am pretenția că-l știu bine. La urma urmei, mai toți tindem să ne învârtim într-o arie destul de limitată, oriunde am sta, și cunoaștem zonele în care ne foim mai des. Restul chiar poate fi o aventură și, printre altele, cam asta e lecția Heineken de fiecare dată – ieșirea din tipar (în orice accepțiune a termenului):

PS: Dacă și vouă v-a atras atenția restaurantul-avion, să știți că este vorba despre acesta.

Advertisements

Reclama pentru Pateu Ardealul – România are Fainoșag – Sighișoara

Singura variantă în care spotul ăsta ar putea fi bun, e dacă-i făcut pentru asiatici, că lor le plac dubioșeniile (gen). Altfel, din punctul meu de vedere, exceptând faptul că-mi tot repetă găselnița lor (nu neapărat rea) cu fainoșagul și că mă informează despre un concurs, n-are nicio noimă și niciun pic de haz:

Reclama ROM – Ciocolată cu lapte – Răzbunarea e dulce

E teribil de populistă, dar trebuie să recunoaștem că are haz și sigur ne fură un zâmbet, pentru că îmbină categorii de umor care pot fi gustate de oricine – și umor mai fin și mai brut. Ba poate ne și gâdilă un pic la fibra noastră de etern discriminați. Și da, partea cu ”răzbunarea e dulce” e bună de tot și continuă consecvent o linie de campanii mai mult decât OK pe linia senzațiilor ”tari, românești”. În plus, eu una apreciez în mod special că producătorii au început să experimenteze cu tot felul de idei și tot lansează produse noi, chit că nu vor avea toate succes.