Brand experience – La Strada

Am scris de curând despre spoturile pentru înghețata La Strada și constatam atunci că nu doar reclamele le-au ieșit într-un mare fel, ci chiar comunică ireproșabil pe toată linia. Ei bine, zilele trecute mi s-a confirmat pe deplin că oamenii din spatele brandului își fac foarte bine treaba, pentru că mi-au scris, mi-au mulțumit pentru apreciere și m-au invitat la degustare.

Sinceră să fiu, chiar și mulțumirea în sine ar fi fost o surpriză plăcută, iar posibilitatea degustării a îndulcit și mai mult dialogul 🙂

Doar că surpriza s-a materializat în această dimineață într-un pachet mult peste așteptări. Adică, nu știu voi, dar eu, când mă gândesc la degustare, mă gândesc la niște mostre discrete. Dar nu, am primit doze generoase din cinci sortimente aparte: mango, fistic, vanilie, ciocolată și pere (șerbet):

Deci e clar până acum că mi-a plăcut cum e construit brandul și cum comunică, mi-a plăcut că monitorizează ce se scrie despre La Strada, am apreciat că mi-au mulțumit, am super-apreciat că am primit și kit-ul (foarte consistent) pentru degustare, așa că nu-mi mai rămânea decât să testez și produsul…

Știți cum se spune că pe lumea asta sunt doar două feluri de oameni – cei care preferă înghețata de vanilie și cei care o preferă pe cea de ciocolată? Eu sunt net în favoarea înghețatei de ciocolată. Ba, mai mult, când vine vorba despre fructe, deși le ador în stare naturală, chiar nu mă omor după nimic altceva fructat (nici înghețată, nici ciocolată cu cremă de […] etc.). A, și aproape că aș spune că mango nu prea-mi place în nicio formă, iar înghețatei de fistic nici nu știu dacă i-aș fi dat vreo șansă vreodată…

Dar da, recunosc. Am trăit până acum în minciună și mă bucur că am avut ocazia să văd Lu Mina 🙂 Toate sortimentele sunt minunat de aromate, fine și cremoase și nimic din gust nu te duce cu gândul la artificial. Însă mai presus de atât, chiar trebuie să admit, cu smerenie, că înghețata cu fructe poate fi delicioasă și cea cu fistic aproape că a bătut-o pe cea cu ciocolată. Aproape 😀

Sorbeto-ul de pere nu mi-a dat niciun motiv să mă îndoiesc că n-ar fi făcut din 60% pere Williams, pentru că și aroma intensă și consistența sunt exact cum te-ai aștepta să iasă ceva din abundența acestor fructe zemoase. Sortimentul cu mango, la fel, mi-a deschis drumul spre o cale pe care am refuzat cu obstinație să merg până acum, iar cel cu fistic, v-am spus deja, era să-mi clatine serios cea mai fundamentală credință pe care o aveam despre înghețată. Vanilia, desigur, e minunată și ea și nu știu cum reușește să fie în același timp discretă și puternică. Iar ciocolata… Ce să spun? Așa ceva se experimentează; cuvintele nu-i fac cinste. Așadar, da, clar, rămâne preferata mea și din gama La Strada (și din punctul meu de vedere e peste alte mărci cu ștaif):

La final nu pot spune decât că experiența cu produsul chiar a fost pe măsura așteptărilor induse de spoturi. Vă spuneam la sfârșit de iulie, textual, că:

sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile.

Și, zău, n-am fost câtuși de puțin dezamăgită 🙂

Reclama La Strada – Înghețată – Taste the World

Mi se par printre cele mai bune spoturi pe care le-am văzut la TV în ultima vreme. N-aș fi ghicit 1.000 de ani că e brand românesc (deși înțeleg de aici că Macromex se ocupă doar de distribuție, iar produsul în sine este produs în Franța). Însă brand-ul e creat de un român (Dan Minulescu) și comunică ireproșabil. Nu mi-e clar de ce au început abia acum să se promoveze mai agresiv, în condițiile în care există din 2012. Adică, sincer, eu, consumatorul, n-am intrat în contact cu numele La Strada decât din greșeală, prin galantarele de la Mega Image (cred?), și întotdeauna mi s-a părut prea scumpă înghețata pentru ceva ce nu mi-e deloc familiar.

Însă, uitându-mă la pagina de Facebook, nu pare că ar fi stat pe loc nici până acum. S-au promovat destul de exlcusivist, iar asta e în perfect acord cu identitatea lor și cu scopul de a se impune pe nișa premium, dar trebuiau să facă de mai mult timp ce au făcut acum (nu de alta, dar putere de cumpărare sănătoasă au și alte categorii în afară de fashioniste și dorobanțieri 😀 ).

Oricum, revin, reclamele care apar acum la televizor sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile. În plus, au ales simboluri foarte bune și mi se pare foarte inspirat că pun accent pe conceptul de aromă la superlativ:

Reclama Big Milk Yogurt

Nu e ca și cum aș vrea să-mi spăl păcatele pentru ultima părere vizavi de o reclamă la înghețata Big Milk, pentru că îmi mențin părerea și astăzi, la doi ani distanță. Chiar dacă am descoperit între timp că percepția publicului pare să fi fost mult mai favorabilă decât impresia mea, încă mai cred că mesajul și spotul nu s-au armonizat deloc, deși fiecare componentă, luată separat, a fost bună.

Însă astăzi recunosc fără rezerve că actualul spot care rulează la TV și prin online e foarte bun. Mă rog, tot cu vară, tot cu vacanță, tot cu plajă, tot cu distracție, că doar de astea se leagă înghețata, chit că-s de multă vreme clișee. Dar în același timp e foarte vizual, senzorial, senzual. Are un joc foarte reușit de cadre, culori și sunete și cred că reușește să fie mai sugestiv pentru publicul larg decât a reușit McDonald’s cu băiatul care linge paginile 🙂

Reclama Raffaello – Ziua Mamei

Spoturile pentru Raffaello arată de ani de zile (dintotdeauna?) la fel – albe și diafane, au fix aceeași coloană sonoră și același mesaj principal (ba chiar și o parte din text e identică). Doar accentul se mai mută din când în când dinspre dragoste spre recunoștință și invers. Doar că n-aș pune asta pe seama lipsei de creativitate/curaj. Pur și simplu cred că oamenii ăștia își permit luxul de a păstra o linie atât de constantă, pentru că n-au nevoie să iasă în față cu nimic ostentativ. Lumea știe exact cine sunt, cum arată și ce gust are deliciul cu ”inima de migdală învelită în…”, iar singura lor treabă e să mai amintească publicului din când în când, pe lângă evenimente importante compatibile cu darurile în dulciuri, că încă există, că vor primi aceeași calitate și că-s bineveniți să se oprească la raft în dreptul cutiei albe și elegante. Da, constanța asta aproape enervantă o pun exact pe seama dorinței lor de a arăta că bomboanele Raffaello rămân exact la fel cum le știm, doar că foarte puține nume din industrie sunt la fel de cunoscute la scară mare pentru a-și permite ”moftul” de a tot rula reclame foarte similare cu o asemenea consecvență:

Reclama Haribo

Cred că ăsta s-ar putea să fie genul de spot care face mai mult rău decât bine produsului. Mie chiar mi se pare foarte prost făcută reclama și nu prea înțeleg nimic din ea. N-are un fir narativ logic și, dacă nici nu și-a propus prea tare asta, mizând pe emoționalul din imaginea de familie fericită, zâmbitoare și veșnic împreună, în îmbrățișare, mie nu mi se pare că le-ar ieși sublim nici asta. O fi chestie de percepție, dar mie nu-mi trezesc simpatie protagoniștii și chiar îmi dau senzația de fals. Foarte, foarte fals!

Din fericire pentru Haribo, eu nu pot să mă gândesc fără să zâmbesc. Iar asta, culmea, dintr-o chestie, teoretic, negativă. Însă poveștile astea s-au propagat atât de mult pe internet și unele au un umor fabulos, încât sunt sigură că au dus în urechile multora numele Haribo. Mă rog, tot ce avem de făcut ca să fim bine e să evităm sortimentul light (despre care nici nu-s sigură că ar fi disponibil și în România), pentru că vorbesc despre review-urile astea de pe Amazon. Distracție plăcută! 😀 Hai, să nu vă fie lene să citiți, pentru că merită! Na, mostră relevantă:

A day that will live in infamy – I was suddenly and deliberately attack by these evil gummy bears

It all started the day prior when my sugar tooth persuaded me to eat 2 handfuls of these sugar-free delights. Fast forward 15 hours 23 minutes and 44 seconds, the world shook. All hell broke loose inside me, a sudden headache, my skin began to perspire and something tore around in my abdomen with force enough to make me latch onto my couch with both hands and let out a sheer cry that sent my dog retreating into the bedroom, she probably knew the battle was already lost. I tried to make for the bathroom but the pressure was so intense I had to wait it out on the couch until a lapse in the gut-busting occurred and I regained control of my muscles. It took only moments before the volcano Mt Anus had blown its top. The air quickly turned poisonous from the methane and sulfuric fumes that spewed forth. Violence and terror are understatements of what happened for the next 45 minutes. I sustained 3rd degree burns from contact with the lava that flowed abruptly from my bowels, my blood pressure was at record levels, and my body mass was reduced by 4 lbs. After ample ventilation of the crime scene I quickly took a shower and changed clothes because the powerful fumes had soaked through the fabric and into the skin. I almost had a mental breakdown in the shower after realizing those little gummy bears had nearly defeated such a man that I thought I was. I can now hardly bare to look forward through the night-terrors and PTSD that will come of this horrid event. . .

Reclama 7 Days

Un spot foarte bun din punct de vedere vizual. E complex, dinamic, surprinzător și-un pic fascinant, iar coloana sonoră îl face să iasă în evidență chiar și când nu ești atent la TV. Aproape că e prea mult pentru produsul pe care îl promovează, dar imaginile astea bogate, cu detalii aproape macro sunt mai mult decât binevenite pe nișa alimentară (vedeți și spotul pentru McDonald’s):

PS: Nu-s fan Pitbull (și chiar mă intrigă maxim cum de a devenit celebru băiețașul ăsta), dar pasajul din reclamă sună bine și e de aici:

Reclame de Valentine’s Day 2015

Scriam și anul trecut că mi se pare slabă de tot mișcarea pe frontul de Valentine’s și la fel par să stea lucrurile și anul ăsta. Milka și-a reluat campania cu gesturile mici, dar spotul ăsta nu excelează cu nimic:

Iar singurele alte reclame peste care am dat mai ”inimoase” (deși nici nu sunt sigură că rulează la TV) sunt pentru Orange și Telekom, ambele destul de fade și făcute cam așa, ca să fie ceva:

În rest, o mulțime de concursuri cu mize de nimic pe rețelele sociale, dar probabil că aici s-a mutat acțiunea și se prea poate să fie semnificativ mai eficient demersul (clar e muuuuuult mai ieftin).

Reclama OREO – Joacă-te cu el

Presupun că oricine respiră în industria publicității știe despre celebrul tweet cu ”dunk in the dark” al celor de la Oreo (dacă nu, rușine, 2 pălmuțe și o vizionare rapidă). În schimb, ceea ce pun pariu că nu știe multă lume e faptul că n-a fost vorba doar de inspirație de moment și tweet-ul lor nu s-a dus viral de la sine. Întâi de toate, au făcut în așa fel încât să poată publica rapid mesajul (la nivel corporate macro, niciun cuvânt nu poate fi aruncat întâmplător și de aceea mesajele trebuie trimise din timp pentru verificare, analiză etc.). Ba, mai mult, odată ce mesajul a început să se propage cât de cât, omuleții de la 360i l-au ajutat cu dibăcie să se propage mai mult, trimițându-le cifrele promițătoare (deși încă nu fabuloase) unor influenceri care, la rândul lor, au scris despre asta, iar apoi site-uri mari (gen Mashable) au preluat subiectul pur și simplu pentru că atât de mulți bloggeri comentaseră despre asta și tot așa. Practic, au tot întreținut rostogolirea eficientă a unui bulgăre de zăpadă care a devenit imens și le-a adus la final niște premii și locul lor aparte în istoria publicității. Da, super-timing, super-inspirație, dar n-a fost deloc un succes întâmplător.

De ce v-am spus toate astea? Păi, ca să înțelegeți că aveam așteptări mai mari de la Oreo, iar spotul ăsta mi se pare, în cel mai bun caz, așa-și-așa (dar asta se întâmplă când ridici ștacheta – e greu să fii mereu la cote maxime după ce ai înregistrat un succes răsunător):

Mă rog, exprimă bine ideea de joacă, probabil e atractiv pentru copii (și presupun că segmentul ăsta de vârstă e în core-target), dar nu e o capodoperă. A, și sunt niște aspecte de copy care-s cel puțin discutabile (sau e mintea mea defectă și se duce în sectoarele greșite; copiii n-ar trebui să știe de-astea 😀 ).

