Reclama Chio Chips cu Skizzo Skillz

Adevărul e că valoarea lucrurilor se schimbă în funcție de reperul la care te raportezi. De exemplu, spoturile cu Puya și Cabral pentru Lay’s chiar nu mi s-au părut cine știe ce, dar astăzi, după ce am dat peste reclama nouă de la Chio Chips, mi se pare că e o capodoperă campania concurenței…

OK, e simpatică ideea cu Bloody Mary și punga adusă „la rece”, poate-ți smulge și-un zâmbet replica aia cu fetele care se bronzează „cu pungi”, dar în general mi se pare că reclama asta își ține greu echilibrul pe granița dintre penibil și nereușit 🙂

Campania Lay’s – Gustul Lay’s cucerește vara

Mi se pare interesant că Lay’s tot face campanii cu Puya și Cabral. Nimic de zis, amândoi sunt băieți simpatici și cunoscuți, dar eu n-aș spune că mai e vreunul dintre ei chiar pe val sau că publicul lor fidel ar fi din categoria de vârstă țintită de Lay’s… Dar dacă tot insistă probabil că merge 🙂

Sinceră să fiu, mie nu mi se pare o campanie foarte, foarte reușită. Nu prea are cine știe ce logică leapșa lor, dar fie… E de vară, e foarte dinamic și nici nu e neapărat de ne-privit. La fel, sunt tentată să spun că nici miza nu e chiar extraordinară (doar doze de Pepsi, zău?), dar aleg să fiu recunoscătoare că măcar s-a renunțat la ideea cu banii din pungă (deși varianta asta era o miză mai consistentă, mie mi-a sunat întotdeauna prost ideea asta).

Reclama Star – Pufuleții și Minionii

Deși n-aș fi zis că primele spoturi au fost neapărat capodopere publicitare, cred că treaba asta cu „Pufuleții…” a cam intrat în folclor, iar asta nu e lucru puțin. Bine, nici ultimul spot nu e extraordinar (deși s-ar putea să-l fi privit cu alți ochi dacă eram copil), dar uiți de asta când dai de simpaticii ăia mici și galbeni 😀 În plus, e totuși destul de drăgălaș și probabil că oricum nu și-a propus mai mult decât să fie animat, să stârnească un zâmbet și să anunțe o nouă promoție (promoție bună de altfel, pentru că puștii [și nu numai] par să iubească sticker-ele și colecțiile, cu atât mai mult când au în centru personaje populare):

PS: Parcă-mi sună puțin ciudat românescul „minion”, iar asta probabil și pentru că „minionul” nostru fonetic e „mignon” și înseamnă „micuț, drăguț, delicat”, în timp ce originalul englezesc are sensul de „discipol, adesea servil și lipsit de importanță, al unei persoane cu influență”. Însă aleg să nu fiu cârcotașă când vine vorba de minions, mai ales facă și sensul neaoș e cu micuț și drăguț 🙂

Reclama Pizzeti

Ideea e interesantă și are umor, dar e ceva ușor forțat care strică ansamblul. Poate vorbește protagonistul prea mult, poate nu-i iese chiar cum trebuie accentul, poate n-are chiar alură de ”Naș”? Mă rog, nu știu, asta e percepția mea (care ia în calcul ideea de pamflet), dar am văzut pe undeva și o serie de comentarii foarte entuziaste.

Așadar, chiar și cu rezervele mele, cred că până la urmă se va dovedi o metodă bună de a atrage atenția asupra lansării unui nou produs. Sau mai degrabă a unei game noi, pentru că par să fie un fel de Bake Rolls cu topping:

PS: Cred că există posibilitatea să și sesizeze unii CNA-ul pentru un substrat oarecum violent (mie mi s-ar părea stupid, dar nu e exclus după povestea cu Oskar și pisica).

Reclama Croco – Biscuiți – Piloții, Lovitura de la 11 metri și Sărutul

Umor la granița ridicolului, cu situații complet improbabile, dar n-a ieșit așa din greșeală. Ăsta a fost scopul de la bun început, e asumat, iar la final nu rămân cu senzația că ar fi ceva chiar forțat. Ideea din substrat e că produsul ar fi atât de bun, încât îți deturnează complet atenția de la ceva ce ar fi în mod normal prioritatea ta absolută.

Sincer, deși nu e neapărat genul meu de umor, tot mi se pare că au ieșit niște spoturi destul de simpatice, dar poate că sunt profund subiectivă din cauza faptului că-mi plac mult sticksurile Croco (alea lungi, mai ales dacă-s mai ”bronzate”).

Mă mir că sunt chiar de 20 de ani pe piață și mă întreb de ce au ales acum să se promoveze. Mă rog, ca perioadă a anului e numai bună, pentru că-i post și cred că asta le crește un pic vânzările. Dar de ce acum? 🙂

Reclama Salatini – Salvați de Salatini

A_ta trebuie _ă fie, de departe, cea mai _tupidă reclamă pe care am văzut-o în ultima vreme la TV, dar fix prin acea_tă proprietate _e tran_formă în _ingurul _pot care m-a făcut _ă râd cu lacrimi anul ă_ta :))

Chiar nu pot să scriu serios despre asta, deși nu e un spot rău până la capăt 🙂

Reclama Bake Rolls – Cea mai mare descoperire făcută vreodată

E genul de reclamă care sfidează logica tare de tot dacă o iei la puricat, dar îți dă o stare de bine și pare atât de firească încât nu te mai cramponezi în raționamente rigide. Mie chiar îmi place spotul și nici n-am găsit încă vreun cârcotaș căruia să nu-i scape măcar un zâmbet la vizionare:

Reclama Toortitzi – Elefantul Manole

Spre marea mea durere, s-a dus de tot vara, așa că sigur nu mai sunt la mare decât vreo câțiva rătăciți care să vadă reclamele alea multe cu Toortitzi care împânzesc litoralul de vreo 2 ani (v-am mai spus despre asta aici și aici). Asta e, ne întoarcem toți la realitate, fiecare-n treburile noastre, inclusiv omuleții care fac Toortitzi. O țin pe a lor cu elefantul (pe care aflu acum că-l cheamă Manole) și-au scos un spot simpatic de tot:

Ce-mi place mie cel mai mult e că, dacă nu m-aș fi uitat atent la cum i se mișcă buzele naratorului în timp ce spune povestea, aș fi putut fi convinsă că nu e producție autohtonă (de exemplu, îmi amintește mult de reclama cu Twix-ul stâng și Twix-ul drept, iar aceea nu era neaoșă). Arată foarte bine, are o poveste închegată, are umor și, în general, tot ce-i trebuie ca să fie o reclamă bună 🙂

Publicitate pe litoral

După o vizită scurtă de două zile și-un pic la Costinești, pot să vă spun sigur că, cel puțin în stațiunea asta (unde, apropo, Sâmbăta asta gradul de ocupare era 100%!), trei mărci îți sar în ochi, indiferent cum ai întoarce capul.

Liderul detașat cred că e Ursus, pentru că are porțiuni generoase de plajă închiriate (nu știu chiar cât de multă suprafață au, dar e de ajuns că au sigur toată zona centrală a stațiunii). Desigur, zonele lor vin la pachet cu umbreluțe Ursus, respectiv cu reclame discret de frecvente de la DJ. A, și nu în ultimul rând, cred că n-au ratat cam niciun stâlp pentru panotaj cu Ursus Cooler.

Apoi, omuleții cu Toortitzi-le încă sunt tare pe val, așa cum i-am remarcat și anul trecut. De fapt, la fel ca în 2013, am văzut că nici avioanele cu bannere pe coadă nu-l mai cară pe eternul Nutline, ci pe juniorul Toortitzi. Iar dacă la bere am văzut că mai bea lumea și câte-un Tuborg sau câte-un Skol, turtițe se mănâncă-n disperare! Și dacă tot l-a înlocuit bannerul lor zburător pe cel de la Nutline, o să vă bucurați să aflați că nici mâncători de semințe pe plajă n-am mai remarcat ca-n alți ani. M-am mai împiedicat de câțiva, dar sunt categoric mai puțini decât ronțăitori de Toortitzi!

Iar pe ultimul loc, la distanță serioasă de primii doi, am remarcat și câteva bannere amețite de la Cotnari. Mă rog, o fi suficient că vede lumea numele scris mare și consumă? Habar n-am, dar erau la datorie, chit că deloc animați și nu chiar în zona centrală a Costineștiului…

A, și sigur că e multă Coca-Cola peste tot, dar cu ei, cu numele, cu frigiderele și cu toate însemnele lor m-am obișnuit atât de tare încât nici nu-mi pare că nu-s firești, din peisaj 😀

PS: Da, am remarcat și bannerul zburător anti-fracking…

Reclama Lays – Puya și Cabral – Bagă bani – Valiza

În continuare mie-mi sună rău banii din punga de mâncare, dar știu bine că-i fixul meu și atât. Însă nu pot să nu mă bucur că măcar o parte din banii alocați campaniei vin acum cu valiza și, chit că valiza i-a adus cuiva o condamnare, tot ea rămâne un simbol bun pentru bogăție că, deh, tot ce nu mai încape într-un portofel omenesc sună mult :D. De asemenea, mi se pare foarte inspirată asocierea cu melodia lui Puya (chiar apreciată la vremea ei), deși e foarte probabil ca ideea să fi venit destul de natural în condițiile în care Puya a mai apărut în campanii Lays. Oricum, a ieșit un spot destul de simpatic și n-am niciun dubiu că și campania în sine va avea succes: