Reclama Tic Tac – Minions

După ce am văzut că „minionii” și-au făcut loc în pungile de pufuleți Star, acum îi văd că au cucerit și cutiuțele de Tic Tac. Și le fac pe toate absolut adorabil, așa că nu e de mirare că apar atâtea parteneriate. Filmul se promovează creativ și eficient (și n-am niciun dubiu că va deveni centrul unei adevărate industrii), iar în același timp mărcile urcă și ele pe valul de popularitate.

Eu îi aștept să cucerească întreaga lume! 😀 Cel puțin până ajung la saturație, așa cum s-a întâmplat cu „industria” Frozen (fie că v-a plăcut filmul sau nu și chiar dacă nu aveți copii, se prea poate să vă cam irite în prezent notele mult-prea-cunoscute cu „Do you want to build a snowman?”). De fapt, eu sper să nu li se întâmple asta și „minionilor”, dar granița dintre promovarea bună și promovarea excesivă e, uneori, prea fină.

Oricum, deocamdată suntem departe de starea de „prea-plin” și încă putem aprecia adaptările creative din reclamele cu ei 🙂

Reclama Strongbow – Cidru de mere

Mi-a atras atenția cidrul de mere Strongbow imediat ce a început să-și facă apariția în postările unor bloggeri mari, așa că s-a promovat bine, inclusiv cu un pic de teasing. În plus, are imensul avantaj de a nu avea cine știe ce concurență pe piața românească. Sau, mă rog, eu una nu știu decât de cidrul ăla de la IKEA și parcă nu are alcool. Așa că e o idee foarte inspirată să intre pe piață în forță, să facă valuri și să genereze rumoare.

Exact în tonul ăsta mi se pare că e și spotul (deși s-ar părea că nu a fost făcut special pentru noi). Altfel, e ciudățel tare și, zău, îmi asum că o să sune stupid, dar n-am putut să nu mă întreb pe unde o să și bea paharul ăla de cidru domnul cu cap de măr 🙂 . Dar e sigur suficient de ciudat încât să aibă impact, să-l ții minte și să-ți stârnească curiozitatea. Ba o să te facă suficient de atent încât, probabil, vei reține și numele. Așadar, din punctul meu de vedere, au pornit la drum în România cu o reclamă foarte eficientă:

PS: Da, da, se vede după spot că e din familia Heineken 😀

Evenimente românești

Și în week-end-ul acesta s-au întâmplat o mulțime de lucruri în București și merită notate câteva lucruri. În fond, organizarea de evenimente face parte din spectrul larg al publicității, nu? Bine, dacă mă întrebați pe mine, partea asta e una dintre cele mai sensibile forme de promovare, pentru că implică, inevitabil, o mulțime de oameni, deci muuuult loc pentru erori de tot felul.

Ei, și dacă tot vorbim de erori, începem cu evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2014. S-a promovat destul de bine conceptul 555. S-a promovat din timp și chiar s-au organizat o mulțime de chestii. Sinceră să fiu, pe mine m-a interesat un singur lucru, respectiv iMapp Bucharest 555. Și era să-l ratez, deși am fost acolo la timp. De ce? Pentru simplul fapt că au început cu o oră mai târziu decât erau anunțate și mă cam plictisisem să aștept. Sigur, am presupus că se întârzie din motive tehnice, obiective, și cred că organizatorii s-au învârtit cum au putut ca să facă în așa fel încât spectacolul să meargă mai departe, fără să se simtă că ceva merge prost. Dar puteți vedea și pe pagina evenimentului că multă lume a fost iritată de întârziere. Și o oră e chiar o întârziere mare după criteriile mele. OK, înțeleg, 5-10-15 minute, dar deja după jumătate de oră am hotărât că nu-i frumos din partea lor și-am luat-o încetișor spre casă. Am avut noroc că m-am mai oprit pe drum ca să mă mai uit la nu-știu-ce și să mai stau de vorbă cu niște cunoscuți și doar așa am ajuns să fiu totuși în zonă când în sfârșit a început. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că proiecțiile în sine au fost impresionante. Chiar mi-a plăcut ce am văzut și, ca să vă faceți o impresie, vă las și o mostră:

Nu a fost neapărat cea mai frumoasă dintre toate, dar e video-ul cu cea mai bună calitate (video+audio) pe care l-am găsit deocamdată. Altfel, găsiți pe YouTube zeci (poate sute?) de înregistrări cu oricare și nu e de mirare, pentru că am fost printre singurii de acolo care s-au uitat la ce se întâmpla cu ochii proprii și nu printr-un ecran 🙂

Despre alte manifestări din cadrul Zilelor Bucureștiului nu prea știu să vă spun, dar eu una am apreciat varietatea. Sunt sigură că a fost câte ceva care să fie cumva pe gustul fiecăruia. N-am fost decât în Piața Constituției, Sâmbătă noaptea, și fugitiv prin Cișmigiu, Duminică. Dar la cât de plin era și Cișmigiul sunt sigură că multă lume s-a simțit bine. A, apropo, mi-a plăcut că la târgul de acolo am mai văzut și lucruri noi, frumoase, meșteșugite și nu aceleași eterne kitsch-uri pe care le văd de ani de zile.

Dar s-a mai întâmplat ceva de anvergură week-end-ul ăsta și, chit că în general evit să vorbesc despre politică, lansarea candidaturii lui Victor Ponta merită câteva rânduri… Pe lângă faptul că sigur i-a zis lumea de bine că s-au mai închis niște străzi și pentru asta, adunate la cele închise pentru 555, poate că lansarea pe un stadion n-a fost până la urmă cea mai bună opțiune. Sunt sigură că ideea a fost să se lanseze în stil american și să fie un eveniment cu impact care să demonstreze câtă forță are partidul și cât de multe resurse poate mobiliza. Doar că impactul final s-a cam tradus în cu totul alți termeni…

Prima chestie care a apărut în presă și a făcut valuri a fost știrea asta. Mă rog, dacă mă întebați pe mine, trebuie să fii ușor naiv ca să crezi că atâția oameni se adună acolo din convingere sau din dragoste pentru candidat ori doctrină. N-am niciun dubiu că asta e o practică obișnuită pentru orice partid. Cel mult pot să cred că mai vin oameni și din convingere pe la candidații care se poziționează gen under-dog și mai condensează în ei ideea de schimbare, dar nu vorbim de zeci de mii de indivizi și chiar și în cazurile acelea tind să cred că nucleul în jurul căruia se antrenează restul mișcării tot e consolidat cumva (hai să zicem că seamănă cu practica barmanilor care pun ei primii bani în recipientul pentru bacșișuri? 😀 ).

Însă marea lovitură a venit din asocierea pe care au făcut-o mulți cu practicile comuniste și, ce-i drept, chiar și eu, născută cu-n an înainte de Revoluție, pot să asociez ușor ideea de comunism cu manifestațiile de pe stadioane. Și nu știu cum de nu s-a trezit nimeni să spună că ăsta-i un mare risc, pentru că PSD-ul are dintotdeauna problema asta de imagine. Cred că sperau să scape în sfârșit de eticheta de comuniști cu un candidat tânăr care nu s-a modelat în fostul sistem. Oricum s-a spus întotdeauna că Ponta-i școlit de Iliescu și Năstase, ceea ce e o asociere extrem de nefericită pentru ei, așa că, dacă aș fi în locul lor, aș face tot ce-i omenește posibil să nu dau apă la moară în niciun fel la nimic cu iz comunist. Din păcate pentru ei, lansarea pe stadion (cu bonus de mult roșu că, deh, asta-i culoarea partidului) și cred că inclusiv izul naționalist, a generat fix ce nu aveau nevoie. Nici nu e de mirare că și Elena Udrea, și Traian Băsescu, și Monica Macovei etc. prin voci proprii sau editoriale bine țintite au lovit în punctul ăsta nevralgic… Chiar nu-mi dau seama cum de n-a fost niciun consilier care să explice cât de prost poate să iasă povestea asta, cu atât mai mult cu cât e clar că, dacă toată lumea își pune problema în termeni de ”în turul 2 va fi Ponta cu cine?”, toți ceilalți candidați caută să destabilizeze candidatul cel mai puternic… Și nu, nu-i de mirare că asta s-a cam dus viral.

Da, complicată treabă PR-ul. Complicată treabă cu organizarea de evenimente 🙂

Reclama Orange – Millidge, Doig și Beneficiile Flexi

M-am uitat la reclama asta, am zâmbit iar grație celor două mascote animate (mai ales că e unul dintre spoturile în care nu-s grozav de gălăgioși cei doi), dar s-a întâmplat să fiu mai atentă ca de obicei la produsul pe care-l promovează (poate și pentru că m-au făcut foarte curioasă unde bat cu permutările alea de borcane). Mi-a stârnit curiozitatea ideea de a ”alege ce-ți sună bine”, așa că am ajuns inclusiv pe site-ul Orange să citesc mai mult…

Sigur nu sunt în target pentru că am abonament (întâmplător fix Orange) de vreo 12 ani și nu m-a tentat niciodată să mă întorc la formula PrePay, dar uitându-mă la opțiunile astea ”flexi” m-a lovit o revelație – cât de mult s-au schimbat lucrurile! Primul meu telefon mobil arăta fix așa:

Mi l-a pus maică-mea în brațe când și-a făcut ea upgrade și, la vremea aia, în 2002, când eram și fix înainte de liceu, m-a umplut de mândrie. Da, știu, pare ridicol azi, dar pe atunci… Ce să zic? Nu era chiar echivalentul nou-lansatului iPhone 6, dar intrasem într-o categorie destul de elitistă a posesorilor de telefon mobil. Câteva luni am fost și eu ”pe cartelă” și veșnic n-aveam credit. Firește, un serviciu elitist are și prețuri pe măsură, așa că-n vremurile alea era scump orice (minut în rețea, minut național, SMS, oho, de internaționale nu prea te puteai atinge 😀 ) și nici nu-mi amintesc să fi avut mare lucru inclus (15 naționale parcă avea tata cu abonamentul lui business). Acum, chiar și cele mai ieftine oferte au sute de minute (măcar în rețea, deși curge și cu naționale, ba chiar și cu internaționale), mesaje la discreție și parcă inclusiv cu traficul de Internet mobil încep să fie operatorii ceva mai darnici. În schimb, pe atunci ne antrenam intens să ”nu ne prindem la bip”, să comunicăm intens și condensat prin primele 3 secunde de apel (parcă primele  3 nu se taxau, nu?), ne înghesuiam într-un SMS etc. Ce semăna vag a facilitate pe atunci erau numerele favorite în rețea, dar parcă nici cu alea nu vorbeai chiar gratuit la-nceput, ci pur și simplu aveau tarif mai mic…

Așadar, reclama asta a reușit, fără să vrea, să trezească azi în mine un val de recunoștință… Aproximativ acum ”jumătate de viață” îmi dădeam întâlnire cu prietenii la marile repere din oraș și n-aveam niciun fel de mijloc prin care să le spun dacă întârzii sau dacă a intervenit ceva și nu mai pot ajunge. Astăzi n-am decât să aleg dacă sun, scriu un SMS ori le comunic prin Facebook/WhatsApp/Telegram/e-mail etc. De fapt, din sutele de minute din abonament nu cred că mai consum o oră, legat, într-o lună (apropo, Dumnezeule, cine vorbea alea 3000 de minute de la Cosmote?!), SMS-uri nu cred că scriu mai mult de 5/lună și totuși comunic mult mai mult decât oricând cu cei 2 Gb de Internet mobil care mie, deocamdată, îmi sunt (de regulă) mai mult decât suficienți… OK, poate nu e ideal că am devenit cam dependenți de un device și cam intrăm în panică atunci când rămânem fără baterie (apropo, Samsung, iPhone sau orice altceva, dar am să mă declar complet cucerită abia atunci când o să mă țină bateria cât mă ținea la Nokia dintr-a unșpea). Oricum, cred că încă avem mai multe beneficii din asta decât motive de îngrijorare pentru dependență și nu pot decât să fiu fericită că trăiesc în epoca asta minunată! 🙂

Reclama iPhone 5C


E un spot delicat, cu accent pe culoare și-o notă subtilă în final (singurele cuvinte din reclamă sunt integrate în finalul melodiei și te invită să spui și altora despre noul trend – cel colorat). Nu e rău, dar n-aș spune că-i chiar o capodoperă și nici nu e deloc adaptat la piața din România. Dar mai interesant decât spotul în sine mi se pare produsul…

Imediat după lansare circula o glumiță care spunea că C-ul din denumire vine de la ”cheap” (ieftin) și, într-adevăr, modelul acesta s-a dorit a fi o variantă mai accesibilă ca preț. Iar asta contravine cu viziunea pe care o avea Jobs asupra iProduselor, pentru că prețul ridicat le făcea un ”statement” și așa ajungeai, ca deținător de iProdus, să faci parte dintr-un grup ceva mai select. Și nici măcar nu cred că ăsta ar fi singurul aspect cu care Steve Jobs n-ar fi de acord. E drept că și informațiile despre el variază în funcție de sursa de informare; de exemplu, imediat după moartea sa a apărut biografia iLeadership, cu mare accent pe spiritul inovator și cu o secțiune amplă de victimizare pentru perioada în care a fost mătrășit de la conducerea companiei pe care o fondase; în schimb, dacă ați văzut filmul Jobs, probabil că v-au rămas în minte câteva scene care demonstrau că omul Steve Jobs n-a fost chiar foarte de treabă :). Însă nimeni nu contestă că a fost motorul unor inovații reale și pe baza asta solidă s-a tot construit imperiul Apple. Și fix pentru că baza era solidă și nu doar ceva ce exista deja pe piață, dar marketat mai cu moț, cea mai bună promovare de care se bucurau produsele Apple erau prezentările susținute de însuși Steve Jobs în cadrul lansărilor de produse noi (apropo, de la o vreme, parcă produsele noi, lansate cu mare tam-tam, nu-s chiar noi, pentru că funcționalitatea n-are cine știe ce îmbunătățiri, ci mai degrabă design-ul). Iar ca să vă dați seama cât impact aveau prezentările lui Jobs, vă invit să citiți pe larg asta – sunt confesiunile unui fost inginer de la Apple și, pe scurt, povestea sună cam așa: în momentul în care primul iPhone a fost arătat lumii nu era nici pe departe pe deplin funcțional, așa că prezentarea a fost regizată (aplicații accesate în cea mai favorabilă succesiune pentru a evita blocarea dispozitivului, schimbarea dispozitivului în sine în momentul în care dădea semne de uzură etc.) și repetată intens…