Reclama muștar Olympia cu caracatița

Nu știu cine se ocupă de Olympia, dar îmi place că de ceva timp au ales să comunice cu umor. Uneori le-a ieșit bine, alteori le-a ieșit binișor, dar le-a mai ieșit și mai puțin bine. Tura asta chiar am râs de ridicolul situației, așa că, din punctul meu de vedere, le-a ieșit bine și de data asta, mai ales pentru că au reușit să integreze și umor mai fin și umor mai brut, pentru toate gusturile. Iar umorul vine, ca la carte, dintr-o situație neașteptată. Adică, zău, cine-ar asocia caracatița cu mazăre și-apoi și cu muștar? Știm bine că muștarul e cel mai bun prieten al micului, al cârnăciorilor, al chifteluțelor, al mezelurilor etc. (așa cum au și ei grijă să puncteze clar în final pentru cei care n-au prea prins ironia cu caracatița).

Advertisements

Reclama Hornbach – Blugii și groapa de gunoi

Pe mine mă amuză teribil aventura domnului pentru a-și recupera blugii ăia chinuiți. E foarte mișto făcut spotul, are umor, e o manieră foarte creativă de a promova ceva de pe nișa bricolajului și, zău, e ceva cu care vor putea empatiza ambele sexe. Îmi și imaginez discuții din diverse gospodării cu doamne care mustăcesc, mai mult sau mai puțin amuzate: ”Of, Costele, așa faci și tu! Păstrezi toate nenorocirile!”. Sau domni în care încă mocnește ranchiuna: ”Așa mi-ai făcut și tu, Marie! Ții minte când mi-ai aruncat […]?” 😀

Atâta doar că s-ar putea ca nuanța să fi fost cam prea fină și să nu înțeleagă chiar toți cei vizați că legătura poveștii cu Hornbach trebuia înțeleasă așa: ”Creată prin proiectele tale. Fiecare pată, fiecare ruptură reprezintă dovada proiectelor tale. În luni, chiar ani de proiecte ai făcut ceva unic din hainele tale, ceva ce îți aparține doar ție!”

Reclama Edenia Nuggets – 100% din piept de pui

Cum? Cum de n-am văzut asta de atunci?! Cum de mi-a scăpat că tâmpenia aia monumentală cu grădinarul și maioneza se născuse dintr-o altă dudă cu-n grădinar și niște nuggets?! Și cred că întâi a fost puiul și nu maioneza, pentru că spotul care rulează și acum pentru Edenia pare să fi apărut spre sfârșitul lui 2012, iar cel pentru Univer abia la finalul lui 2013. În plus, înainte de reclama cu puștii roșcovani, Edenia a avut și spotul cu legumele ”netunate” Dujardin, abordare destul de similară:

Și aș mai adăuga și că, deși e tot o idee dubioșică, mi se pare că spotul cu grădinarul roșcat are un pic mai mult umor și parcă se leagă mai firesc mesajul de poveste:

Reclama OLX – Marea Promoție

Înainte să vă supărați că-s ușor jenante spoturile astea și că maxim scurgeți câte o dâră de umor de ici, de colo (asta dacă insistați să căutați ceva bun în reclamele astea, poate exceptând-o pe ”Domnișoara Alisa din Satu Mare”), uitați-vă bine la decoruri și personaje. Nu-mi plac nicicum, deși conceptul nu e chiar rău, dar sunt absolut convinsă că vorbesc exact pe limba targetului pe care-l vizează:

Și nu, nu dau întâmplător nici mia de euro și nici BMW-ul, aceste simboluri supreme ale șmecheriei pentru posesorii de milieu pe televizor. Adică, zău, n-o să vă placă, dar dacă vă uitați cu atenție după niște detalii, o să vedeți că spoturile astea aparent penibile sunt făcute cu mare atenție…

Reclama Rombat – Terapeutul

Mă văd nevoită să admit că e o abordare foarte creativă pentru un spot dedicat bateriilor de mașină. E drept, are și oarece lipsuri pe ici, pe colo, dar parcă le-aș mai trece cu vederea pentru simplul fapt că a îndrăznit să iasă mult din ”zona de confort” a categoriei lui: