Reclama La Strada – Înghețată – Taste the World

Mi se par printre cele mai bune spoturi pe care le-am văzut la TV în ultima vreme. N-aș fi ghicit 1.000 de ani că e brand românesc (deși înțeleg de aici că Macromex se ocupă doar de distribuție, iar produsul în sine este produs în Franța). Însă brand-ul e creat de un român (Dan Minulescu) și comunică ireproșabil. Nu mi-e clar de ce au început abia acum să se promoveze mai agresiv, în condițiile în care există din 2012. Adică, sincer, eu, consumatorul, n-am intrat în contact cu numele La Strada decât din greșeală, prin galantarele de la Mega Image (cred?), și întotdeauna mi s-a părut prea scumpă înghețata pentru ceva ce nu mi-e deloc familiar.

Însă, uitându-mă la pagina de Facebook, nu pare că ar fi stat pe loc nici până acum. S-au promovat destul de exlcusivist, iar asta e în perfect acord cu identitatea lor și cu scopul de a se impune pe nișa premium, dar trebuiau să facă de mai mult timp ce au făcut acum (nu de alta, dar putere de cumpărare sănătoasă au și alte categorii în afară de fashioniste și dorobanțieri 😀 ).

Oricum, revin, reclamele care apar acum la televizor sunt superbe, seducătoare și foarte senzoriale. Sunt câte 23 de secunde pline de culoare, de armonie vizuală, de sunet perfect ales și tot așa. Chiar îmi lasă senzația că simțurile pe care nu mi le-a atins spotul trebuie stimulate și ele și-mi induc ideea că gustul va fi pe măsura experienței vizuale ireproșabile. În plus, au ales simboluri foarte bune și mi se pare foarte inspirat că pun accent pe conceptul de aromă la superlativ:

Advertisements