Reclama La Strada – Înghețată – Taste the World

Mi se par printre cele mai bune spoturi pe care le-am văzut la TV în ultima vreme. N-aș fi ghicit 1.000 de ani că e brand românesc (deși înțeleg de aici că Macromex se ocupă doar de distribuție, iar produsul în sine este produs în Franța). Însă brand-ul e creat de un român (Dan Minulescu) și comunică ireproșabil. Nu mi-e clar de ce au început abia acum să se promoveze mai agresiv, în condițiile în care există din 2012. Adică, sincer, eu, consumatorul, n-am intrat în contact cu numele La Strada decât din greșeală, prin galantarele de la Mega Image (cred?), și întotdeauna mi s-a părut prea scumpă înghețata pentru ceva ce nu mi-e deloc familiar.

Însă, uitându-mă la pagina de Facebook, nu pare că ar fi stat pe loc nici până acum. S-au promovat destul de exlcusivist, iar asta e în perfect acord cu identitatea lor și cu scopul de a se impune pe nișa premium, dar trebuiau să facă de mai mult timp ce au făcut acum (nu de alta, dar putere de cumpărare sănătoasă au și alte categorii în afară de fashioniste și dorobanțieri 😀 ).

Oricum, revin, reclamele care apar acum la televizor sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile. În plus, au ales simboluri foarte bune și mi se pare foarte inspirat că pun accent pe conceptul de aromă la superlativ:

Advertisements

Reclama Agricola – Mese de poveste

Sinceră să fiu, pe mine mă cam amuză spoturile astea noi pentru Agricola Internațional, iar asta pentru că-s ușor ridicole. Dar poate că reclamele nu trebuie să reflecte neapărat realitatea, nu? Poate e cum îmi explica o colegă de facultate cinefilă când îi spuneam că nu sufăr musicalurile, pentru că e atât de neverosimilă acțiunea – filmul trebuie să te deconecteze de realitate. Nu spun că asta m-a făcut să descopăr în mine cine știe ce dragoste nețărmurită pentru filmele în care lumea-și spune povestea cântat și-n pas de dans (ba, culmea, chiar și trecătorii știu bine coregrafia). Însă n-am putut să nu-i dau dreptate. Și într-o anumită măsură poate că și publicitatea ar trebui să ne rupă un pic din ritm.

A, să fiu bine înțeleasă, când am spus că nu reflectă realitatea, nu m-am referit la faptul că naratorul e masa. Asta chiar mi se pare o găselniță destul de simpatică și e într-un joc frumos cu ideea campaniei – ”mese de poveste”. Mă refer la povești în sine.

Adică, pe bune? El află că ea-i gravidă și bagă la cuptor niște copănele? Mh. Hai, fie, să zicem, a fost o metaforă pentru un gest atent. Are cât de cât substanță:

Parcă mai aproape de realitate e că flăcăul ăsta-și calcă pe orgoliu, vrea să-și împace mândra și întinde o ramură de măslin cu ceva nuggets (drăguț că ultima e cumva în formă de inimă):

Însă cea cu salamul de Sibiu e de departe cea mai bizară și artificială. Se agită cam mult actorii și-n plus se știe că femeile mint luni bune după prima întâlnire că se hrănesc cu aer și evită să fie văzute înfulecând… Dar serios vorbind, asta chiar n-a ieșit cum trebuie, deși pot să apreciez că nu m-au servit tot cu eterna poveste a familiei adunate zâmbitoare în jurul mesei la micul dejun. Clișeul ăsta e uzat de muuuuultă vreme:

Oricum, per total, dacă mă amuză, se cheamă că mă binedispun. Ceea ce e de bine. Apoi, am reținut din prima la ce e reclama (prima dată am văzut-o pe cea cu viitorii părinți), iar pe următoarea (cea cu certăreții) am ghicit-o la fix din primele secunde că ar fi tot la ceva de la Agricola… Și nu în ultimul rând, aș mai pune pe lista punctelor pozitive și aspectul vizual foarte viu și prietenos, cald unde trebuie, dinamic unde se cere.

Reclama Croco – Biscuiți – Piloții, Lovitura de la 11 metri și Sărutul

Umor la granița ridicolului, cu situații complet improbabile, dar n-a ieșit așa din greșeală. Ăsta a fost scopul de la bun început, e asumat, iar la final nu rămân cu senzația că ar fi ceva chiar forțat. Ideea din substrat e că produsul ar fi atât de bun, încât îți deturnează complet atenția de la ceva ce ar fi în mod normal prioritatea ta absolută.

Sincer, deși nu e neapărat genul meu de umor, tot mi se pare că au ieșit niște spoturi destul de simpatice, dar poate că sunt profund subiectivă din cauza faptului că-mi plac mult sticksurile Croco (alea lungi, mai ales dacă-s mai ”bronzate”).

Mă mir că sunt chiar de 20 de ani pe piață și mă întreb de ce au ales acum să se promoveze. Mă rog, ca perioadă a anului e numai bună, pentru că-i post și cred că asta le crește un pic vânzările. Dar de ce acum? 🙂

Reclama Sprite – Decolteul bate prietenia

Adevărul e că-i foarte dificil pentru un brand să rămână consecvent. Din fericire, omuleții de la Sprite reușesc să facă asta. Din păcate, mie mi se pare că fac asta pe o linie ușor stupidă (cred că e un moment bun să vă reamintesc, în cazul în care poate ați uitat, că ultimul spot pentru Sprite a fost cel cu adolescentul care e pe cale să dea ochii cu Nirvana, doar că se încurcă în sutien și o cheamă pe mami să-l ajute).

Ideea era că adevărul e răcoritor și exact aceeași idee se materializează zilele astea în epica poveste a decolteului care bate prietenia. Bine, fără pic de răutate la mijloc, reclama asta e, totuși un pic mai realistă 🙂

Însă execuția e tot bizară și, zău, mă pot gândi la atât de multe feluri prin care sloganul ăsta cu adevărul răcoritor (care nu-i chiar rău) s-ar putea transforma într-un spot omenesc. Sau, cine știe, poate-și cunosc ei bine-bine targetul și chiar sunt pe piață consumatori care răspund la genul ăsta de mesaj (deși, recunosc, mie mi-e tare greu să fac portretul-robot al categoriei cu pricina):

Reclama Orange – Scrie pe cer

Așa-i că reclama asta pare așa, mai pentru fete? 🙂 E cu-n băiat atent la nevoile unei domnișorici și care, culmea, chiar acționează în consecință… Vis, ce să mai? Dar de ce ar alege Orange să facă spoturi care targetează mai degrabă femeile? Chiar n-am un răspuns clar, însă poveștile frumoase vând:

Iar dacă e să-mi fi rămas bine-n minte ceva din mesaj, e sigur partea cu ”pot” să ofere câte 1 Gb trafic de date pentru fiecare an în care le-ai fost client. Normal, ÎNTOTDEAUNA e o idee bună să-ți fidelizezi clienții deja existenți. Pur și simplu e mai ieftin să-i păstrezi decât să fugi după alții noi și nici măcar nu e ăsta singurul beneficiu. Și suspectez că pe nișa telecom sunt ceva probleme cu migrația de când portarea nu mai e chiar o chestiune exotică și de când nu mai ești chiar atât de legat de mâini și de picioare chiar dacă tocmai ți-ai prelungit un abonament și ți-ai luat și vreun telefon la ofertă.

Ei bine, mie mi-a sunat bucățica aia cu atât mai tentant cu cât eu sunt client Orange din 2002 și, dacă e să consum ceva cu patos, ăla e clar trafic de date mobile! Am deja 2 Gb în abonament și luna trecută am reușit să sar binișor din ei, așa că 12 Gb în plus, pentru cei 12 ani de fidelitate, chiar ar fi ceva, nu? Întâmplarea face că azi am fost să plătesc factura și am întrebat de ofertă. Nu m-a surprins că ar trebui să-mi prelungesc abonamentul și n-am nimic împotrivă. În fond, numărul ăsta mi-l știe toată lumea, începând cu colegii de liceu și terminând cu cei mai recenți colaboratori și oricum niciodată nu mi-am pus problema să plec la alt operator. O fi și-un pic de comoditate, dar în esență chiar nu mi-au oferit niciodată mari motive de nemulțumire. Așadar, mă gândeam eu, lăsați ”gigii” să vină la mine! Practic, în oferta pe care mi-a configurat-o mândra de la Orange n-am auzit nicăieri keyword-ul ”12 Gb”. E drept că am auzit mulți de nelimitat și singura chestie în cifre era la capitolul minute naționale și internaționale, dar la cât vorbesc eu, tot la nelimitat intră și alea 1000 (parcă) de minute. Și da, nelimitat era inclusiv în dreptul Internetului (mă rog, textual mi s-a spus nelimitat + 1 Gb, dar asta a sunat atât de ridicol încât…). Desigur, chichița era la prețul abonamentului și ar fi trebuit să plătesc cu vreo 30% mai mult decât acum. E drept că-s doar câteva zeci de RON și pentru ăia mulți de nelimitat parcă ar merita, însă am rămas destul de confuză pentru că n-am simțit că mi s-ar oferi ce mi s-a spus. Și nu, nu m-am lămurit cum stau lucrurile în ”fine print” nici pe site-ul lor.

Concluzia? Parcă mi-au citit gândurile un pic (doar îmi înregistrează, factură cu factură, obiceiurile de consum), dar nu-s nici pe departe la fel de prompți și fără de cusur în îndeplinirea viselor ca flăcăul din spot…

Reclama Emeka

V-am mai scris cândva mai pe larg despre hârtia igienică și speram să nu mai fie cazul să revin la subiect, dar spotul pentru Emeka merită puțină atenție 🙂

Am stabilit deja din textul anterior că nu e tocmai ușor să te promovezi pe nișa asta, iar penetrarea unei piețe noi e oricând o provocare în sine pentru orice fel de produs/serviciu. Așadar, am o doză sănătoasă de apreciere pentru faptul că omuleții ăștia au decis să se poziționeze altfel, adresându-se copiilor. E cu siguranță altceva, deși mi-e greu să cred că ar fi chiar genul de produs pentru care cei mici să se pună-n fund în hypermarket și să-nceapă să urle că vor fix Emeka și nimic altceva! Dar admit că există posibilitatea să nu știu eu cum e de fapt cu capriciile picilor 😀

Oricum, e clar că au reușit cel puțin un lucru – să iasă din mulțime – și asta nu-i deloc ceva minor. Totuși, începutul reclamei e ori naiv, ori exagerat. Adică, să fim serioși, chiar și fără să am copii îmi amintesc de entuziasmul propriu din vremurile copilăriei, când se întorceau ai mei de la serviciu cu oarece cumpărături. Abia așteptam să-mi bag nasul în sacoșe ca să descopăr ce mi-au adus bun și nu, nu m-ar fi entuziasmat o mie de ani hârtia igienică!

Dar până la urmă nu-i chiar un spot realist, nu? E o călătorie fantastică a unei fetițe cu un personaj animat. Poate că-n Universul ăsta paralel există posibilitatea ca cei mici să nu aștepte dulciuri, jucării etc., ci hârtie igienică. Nu-nțeleg ei încă de ce-i bine să fie și economică și bună, dar asta e informație prețioasă pentru părinți.

Publicitate pe Facebook 3

Pe lângă multitudinea de reclame sponsorizate la super-job-uri în domeniul videochat-ului, o reclamă care mi se bagă des pe gât în fluxul de știri de pe Facebook e asta:

ceasmania

Și-s curioasă dacă sunt singura pe care o râcâie gândul că fata aia n-are ceas 🙂 . Poza în sine e foarte frumoasă și, din multe puncte de vedere, foarte bine aleasă. În fond, ceasurile (mai scumpe) fac parte dintr-o categorie de produs care nu-ți vinde un obiect în sine, ci o experiență, un vis, o idee de stil de viață, acces într-o anumită ligă etc. Așa că mașina din poză și tânăra superbă asortată se potrivesc de minune într-un anumit tablou.

Dar pe lângă faptul că senzualitatea și luxul (aparent accesibil) vând, pe mine mă sâcâie cumplit că pe încheietura ei nu stă un ceas… E foarte posibil să mă uit eu prea critic la lucrurile astea, dar mie mi se pare un detaliu important. Altfel, sigur, chipul frumos, promisiunea unei reduceri generoase și gândul la o marcă scumpicică s-ar putea să fie suficiente pentru a convinge o întreagă categorie de potențiali clienți…

Mă rog, ar mai fi de spus și că ”GUESS watches” sau ”-60%” sunt trântite cam grosolan peste poză, dar asta ar fi tot ceva de finețe.