Social Media românească

Dintre toate speciile de conținut pe care le fac pentru proiectele proprii sau pentru alții, de departe cel mai dificil mi-e să mă ocup de conținut pentru rețelele sociale. De ce? Pe de o parte e o problemă faptul că regulile sunt mereu în schimbare și nu mă refer la aspectul dinamic și firesc al interacțiunilor umane, căci e firesc să fii foarte prompt și flexibil atunci când e de așteptat să comunici (în principiu) în timp real cu cei care-ți urmăresc activitatea. Nu, mă refer efectiv la mecanismele de afișare ale conținutului, iar Facebook își schimbă mereu regulile jocului. Și da, dacă e să merite cu adevărat să investești într-o rețea socială (în România), aia e Facebook. De fapt, mi se pare un semnal interesant că Facebook a cam început să depășească YouTube la conținut video (OK, stimulează creșterea asta printr-un mecanism destul de șiret, ca s-o spun frumos, pentru că acum contorizează la vizualizări și toate auto-play-urile din feed peste care scroll-uiești rapid și fără interes, ceea ce înseamnă impact zero al conținutului, dar cifrele îl gâdilă pe cel care publică aici). Ba, mai mult, pentru prima dată activitatea din rețele în jurul Premiilor Oscar a fost mai intensă pe Facebook decât pe Twitter, iar în State Twitter era Rege!

Dar hai să zicem că te poți uita la chestia asta ca la o provocare, chiar și în ciuda faptului că uneori e obositor să tot ții pasul cu noile găselnițe (cu fundamente strict comerciale, deși mereu o să ni se tot explice oficial că e pentru optimizarea experienței utilizatorului). Nu, nu asta mă sâcâie cel mai tare.  Și nici nu prea știu cum să spun frumos ce mă doare pe mine cel mai tare în povestea asta. Zău, nu vreau să par elitistă, dar pur și simplu mi-e greu să produc conținut ”de masă” când nivelul pare să fie foarte, foarte jos. Sincer, chiar se propagă dureros de eficient toate tâmpeniile sinistre, toate clișeele cretine etc. Ca să înțelegeți mai bine ce încerc să vă spun, vă invit să vă uitați cu ochii voștri la cele mai populare mesaje de pe paginile de Facebook din România în 2014. Pot să număr pe degete ce mi s-a părut acolo conținut cât de cât inteligent sau măcar inspirat (aș zice Tarom și Regina Maria, plus, deloc surprinzător, campania Orange cu Millidge, Doig și dansul). În rest, platitudini, poze cu copii, niște bine-meritate țâțe și chestii de-a dreptul hidoase vizual (de exemplu, vă invit să vă uitați la categoria ”jurnaliști” și la poza aia făcută-n Paint postată de Andreea Marin, poză care nici măcar nu e creație proprie). A, da, apropo, mă scoate din sărite că e o nișă pe care se fură conținut într-o veselie…

Și înțeleg că lumea nu stă pe Facebook ca să citească niște Kant (cu excepția situației când are lipit un citat pe o poză cu-n drum, cu-n răsărit, o plajă sau altceva de genul ca să iasă motivațională un pic). Mi-e clar că inclusiv oamenii inteligenți stau pe rețelele sociale ca să se deconecteze, iar asta înseamnă uneori și să râzi de o mâță care cade de pe o masă. OK, asta e, dar voi realizați că sunt pe Facebook oameni care distribuie poze cu icoane?! Asta ca să nu mai pun la socoteală faptul că am scris despre asta azi (deși o am în cap de mult timp), pentru că s-a răspândit viral tâmpenia asta – pe scurt, o mândră a pus pe tumblr o poză cu o rochie și a întrebat universul ce culoare are, iar internetul s-a împărțit în două tabere care s-au încordat intens (unii au spus că e combinație de alb cu auriu, alții că e clar amestec de negru și albastru); a preluat-o BuzzFeed, a preluat-o Mashable și… WOW! Ce prostie! 🙂 (stați liniștiți, problema concretă s-a și rezolvat deja, nenorocirea aia de rochie e albastră).

Dar cert e că lumea pierde mult timp pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. Conținutul de acolo a început să fie și sursă autentică de informare (pentru unii principala). Mai toți ne așteptăm să găsim acolo companiile, restaurantele, hotelurile etc. care ne interesează. Așa că n-am niciun dubiu că o afacere din ziua de azi (chiar dacă e discutabil ce ROI are din Facebook) cu siguranță pierde dacă nu e acolo. Trebuie să fie pe baricade, cu postări frecvente, cu-n minim de buget alocat pentru Boosts, pregătită să răspundă rapid la mesaje și comentarii, gata să facă și niște customer care abil etc. Și știu foarte bine că e greu să ai conținut nou și interesant tot timpul, e greu să gândești campanii eficiente, e greu să surprinzi exact la ce reacționează cel mai bine publicul tău, dar vă rog eu frumos de tot – hai să dăm noi, ăștia care facem conținut profesional, tonul altfel. Hai să începem să educăm publicul și să mai creștem nivelul! Da, bine, pozele cu copii și pisicuțe aduc like-uri și interacțiuni pe bandă, dar hai să ne dăm silința un pic mai mult!

