Social Media românească

Dintre toate speciile de conținut pe care le fac pentru proiectele proprii sau pentru alții, de departe cel mai dificil mi-e să mă ocup de conținut pentru rețelele sociale. De ce? Pe de o parte e o problemă faptul că regulile sunt mereu în schimbare și nu mă refer la aspectul dinamic și firesc al interacțiunilor umane, căci e firesc să fii foarte prompt și flexibil atunci când e de așteptat să comunici (în principiu) în timp real cu cei care-ți urmăresc activitatea. Nu, mă refer efectiv la mecanismele de afișare ale conținutului, iar Facebook își schimbă mereu regulile jocului. Și da, dacă e să merite cu adevărat să investești într-o rețea socială (în România), aia e Facebook. De fapt, mi se pare un semnal interesant că Facebook a cam început să depășească YouTube la conținut video (OK, stimulează creșterea asta printr-un mecanism destul de șiret, ca s-o spun frumos, pentru că acum contorizează la vizualizări și toate auto-play-urile din feed peste care scroll-uiești rapid și fără interes, ceea ce înseamnă impact zero al conținutului, dar cifrele îl gâdilă pe cel care publică aici). Ba, mai mult, pentru prima dată activitatea din rețele în jurul Premiilor Oscar a fost mai intensă pe Facebook decât pe Twitter, iar în State Twitter era Rege!

Dar hai să zicem că te poți uita la chestia asta ca la o provocare, chiar și în ciuda faptului că uneori e obositor să tot ții pasul cu noile găselnițe (cu fundamente strict comerciale, deși mereu o să ni se tot explice oficial că e pentru optimizarea experienței utilizatorului). Nu, nu asta mă sâcâie cel mai tare.  Și nici nu prea știu cum să spun frumos ce mă doare pe mine cel mai tare în povestea asta. Zău, nu vreau să par elitistă, dar pur și simplu mi-e greu să produc conținut ”de masă” când nivelul pare să fie foarte, foarte jos. Sincer, chiar se propagă dureros de eficient toate tâmpeniile sinistre, toate clișeele cretine etc. Ca să înțelegeți mai bine ce încerc să vă spun, vă invit să vă uitați cu ochii voștri la cele mai populare mesaje de pe paginile de Facebook din România în 2014. Pot să număr pe degete ce mi s-a părut acolo conținut cât de cât inteligent sau măcar inspirat (aș zice Tarom și Regina Maria, plus, deloc surprinzător, campania Orange cu Millidge, Doig și dansul). În rest, platitudini, poze cu copii, niște bine-meritate țâțe și chestii de-a dreptul hidoase vizual (de exemplu, vă invit să vă uitați la categoria ”jurnaliști” și la poza aia făcută-n Paint postată de Andreea Marin, poză care nici măcar nu e creație proprie). A, da, apropo, mă scoate din sărite că e o nișă pe care se fură conținut într-o veselie…

Și înțeleg că lumea nu stă pe Facebook ca să citească niște Kant (cu excepția situației când are lipit un citat pe o poză cu-n drum, cu-n răsărit, o plajă sau altceva de genul ca să iasă motivațională un pic). Mi-e clar că inclusiv oamenii inteligenți stau pe rețelele sociale ca să se deconecteze, iar asta înseamnă uneori și să râzi de o mâță care cade de pe o masă. OK, asta e, dar voi realizați că sunt pe Facebook oameni care distribuie poze cu icoane?! Asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că am scris despre asta azi (deși o am în cap de mult timp), pentru că s-a răspândit viral tâmpenia asta – pe scurt, o mândră a pus pe tumblr o poză cu o rochie și a întrebat universul ce culoare are, iar internetul s-a împărțit în două tabere care s-au încordat intens (unii au spus că e combinație de alb cu auriu, alții că e clar amestec de negru și albastru); a preluat-o BuzzFeed, a preluat-o Mashable și… WOW! Ce prostie! 🙂 (stați liniștiți, problema concretă s-a și rezolvat deja, nenorocirea aia de rochie e albastră).

