Etică publicitară

Eu sunt ferm convinsă că-n lumea asta sunt foarte puține aspecte care se pot împărți clar între alb și negru. De fapt, cam pentru orice sunt multe nuanțe de gri între albul și negrul pe care unii aleg să-l vadă. Și chiar dacă e, teoretic, mai simplu să operezi cu dihotomii, e destul de nociv să faci asta, pentru că frumusețea vieții vine din complexitate. Practic, întotdeauna depinde de unghiul din care privești. Însă poți să-ți și educi unghiurile cu pricina și să alegi să vezi mereu alb/negru sau, din contra, nuanțele. Ba chiar și în afara educației auto-impuse nu e chiar foarte greu ca, la nevoie, să raționalizăm anumite acțiuni și să le scoatem albe, chit că erau mai degrabă mai aproape de negru…

Ei bine, publicitatea e categoric un domeniu cu o etică dificilă și probabil că nu sunt puține ocaziile în care cei ce lucrează în domeniu se conving pe ei înșiși că ceva e alb imaculat chiar dacă de afară destui văd clar că nu e. Dar presupun că altfel n-ai cum să reziști. N-ai cum să-ți faci treaba (bine) câtă vreme ești prins între sarcini de serviciu și convingeri personale în conflict unele cu altele…

Totuși, măcar din când în când, cred că n-ar strica să ne gândim mai mult și la imaginea de ansamblu:

Reclame la bere – Reci și printre troiene

Presupun că aici o să se vadă clar că nu-s băutoare de bere și că n-am nici măcar noțiunile de bază când vine vorba despre licorile din hamei, dar nu pot să nu-mi amintesc cum mă lua tremuratul cam luna trecută pe vremea asta când afară-mi ajungeau troienele sub nas și în casă vedeam spoturi cu bere RECE:

E drept că suspectez că cele două spoturi au apărut din motive foarte diferite și, la drept vorbind, exceptând faptul că ambele fac reclamă la bere și includ laitmotivul lui rece, chiar comunică foarte diferit. Reclama Bucegi vorbea despre lansarea dozei și a transmis mesajul chiar artistic, cu mare atenție la detalii și de-a dreptul sofisticat din punct de vedere vizual. În schimb, reclama Neumarkt e mult mai directă și mai puțin rafinată, dar abia pe ea o suspectez că a apărut special cu ocazia nămeților…

Altfel, sigur, nu-mi închipui că berea s-ar bea și caldă, dar cred că pur și simplu am presupus până acum că scade consumul de bere pe timpul iernii și scade atât de mult încât nu prea se justifică investiția în publicitate. Deși, în timp ce scriu asta, îmi dau seama că dacă aș avea dreptate și chiar sunt puțini consumatori de bere constanți pe tot parcursul anului, n-ar strica deloc să fie canalizați spre o marcă anume…

Și da, înțeleg acum că berea se bea musai rece. Foarte rece. Iar pe pasionați nu-i sperie nici gerul aprig 🙂

Panotaj stradal – Teasing

În urmă cu vreo 2 săptămâni am parcurs o bună parte din E85 și mi-au sărit în ochi din când în când niște panouri verzi, de regulă cam în mijlocul câmpurilor, cu următorul mesaj: ”Care este cea mai importantă meserie din lume?„. Mesajul era singur-singurel pe panou, fără nicio altă siglă, nume sau referință. Și recunosc că-s grozav de curioasă 🙂

Speram ca măcar pe Internet să mai găsesc vreo informație în plus, dar nu am dat peste nimic relevant… Din păcate, dacă într-adevăr e o campanie de teasing, tare mi-e că n-am să aflu continuarea, pentru că nu știu dacă următorul meu drum se va sincroniza cu următorul mesaj. Și oricum mi-e greu să cred că e așa, doar o invitație la meditație, pentru că asemenea afișare costă, chit că e în mijlocul câmpului. Așadar, vă rog, dacă aflați voi ceva între timp, dați-mi de veste aici, într-un comentariu.

Altfel, în lipsa altor informații, primul meu impuls e să spun că meseria de părinte e cea mai importantă din lume, dar considerând amplasarea panourilor, n-ar prea avea sens să fie ăsta răspunsul. Mai degrabă aș tinde spre răspunsul agricultor, răspuns justificat și de faptul că, până la urmă, e vital pentru om să fie hrănit. Dar asta e pură speculație și, of, fir-ar să fie, mie-mi cam plac certitudinele! 😀

Reclama Help Net – Mai sănătos, mai fericit

Doamne, cât mă bucur că în sfârșit a zis-o cineva și pe asta într-o reclamă! Deși, zău, nu mă așteptam nicicum ca cei care o vor spune să reprezinte o farmacie… Așadar, categoric mi se pare un mesaj foarte curajos, deși m-aș aștepta să fie pur și simplu contra-productiv ca această campanie să nu se concretizeze de fapt în farmacii cu raioane specializare în soluții mai mult sau mai puțin naturiste pe nișa anti-stress, echilibru etc.

Deocamdată e doar o presupunere pentru că n-am verificat ”pe teren”, dar parcă-parcă văd niște indicii și prin postările de pe pagina lor de Facebook. Oricum, eu una sunt absolut convinsă că multe probleme organice sunt strâns legate de anumite aspecte psihologice și mă bucur că un nume mare din zona farmaceutică ne instigă la fericire!

OK, poate că spotul e un pic steril, dar cred că reușește să transmită binișor mesajul:

Reclama Surecheck

Ei, ia ziceți voi drept, după toate inimioarele, florile, bomboanele și dulcegăriile lui 14 februarie (hai, poate și 24, că e loc), nu-i așa că oamenii ăștia de la Surecheck au intuit la fix că va exista o nevoie în creștere în perioada următoare tocmai pentru genul lor de produs? 🙂 Hai, că doar glumițele astea circulă și ele de multă vreme:

Iar spotul în sine reușește să abordeze problema cu umor, dar integerază și informație utilă despre produs. Nu mi-e foarte clar de ce s-au gândit la o temă militărească pentru bărzoi, căci o sarcină neplanificată aduce orice în viața protagoniștilor mai puțin ordine, însă tot mi se pare o reclamă OK (varianta .ro o găsiți aici):

Reclama Sentimente.ro

Nu pot să nu constat că încep să apară mai des la TV spoturi care promovează platforme online și primul meu impuls e să spun că n-au scos nasul în mediul potrivit. Până la urmă cel mai la îndemână e să ajungi pe un site dintr-un click, deci tot dintr-o referință online. Și totuși, considerând că un spot TV costă bani buni, ar fi de presupus că oamenii își fac bine calculele înainte să facă pasul. E drept că și o campanie online făcută riguros poate să te coste serios, însă în mediul ăsta există și soluții mai puțin costisitoare, ba chiar și câteva soluții gratuite. Oricum, un motiv foarte bun pentru care ai face publicitate la TV pentru un site cred că ar putea fi atragerea unui public nu foarte activ de regulă pe Internet. Iar asta mă face să mă gândesc la o anumită categorie de vârstă și, la drept vorbind, matrimonialele clasice din ziar erau mai degrabă cu domni și doamne ”fără obligații” destul de trecuți și trecute prin viață (luați aminte că n-am spus nimic despre matrimonialele contemporane care par să fie aproape exclusiv anunțuri de escorte și/sau saloane de masaj).

Firește că mi-ar fi plăcut să aflu dacă am nimerit-o cu vârsta (pentru că protagoniștii spotului mă cam contrazic), așa că am căutat câte ceva despre sentimente.ro. Din păcate, Alexa (cel puțin în varianta gratuită) nu divulgă informații despre vârstă, însă confirmă că platforma are nevoie de o schimbare, pentru că în acest moment sunt în scădere și timpul petrecut pe site și numărul de pagini vizualizate, iar singurul lucru în creștere e fix singurul pe care nu ți l-ai dori așa – bounce rate-ul.

Apoi, spotul în sine mi se pare destul de scurt și la obiect și, chiar dacă nu știu cât de riguroasă e statistica lor cu 1 din 5 relații care începe online, mi se pare credibilă informația. La urma urmei, încă din epoca mIRC-ului (începutul anilor 2000) omuleți de peste tot din lume și-au găsit jumătățile în spatele unui alt ecran. E drept că-i cu dus și întors genul ăsta de întâlnire, dar câtă vreme relația aia nu rămâne etern în cadru online, nu mi se pare cu nimic mai prejos să întâlnești așa un om potrivit decât în club sau prin prieteni sau mai nu știu cum. Să fim serioși, la început cu toții încercăm să proiectăm o imagine cât mai favorabilă, chit că ne expunem printr-un profil web ori că ne extra-aranjăm pentru o întâlnire și ne ținem în frâu ”piticii” :).

Totuși, mi se pare interesant că au vrut să transmită explicit mesajul că e OK să întâlnești pe cineva online, de unde eu deduc că ar exista un oarece stigmat în a recunoaște că te-ai cunoscut cu alesul/aleasa pe nu știu ce site/chat. Aproape că-mi amintește de George Costanza din Seinfeld care era convins că n-a fost niciodată într-o relație reușită, pentru că niciodată n-a avut o poveste ”WOW!” despre cum și-a cunoscut partenera. Asta e… Într-adevăr, lumea s-a schimbat și poate că e posibil să avem și dragoste la prima vedere de profil 🙂

Și încă un aspect aparte al mesajului mi se pare menționarea explicită a trei categorii de ”merite”: ”cele mai multe relații, întâlniri și căsătorii din România”. Chiar e interesant că au observat cum unii caută relații pasagere, alții vor fiorul începutului din primele întâlniri, iar unii îl vor pe ”fericiți până la adânci bătrâneți”:

PS: Dacă nu vă place spotul, poate apreciați asta (apropo de relațiile contemporane):

Reclama Lays – Puya și Cabral – Bagă bani – Valiza

În continuare mie-mi sună rău banii din punga de mâncare, dar știu bine că-i fixul meu și atât. Însă nu pot să nu mă bucur că măcar o parte din banii alocați campaniei vin acum cu valiza și, chit că valiza i-a adus cuiva o condamnare, tot ea rămâne un simbol bun pentru bogăție că, deh, tot ce nu mai încape într-un portofel omenesc sună mult :D. De asemenea, mi se pare foarte inspirată asocierea cu melodia lui Puya (chiar apreciată la vremea ei), deși e foarte probabil ca ideea să fi venit destul de natural în condițiile în care Puya a mai apărut în campanii Lays. Oricum, a ieșit un spot destul de simpatic și n-am niciun dubiu că și campania în sine va avea succes:

Reclama Salterra – Panotaj stradal cu dimineți

De cel puțin o săptămână trec zilnic pe lângă un panou care arată cam așa:

Și de fiecare dată mă gândesc: ”Zău? Cine arată așa dimineața?”. Apoi îmi dau seama că e un mesaj foarte bun, pentru că într-adevăr nimeni nu arată așa la prima oră și-ți dă de înțeles că produsele Salterra ar putea să te ajute. Bine, categoric nu te coafează și nici nu te machiază bietele saltele, dar un somn bun e pur și simplu esențial pentru un sănătate, echilibru și tonus psihic (deci și pentru zâmbet, bună dispoziție și, în general, un start bun în fiecare zi). Iar somnul bun depinde, printre altele, și de calitatea saltelei.