Evenimente românești

Și în week-end-ul acesta s-au întâmplat o mulțime de lucruri în București și merită notate câteva lucruri. În fond, organizarea de evenimente face parte din spectrul larg al publicității, nu? Bine, dacă mă întrebați pe mine, partea asta e una dintre cele mai sensibile forme de promovare, pentru că implică, inevitabil, o mulțime de oameni, deci muuuult loc pentru erori de tot felul.

Ei, și dacă tot vorbim de erori, începem cu evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2014. S-a promovat destul de bine conceptul 555. S-a promovat din timp și chiar s-au organizat o mulțime de chestii. Sinceră să fiu, pe mine m-a interesat un singur lucru, respectiv iMapp Bucharest 555. Și era să-l ratez, deși am fost acolo la timp. De ce? Pentru simplul fapt că au început cu o oră mai târziu decât erau anunțate și mă cam plictisisem să aștept. Sigur, am presupus că se întârzie din motive tehnice, obiective, și cred că organizatorii s-au învârtit cum au putut ca să facă în așa fel încât spectacolul să meargă mai departe, fără să se simtă că ceva merge prost. Dar puteți vedea și pe pagina evenimentului că multă lume a fost iritată de întârziere. Și o oră e chiar o întârziere mare după criteriile mele. OK, înțeleg, 5-10-15 minute, dar deja după jumătate de oră am hotărât că nu-i frumos din partea lor și-am luat-o încetișor spre casă. Am avut noroc că m-am mai oprit pe drum ca să mă mai uit la nu-știu-ce și să mai stau de vorbă cu niște cunoscuți și doar așa am ajuns să fiu totuși în zonă când în sfârșit a început. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că proiecțiile în sine au fost impresionante. Chiar mi-a plăcut ce am văzut și, ca să vă faceți o impresie, vă las și o mostră:

Nu a fost neapărat cea mai frumoasă dintre toate, dar e video-ul cu cea mai bună calitate (video+audio) pe care l-am găsit deocamdată. Altfel, găsiți pe YouTube zeci (poate sute?) de înregistrări cu oricare și nu e de mirare, pentru că am fost printre singurii de acolo care s-au uitat la ce se întâmpla cu ochii proprii și nu printr-un ecran 🙂

Despre alte manifestări din cadrul Zilelor Bucureștiului nu prea știu să vă spun, dar eu una am apreciat varietatea. Sunt sigură că a fost câte ceva care să fie cumva pe gustul fiecăruia. N-am fost decât în Piața Constituției, Sâmbătă noaptea, și fugitiv prin Cișmigiu, Duminică. Dar la cât de plin era și Cișmigiul sunt sigură că multă lume s-a simțit bine. A, apropo, mi-a plăcut că la târgul de acolo am mai văzut și lucruri noi, frumoase, meșteșugite și nu aceleași eterne kitsch-uri pe care le văd de ani de zile.

Dar s-a mai întâmplat ceva de anvergură week-end-ul ăsta și, chit că în general evit să vorbesc despre politică, lansarea candidaturii lui Victor Ponta merită câteva rânduri… Pe lângă faptul că sigur i-a zis lumea de bine că s-au mai închis niște străzi și pentru asta, adunate la cele închise pentru 555, poate că lansarea pe un stadion n-a fost până la urmă cea mai bună opțiune. Sunt sigură că ideea a fost să se lanseze în stil american și să fie un eveniment cu impact care să demonstreze câtă forță are partidul și cât de multe resurse poate mobiliza. Doar că impactul final s-a cam tradus în cu totul alți termeni…

Prima chestie care a apărut în presă și a făcut valuri a fost știrea asta. Mă rog, dacă mă întebați pe mine, trebuie să fii ușor naiv ca să crezi că atâția oameni se adună acolo din convingere sau din dragoste pentru candidat ori doctrină. N-am niciun dubiu că asta e o practică obișnuită pentru orice partid. Cel mult pot să cred că mai vin oameni și din convingere pe la candidații care se poziționează gen under-dog și mai condensează în ei ideea de schimbare, dar nu vorbim de zeci de mii de indivizi și chiar și în cazurile acelea tind să cred că nucleul în jurul căruia se antrenează restul mișcării tot e consolidat cumva (hai să zicem că seamănă cu practica barmanilor care pun ei primii bani în recipientul pentru bacșișuri? 😀 ).

Însă marea lovitură a venit din asocierea pe care au făcut-o mulți cu practicile comuniste și, ce-i drept, chiar și eu, născută cu-n an înainte de Revoluție, pot să asociez ușor ideea de comunism cu manifestațiile de pe stadioane. Și nu știu cum de nu s-a trezit nimeni să spună că ăsta-i un mare risc, pentru că PSD-ul are dintotdeauna problema asta de imagine. Cred că sperau să scape în sfârșit de eticheta de comuniști cu un candidat tânăr care nu s-a modelat în fostul sistem. Oricum s-a spus întotdeauna că Ponta-i școlit de Iliescu și Năstase, ceea ce e o asociere extrem de nefericită pentru ei, așa că, dacă aș fi în locul lor, aș face tot ce-i omenește posibil să nu dau apă la moară în niciun fel la nimic cu iz comunist. Din păcate pentru ei, lansarea pe stadion (cu bonus de mult roșu că, deh, asta-i culoarea partidului) și cred că inclusiv izul naționalist, a generat fix ce nu aveau nevoie. Nici nu e de mirare că și Elena Udrea, și Traian Băsescu, și Monica Macovei etc. prin voci proprii sau editoriale bine țintite au lovit în punctul ăsta nevralgic… Chiar nu-mi dau seama cum de n-a fost niciun consilier care să explice cât de prost poate să iasă povestea asta, cu atât mai mult cu cât e clar că, dacă toată lumea își pune problema în termeni de ”în turul 2 va fi Ponta cu cine?”, toți ceilalți candidați caută să destabilizeze candidatul cel mai puternic… Și nu, nu-i de mirare că asta s-a cam dus viral.

Da, complicată treabă PR-ul. Complicată treabă cu organizarea de evenimente 🙂

Advertisements

WeDay Schimbă statusul planetei

De ceva timp tot trec pe lângă un panou publicitar pe Mihai Bravu. Are un slogan bun și sugestiv – ”schimbă statusul planetei”, un mesaj succint și o referință spre pagina lor de Facebook. E grenul ăla de poveste de tipul ”1 Like=1 USD donat pentru […]”. În mod normal n-aș crede în așa ceva și când văd pe Facebook nșpe milioane de share-uri la chestii de genul mă cuprinde un mix de sentimente de milă (pentru cât de creduli sunt alții), tristețe (pentru că într-adevăr se întâmplă multe mizerii pe lumea asta), revoltă (pentru că sunt prea mulți oameni care profită de pe urma credulității și nenorocirilor) etc.

Și apropo de genul ăsta de acțiuni, mi s-a părut absolut genială o postare de pe 9gag.com care avea titlul ”singura situație în care un like chiar salva viața cuiva” și poza asta:

Pe undeva cam ăsta e adevărul. Doar în arena gladiatorilor cineva putea scăpa cu viață dacă Cezarul își ridica opozabilul. Pentru Facebook nu prea e valabil. Poate doar vreo inferență îndepărtată, dacă te gândești că Like&Share înseamnă awareness, creștere, vânzări mai mari și poate la un moment dat X companie va face vreo donație pentru ceva. Facebook în sine parcă a și anunțat oficial de câteva ori că nu face genul ăsta de acțiuni, deși cred că au și ei o fundație asociată și prin ea fac acte de caritate.

Acum, revenind la panotajul stradal… Primul lucru la care m-am gândit a fost că genul ăsta de expunere îi oferă credibilitate. Te face să te gândești că, la câți oameni văd mesajul, dacă ar fi ceva în neregulă cu cei din spatele acțiunii, s-ar sesiza cineva. Apoi, verificând superficial, am descoperit că par să aibă susținere și din partea unor nume mari și nu pare să fie chiar o țeapă. Dar n-am săpat prea adânc. E genul de chestie la care fiecare face aprecieri foarte personale. Cert e că au 3,4 milioane de Like-uri, iar asta ar trebui să însemne că au și donat banii ăștia. Poate sună cinic, dar eu m-am întrebat de ce nu se fac donații de genul ăsta oricum (și preferabil discret) dacă există de undeva bugetul. E stupid să stai călare pe 10 milioane de euro meniți să genereze apă potabilă, dar să nu-i dai până ce nu dau 10 milioane de oameni Like la o pagină. În fine, nici n-am stat să analizez exact mecanismul de funcționare și mai pun la socoteală și faptul că există și logică în spatele lui Like&Share pentru caritate, poate și pentru simplul fapt că uneori oamenii vor să simtă că fac ceva, că efectiv contribuie la un ceva mai mare.