Dar cert e că lumea pierde mult timp pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. Conținutul de acolo a început să fie și sursă autentică de informare (pentru unii principala). Mai toți ne așteptăm să găsim acolo companiile, restaurantele, hotelurile etc. care ne interesează. Așa că n-am niciun dubiu că o afacere din ziua de azi (chiar dacă e discutabil ce ROI are din Facebook) cu siguranță pierde dacă nu e acolo. Trebuie să fie pe baricade, cu postări frecvente, cu-n minim de buget alocat pentru Boosts, pregătită să răspundă rapid la mesaje și comentarii, gata să facă și niște customer care abil etc. Și știu foarte bine că e greu să ai conținut nou și interesant tot timpul, e greu să gândești campanii eficiente, e greu să surprinzi exact la ce reacționează cel mai bine publicul tău, dar vă rog eu frumos de tot – hai să dăm noi, ăștia care facem conținut profesional, tonul altfel. Hai să începem să educăm publicul și să mai creștem nivelul! Da, bine, pozele cu copii și pisicuțe aduc like-uri și interacțiuni pe bandă, dar hai să ne dăm silința un pic mai mult!

Advertisements

Kinder Surprise la aniversare

Dragă Kinder Surprise România,

Cu mare drag aș fi scris despre spotul care rulează acum la TV cu ocazia aniversării a 40 de ani de existență (sper că am reținut bine ocazia), dar nu-l găsesc pe nicăieri și cu enorm regret observ că nicăieri în online nu se vorbește despre asta. Sau, dacă se vorbește, eu n-am găsit și chiar am fost motivată să caut, deci se vorbește degeaba dacă nu vede nimeni. Mi-a părut rău să văd că pe pagina de Facebook n-a mai apărut nimic de la sfârșitul lui August, mi-a părut rău că site-ul kinder.ro pare aproape părăsit, mi-a părut rău că site-ul asociat paginii de Facebook, deși e mai animat, nu are informații despre promoția actuală (și-ntre noi fie vorba, e mult de lucru la capitolul usability, pentru că navigarea e anevoioasă și mi-e greu să cred că un copil s-ar juca prea mult acolo – da, e simpatic, e cu povești, dar puștii n-au nici răbdare și nici atenție la detalii ca să exploreze micuțele semne de carte).

Iar regretul meu e sigur amplificat de faptul că amintirile mele din copilărie sunt pline de jocuri cu surprize Kinder. Practic, eu cu asta m-am jucat și ce vedeți mai jos am adunat cu mare drag în clasele primare (deci între 1994 și 1997). Probabil că figurinele astea mi-au antrenat în acei ani de formare imaginația mai mult decât orice altceva și sunt sigură că și cei mici de astăzi se bucură de ele la fel de mult, chiar și-n condițiile în care sunt supra-stimulați de n alte variante de dulciuri, jucării sau jocuri pe TV/tablete/telefoane/console/etc. Ideea de dulce cu surpriză va entuziasma oricând (mai ales un pici, deși pot oricând să recunosc că și acum, la 26 de ani mai iau câte-un ou Kinder și-s la fel de dornică să aflu ce e înăuntru).

Kinder Surprise

Așadar, oameni buni, promovați-le cum merită! Generația mea a crescut cu ele și nu mi se par deloc depășite. Eu una m-am bucurat grozav să văd reclama cu pricina și, mai ales, câteva ”fețe cunoscute”, chiar dacă par un pic cosmetizate pentru cerințele lui 2014 🙂

PS: La mulți ani, Kinder Surprise! N-aveam cum să te cunosc de 40 de ani, dar te cunosc de 20 (deci jumătate din viața ta și aproape toată a mea) și mi-ai fost sigur foarte, foarte drag de la prima figurină (Fifi, leoaica îmbrăcată în roz, din ”semi-centrul” fotografiei)!