Advertisements

Reclama OREO – Joacă-te cu el

Presupun că oricine respiră în industria publicității știe despre celebrul tweet cu ”dunk in the dark” al celor de la Oreo (dacă nu, rușine, 2 pălmuțe și o vizionare rapidă). În schimb, ceea ce pun pariu că nu știe multă lume e faptul că n-a fost vorba doar de inspirație de moment și tweet-ul lor nu s-a dus viral de la sine. Întâi de toate, au făcut în așa fel încât să poată publica rapid mesajul (la nivel corporate macro, niciun cuvânt nu poate fi aruncat întâmplător și de aceea mesajele trebuie trimise din timp pentru verificare, analiză etc.). Ba, mai mult, odată ce mesajul a început să se propage cât de cât, omuleții de la 360i l-au ajutat cu dibăcie să se propage mai mult, trimițându-le cifrele promițătoare (deși încă nu fabuloase) unor influenceri care, la rândul lor, au scris despre asta, iar apoi site-uri mari (gen Mashable) au preluat subiectul pur și simplu pentru că atât de mulți bloggeri comentaseră despre asta și tot așa. Practic, au tot întreținut rostogolirea eficientă a unui bulgăre de zăpadă care a devenit imens și le-a adus la final niște premii și locul lor aparte în istoria publicității. Da, super-timing, super-inspirație, dar n-a fost deloc un succes întâmplător.

De ce v-am spus toate astea? Păi, ca să înțelegeți că aveam așteptări mai mari de la Oreo, iar spotul ăsta mi se pare, în cel mai bun caz, așa-și-așa (dar asta se întâmplă când ridici ștacheta – e greu să fii mereu la cote maxime după ce ai înregistrat un succes răsunător):

Mă rog, exprimă bine ideea de joacă, probabil e atractiv pentru copii (și presupun că segmentul ăsta de vârstă e în core-target), dar nu e o capodoperă. A, și sunt niște aspecte de copy care-s cel puțin discutabile (sau e mintea mea defectă și se duce în sectoarele greșite; copiii n-ar trebui să știe de-astea 😀 ).

Totuși, e interesant de remarcat că au simțit nevoia unei schimbări și acum invită la consum creativ, în condițiile în care Oreo e celebru, din contra, pentru un ritual. Știți voi, cel cu ”răsucești, lingi crema, bagi în lapte”:

Coca-Cola și numele de pe sticlă

Am tot amânat să scriu despre asta pentru că așteptam să văd dacă va apărea și un spot la TV. Încă nu l-am depistat și presupun că nici nu e nevoie de vreo investiție în genul ăsta de media. Social media și-a făcut treaba exemplar și nici nu e de mirare. Însuși sloganul campaniei se leagă de ideea de a împărți o Coca-Cola cu prietenii, deci esența e în share și friends. De asemenea, presupun că vine în completarea campaniei #HaiSăMâncămÎmpreună, care avea un accent mai pronunțat spre Twitter.

Însă chiar și dacă e să scoatem capul din online și rețelele sociale (deși, să fim serioși, zilele astea mai toată lumea, din orice segment de vârstă, dedică bucăți sănătoase de timp unor activități din sfera asta), e o idee bună de campanie, pentru că întotdeauna ai un sentiment ok atunci când ai parte de un produs personalizat. Bine, între noi fie vorba, e o idee testată deja prin alte țări, deci nu cred că aveau mari emoții. Deși la noi s-ar putea să aibă un ecou și mai răsunător. De ce spun asta? Păi mă gândesc la popularitatea brelocurilor/cănilor cu nume sau chiar la kitsch-urile alea de pus în parbriz. Aș pune pariu că și non-băutori de Coca-Cola vor cumpăra măcar o dată o sticlă cu numele lor 😉

Oricum, cert e că rezultatul final arată bine. Cel puțin din punctul de vedere al Coca-Cola. E plin wall-ul meu de poze cu sticle cu nume! Unele banale cu numele clasice românești, altele cu nume pocite în y-uri, câteva cu porecle (apropo, bună de tot ideea asta cu ultra-personalizarea) etc. Ba au apărut chiar și glumițele, iar alea bune duc mesajul mai departe și mai eficient, însă chiar și ironiile se propagă cu spor 🙂

PS: 10 puncte de la mine și pentru asta:

Campania Coca-Cola #HaiSăMâncămÎmpreună

Și în trecut Coca-Cola a mai avut campanii în care asocia sucul cu un ritual al unei mese și ideea nu e deloc rea pentru că masa nu e doar un act prin care se satisface senzația de foame și atât. Cultural vorbind, o mulțime de evenimente se celebrează cu mese și, ca o consecință, există o gamă largă de emoții pozitive asociate cu actul de a lua masa. De regulă era vorba de mesele în familie sau de celebra masă de Crăciun, dar nu strică deloc abordarea asta contemporană (care oricum nu o exclude pe cea clasică), mai ales pentru că target-ul principal al produsului e în mod sigur într-un segment de vârstă destul de ”crud”, deci foarte conectat la rețelele sociale.

Totuși știu multă lume care consideră enervant că vede uneori hashtags pe Facebook, deci scoaterea completă din contextului online a #-ului și plasarea lui în spoturi TV sau pe panouri masive outdoor poate fi perceput cu atât mai agresiv. Apoi, e ciudată sincopa dintre un element foarte specific al Twitter-ului și link-ul spre campanie din site care merge spre un App pe Facebook. Însă îmi explic asta pentru că oricum rețelele astea 2 se inter-conectează adesea, dar și pentru că Facebook e sigur rețeaua cu mai mulți utilizatori, chiar dacă Twitter are elementul ăsta foarte, foarte ușor de recunoscut și foarte ușor de găsit în feed-ul imens de informații.

Însă în ciuda acestor mici rezerve, reclama e bună și campania interesantă. Din nou face apel la emoție și confirmă încă o dată că celebra Coca-Cola își merită faima mondială. Pur și simplu comunică bine și se adaptează la spiritul vremurilor: