Reclame pentru medicamente de răceală

Aseară mă uitam pe History și n-am putut să nu observ că în același calup publicitar am văzut, la rând, 5 (CINCI) reclame pentru medicamente de răceală. OK, înțeleg, e sezonul ăla incert și are logică să plătești ca să-ți ruleze spotul la TV, dar oare cât de eficient se cheltuie banii tăi când apari la grămadă cu alții?

E drept, piața farmaceuticelor e una dintre cele mai competitive și până la urmă rolul unei reclame bune e fix să te distingă din mulțime. Și-n plus, nici nu știu cât de mult control ai mai departe la difuzările propriu-zise. Mă rog, n-am pretenția că m-aș pricepe, dar am fost cândva în viața asta la un interviu pentru un internship pe media planning la un post TV (post mare dintr-o rețea internațională) și am fost foarte dezamăgită să aflu că ecuația e mult simplificată și sunt factori (care mie mi se par importanți) care nu sunt cântăriți. Pe scurt, agenția plătește pentru ca mesajul să ajungă la X telespectatori și (eventual) telespectatorii ăia să aibă anumite caracteristici (dar nu e cine știe ce calcul rafinat – vorbim, în ce mai bun caz, despre sex și vârstă). Nimic de zis, munca unui media planner nu e chiar ușoară nici dacă se simplifică ecuația și poate fi o provocare să potrivești toate spoturile pe care trebuie să le difuzezi în așa fel încât TOȚI cei care au plătit să aibă mesajele livrate la câți oameni ar fi trebuit să atingă. Dar am rămas încă de atunci cu gustul amar al faptului că nu prea există această atenție față de succesiunea reclamelor și făță de alte nuanțe, mai mici și mai mari, care sigur afectează impactul final.

Însă, repet, n-am pretenția că mă pricep. Poate nu e așa peste tot. Poate lucrurile s-au mai schimbat. Poate există pur și simplu media planneri dedicați care au grijă la niște lucruri mici, pur și simplu pentru că-s riguroși. Poate mârâie agențiile când observă că ceva e în dezavantajul lor. Etc. etc. etc.

Dar cert e că aseară, într-un singur calup, am dat peste:

Tantum Verde (nu e spotul dublat în română, dar vă dați seama și din versiunea asta că e teribil de neverosimil. Toată lumea știe că mamele au super-puteri și-un amărât de gât roșu NU le doboară. Poate-poate mergea spotul ăsta pentru un medicament de gripă, dar și atunci era un pic tras de păr):

Coldrex Max Grip Lemon (nu cred că e singura reclamă în care au mers pe ideea asta cu ”cea mai strălucită minte” care poate fi afectată de răceală. Sunt destul de sigură că mai rula una cu un șahist. În fine, e o abordare un pic mai altfel, dar dacă iei povestea asta la bani mărunți e cam stupidă și superficială. Mintea-i minte, imunitatea-i imunitate. Vorba aia, și geniile tot pe-acolo… Își suflă nasul 😀 ):

Fluimucil (ei bine, oamenii ăștia clar au înțeles că trebuie să se facă remarcați. Presupun că de asta au ales un nume cam câh și-apoi au și desenat o chestie absolut hidoasă! Sincer, e urâțică rău chestiuța aia portocalie! E prea urâtă chiar și dacă e să iau în calcul că micro-organismul care-mi face rău trebuie stârpit!):

În plus, am mai văzut și-un Hexoraletten N (nu, nu e ăsta) și-un Parasinus (nici asta), dar n-am reușit să dau peste spoturile cu pricina, ceea ce nu e tocmai o pierdere teribilă. Publicitatea la medicamente e destul de sterilă (hă-hă).

Advertisements

Reclama Angelli Cherry

E cineva (major, desigur) care n-a băut în viața asta Angelli? 🙂 Nu cred. Revelioanele înseamnă de ani buni pentru mulți șampanie vin spumant Angelli și cam tot de atâta timp are lumea-n casă și-un Cherry, ca să fie ”ceva dulce și pentru fete”. Înțeleg din site-ul lor că sunt în România deja de 20 de ani, deci pot spune că-i știu cam de-o viață. Și da, deși în 1988 n-aveam decât 10 ani, mi-amintesc bine reclama asta și mi se părea și atunci într-un mare fel:

Acum rulează tot un spot foarte senzual, deși parcă-i mai puțin sugestiv (nu știu, o fi CNA-ul mai refractar acum?) și are multe detalii fine și provocatoare care-l fac foarte intens. Atâta doar că e ceva un pic ”off” la protagonistă. E o femeie frumoasă, nimic de zis, și presupun că zâmbetul ușor malefico-seducător-disprețuitor e parte din rol (înțeleg de ce!), dar parcă n-arată bine pe ea:

PS: Între timp a apărut un spot și pentru vinul spumant. Arată bine, e la fel de senzual, dar e interesant cum s-a transformat metafora aventurii din ”preludiul unei aventuri” 😉

Evenimente românești

Și în week-end-ul acesta s-au întâmplat o mulțime de lucruri în București și merită notate câteva lucruri. În fond, organizarea de evenimente face parte din spectrul larg al publicității, nu? Bine, dacă mă întrebați pe mine, partea asta e una dintre cele mai sensibile forme de promovare, pentru că implică, inevitabil, o mulțime de oameni, deci muuuult loc pentru erori de tot felul.

Ei, și dacă tot vorbim de erori, începem cu evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2014. S-a promovat destul de bine conceptul 555. S-a promovat din timp și chiar s-au organizat o mulțime de chestii. Sinceră să fiu, pe mine m-a interesat un singur lucru, respectiv iMapp Bucharest 555. Și era să-l ratez, deși am fost acolo la timp. De ce? Pentru simplul fapt că au început cu o oră mai târziu decât erau anunțate și mă cam plictisisem să aștept. Sigur, am presupus că se întârzie din motive tehnice, obiective, și cred că organizatorii s-au învârtit cum au putut ca să facă în așa fel încât spectacolul să meargă mai departe, fără să se simtă că ceva merge prost. Dar puteți vedea și pe pagina evenimentului că multă lume a fost iritată de întârziere. Și o oră e chiar o întârziere mare după criteriile mele. OK, înțeleg, 5-10-15 minute, dar deja după jumătate de oră am hotărât că nu-i frumos din partea lor și-am luat-o încetișor spre casă. Am avut noroc că m-am mai oprit pe drum ca să mă mai uit la nu-știu-ce și să mai stau de vorbă cu niște cunoscuți și doar așa am ajuns să fiu totuși în zonă când în sfârșit a început. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că proiecțiile în sine au fost impresionante. Chiar mi-a plăcut ce am văzut și, ca să vă faceți o impresie, vă las și o mostră:

Nu a fost neapărat cea mai frumoasă dintre toate, dar e video-ul cu cea mai bună calitate (video+audio) pe care l-am găsit deocamdată. Altfel, găsiți pe YouTube zeci (poate sute?) de înregistrări cu oricare și nu e de mirare, pentru că am fost printre singurii de acolo care s-au uitat la ce se întâmpla cu ochii proprii și nu printr-un ecran 🙂

Despre alte manifestări din cadrul Zilelor Bucureștiului nu prea știu să vă spun, dar eu una am apreciat varietatea. Sunt sigură că a fost câte ceva care să fie cumva pe gustul fiecăruia. N-am fost decât în Piața Constituției, Sâmbătă noaptea, și fugitiv prin Cișmigiu, Duminică. Dar la cât de plin era și Cișmigiul sunt sigură că multă lume s-a simțit bine. A, apropo, mi-a plăcut că la târgul de acolo am mai văzut și lucruri noi, frumoase, meșteșugite și nu aceleași eterne kitsch-uri pe care le văd de ani de zile.

Dar s-a mai întâmplat ceva de anvergură week-end-ul ăsta și, chit că în general evit să vorbesc despre politică, lansarea candidaturii lui Victor Ponta merită câteva rânduri… Pe lângă faptul că sigur i-a zis lumea de bine că s-au mai închis niște străzi și pentru asta, adunate la cele închise pentru 555, poate că lansarea pe un stadion n-a fost până la urmă cea mai bună opțiune. Sunt sigură că ideea a fost să se lanseze în stil american și să fie un eveniment cu impact care să demonstreze câtă forță are partidul și cât de multe resurse poate mobiliza. Doar că impactul final s-a cam tradus în cu totul alți termeni…

Prima chestie care a apărut în presă și a făcut valuri a fost știrea asta. Mă rog, dacă mă întebați pe mine, trebuie să fii ușor naiv ca să crezi că atâția oameni se adună acolo din convingere sau din dragoste pentru candidat ori doctrină. N-am niciun dubiu că asta e o practică obișnuită pentru orice partid. Cel mult pot să cred că mai vin oameni și din convingere pe la candidații care se poziționează gen under-dog și mai condensează în ei ideea de schimbare, dar nu vorbim de zeci de mii de indivizi și chiar și în cazurile acelea tind să cred că nucleul în jurul căruia se antrenează restul mișcării tot e consolidat cumva (hai să zicem că seamănă cu practica barmanilor care pun ei primii bani în recipientul pentru bacșișuri? 😀 ).

Însă marea lovitură a venit din asocierea pe care au făcut-o mulți cu practicile comuniste și, ce-i drept, chiar și eu, născută cu-n an înainte de Revoluție, pot să asociez ușor ideea de comunism cu manifestațiile de pe stadioane. Și nu știu cum de nu s-a trezit nimeni să spună că ăsta-i un mare risc, pentru că PSD-ul are dintotdeauna problema asta de imagine. Cred că sperau să scape în sfârșit de eticheta de comuniști cu un candidat tânăr care nu s-a modelat în fostul sistem. Oricum s-a spus întotdeauna că Ponta-i școlit de Iliescu și Năstase, ceea ce e o asociere extrem de nefericită pentru ei, așa că, dacă aș fi în locul lor, aș face tot ce-i omenește posibil să nu dau apă la moară în niciun fel la nimic cu iz comunist. Din păcate pentru ei, lansarea pe stadion (cu bonus de mult roșu că, deh, asta-i culoarea partidului) și cred că inclusiv izul naționalist, a generat fix ce nu aveau nevoie. Nici nu e de mirare că și Elena Udrea, și Traian Băsescu, și Monica Macovei etc. prin voci proprii sau editoriale bine țintite au lovit în punctul ăsta nevralgic… Chiar nu-mi dau seama cum de n-a fost niciun consilier care să explice cât de prost poate să iasă povestea asta, cu atât mai mult cu cât e clar că, dacă toată lumea își pune problema în termeni de ”în turul 2 va fi Ponta cu cine?”, toți ceilalți candidați caută să destabilizeze candidatul cel mai puternic… Și nu, nu-i de mirare că asta s-a cam dus viral.

Da, complicată treabă PR-ul. Complicată treabă cu organizarea de evenimente 🙂

Reclama Cabernet Sauvignon Sâmburești – Un vin pe care îl înțeleg bărbații

Eu așteptam de ceva timp să apară și spotul pereche pentru cel la Chardonnay și s-ar părea că în sfârșit a ieșit la lumină. Și chiar e bun și curajos, pentru că reușește să fie macho, dar totuși sofisticat. E ușor de înțeles și, chiar dacă pare că face uz de clișee, sunt clișee puse în scenă destul de rafinat. Așadar, mie-mi place:

PS: Mi se pare foarte bun și timingul, pentru că e atât, atât de greu să găsești cadoul potrivit în perioada asta, iar cu bărbații mie mi se pare că e chiar mai greu de rezolvat problema. Acum avem și noi, femeile, o idee în plus cu care să jonglăm 🙂