PR românesc – bloggerii, review-urile și QuickMobile

Nu știu dacă au ajuns și în feed-urile voastre discuțiile despre QuickMobile, dar dacă le-ați văzut, să știți că au pornit de aici. Concret, Vlad Andriescu, un jurnalist de pe nișa IT, a primit un gadget pentru review și chipurile l-a ciufulit mai tare decât era cazul, așa că ar fi bine să plătească telefonul, fie direct, cash, ori prin publicitate la QuickMobile. Și de la postarea aceea bulgărele de zăpadă s-a tot rostogolit, s-a făcut mare și frumos (mai ales că a ieșit la suprafață faptul că n-a fost nici pe departe singurul care a primit mesajul cu pricina), iar la final povestea s-a transformat într-o problemă serioasă de imagine pentru cei de la QuickMobile. Mă rog, au încercat să dreagă busuiocul (destul de stingher, dacă mă întrebați pe mine) și au spus că au fost oarece probleme de comunicare internă, n-au niciun fel de pretenție, își cer scuze și, bonus, o să-și externalizeze PR-ul.

Partea proastă e că episodul ăsta s-ar putea să le fi distrus și investiția pe care au făcut-o recent cu iPhone 6. Din nou, nu știu dacă ați remarcat, dar la vremea lor au apărut articole despre asta pe multe dintre blogurile de top (de exemplu la Zoso). Sincer, chiar și eu, complet în afara fenomenului am considerat că a fost un demers foarte inspirat să facă rost rapid de noul model iPhone și să-l dea la un număr generos de nume cu influență în online. Și cred că, până la povestea cu Vlad Andriescu, au avut beneficii sănătoase din colaborarea cu bloggerii. Cu atât mai mult cu cât mă gândesc acum că probabil înțelegerea a fost tot în termeni de testare+retur și nu cum mi-am închipuit eu atunci, că le-ar fi făcut cadou.

Totuși, dacă e să fi ieșit ceva bun din povestea asta, sper că e o conștientizare a importanței PR-ului de calitate, pentru că departamentul ăsta are el însuși o mare problemă de imagine. De fapt, nișa asta se asociază în general cu un fel de portret-robot definit de eticheta ”piarizdă” și întruchipat într-un fel de tută care nu face mare brânză și gravitează într-un birou mai mult pe considerentul fizic decât intelect. Cumva, cred că percepția utilității și competenței s-ar putea să fie mult sub secretară și nici aia nu-i văzută prea des ca fiind mai mult decât o făcătoare de cafea glorificată. N-am motive să nu-mi explic de ce se văd adesea lucrurile așa, dar poate ar fi bine să reținem că PR-ul bun poate să te scoată curățel și frumos mirositor din orice treabă maro și puturoasă. Mă rog, PR-ul face el multe lucruri și o pondere sănătoasă din utilitate e tocmai să nu te bage-n treburile alea maro, dar calitatea se vede fix atunci când te lovești de aisberg. Oamenii cu adevărat buni la chestia asta reacționează repede și eficient, iar la final nu doar că nu te scufunzi, dar prinzi și-un pic de avânt în pânze. Adică, să fim serioși, crize de imagine/comunicare apar inevitabil, dar gestionarea lor face diferența între catastrofă și succes.

Categoric, povestea cu bloggerii și QuickMobile n-a fost un succes pentru retailerul telecom, iar eu cred că-mi iau niște popcorn și aștept cu interes să văd ce mutare vor face următorii la rând, cei care vor primi serviciul externalizat.

Advertisements

Evenimente românești

Și în week-end-ul acesta s-au întâmplat o mulțime de lucruri în București și merită notate câteva lucruri. În fond, organizarea de evenimente face parte din spectrul larg al publicității, nu? Bine, dacă mă întrebați pe mine, partea asta e una dintre cele mai sensibile forme de promovare, pentru că implică, inevitabil, o mulțime de oameni, deci muuuult loc pentru erori de tot felul.

Ei, și dacă tot vorbim de erori, începem cu evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2014. S-a promovat destul de bine conceptul 555. S-a promovat din timp și chiar s-au organizat o mulțime de chestii. Sinceră să fiu, pe mine m-a interesat un singur lucru, respectiv iMapp Bucharest 555. Și era să-l ratez, deși am fost acolo la timp. De ce? Pentru simplul fapt că au început cu o oră mai târziu decât erau anunțate și mă cam plictisisem să aștept. Sigur, am presupus că se întârzie din motive tehnice, obiective, și cred că organizatorii s-au învârtit cum au putut ca să facă în așa fel încât spectacolul să meargă mai departe, fără să se simtă că ceva merge prost. Dar puteți vedea și pe pagina evenimentului că multă lume a fost iritată de întârziere. Și o oră e chiar o întârziere mare după criteriile mele. OK, înțeleg, 5-10-15 minute, dar deja după jumătate de oră am hotărât că nu-i frumos din partea lor și-am luat-o încetișor spre casă. Am avut noroc că m-am mai oprit pe drum ca să mă mai uit la nu-știu-ce și să mai stau de vorbă cu niște cunoscuți și doar așa am ajuns să fiu totuși în zonă când în sfârșit a început. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că proiecțiile în sine au fost impresionante. Chiar mi-a plăcut ce am văzut și, ca să vă faceți o impresie, vă las și o mostră:

Nu a fost neapărat cea mai frumoasă dintre toate, dar e video-ul cu cea mai bună calitate (video+audio) pe care l-am găsit deocamdată. Altfel, găsiți pe YouTube zeci (poate sute?) de înregistrări cu oricare și nu e de mirare, pentru că am fost printre singurii de acolo care s-au uitat la ce se întâmpla cu ochii proprii și nu printr-un ecran 🙂

Despre alte manifestări din cadrul Zilelor Bucureștiului nu prea știu să vă spun, dar eu una am apreciat varietatea. Sunt sigură că a fost câte ceva care să fie cumva pe gustul fiecăruia. N-am fost decât în Piața Constituției, Sâmbătă noaptea, și fugitiv prin Cișmigiu, Duminică. Dar la cât de plin era și Cișmigiul sunt sigură că multă lume s-a simțit bine. A, apropo, mi-a plăcut că la târgul de acolo am mai văzut și lucruri noi, frumoase, meșteșugite și nu aceleași eterne kitsch-uri pe care le văd de ani de zile.

Dar s-a mai întâmplat ceva de anvergură week-end-ul ăsta și, chit că în general evit să vorbesc despre politică, lansarea candidaturii lui Victor Ponta merită câteva rânduri… Pe lângă faptul că sigur i-a zis lumea de bine că s-au mai închis niște străzi și pentru asta, adunate la cele închise pentru 555, poate că lansarea pe un stadion n-a fost până la urmă cea mai bună opțiune. Sunt sigură că ideea a fost să se lanseze în stil american și să fie un eveniment cu impact care să demonstreze câtă forță are partidul și cât de multe resurse poate mobiliza. Doar că impactul final s-a cam tradus în cu totul alți termeni…

Prima chestie care a apărut în presă și a făcut valuri a fost știrea asta. Mă rog, dacă mă întebați pe mine, trebuie să fii ușor naiv ca să crezi că atâția oameni se adună acolo din convingere sau din dragoste pentru candidat ori doctrină. N-am niciun dubiu că asta e o practică obișnuită pentru orice partid. Cel mult pot să cred că mai vin oameni și din convingere pe la candidații care se poziționează gen under-dog și mai condensează în ei ideea de schimbare, dar nu vorbim de zeci de mii de indivizi și chiar și în cazurile acelea tind să cred că nucleul în jurul căruia se antrenează restul mișcării tot e consolidat cumva (hai să zicem că seamănă cu practica barmanilor care pun ei primii bani în recipientul pentru bacșișuri? 😀 ).

Însă marea lovitură a venit din asocierea pe care au făcut-o mulți cu practicile comuniste și, ce-i drept, chiar și eu, născută cu-n an înainte de Revoluție, pot să asociez ușor ideea de comunism cu manifestațiile de pe stadioane. Și nu știu cum de nu s-a trezit nimeni să spună că ăsta-i un mare risc, pentru că PSD-ul are dintotdeauna problema asta de imagine. Cred că sperau să scape în sfârșit de eticheta de comuniști cu un candidat tânăr care nu s-a modelat în fostul sistem. Oricum s-a spus întotdeauna că Ponta-i școlit de Iliescu și Năstase, ceea ce e o asociere extrem de nefericită pentru ei, așa că, dacă aș fi în locul lor, aș face tot ce-i omenește posibil să nu dau apă la moară în niciun fel la nimic cu iz comunist. Din păcate pentru ei, lansarea pe stadion (cu bonus de mult roșu că, deh, asta-i culoarea partidului) și cred că inclusiv izul naționalist, a generat fix ce nu aveau nevoie. Nici nu e de mirare că și Elena Udrea, și Traian Băsescu, și Monica Macovei etc. prin voci proprii sau editoriale bine țintite au lovit în punctul ăsta nevralgic… Chiar nu-mi dau seama cum de n-a fost niciun consilier care să explice cât de prost poate să iasă povestea asta, cu atât mai mult cu cât e clar că, dacă toată lumea își pune problema în termeni de ”în turul 2 va fi Ponta cu cine?”, toți ceilalți candidați caută să destabilizeze candidatul cel mai puternic… Și nu, nu-i de mirare că asta s-a cam dus viral.

Da, complicată treabă PR-ul. Complicată treabă cu organizarea de evenimente 🙂

Volksbank – Jurnal de motan

Când v-am scris ieri despre rețelele de socializare intenționasem la un moment dat să vă exemplific partea cu echilibrul dintre atractiv și relevant printr-o paralelă dintre șuruburi și pozele cu bebeluși. Adică, dacă tu vinzi șuruburi, va fi destul de nepotrivit să postezi pe pagina afacerii tale poze cu bebeluși, chit că masele par să aprecieze grozav genul ăsta de conținut. Desigur, excepția de la regula asta ar fi în condițiile în care ai reuși să stabilești o legătură creativă între șuruburi și bebeluși, dar de regulă și asta poate ține la o postare, două, trei…

Ei bine, Volksbank pare să fi reușit să creeze o legătură trainică și foarte creativă între un produs bancar și Mikado, ”împăratul și purtătorul de cuvânt al felinelor de apartament de pretutindeni”. Și dacă e s-o zicem drept, pozele cu pisici s-ar putea să fie un pic peste pozele cu bebeluși la capitolul popularitate, așa că ideea e grozavă! 🙂 Bine, pagina pare să fi apărut spre începutul lui decembrie, dar a început să se populeze la finele lui ianuarie, iar legătura explicită cu Volksbank a apărut probabil în ultimele zile, considerând că actuala poză de copertă (cu sigla aferentă) a fost postată pe 3 februarie (și tot cam pe atunci am început și eu să dau peste Jurnalul de motan, prin postări sponsorizate). Oricum, mi se pare un parteneriat foarte fericit și chiar s-ar putea să ajute faptul că reclama nu e chiar agresivă sau că intrările din jurnal sunt cel mult advertoriale foarte discrete.

Normal, v-am mai spus că eu apreciez oricând campaniile mai altfel, așa că asta n-are cum să nu-mi placă! Și-n plus, chiar e la ani-lumină de Dansul Bucuriei 🙂

Rețelele de socializare. Cont personal. Cont profesional

Majoritatea am picat sub vraja rețelelor de socializare, așa că avem conturi și pe ici, pe colo, iar pentru fiecare cont suntem liberi să postăm orice simțim. Teoretic, dacă se găsesc unii sau alții care constată la un moment dat că n-au mare lucru în comun cu noi sunt și ei liberi să nu ne mai urmărească. Practic, ideal ar fi să avem și noi mai mult discernământ… Poate că n-ar fi nevoie să pui o poză nouă chiar de fiecare dată când întorci capul, poate că nu-i musai să știe toată lumea când ți s-a rupt o unghie, poate că nu-i o idee bună să ai poze în lenjerie etc. Și chiar dacă ai grijă la lucrurile astea mai de bun simț, tot e musai să ai discernământ ca să nu-ți dai check-in la Sinaia când te-ai învoit de la birou pe motiv de gripă/să constați că șeful tău e un tâmpit/să te plângi că te plictisești la muncă dacă ești conectat cu superiorii în rețeaua cu pricina sau, dacă lucrezi pe cont propriu, ține de o fibră anume să nu postezi poze din vacanțe luxuriante dacă ai datorii la colaboratori și te tot scuzi că n-ai cu ce să le achiți etc.

Desigur, când vine vorba despre pagini profesionale, lucrurile se complică mult mai mult, pentru că greșelile pot fi și lucruri mai mici, de finețe, iar orice greșeală poate să-ți scadă credibilitatea și asta n-are cum să facă bine. În rest, prezența pe Facebook, Twitter, G+ etc. are mari beneficii pentru orice produs, pentru că e o metodă (de regulă) gratuită de consolidare a imaginii, e o legătură ceva mai personală cu targetul, poate fi și o cale grozavă de a-ți îmbunătăți serviciile (cu singura condiție de a fi deschis la feed-back-ul real) și lista poate continua destul de mult. Categoric nu e ușor să generezi conținut ”engaging” în condițiile în care trebuie să cauți mereu echilibrul dintre atractiv și relevant, dar merită efortul.

Însă greșelile îi costă cel mai mult pe cei din categoria vedete/persoane publice, iar acesta este motivul pentru care majoritatea angajează pe cineva specializat. Chiar nu e lucru ușor să faci în așa fel încât pagina să pară că este într-adevăr gestionată de vedeta cu pricina, să ai conținut personal autentic, dar să cântărești bine și să filtrezi orice virgulă. Iar cei care insistă să posteze singuri…

Ei bine, e a doua oară într-o singură săptămână când citesc despe vreo gafă marca Maria Grapini. Astăzi am citit la Arhi și miercurea trecută la Simona Tache, așa că am intrat și eu pe profilul cu pricina și-am studiat. E foarte discutabil dacă postările cu ”Bună dimineața”/”Noapte bună” fac bine sau rău, la fel și pentru share-uri de poze într-un anume fel, ba chiar îmi mențin părerea și pentru sfaturile din categoria ”de ce sunt buni germenii de grâu”. Deși unele îmi par cam naive, toate arată latura ”umană” din spatele ministrului, iar asta face bine la imagine. Idem pentru faptul că răspunde personal și la anumite comentarii. Ba nici chiar evidența faptului că gestionează singură pagina n-ar fi rea deloc, pentru că alegătorul poate să simtă că într-adevăr ar fi ascultat. Totuși, greșelile de scriere/exprimare nu-și au locul în niciun fel de act de comunicare publică, iar unele idei exprimate categoric au șanse mai mari să dăuneze decât să facă bine (de exemplu, asta)…

Așadar, să postăm cu discernământ! 🙂 Și dacă la conturile personale e suficient ca discernământul să fie doar rudă bună cu simțul comun, pentru paginile oficiale situația e mai sensibilă, iar rezultatele cele mai bune vin cu discernământ specializat 😀