Un mic detaliu de finețe în comunicarea electorală

Da, știu, aveți deja feed-ul prea-plin de știri despre alegeri, dar n-am niciun fel de gând să vă vorbesc despre conținut, ci despre formă. Așadar, țineți minte că v-am atras atenția la un moment dat că s-a ales forma Iohannis și nu Johannis pentru campania electorală? Ei bine, cu tot cu mitul neamțului riguros (și sloganul aferent cu subtilitatea ”lucrului bine făcut”), există un motiv bun pentru care s-a optat pentru forma ceva mai ”românească” a numelui. În plus, dacă n-ați observat, vă mai atrag atenția asupra unui aspect – pe bannerele electorale cu care m-am întâlnit cam peste tot apare doar numele, fără prenumele Klaus Werner:

Din ce am studiat eu prin drumurile mele, pare să fie singurul candidat care a făcut asta și suspectez că are legătură cu imposibilitatea de a ”româniza” prenumele cu pricina. De ce ar fi asta important? Ei bine, nimic nu e întâmplător în construirea unui produs, cu atât mai puțin numele. Dar e întâmplător că eu citesc zilele astea Roz tranchilizant și am găsit acolo ceva interesant despre nume:

Despre George Sangmeister și Aurelia Pucinski s-a spus că-i vor zdrobi fără drept de apel pe novicii Mark Fairchild și Janice Hart. Capetele luminate de la televizor n-au ținut cont de faptul că mulți alegători știu prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți, bizuindu-se pe indicii complet irelevante, caând vine vorba să rupă o situație de egalitate. Pe frontul numelor proprii, a pune pe Segmeister sau Pucinski, cu rezonanța lor străină, să se bată cu Fairchild și Hart, parcă înadins făcute pentru campanii electorale, e ca și cum ai lăsa un copil de cinci ani să se înfrunte cu Mike Tyson. Având nște nume de categorie grea ca Fairchild și Hart, cei doi candidați novici au câștigat detașat cursa, în ciuda CV-urilor mult mai modeste. Un alegător intervievat de New York Times chiar a recunoscut că votase cu Fairchild și Hart pentru că ”au niște nume care sună mai bine”. O echipă de psihologi a desfășurat un studiu care a demonstrat importanța celor două nume: când alegătorilor ipotetici li s-a cerut să aleagă între doi candidați doar pe baza numelor pe care le aveau aceștia, respectiv George Sangmeister și Mark Fairchild, o majoritate covârșitoare l-a preferat pe Fairchild. Dat fiind că foarte puțini votanți știau câte ceva despre candidați, atunci când s-au apropiat de cabina de votare, pare destul de corect să spunem că măcar o parte din ei s-au lăsat influențați de numele candidaților.”

Sigur, noi facem deja progrese mari prin faptul că în sfârșit reușim să nu mai avem un președinte pe care să-l cheme cu -escu, dar e de reținut pasajul de mai sus, mai ales pentru că o parte semnificativă a electoratului român e în exact aceeași situație de a ști ”prea puține despre pozițiile politice ale candidaților favoriți”, programe și alte minuni.

PS: Nu mă interesează niciun fel de comentariu referitor la oricare dintre candidați, vot, politică etc. și nimic din ce ați citit mai sus nu se vrea interpretat în orice fel de relație cu opțiunile mele personale. Luați informația pur și simplu ca atare și ziceți, în cel mai rău caz, că ați aflat astăzi ceva nou despre ițele lumii comunicării 🙂

Evenimente românești

Și în week-end-ul acesta s-au întâmplat o mulțime de lucruri în București și merită notate câteva lucruri. În fond, organizarea de evenimente face parte din spectrul larg al publicității, nu? Bine, dacă mă întrebați pe mine, partea asta e una dintre cele mai sensibile forme de promovare, pentru că implică, inevitabil, o mulțime de oameni, deci muuuult loc pentru erori de tot felul.

Ei, și dacă tot vorbim de erori, începem cu evenimentele dedicate Zilelor Bucureștiului 2014. S-a promovat destul de bine conceptul 555. S-a promovat din timp și chiar s-au organizat o mulțime de chestii. Sinceră să fiu, pe mine m-a interesat un singur lucru, respectiv iMapp Bucharest 555. Și era să-l ratez, deși am fost acolo la timp. De ce? Pentru simplul fapt că au început cu o oră mai târziu decât erau anunțate și mă cam plictisisem să aștept. Sigur, am presupus că se întârzie din motive tehnice, obiective, și cred că organizatorii s-au învârtit cum au putut ca să facă în așa fel încât spectacolul să meargă mai departe, fără să se simtă că ceva merge prost. Dar puteți vedea și pe pagina evenimentului că multă lume a fost iritată de întârziere. Și o oră e chiar o întârziere mare după criteriile mele. OK, înțeleg, 5-10-15 minute, dar deja după jumătate de oră am hotărât că nu-i frumos din partea lor și-am luat-o încetișor spre casă. Am avut noroc că m-am mai oprit pe drum ca să mă mai uit la nu-știu-ce și să mai stau de vorbă cu niște cunoscuți și doar așa am ajuns să fiu totuși în zonă când în sfârșit a început. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că proiecțiile în sine au fost impresionante. Chiar mi-a plăcut ce am văzut și, ca să vă faceți o impresie, vă las și o mostră:

Nu a fost neapărat cea mai frumoasă dintre toate, dar e video-ul cu cea mai bună calitate (video+audio) pe care l-am găsit deocamdată. Altfel, găsiți pe YouTube zeci (poate sute?) de înregistrări cu oricare și nu e de mirare, pentru că am fost printre singurii de acolo care s-au uitat la ce se întâmpla cu ochii proprii și nu printr-un ecran 🙂

Despre alte manifestări din cadrul Zilelor Bucureștiului nu prea știu să vă spun, dar eu una am apreciat varietatea. Sunt sigură că a fost câte ceva care să fie cumva pe gustul fiecăruia. N-am fost decât în Piața Constituției, Sâmbătă noaptea, și fugitiv prin Cișmigiu, Duminică. Dar la cât de plin era și Cișmigiul sunt sigură că multă lume s-a simțit bine. A, apropo, mi-a plăcut că la târgul de acolo am mai văzut și lucruri noi, frumoase, meșteșugite și nu aceleași eterne kitsch-uri pe care le văd de ani de zile.

Dar s-a mai întâmplat ceva de anvergură week-end-ul ăsta și, chit că în general evit să vorbesc despre politică, lansarea candidaturii lui Victor Ponta merită câteva rânduri… Pe lângă faptul că sigur i-a zis lumea de bine că s-au mai închis niște străzi și pentru asta, adunate la cele închise pentru 555, poate că lansarea pe un stadion n-a fost până la urmă cea mai bună opțiune. Sunt sigură că ideea a fost să se lanseze în stil american și să fie un eveniment cu impact care să demonstreze câtă forță are partidul și cât de multe resurse poate mobiliza. Doar că impactul final s-a cam tradus în cu totul alți termeni…

Prima chestie care a apărut în presă și a făcut valuri a fost știrea asta. Mă rog, dacă mă întebați pe mine, trebuie să fii ușor naiv ca să crezi că atâția oameni se adună acolo din convingere sau din dragoste pentru candidat ori doctrină. N-am niciun dubiu că asta e o practică obișnuită pentru orice partid. Cel mult pot să cred că mai vin oameni și din convingere pe la candidații care se poziționează gen under-dog și mai condensează în ei ideea de schimbare, dar nu vorbim de zeci de mii de indivizi și chiar și în cazurile acelea tind să cred că nucleul în jurul căruia se antrenează restul mișcării tot e consolidat cumva (hai să zicem că seamănă cu practica barmanilor care pun ei primii bani în recipientul pentru bacșișuri? 😀 ).

Însă marea lovitură a venit din asocierea pe care au făcut-o mulți cu practicile comuniste și, ce-i drept, chiar și eu, născută cu-n an înainte de Revoluție, pot să asociez ușor ideea de comunism cu manifestațiile de pe stadioane. Și nu știu cum de nu s-a trezit nimeni să spună că ăsta-i un mare risc, pentru că PSD-ul are dintotdeauna problema asta de imagine. Cred că sperau să scape în sfârșit de eticheta de comuniști cu un candidat tânăr care nu s-a modelat în fostul sistem. Oricum s-a spus întotdeauna că Ponta-i școlit de Iliescu și Năstase, ceea ce e o asociere extrem de nefericită pentru ei, așa că, dacă aș fi în locul lor, aș face tot ce-i omenește posibil să nu dau apă la moară în niciun fel la nimic cu iz comunist. Din păcate pentru ei, lansarea pe stadion (cu bonus de mult roșu că, deh, asta-i culoarea partidului) și cred că inclusiv izul naționalist, a generat fix ce nu aveau nevoie. Nici nu e de mirare că și Elena Udrea, și Traian Băsescu, și Monica Macovei etc. prin voci proprii sau editoriale bine țintite au lovit în punctul ăsta nevralgic… Chiar nu-mi dau seama cum de n-a fost niciun consilier care să explice cât de prost poate să iasă povestea asta, cu atât mai mult cu cât e clar că, dacă toată lumea își pune problema în termeni de ”în turul 2 va fi Ponta cu cine?”, toți ceilalți candidați caută să destabilizeze candidatul cel mai puternic… Și nu, nu-i de mirare că asta s-a cam dus viral.

Da, complicată treabă PR-ul. Complicată treabă cu organizarea de evenimente 🙂

Campania electorală și Social Media

Mediafax a făcut o analiză referitoare la ”ce și cât postează prezidențiabilii pe Facebook și care sunt efectele” și cred că merită citită pe-ndelete. De fapt, cred că e mult mai interesant de urmărit tipul de conținut, pentru că asta ne arată cu adevărat poziționarea (și, mai departe, specia de electorat pe care mizează fiecare). Altfel, cifrele de la capitolul ”efecte” pot fi foarte înșelătoare:

Ponta este urmat în top de Klaus Iohannis, cu 34 de postări 111.205 like-uri, 4.444 comentarii şi 7.480 share-uri, Elena Udrea – 26 postări, 59.382 like-uri, 2.731 comentarii şi 2.967 share-uri, Szilagyi Zsolt – 8 postări, 625 like-uri, 7 comentarii şi 95 share-uri, Călin Popescu Tăriceanu – 6 postări, 382 like-uri, 40 comentarii şi 50 share-uri şi Dan Diaconescu. cu o postare, care a adunat 47 de like-uri, 21 de comentarii, dar care nu fost distribuită de nimeni.

De ce? Păi, chiar făcând abstracție de categoria ”postacilor” (da, chiar există oameni plătiți să posteze fel de fel de minuni prin fel de fel de locuri), cifrele cu pricina nu înseamnă mare lucru dacă nu le raportezi la cât s-a investit în promovare, iar la aceste cifre nu cred că au avut acces cei de la Mediafax. Adică, să fim serioși, epoca reach-ului organic a cam apus pe Facebook…

Însă e foarte interesant cât de mult s-au schimbat lucrurile din 2009. Un exemplu de cum arătau lucrurile, la cald, atunci găsiți aici (și sigur e ceva ce merită recitit astăzi). Dar îmi amintesc și eu că am făcut în perioada aceea un proiect pentru un curs la Master, iar din analiza mea de atunci rețin sigur că mult-iubitul Crin Antonescu posta ridicol de rar și numai chestii absolut plicticoase, scrise la persoana a treia, într-un stil total impersonal și fără substanță. Mie mi s-a părut că era un fel de a fi prezent pentru că i s-a spus că trebuie și a bifat asta în treacăt. Altfel, sigur, erau destui care vedeau în el atunci marea speranță, reach-ul organic era încă rege, așa că activitate era destulă pe pagina cu pricina.

Ei bine, azi nu mai merge așa. În spatele fiecărui cont de candidat (mai serios) se vede o strategie sănătoasă și parcă-mi vine să spun că se chinuie cu toții să ajungă și la electoratul tânăr, atât de dezinteresat de subiectul politică (și cam pe bună dreptate, căci categoria asta nu prea se simte reprezentată). În plus, campaniile lui Obama au fost exemple clare de alegeri câștigate prin forța Social Media și tare mi-e că anul ăsta s-ar putea să fie primul în care câștigătorul nu va mai fi ales (exclusiv) pe bază de autocare și pungi de făină/sticle de ulei. Nu mă iluzionez că fenomenele astea nu vor mai apărea. În fond, electoratul acela e stabil, numeros și e foarte ușor de mobilizat (apropo, n-am să înțeleg vreodată de ce n-ai lua făina de la X-ulescu și n-ai vota, totuși, cu cine simți tu). Însă cred cu tărie că balanța se va înclina altfel la următorul scrutin…

PS: Probabil am să-mi blestem zilele pentru că am să scriu asta, căci e mereu o idee foarte, foarte proastă să te lansezi în discuții cu iz politic, dar cel puțin până acum, mi s-a părut că cei care se ocupă de pagina lui Ponta sunt cei mai inspirați. Da, a ieșit cu scandal povestea cu Simona Halep, dar până la urmă n-a fost publicitate mincinoasă, ci pur și simplu o mișcare abilă. Dar la fel de adevărat e că ‘mnealui e-n campanie de mai mult timp ca alții. De fapt, în ultima vreme pare să se fi lansat tare Johannis, cu mesajele din categoria ”S-a putut în Sibiu. Se poate în toată țara.” (apropo, e interesantă alegerea pentru numele de Iohannis, o formă ceva mai neaoșă decât cea cu J, dacă tot e originea una dintre contrele oponenților). În rest, Monica Macovei comunică bine, frumos, curat, corect și are o mie de calități ca om, dar charisma clar nu e punctul ei forte și-mi pare rău s-o spun, asta contează. Iar despre Elena Udrea și pozele ‘mneaei din alimentarele de provincie din care-și cumpără salam Victoria în timp ce e cu iPad-ul sub braț chiar n-aș vrea să spun nimic 😀 . Ceilalți din cursă n-au ajuns spre mine cu niciun fel de mesaj și asta cred că spune suficient și despre ce și cât de bine fac 🙂

PPS: Singura certitudine a următoarelor alegeri pare să fie campania foarte, foarte dinamică și interesantă ce le va precede.