Brand experience – La Strada

Am scris de curând despre spoturile pentru înghețata La Strada și constatam atunci că nu doar reclamele le-au ieșit într-un mare fel, ci chiar comunică ireproșabil pe toată linia. Ei bine, zilele trecute mi s-a confirmat pe deplin că oamenii din spatele brandului își fac foarte bine treaba, pentru că mi-au scris, mi-au mulțumit pentru apreciere și m-au invitat la degustare.

Sinceră să fiu, chiar și mulțumirea în sine ar fi fost o surpriză plăcută, iar posibilitatea degustării a îndulcit și mai mult dialogul 🙂

Doar că surpriza s-a materializat în această dimineață într-un pachet mult peste așteptări. Adică, nu știu voi, dar eu, când mă gândesc la degustare, mă gândesc la niște mostre discrete. Dar nu, am primit doze generoase din cinci sortimente aparte: mango, fistic, vanilie, ciocolată și pere (șerbet):

DSC02430 DSC02435 DSC02440 DSC02444 DSC02450 DSC02455

Deci e clar până acum că mi-a plăcut cum e construit brandul și cum comunică, mi-a plăcut că monitorizează ce se scrie despre La Strada, am apreciat că mi-au mulțumit, am super-apreciat că am primit și kit-ul (foarte consistent) pentru degustare, așa că nu-mi mai rămânea decât să testez și produsul…

Știți cum se spune că pe lumea asta sunt doar două feluri de oameni – cei care preferă înghețata de vanilie și cei care o preferă pe cea de ciocolată? Eu sunt net în favoarea înghețatei de ciocolată. Ba, mai mult, când vine vorba despre fructe, deși le ador în stare naturală, chiar nu mă omor după nimic altceva fructat (nici înghețată, nici ciocolată cu cremă de […] etc.). A, și aproape că aș spune că mango nu prea-mi place în nicio formă, iar înghețatei de fistic nici nu știu dacă i-aș fi dat vreo șansă vreodată…

Dar da, recunosc. Am trăit până acum în minciună și mă bucur că am avut ocazia să văd Lu Mina 🙂 Toate sortimentele sunt minunat de aromate, fine și cremoase și nimic din gust nu te duce cu gândul la artificial. Însă mai presus de atât, chiar trebuie să admit, cu smerenie, că înghețata cu fructe poate fi delicioasă și cea cu fistic aproape că a bătut-o pe cea cu ciocolată. Aproape 😀

Sorbeto-ul de pere nu mi-a dat niciun motiv să mă îndoiesc că n-ar fi făcut din 60% pere Williams, pentru că și aroma intensă și consistența sunt exact cum te-ai aștepta să iasă ceva din abundența acestor fructe zemoase. Sortimentul cu mango, la fel, mi-a deschis drumul spre o cale pe care am refuzat cu obstinație să merg până acum, iar cel cu fistic, v-am spus deja, era să-mi clatine serios cea mai fundamentală credință pe care o aveam despre înghețată. Vanilia, desigur, e minunată și ea și nu știu cum reușește să fie în același timp discretă și puternică. Iar ciocolata… Ce să spun? Așa ceva se experimentează; cuvintele nu-i fac cinste. Așadar, da, clar, rămâne preferata mea și din gama La Strada (și din punctul meu de vedere e peste alte mărci cu ștaif):

DSC02357 DSC02505La final nu pot spune decât că experiența cu produsul chiar a fost pe măsura așteptărilor induse de spoturi. Vă spuneam la sfârșit de iulie, textual, că:

sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile.

Și, zău, n-am fost câtuși de puțin dezamăgită 🙂

Reclama Labobell

Oh, glorie Zeului Creativ! Parcă nu era de ajuns că e un produs dificil de marketat, pentru că problemele picioarelor sunt cam tabu și nu prea se discută public și deschis. Parcă nu era de ajuns că e greu să fii creativ pe nișa asta și (probabil) cele mai bune șanse le ai cu un spot informativ și didactic, deci destul de fad. Dar să-i mai pui produsului și sublimul nume Labobell?! Poate că-i defectă mintea mea, dar garantez că nu e singura și zău că mă pot gândi la oarece glumițe dubioase cu Labobell și pielea crăpată 🙂

Dragă Zdrovit, pregătește-te pentru renaming! Există o vagă probabilitate ca lumea să râdă de numele neinspirat și așa să i se mai ducă vorba, dar nu știu câți dintre cei care vor auzi de produs se vor îngrămădi în farmacii să ceară un Labobell. Să ne amintim că și Hexoral a simțit nevoia să se transforme în Hexoraletten pe piața din România și-i suspectez că au făcut asta tocmai pentru că produsul avea o sonoritate cam apropiată de ceva nepotrivit 😀

Agențiile imobiliare din România – o problemă de branding – Partea I

*Notă: Am început să scriu asta de mai multe ori și mi-am dat seama că rezultatul e mult prea lung pentru a fi citit dintr-o bucată, așa că declar săptămâna asta ”Săptămâna imobiliară” și-am să împart povestea în cinci părți. Mi s-a părut normal ca partea I să fie tocmai despre agenții imobiliari și-o să înțelegeți curând de ce am început cu asta.

V-am mai spus și aici că vreo doi ani din viață mi i-am petrecut într-o agenție imobiliară și-n ciuda faptului că sunt deja vreo doi ani și jumătate de când am cam rupt orice contact cu domeniul, nu pot să nu mă întreb periodic de ce nu pun mână de la mână agențiile (măcar cele mari) ca să mai schimbe puțin percepția publicului asupra lor.

Presupun că nu trebuie să vă mai spun că marea majoritate a oamenilor au o aversiune (unii chiar un fel de ură viscerală) față de agenți și agenții și pot să vă spun din propria și dura experiență că am întâlnit inclusiv oameni care s-au uitat la mine cu mai mult dezgust decât s-ar fi uitat la ceva în care au călcat, iar asta fără să apuc să păcătuiesc cu nimic. Pur și simplu e atât de înrădăcinată percepția asta negativă încât unii ar merge până în pânzele albe ca să nu dea comision la agenție, chiar dacă asta înseamnă să încalce flagrant un contract și, credeți-mă, ați fi uimiți să aflați cât de creativi pot deveni unii pentru a păcăli agentul. Se practică bilețele cu datele de contact date pe sub mână în spatele agentului, depeșe puse în cutii poștale, răzgândiri aparente la fața locului (adică ajungi cu X-ulescu în fața blocului și zice că nu-i mai trebuie, dar reține adresa, știe că are de văzut un apartament la etajul Y și e dispus să revină singur și să bată la oricâte uși trebuie de la etajul Y până dă peste omul care vinde) și câte și mai câte.

Chiar sunt curioasă dacă s-au întrebat vreodată agențiile cât de mulți bani pierd de fapt. Mă rog, de întrebat sigur s-au întrebat, dar de răspuns e aproape imposibil. În primul rând, nu e fezabil să verifici chiar toate proprietățile care ți se vând din portofoliu și, chiar dacă e să ai mari suspiciuni (de genul nu-ți mai răspund la telefon, subit, nici proprietarul și nici clientul după vizionare), poate că numele noului proprietar nici nu e același cu numele celui cu care ai fost la vizionare, pentru că unii sunt în stare să-și trimită vecinii, verii, secretarele etc. la proprietăți doar ca să afle adresa și se descurcă ei mai departe.

Bine, departe de mine gândul că agenții imobiliari ar fi niște perfecți și, de fapt, selecția mai riguroasă cred că e primul pas pe care ar putea să-l facă agențiile înainte să investească în vreo campanie de orice fel. Adevărul este că managerii agențiilor de imobiliare angajează cam pe oricine, pentru că nu-i chiar un domeniu care să necesite studii superioare și au senzația că nici n-au nimic de pierdut dacă-și aduc în echipă orice doritor, pentru că nu-l plătesc (în imobiliare, cu foarte puține excepții de care nici nu-s 100% sigură, nu se dau salarii, ci se lucrează strict pe bază de comision din tranzacțiile finalizate). Așa că vă spun sigur că tentația de a da oricui o șansă e mare, pentru simplul fapt că ai senzația că nu pierzi nimic, dar mai câștigi ceva în portofoliu, căci de bine, de rău, omul ăla nou, chiar și nepotrivit, o vreme (cât îl ține entuziasmul începutului de drum) o să alerge, o să facă niște poze, o să dea niște anunțuri, o să primească niște telefoane de la potențiali clienți etc. Singurul loc unde-s cu adevărat atenți șefii e ca agentul să nu sară agenția, dar asta contează mai puțin în ecuația despre care vorbim aici.

Totuși, fiecare nepotrivit nepoliticos, nepunctual, ușor bădăran, prea agresiv etc. aduce pagube agenției și nu doar agenției, ci întregului domeniu, pentru că nu face nimic altceva decât să confirme mitul că brokerii imobiliari sunt, cu toții, niște lepre care nu fac nimic și au pretenții exorbitante la final.

Așadar, sincer, primul pas e să fiți mai selective, dragi agenții! Mai ales voi, cele din marile francize! Da, știu, teoretic, voi aveți niște reguli impuse de francizori și țineți mai mult la obraz, dar în realitate tot luați cam aproape orice doritor și asta pentru că, înțeleg, nici plaja de doritori nu-i chiar atât de mare. Zău, câți oameni sunt dispuși să muncească susținut, binișor peste 8 ore pe zi, cu disponibilitate de deplasare cam oricând, muncă de teren împletită cu vânzări și customer care, cu zâmbetul pe buze, poate și de la 7 dimineața, poate și până la 10 seara, toate astea doar pentru visul unui comision? Vă zic eu că după interviuri, odată ce le devine clar că NU există salarii fixe, doritorii nu prea se înghesuie la muncă a doua zi; abia-abia se cern vreo trei care visează că o să curgă peste ei cu mii de euro din primele săptămâni, lucru care, desigur, nu se întâmplă 🙂 așa că și din ăștia se curăță repejor cei care obosesc, deziluzionați, după vreo 2-3 săptămâni de alergătură, lipsă de respect și 0 lei încasați.

Reclama Vodafone – e-mail confirmare plată

Vdf

Bucățica asta face parte din mesajul de confirmare pe care-l primesc omuleții care și-au plătit online factura Vodafone (cu un card Maestro sau Mastercard). E drăguț că stimulează plățile online printr-o promoție cu miză tangibilă, deși pun pariu că multă lume ignoră mesajul ăsta. Și totuși, cei care nu-l ignoră s-ar putea să observe rapid că, de exemplu, nu sunt diacritice peste tot sau că scrie ”tableata” în loc de tabletă sau că cineva a mâncat un spațiu în ”construcția” ”cardsi” (a se citi card și). Iar dacă la diacritice nu ține chiar toată lumea și celelalte două pot fi aproximate ca erori de tastare, deja când mai trântești și-un ”sporesteti” (adică o cratimă ciunțită grosolan), mie mi se par cam multe greșeli pentru un text de câteva rânduri… Și să ne înțelegem bine – textul ăsta ajunge probabil la mii de utilizatori și, teoretic, e o interacțiune ceva mai personală (sau mai cu impact) decât reclamele cu Ghiță în care s-au băgat mulți, mulți bani! Nu sfidează logica să umpli ecranele de spoturi și blocurile de panouri, dar să n-ai grijă la mesajele pe care le trimiți nominal?

Branding românesc – Koyos.ro

Mi-a sărit în ochi azi o dubiță albă pe care scria Koyos și mi s-a părut… ”Kuryos” :D. Am luat în calcul și varianta în care ar fi o franciză care n-a avut inspirația să facă muncă de documentare riguroasă înainte să intre pe piața din România, dar intrând pe site-ul lor, am văzut că sloganul e ”mai curajos”. Deci sunt de-ai noștri și au cu ce :)).

Bine, înțeleg că oamenii ăștia nu-s chiar de alaltăieri pe piață, dar eu n-am auzit de ei până acum. Însă mi-e greu să cred că, odată ce-am aflat de ei, am să-i uit. Categoric e un nume cu impact! :). Totuși, nu știu cât de multă încredere inspiră numele ăsta, deși aș presupune că o astfel de poziționare are un target bine delimitat.