PPS: Îmi dau seama din statistici că-i de mare interes poza de mai sus, așa că vă mai servesc una. Mă rog, eu tot speram să găsesc la un moment dat protagonista spotului drept surpriză, dar nu prea am noroc atunci când cumpăr eu. În schimb, s-a îndurat de mine alt norocos și mi-a dat pinguinul lui. Și-l expun aici, în contrast vechi-nou 🙂

1

Rețelele de socializare. Cont personal. Cont profesional

Majoritatea am picat sub vraja rețelelor de socializare, așa că avem conturi și pe ici, pe colo, iar pentru fiecare cont suntem liberi să postăm orice simțim. Teoretic, dacă se găsesc unii sau alții care constată la un moment dat că n-au mare lucru în comun cu noi sunt și ei liberi să nu ne mai urmărească. Practic, ideal ar fi să avem și noi mai mult discernământ… Poate că n-ar fi nevoie să pui o poză nouă chiar de fiecare dată când întorci capul, poate că nu-i musai să știe toată lumea când ți s-a rupt o unghie, poate că nu-i o idee bună să ai poze în lenjerie etc. Și chiar dacă ai grijă la lucrurile astea mai de bun simț, tot e musai să ai discernământ ca să nu-ți dai check-in la Sinaia când te-ai învoit de la birou pe motiv de gripă/să constați că șeful tău e un tâmpit/să te plângi că te plictisești la muncă dacă ești conectat cu superiorii în rețeaua cu pricina sau, dacă lucrezi pe cont propriu, ține de o fibră anume să nu postezi poze din vacanțe luxuriante dacă ai datorii la colaboratori și te tot scuzi că n-ai cu ce să le achiți etc.

Desigur, când vine vorba despre pagini profesionale, lucrurile se complică mult mai mult, pentru că greșelile pot fi și lucruri mai mici, de finețe, iar orice greșeală poate să-ți scadă credibilitatea și asta n-are cum să facă bine. În rest, prezența pe Facebook, Twitter, G+ etc. are mari beneficii pentru orice produs, pentru că e o metodă (de regulă) gratuită de consolidare a imaginii, e o legătură ceva mai personală cu targetul, poate fi și o cale grozavă de a-ți îmbunătăți serviciile (cu singura condiție de a fi deschis la feed-back-ul real) și lista poate continua destul de mult. Categoric nu e ușor să generezi conținut ”engaging” în condițiile în care trebuie să cauți mereu echilibrul dintre atractiv și relevant, dar merită efortul.

Însă greșelile îi costă cel mai mult pe cei din categoria vedete/persoane publice, iar acesta este motivul pentru care majoritatea angajează pe cineva specializat. Chiar nu e lucru ușor să faci în așa fel încât pagina să pară că este într-adevăr gestionată de vedeta cu pricina, să ai conținut personal autentic, dar să cântărești bine și să filtrezi orice virgulă. Iar cei care insistă să posteze singuri…

Ei bine, e a doua oară într-o singură săptămână când citesc despe vreo gafă marca Maria Grapini. Astăzi am citit la Arhi și miercurea trecută la Simona Tache, așa că am intrat și eu pe profilul cu pricina și-am studiat. E foarte discutabil dacă postările cu ”Bună dimineața”/”Noapte bună” fac bine sau rău, la fel și pentru share-uri de poze într-un anume fel, ba chiar îmi mențin părerea și pentru sfaturile din categoria ”de ce sunt buni germenii de grâu”. Deși unele îmi par cam naive, toate arată latura ”umană” din spatele ministrului, iar asta face bine la imagine. Idem pentru faptul că răspunde personal și la anumite comentarii. Ba nici chiar evidența faptului că gestionează singură pagina n-ar fi rea deloc, pentru că alegătorul poate să simtă că într-adevăr ar fi ascultat. Totuși, greșelile de scriere/exprimare nu-și au locul în niciun fel de act de comunicare publică, iar unele idei exprimate categoric au șanse mai mari să dăuneze decât să facă bine (de exemplu, asta)…

Așadar, să postăm cu discernământ! 🙂 Și dacă la conturile personale e suficient ca discernământul să fie doar rudă bună cu simțul comun, pentru paginile oficiale situația e mai sensibilă, iar rezultatele cele mai bune vin cu discernământ specializat 😀