Cum a fost la Webstock 2015

webstockRo

Este prima ediție la care ajung la fața locului, așa că nu am termen de comparație, dar mie mi-a plăcut mult ce am găsit acolo. A fost foarte multă lume, deci au fost oportunități din plin pentru socializat și închegat noi colaborări, iar din punct de vedere organizatoric eu nu am absolut nimic de reproșat.

Ce mi-a plăcut din ce am auzit? O mulțime de lucruri și nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că tema evenimentului a fost legată de cei care schimbă jocul. Informațiile punctuale care mi-au trezit cel mai mult interesul le găsiți pe pagina de Facebook. Le-am scris repede, la cald, imediat după ce le-am auzit, ca să nu le uit.

Iar ce mi-a rămas cel mai bine întipărit în minte vă scriu mai jos (au trecut deja câteva zile de la Webstock, așa că informația s-a mai decantat și ce urmează e sigur esența, cel puțin pentru mine):

  • Povestea lui Andrei Roșu (pe care o puteți citi cu lux de amănunte aici) m-a lăsat cam fără cuvinte. Auzisem de el, știam despre performanțele cu Ironman și câteva dintre toate nebuniile supra-omenești pe care le-a făcut, dar motivația lui m-a atins într-un punct sensibil… Oricum e extraordinar ce a realizat în condițiile în care a început să alerge abia la 33 de ani, dar motivul pentru care a început să alerge sună cam așa: devenise tată și la un moment dat și-a dat seama că cel mic învață prin imitație, așa că s-a hotărât să-i dea un exemplu sănătos. Și cred că reușește cu vârf și îndesat să-i dea lecții extraordinare despre limite, succes și alegeri.
  • Andrea Rossini (Director la Vodafone pentru Consumer Business Unit) este unul dintre cei pe care îi ascult mereu cu plăcere. De la el am aflat despre câteva direcții noi în care merge Vodafone (partea cu telemedicina e, sigur, ceva remarcabil), am văzut primii pași ale celor două campanii care încep să prindă contur frumos zilele acestea (aplicația de fitness cu ciobanul Ghiță și transhumanța, respectiv toată structura din jurul ideii simple cu #HaiSimona) și am aflat și câteva informații tehnice interesante (le găsiți pe toate pe Facebook, inclusiv pe cea cu Ploieștiul, care este orașul cu cea mai mare viteză a internetului broadband din Europa și pe locul al treilea din LUME). Cred că am mai spus asta pe-aici, dar pentru mine Vodafone este un reper pentru piața din România pe partea de publicitate, marketing, comunicare; la ei observ cele mai multe campanii derulate (frumos) în paralel, pe cele mai multe canale și spre cele mai multe segmente; la fel, au avut destule idei de spoturi și campanii îndrăznețe, foarte bine executate și, nu în ultimul rând, au luat în fiecare an titlul de Top Social Brand în România. Deci fac bine ce fac și de fiecare dată când am ocazia să aud de la un om din interior câte ceva despre ce și cum fac, pentru mine e o adevărată plăcere.
  • Fotograful Dragoș Lumpan are un proiect absolut spectaculos – Ultima Transhumanță – și mie mi s-a părut uluitoare perseverența cu care s-a încăpățânat să tot meargă înainte în ciuda faptului că a întâmpinat piedici serioase aproape la fiecare pas. Mă bucur că în sfârșit lucrurile par să meargă (mai) lin în direcția cea bună și n-am niciun dubiu că filmul va ieși extraordinar.
  • Erwin Albu, deși numele s-ar putea să nu vă sune chiar foarte cunoscut, este omul care a inițiat demersul cu autoservirea și plata după conștiință 🙂 sigur ați văzut distribuite în rețelele sociale pozele și poveștile cu omulețul care și-a lăsat la poartă marfa, iar trecătorii erau liberi să-și aleagă ce vor și să lase în cutia poștală câți bani considerau că merită produsele. Ideea e frumoasă (deși pe noi fiscalitatea și birocrația ne sufocă în detalii și limitări artificiale), iar faptul că și el e un tip foarte simpatic și volubil n-a stricat deloc în prezentare.
  • Michele Grassi de la Enel mi s-a părut că a fost chiar curajos să vină și să vorbească la Webstock, pentru că masele nu se omoară după reprezentanții companiilor-mamut, mai ales dacă e vorba de companii care furnizează utilități (și, zău, pun pariu că ai și tu măcar o pățanie cu Enelul și-ți amintești rapid de cel puțin încă una povestită de vreun cunoscut). Însă eu apreciez foarte mult că Enel a înțeles că e important să stabilească un contact ceva mai uman cu beneficiarii serviciilor și mie mi se pare că de vreo 2 ani comunică din ce în ce mai bine în acest sens. Au făcut o aplicație prietenoasă care te scapă și de statul la coadă, vorbesc despre orientarea spre viitor, au conturi active în rețelele sociale, publică și conținut sensibil (adică postări informative îndulcite de chipurile brute, muncite, ale angajaților) etc. Sunt bine. Din păcate, prezentarea de la Webstock am impresia că a fost cam prea tehnică pentru ce era dispusă majoritatea publicului să digere; mie nu mi-a displăcut și l-am ascultat cu atenție până la capăt – ba chiar mi s-a părut interesantă observația referitoare la modelul de distribuție al energiei electrice, care a cam început să fie perimat în forma actuală, pe care o moștenim de la Tesla, și care se îndreaptă și el spre epoca digitală și un altfel de control).
  • Cornel Ilie cred că a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Deși sunt în target, nu cred că am fost vreodată fan VUNK, nu m-am îngrămădit la concerte, n-am fost leșinată după solist (bine, între noi fie vorba, nici nu prea asociam numele cu un chip) etc. Însă omul care a vorbit pe 2 octombrie la Marriott mi s-a părut excepțional. OK, se vedea că e obișnuit să fie în fața mulțimilor, pentru că era de un firesc enervant și vorbea cu o dezinvoltură sfidătoare 🙂 (mai ales dacă ar fi să îl compar cu Dragoș Lumpan, care, din ce văd e un fotograf excepțional și spune vizual povești vibrante, dar calitățile de speaker, îmi pare rău, îi lipsesc cu desăvârșire; sau chiar cu Michele Grassi, care, deși vorbește corect în fața publicului, nu reușește să capteze la fel audiența, dar poate că nu-l ajută nici materialul destul de tehnic?). Și nu a fost vorba doar despre Cornel Ilie, ci și despre inovațiile care se leagă de trupa VUNK, curajul lor uriaș de a fi diferiți (în privințe aproape anti-comerciale pe ici, pe colo), deschiderea spre nou, profunzimea mesajelor etc.

Dintre micro-conferințe m-a interesat în mod special secțiunea de „knowhow”. De la Mugur Pătrașcu (ca întotdeauna) am aflat o mulțime de chestii interesante (și pe acestea vă invit să le citiți pe-ndelete de pe Facebook, dar cred că merită să menționez și aici o idee absolut esențială pentru succesul în social media – se tot vorbește despre goana pentru conținut și adesea alergăm după mult conținut, dar scopul ar trebui să fie conținut puțin și atât de bun încât să genereze multe interacțiuni). Mădălina Uceanu a prezentat niște date destul de interesante despre ce se întâmplă pe piața muncii cu activitățile de social media și mai ales cu cei care le îndeplinesc; n-au fost neapărat informații surprinzătoare (poate cu excepția limitei superioare a veniturilor din așa ceva, dar aici mai trebuie nuanțate lucrurile), însă e bine că se conturează din ce în ce mai clar niște direcții ferme și o stare de echilibru, stabilitate. Andrei Cismaru e tot timpul simpatic și mi-a plăcut că am putut să văd o mică mostră de strategie diferențiată pe canale specifice în funcție de public (local, regional, global) pentru un brand global. Și mi-a mai plăcut mult și conceptul de Bridge de la Golin, prezentat de Raluca Duță – mi se pare foarte mișto (și, făcut bine, foarte eficient), dar foarte greu să monitorizezi în timp real tot ce se întâmplă și să reacționezi rapid, să te urci repede pe val (nu pot decât să sper că au și libertate deplină din partea clienților, pentru că toți timpii care se pierd în aprobări, ierarhie și birocrație costă, chit că e un demers riscant să adaptezi mesajul de brand instant la o tendință abia apărută).

Oricum, mi-a plăcut mult ce s-a întâmplat acolo și au fost și o mulțime de activări simpatice, cam toate cu #hashtag propriu, de la Bitdefender, Raiffeisen, Coca-Cola, HP, McVitie’s, McDonald’s, Gerovital și nu în ultimul rând Staropramen, care chiar a făcut o chestie foarte, foarte mișto cu mașina aceea de scris 🙂

Mulțumesc, Evensys, Vodafone și tuturor celorlalți parteneri care au contribuit la starea mea de bine de vinerea trecută! Mulțumesc, Cristian Manafu pentru ocazia de a participa la un eveniment cu substanță, util, plăcut și bine organizat! Mulțumesc și ție, Chinezule, mai ales pentru zâmbetele pe care știi să le trezești publicului cu care comunici! 🙂

PS: Suvenirul care mi-e cel mai drag este lampa (?) aceasta simpatică, utilă și foarte inspirată de la Vodafone (și am apreciat la justa valoare inclusiv mesajul jucăuș de pe ea: „pentru vizibilitate în online”).

photo151922176355838141

PPS: Îmi pare rău că n-am reușit să rămân la partea cu premiile (și cu atât mai mult îmi pare rău că am ratat petrecerea), dar mi-am făcut temele ulterior și cred că toți câștigătorii și-au meritat din plin locul 🙂

Etică publicitară

Eu sunt ferm convinsă că-n lumea asta sunt foarte puține aspecte care se pot împărți clar între alb și negru. De fapt, cam pentru orice sunt multe nuanțe de gri între albul și negrul pe care unii aleg să-l vadă. Și chiar dacă e, teoretic, mai simplu să operezi cu dihotomii, e destul de nociv să faci asta, pentru că frumusețea vieții vine din complexitate. Practic, întotdeauna depinde de unghiul din care privești. Însă poți să-ți și educi unghiurile cu pricina și să alegi să vezi mereu alb/negru sau, din contra, nuanțele. Ba chiar și în afara educației auto-impuse nu e chiar foarte greu ca, la nevoie, să raționalizăm anumite acțiuni și să le scoatem albe, chit că erau mai degrabă mai aproape de negru…

Ei bine, publicitatea e categoric un domeniu cu o etică dificilă și probabil că nu sunt puține ocaziile în care cei ce lucrează în domeniu se conving pe ei înșiși că ceva e alb imaculat chiar dacă de afară destui văd clar că nu e. Dar presupun că altfel n-ai cum să reziști. N-ai cum să-ți faci treaba (bine) câtă vreme ești prins între sarcini de serviciu și convingeri personale în conflict unele cu altele…

Totuși, măcar din când în când, cred că n-ar strica să ne gândim mai mult și la imaginea de ansamblu:

Unilever – The Sunlight Project

Întâi de toate vă invit să vă uitați la filmuleț:

Bun. Acum puteți să ștergeți lacrima aia pe care v-a smuls-o (fie că recunoașteți sau nu că s-a întâmplat asta) și să vă gândiți tihnit la ce ați văzut. Pe mine m-a atins bine, pentru că, într-adevăr, o bună parte din temerile mele asociate cu aducerea unui copil pe lume se leagă de starea în care se scaldă omenirea zilele astea și cu atât mai mult de perspectivele ei. Sunt războaie, există foamete, clima pare să fie din ce în ce mai dezechilibrată, se estimează că rezervele de petrol se cam termină undeva în timpul vieții următoarei generații (parcă era ceva de genul 70-75 ani?), ba chiar îmi amintesc de previziunea sumbră a unui documentar (Home, dacă nu mă înșel) cum că apa are șanse bune să dispară înaintea petrolului. Și lista de motive ”contra” poate să tot continue, chiar și numai din gama asta, fără să adaug și motivele mele foarte personale care mă fac să nu-mi doresc un copil decât peste niște ani…

Însă filmulețul ăsta chiar m-a ajutat să văd și partea plină a paharului. Da, lumea e cam nașpa, dar sunt și destule premize bune pentru un viitor ok. Doar că trebuie să ne responsabilizăm și să conștientizăm din ce în ce mai clar că acțiunile noastre prezente au ecou în viitor, în viitorul copiilor noștri… Personal, cred că cel mai mult mi-a plăcut individul care spune că lumea asta are nevoie de mai mulți oameni de treabă, iar lui îi place să creadă că genul ăsta de om va fi și copilul lui.

Cum se desfășoară concret campania asta în România? Nu știu dacă am chiar toate datele, dar n-am putut să nu observ cum au apărut în ultima vreme articole despre sustenabilitate la bloggerii pe care-i urmăresc – de exemplu, la Simona Tache, Chinezu‘ sau Cabral. Înțeleg că a fost un demers făcut în parteneriat cu 360Insights și vă recomand călduros să citiți (de oriunde vă convine) ghidul de sustenabilitate pe care l-au primit participanții înainte de începerea experimentului de o săptămână menit să schimbe niște comportamente mici, dar cu impact. Și dacă totuși nu sunteți foarte mișcați de misiunea nobilă a salvării mediului, poate raționalizați decizia în termeni financiari – e mai ieftin să stingi lumina când ieși dintr-o cameră, e mai ieftin să nu lași apa să curgă cât îți periezi efectiv dantura, e mai ieftin să nu arunci mâncare etc. Poate că nu sunteți convinți că ar fi mare lucru, dar dacă ne-am abține cu toții de la risipă, chiar s-ar vedea rezultatele!

Așadar, felicitări Unilever pentru inițiativă! Sigur că va avea și inițiatorul oarece beneficii din toată povestea asta (în mare parte legate de imagine), dar gândiți-vă că și altruismul individual e, în esență, oarecum egoist (când faci ceva pentru altul te simți și tu bine, așa că o faci într-o anumită măsură și pentru tine 🙂 ).

Black Friday

Înainte să ajung la Black Friday, insist să menționez două știri care au apărut în presă în ultimele zile. Prima e de săptămâna trecută și povestește cum ”sute de oameni s-au îmbulzit la deschiderea unui magazin, pentru promoții la polizoare și perne”, iar un citat emis de unul dintre bărbații care stăteau la coadă de la ora 5 mi se pare pur și simplu ”WOW!” – ”nu știu pe ce am pus mâna, important e că e la promoție”. A doua știre, un pic mai recentă, povestește cum două mămăi s-au îmbrâncit cu ocazia unor promoții și așa de bine s-au ciufulit, încât au ajuns la UPU cu oarece contuzii toracice; nimic grav (fizic), dar tot ”WOW!”. Faceți abstracție că ambele știri se referă la oferte din magazine Lidl, pentru că asta chiar nu e relevant pentru poveste. Și, deși s-ar putea să sune ciudat pentru unii dintre voi, v-aș ruga să faceți abstracție și de faptul că lucrurile astea s-au petrecut în România. Adică, na, avem un istoric cu statul la cozi, o ducem rău și căutăm mereu chilipiruri, dar vă invit să citiți aici un top al crimelor și al rănilor serioase din SUA cu ocazia Black Friday…

Și dacă tot am ajuns iar la magicul Black Friday, hai să vorbim și despre el. Nu i-aș spune chiar sărbătoare, dar e un eveniment împrumutat de la patria mamă a consumerismului. L-am preluat de relativ puțin timp și încă e într-o formă destul de timidă dacă mă întrebați pe mine (cel puțin raportat la nivelul de reduceri și magazine participante din State), dar e clar că e în creștere, iar succesul ultimelor ediții (așa cârâit cum a fost el, cu site-uri picate din primele minute și stocuri epuizate instant) probabil că va antrena din ce în ce mai multe resurse în viitor.

Teoretic, mie mi se pare o chestie bună, dacă într-adevăr ai nevoie de ceva. De exemplu, anul trecut aveam mare nevoie să-mi schimb laptopul, s-a potrivit să am o infuzie de capital fix înainte de Black Friday și așa mi-am cumpărat cu aproximativ 2000 RON un laptop care se vindea în mod normal cu aproape 3000 RON. Singurul inconvenient a fost că m-am trezit pe la 3, iar site-ul emag s-a deschis undeva pe la 5. Puteau să anunțe, dar hai să spunem că încă suntem în perioada incipientă și învățăm treptat din greșelile edițiilor anterioare. În plus, și anul trecut și anul ăsta au fost cam singurii cărora nu le-a picat site-ul, deci încă o bilă albă pentru ei. Însă recunosc cu mâna pe inimă că nu m-aș fi dus fizic în toiul nopții pe nu știu unde să stau la coadă pentru chestia asta, nici în condițiile în care era o nevoie autentică și nici în condițiile reducerii destul de substanțiale. Dar poate-s eu comodă 😀

Tot teoretic, povestea asta cu Black Friday e bună și pentru comercianți, pentru că au ocazia să scape de ce zace de nu știu cât timp prin depozite, categoric își cresc mult încasările și, mai ales pentru jucătorii mai mici, e o bună oportunitate să mai audă lumea de ei (poveste similară cu cea a voucher-elor).

Practic, implementarea e cu oarece bube. Prima de pe listă cred că e slaba pregătire a comercianților. Sunt deja măcar 2 ani de când au intrat unii în hora Black Friday, deci nu au doar cifre pentru trafic estimat, ci și cifre reale din experiențe trecute și nici măcar așa nu iau măsuri suficiente pentru a-și menține platformele operaționale. Apoi, stocurile sunt foarte discutabil aprovizionate, iar reducerile… Ei bine, nu prea ne apropiem de cele de 70-90% de peste Ocean și unele produse chiar nu sunt reduse deloc sau eventual au fost scumpite în săptămânile trecute în caz că verifica din timp variația cineva mai precaut. Însă știți vorba aia românească dureros de adevărată – ”nu-i prost ăla care cere, prost e ăla care dă”. Așa că, până la urmă, decizia de cumpărare o ia fiecare pentru el și e treaba fiecăruia să cerceteze un pic piața dacă într-adevăr îi trebuie ceva. Iar dacă nu-i trebuie nimic și cumpără impulsiv doar pentru că ”e la ofertă”, mna, tot cam treaba lui e :). Dar ăsta e un alt aspect cam negricios al lui Black Friday – scoate la iveală din unii o latură mai… Pfff, cum să-i zic frumos? 😀 Latura aia pe care ne chinuim să o ascudem sub masca social acceptată? Și iar apar discuțiile despre consumerism, despre fericire cumpărată, despre exces, despre nevoi autentice sau cultivate etc. În fine, aici clar e o discuție deschisă și foarte subiectivă 🙂

PS: Merită punctat că emag (care investește serios în evenimentul ăsta și care pare să fie cel mai pregătit jucător) a făcut anul ăsta 2 chestii interesante. Prima ar fi că și-a pus Black Friday-ul pe 22 noiembrie și nu pe 29 (bine, știu că n-a fost singurul magazin, dar am senzația că cei de la emag au inițiat trend-ul). Și celălalt aspect notabil e că au inclus în ofertă și mașini, iar la ora asta la care vă scriu, nu doar că s-a epuizat stocul de Loganuri, dar și de cel de Mercedes Clasa E (cu faruri full LED)…

PPS: Dacă vă deranjează ”sărbătoarea asta de împrumut” sau dacă n-ați mai prins ce vă doreați, na, să vă mai descrețiți frunțile. E cu un pic de reclamă la final, dar e simpatic :):

Reclama Vodafone – e-mail confirmare plată

Vdf

Bucățica asta face parte din mesajul de confirmare pe care-l primesc omuleții care și-au plătit online factura Vodafone (cu un card Maestro sau Mastercard). E drăguț că stimulează plățile online printr-o promoție cu miză tangibilă, deși pun pariu că multă lume ignoră mesajul ăsta. Și totuși, cei care nu-l ignoră s-ar putea să observe rapid că, de exemplu, nu sunt diacritice peste tot sau că scrie ”tableata” în loc de tabletă sau că cineva a mâncat un spațiu în ”construcția” ”cardsi” (a se citi card și). Iar dacă la diacritice nu ține chiar toată lumea și celelalte două pot fi aproximate ca erori de tastare, deja când mai trântești și-un ”sporesteti” (adică o cratimă ciunțită grosolan), mie mi se par cam multe greșeli pentru un text de câteva rânduri… Și să ne înțelegem bine – textul ăsta ajunge probabil la mii de utilizatori și, teoretic, e o interacțiune ceva mai personală (sau mai cu impact) decât reclamele cu Ghiță în care s-au băgat mulți, mulți bani! Nu sfidează logica să umpli ecranele de spoturi și blocurile de panouri, dar să n-ai grijă la mesajele pe care le trimiți nominal?

Lucruri mici care-mi plac 2

1. Mega Image. Îmi place că la Mega Image îmi pun cei de la case cumpărăturile în sacoșe. Nu-s comodă de felul meu, ba chiar sunt antrenată să-mi bag repede cumpărăturile-n plase pentru că, neavând mașină, în hypermarket-uri mergeam de regulă cu un coș și nu cu un cărucior, deci casa era finish line și trebuia să dau repede din mâini. Însă e un lucru mărunt care mă scutește pe mine de un efort. Și pun pariu că și ei au beneficii – când umpli sacoșe pe bandă probabil că-ți faci un sistem, exercițiul optimizează timpul, iar asta înseamnă mai puțin timp petrecut la coadă, deci clienți mai puțin frustrați. Apoi, gestul în sine e cumva de apropiere și cred că ne gâdilă bine în punctul ăla soft pentru ”magazinașul de cartier”, doar că la asta se adaugă marele avantaj al unei game mult mai bogate de produse.

2. The PUB. Eu nu prea beau alcool și bere cam niciodată, dar am ajuns în The PUB grație unui sărbătorit. Mi-a plăcut că muzica e la un volum rezonabil, ceea ce e un mare punct în plus, pentru că, deh, exceptând cluburile, oamenii ajung în localurile din Centrul Vechi ca să vorbească unii cu alții, dar în atât de multe cafenele etc. trebuie să urli ca să te înțelegi cu omul de lângă tine. Mi-a plăcut și că stau bine cu ventilația, așa că, în ciuda faptului că se fumează înăuntru, hainele mele nu miroseau înfiorător când am ieșit de acolo. Dar cel mai mult mi-a plăcut sistemul de competiție – pub-ul ăsta face parte dintr-un lanț și undeva se proiectează în timp real consumul de bere din Top 10 (deși se pare că n-ai cum să-i bați pe praghezi :)). Ba mai mult, se proiectează și un Top 10 din localul în care ești și așa te tot iei la întrecere cu alte grupuri de la alte mese. E distractiv și pentru participanți și sigur profitabil pentru comercianți, căci de la un punct mi s-a cam părut că niște beri s-au turnat mai degrabă pentru un avantaj confortabil (da, masa la care eram a câștigat chiar dacă eu trăgeam media în jos :D).

Ghiță Ciobanul încă face vâlvă!

Poate nu la fel de multă vâlvă ca la început, dar au avut grijă și cei de la Vodafone să mai scurme în jăratic din când în când ca să mențină subiectul fierbinte. Și sigur că, în continuare, dezbaterea e vizavi de veridicitatea personajului – e cioban autentic sau actor? Păi… Contează? 🙂

Mie controversa asta îmi amintește de o discuție din facultate. Aveam o colegă care era mare cinefilă, așa că la un moment dat am ajuns (inevitabil) să vorbim și despre arta cinematografică. Spre deosebire de ea, eu n-am fost niciodată cine știe ce devorator de filme, însă știam sigur că dintre toate speciile, musical-urile îmi displac cel mai mult. Firește, a trebuit să și explic de ce, iar răspunsul meu a fost prompt – acțiunea nu e verosimilă! Pur și simplu nu mi-a venit niciodată să povestesc ceva unui cunoscut în pași de dans și cântece :). Bine, știu că acest criteriu de ”nerealist” se pretează și genului SF care mi-e mai aproape de suflet, dar țin minte că mândra cu care vorbeam atunci mi-a replicat tranșant că filmele nu trebuie să fie verosimile. Ba poate din contra – rolul unui film (bun?) e să te scoată din universul tău…

E drept că reclamele nu-s neapărat menite să te scoată din universul tău (deși o reclamă bună tot ar trebui să-ți spună o poveste), dar poate că nici lor nu e musai să le impunem criteriul de verosimilitate. Cel puțin nu când vine vorba despre povestea în sine sau forma poveștii. Dacă se fac promisiuni nerealiste vizavi de serviciu/produs/preț etc. atunci e inclusiv o problemă legală și avem autorități care monitorizează și reglementează. Altfel, creativitatea ar trebui să fie stăpână absolută în publicitate.

Deci, mă întreb, de ce e atât de important pentru unii să-și clarifice dacă Ghiță e cioban autentic sau nu? Presupun că nu s-a întrebat nimeni dacă în Alpi sau în orice altă parte chiar sunt marmote care învelesc ciocolata în staniol. Sau, mai aproape de casă, mă gândesc că nu vă cuprind frământările la fiecare spot dacă băieții și fetele de acolo chiar sunt consilieri bancari, farmaciști, bucătari etc.