Totuși, e interesant de remarcat că au simțit nevoia unei schimbări și acum invită la consum creativ, în condițiile în care Oreo e celebru, din contra, pentru un ritual. Știți voi, cel cu ”răsucești, lingi crema, bagi în lapte”:

Reclama Skittles – Jamaicanul și girafa

Hai, mâna sus! Pe cine miră cu adevărat că un spot pentru Skittles arată o girafă care ronțăie un curcubeu și-un jamaican care-o mulge de bombonele colorate? Oamenii ăștia aproape că-s un fel de Dali al publicității și marele secret e că, oricât de puțină noimă ar avea (deși, dacă te uiți bine în spate, nu e chiar așa), pur și simplu n-ai cum să confunzi un spot de-al lor cu altceva:

Iar asta e, desigur, de bine! 🙂

PS: Spotul ăsta pare să fi rulat la alții încă din 2009 și n-am fost atentă dacă și la noi s-a transformat ”taste the rainbow” în ”drain the rainbow”. Aprofundez și revin…

Reclama pentru Zahăr Mărgăritar – Descoperă energia magică

Dacă mă-ntrebi repede, cu greu îmi amintesc și altă marcă de zahăr de pe piață, dar e clar că nu sunt singurii și, până la urmă, cică reclama ar fi ”sufletul comerțului”. Totuși, dacă mă gândesc bine, nu cred că văd prea des reclame la zahăr, iar difuzările sunt în general destul de rigid plasate pe parcursul anului. Vorbesc din amintiri, dar senzația mea e că spoturile pentru zahăr apar mai degrabă în sezonul conservelor (și, mai nou, înțeleg că sunt inclusiv sortimente cu nu știu ce adaos special pentru gemuri și dulcețuri) sau înainte de sărbători.

În fine, aș fi tentată să spun că parcă-i un pic cam devreme pentru o campanie de sărbători, dar până la urmă e deja mijlocul lui Noiembrie și cred că am văzut deja și decorațiuni pentru Crăciun prin marile magazine. Apropo, oare studiază cineva dacă și cum s-a schimbat comportamentul de consum al românilor în ultimii ani în preajma sărbătorilor? Țin minte că în vremea copilăriei maică-mea începea, puțin câte puțin, aprovizionarea cu vreo 2 săptămâni înainte să se apuce de treabă (timp arhi-suficient ca să-i mănânc mereu stafidele sau mazărea și să-mi zică de bine când era deja cu mâinile-n cozonaci și boeuf 😀 ). Presupun că făcea asta pentru că pe-atunci, la începutul anilor ’90, nu găseai chiar orice peste tot și/sau la un loc. Astăzi, în schimb, sunt deja celebre imaginile cu omuleții care se calcă-n picioare în hipermarketuri în ajunul Ajunului sau chiar în Ajun.

Oricum, înțeleg că e nevoie să propagi un mesaj din timp ca să fii sigur că ajunge la toată lumea și că li se și întipărește bine în minte. E nevoie de suficientă expunere ca să-ți maximizezi șansele ca omul, odată ajuns la raft, să întindă mâna după numele cel mai familiar. Mă rog, or mai fi criterii de preț, mai e și bătălia pentru poziția la raft și încă n alți factori care influențează achiziția, dar faci ce poți cu lucrurile pe care le poți controla. În schimb, expunerea care începe prea devreme s-ar putea să ducă ori la uitare, dacă nu te promovezi până la capăt, ori la supra-saturație, dacă ești prea insistent. Și de asta îmi vine să spun că poate-poate e un pic prea devreme, mai ales dacă am dreptate și s-a schimbat un pic comportamentul consumatorilor. Nu pot decât să mă încăpățânez să cred că la noi se face și cercetare pe nișa asta, iar deciziile de genul acesta se iau în cunoștință de cauză (deși am motive să cred că nu e neapărat întotdeauna așa, dar până la urmă nu-s banii mei în joc, nu?).

Revenind la spot, n-am de spus decât două lucruri: da, e corect făcut și exprimă destul de frumos ideea de energie magică (oare, partea cu ”magică” e pentru ”magia Crăciunului?), dar mi se pare o poziționare cam plictisitoare. Pur și simplu e prea evidentă legătura dintre zahăr și energie.

Sau poate că-s ușor influențată de faptul că în timp ce căutam spotul (pe care îl găsiți aici) am dat și peste reclamele vechi pentru Lemarco. Zău, așa ciudățele cum era, sigur au ieșit în evidență și cred că au avut impact (deși acum, fără să cercetez subiectul, nu-s neapărat sigură că marca mai există pe piață):

A, și dacă tot veni vorba despre zahărul brun, tot în procesul ăsta de căutare am găsit și un spot pentru Mărgăritar Brun de Mauritius. Nu l-am remarcat (încă) la TV, dar mi se pare chiar bunicel – are o poveste, are iz exotic, are și o grafică aparte: