Reclama Carlsberg vs. Reclama Staropramen

Începe intens sezonul berii, așa că muuuuulte dintre reclamele peste care veți da în pauzele publicitare vor fi la această băutură. Pe lângă Heineken, aș spune că (deocamdată) se remarcă spoturile pentru Staropramen și Carlsberg. De fapt, aș cam fi scris numai despre Carlsberg, dar n-am putut să nu observ că Staropramen are un mesaj destul de similar, cel puțin într-un punct.

Carlsberg, exact așa cum e de așteptat, are un spot impecabil, cu o poveste închegată, cu tradiții, cu istorie, cu iz apirațional. Este vorba despre goana neîncetată a fondatorului Carlsberg, J.C. Jacobsen, pentru perfecțiune, pentru „calitate fără compromisuri”:

Spotul este făcut de Saatchi & Saatchi pentru Carlsberg Israel, iar varianta completă (pe care nu cred că am văzut-o la TV) arată așa:

Staropramen, la fel, pune accent pe tradiție și istoria proprie, deși în altă notă și cu accent pe ideea de „bere pragheză”, căci cu asta se identifică cel mai mult. Însă mi-a atras atenția faptul că și ei vorbesc despre „berea care a cerut mai mult de la bere”, mesaj care mi se pare că seamănă destul de mult cu ce am auzit în spotul Carlsberg:

În schimb, am senzația că Staropramen a investit masiv în promovarea pe social media, pentru că am de o grămadă de timă în feed variații pe tema aceasta:

Advertisements

Tiffany’s

N-am mai deschis televizorul de nu știu când, așa că n-am cum să vă scriu despre reclame românești, Dar dacă tot e Dragobetele și vreau să scriu de multă vreme despre Tiffany & Co., astăzi pare să fie cea mai potrivită ocazie 🙂

Mă rog, nu m-ar mira să aflu că în România e multă lume care n-a auzit de marcă. În fond, inclusiv în SUA e brand de lux și la noi n-au ajuns (încă). Însă măcar în filme poate ați auzit de celebra ”Tiffany box”? Altfel, la ei acasă, celebrul magazin de pe 5th Avenue din New York a făcut istorie, iar acest nume e reperul suprem în materie de inele de logodnă:

N-aș vrea să discutăm despre prețuri, pentru că ar trebui să fie clar că vorbim de ordinul miilor (în orice valută), fiind un brand de bijuterii de lux cu diamante veritabile (ba, chiar cu unele de calitate foarte bună). Nici despre istoric n-am să vă spun prea multe; e suficient să vă spun că există din 1837, iar pentru mai multe informații v-aș invita să vedeți povestea exact așa cum o spun ei, aici. De fapt, despre povești și despre cum comunică, în general, am tot vrut să scriu, iar asta pur și simplu pentru că fac asta minunat. De exemplu:

Și da, ați văzut bine. Era în spot și un cuplu gay, iar Tiffany’s a făcut, într-adevăr, pionierat pe această nișă, ceea ce e cu atât mai interesant în contextul amplu al unui brand cu tradiție, extrem de constant în manifestări:

Iubesc simplitatea cu care comunică și atenția extraordinară pentru fiecare detaliu. Da, s-ar putea să credeți că e ușor să construiești povești frumoase și emoționante atunci când afacerea ta e centrată pe dragoste, pe începuturi, pe trăiri intense. Însă delicatețea cu care o fac ei e inegalabilă, delicatețe fidelă culorii care i-a consacrat…

Iar asta se vede în fiecare formă de manifestare. O puteți vedea în site, o puteți vedea, desigur, în magazine, dacă veți ajunge vreodată într-unul, ați văzut-o mai sus în spoturi și vă asigur că se vede inclusiv în cataloagele de prezentare. Se întâmplă să am unul acasă și cred că l-am răsfoit de nu știu câte ori, iar mirajul, pentru mine, aproape că n-are legătură cu bijuteriile. Mă fascinează cât de mult spun prin atât de puțin. Are și o notă de istorie la început, dar numai atât cât să înțelegi că tradiția le impune rigoare și un standard înalt de calitate. De fapt, în general are foarte puțin text, însă fiecare cuvânt e bine cântărit și exprimă exact valența potrivită. În rest, așa cum îi stă bine unui asemena produs, e foarte vizual, dar fără să fie ostentativ, cu accent pe detalii și cu mult spațiu alb care echilibrează ansamblul. Și am să vă dau un exemplu prin produsul meu preferat:

tiffCu siguranță poza mea nu-i face cinste, dar am vrut neapărat să vedeți o mostră sublimă de design. Și nu, atracția mea pentru piesa asta n-are nicio legătură cu faptul că fetelor le plac ”shiny things”, iar Tifany’s e absolutul de pe nișă. Inelul acesta îmi place în mod deosebit, pentru că însuși designul său exprimă perfect minimalismul foarte grăitor prin care comunică brandul – diamantul nu e poziționat central. De ce? Aflați în descrierea alăturată – ”it gives a nod to the past and a glimpse to the future”. Se uită puțin spre trecut, pentru că orice poveste de dragoste are o bază solidă în spate, dar mai mult spre viitor…

Reclama OREO – Joacă-te cu el

Presupun că oricine respiră în industria publicității știe despre celebrul tweet cu ”dunk in the dark” al celor de la Oreo (dacă nu, rușine, 2 pălmuțe și o vizionare rapidă). În schimb, ceea ce pun pariu că nu știe multă lume e faptul că n-a fost vorba doar de inspirație de moment și tweet-ul lor nu s-a dus viral de la sine. Întâi de toate, au făcut în așa fel încât să poată publica rapid mesajul (la nivel corporate macro, niciun cuvânt nu poate fi aruncat întâmplător și de aceea mesajele trebuie trimise din timp pentru verificare, analiză etc.). Ba, mai mult, odată ce mesajul a început să se propage cât de cât, omuleții de la 360i l-au ajutat cu dibăcie să se propage mai mult, trimițându-le cifrele promițătoare (deși încă nu fabuloase) unor influenceri care, la rândul lor, au scris despre asta, iar apoi site-uri mari (gen Mashable) au preluat subiectul pur și simplu pentru că atât de mulți bloggeri comentaseră despre asta și tot așa. Practic, au tot întreținut rostogolirea eficientă a unui bulgăre de zăpadă care a devenit imens și le-a adus la final niște premii și locul lor aparte în istoria publicității. Da, super-timing, super-inspirație, dar n-a fost deloc un succes întâmplător.

De ce v-am spus toate astea? Păi, ca să înțelegeți că aveam așteptări mai mari de la Oreo, iar spotul ăsta mi se pare, în cel mai bun caz, așa-și-așa (dar asta se întâmplă când ridici ștacheta – e greu să fii mereu la cote maxime după ce ai înregistrat un succes răsunător):

Mă rog, exprimă bine ideea de joacă, probabil e atractiv pentru copii (și presupun că segmentul ăsta de vârstă e în core-target), dar nu e o capodoperă. A, și sunt niște aspecte de copy care-s cel puțin discutabile (sau e mintea mea defectă și se duce în sectoarele greșite; copiii n-ar trebui să știe de-astea 😀 ).

Totuși, e interesant de remarcat că au simțit nevoia unei schimbări și acum invită la consum creativ, în condițiile în care Oreo e celebru, din contra, pentru un ritual. Știți voi, cel cu ”răsucești, lingi crema, bagi în lapte”:

Reclama Johnnie Walker – Drumul nesfârșit

Presupun că filmulețul cu Jude Law îl știți deja:

S-a răspândit viral și a meritat pe deplin, pentru că a fost o poveste simpatică și foarte bine făcută. De fapt, a fost o aventură de-a dreptul, condensată în șase minute și ceva, cu note subtile, rafinate și umor fin. Însă ce rulează zilele acestea la TV, nu e cu nimic mai prejos, deși are fix un minut:

E o poveste cu tâlc, chiar motivațională, despre provocări și curaj, despre a merge înainte, despre muncă în echipă, dar și despre drumul propriu. Îmbină perfect istoria ce se scrie de 200 de ani cu gândul că drumul continuă, toate adunate într-o animație modernă și provocatoare.

Coca-Cola vs. Pepsi

Am tot așteptat reclamele de Sărbători ca să vă scriu despre asta, dar văd că se lasă așteptate, așa că mă descurc în lipsă. Dar înainte de a scrie orice despre celebra bătălie dintre Cola și Pepsi, permiteți-mi să vă spun că eu nu beau carbogazoase de niciun fel, deci n-am absolut nicio preferință.

Revenind la ”războiul” dintre Coca-Cola și Pepsi, mi s-a părut foarte interesant următorul pasaj din Roz tranchilizat:

În anii 1980, Coca-Cola a intrat în panică, după ce subiecții dintr-un eșantion de degustare prin metoda oarbă au preferat câteva sorbituri de Pepsi în locul celor de la Coca-Cola. Firma-mamă a lansat cu mare pompă New Coke în 1985, dar consumatorii nu doreau deloc o variantă mai bună a băuturii lor preferate – așa veche cum era! Lansarea a fost un mare eșec, Coca-Cola și-a compromis poziția de dominație absolută pe piață, iar consumatorii au refuzat să se potolească, până ce vechea lor prietenă, formula clasică de Coca-Cola, nu s-a întors pe rafturile magazinelor. De fapt, parte din motivul pentru care preferaseră Pepsi la testul în orb a fost acela că Pepsi e ceva mai dulce decât Cola, iar oamenii reacționează pozitiv la dulce în doze mici. Dacă li s-ar fi cerut subiecților să bea o cutie întreagă de Cola – așa cum a și făcut Coca-Cola ulterior -, rezultatele ar fi fost cu totul altele. Ce ți se pare dulce și bun, când iei o înghițitură, devine grețos de lipicios, după încă zece. Parte din motivul pentru care oamenii continuau să cumpere Coke mai mult decât Pepsi era acela că le făcea mai mare plăcere să bea o cutie întreagă deCoke, decât să bea o cutie întreagă de Pepsi.

Sigur, consumatorul fidel s-ar putea să nu poată spune neapărat de ce preferă o marcă și nu pe cealaltă, pentru că între timp a investit și emoțional în legătura dintre el și băutura cu pricina, deja îl leagă n amintiri asociate etc. Însă mie mi s-a părut o informație demnă de dat mai departe 🙂

A, și ca să nu spuneți că nu v-am dat și reclame, vă servesc cu un spot bun de la Coca-Cola, cu John Pemberton, creatorul rețetei originale. Rulează acum la TV, are umor și ironie, are izul ăla frumos de istoric (cu bonus de elemente moderne) și o abordare simpatică ce țintește exact în locul din care izvorăsc marile reproșuri (apropo, oare Pepsi cum de scapă de blamul chimicalelor?):

Pentru Pepsi nu rulează deocamdată nicio capodoperă. Mi se pare că e ceva în genul reclamelor de astă vară, doar că e cu la-la în loc de vara (sau cel puțin așa mi s-a părut mie că aud, n-am găsit online ce căutam):

Oricum, chiar dacă preferați Pepsi, cred că s-ar putea să fiți de acord că, în general, Coca-Cola are strategii de marketing planificate cu mult mai multă dibăcie, ceva mai creative și sigur-sigur mult mai încărcate de emoție. Eu una aștept cu mare interes și spoturile pentru Crăciun, căci da (vă reamintesc), imaginea actuală a lui Moș Crăciun i-o cam datorăm mamutului Coca-Cola…

PS: Nu știu dacă-s singura pe care o frământă asta, dar de câțiva ani mă tot întreb cum e posibil ca rețeta Coca-Cola să fi rămas secretă. Acum, în epoca în care puricăm fiecare ingredient, când suntem hiper-atenți (cel puțin în discurs) la orice E, când lumea-i din ce în ce mai sensibilă la orice, de la alune la gluten și lactoză, nu e normal ca fiecare consumator să știe exact ce intră-n el? Dacă e vreunul alergic la ingredientul secret? Mă mir că UE n-a mârâit intens la asta. Sau greșesc și secretul vine din proporții, iar ingredientele sunt la vedere, cele de pe etichetă?

Black Friday românesc

Cred că 2012 a fost singurul an în care m-am agitat cu povestea asta și v-am scris (și) despre asta anul trecut. Am impresia că 2012 a fost și primul an în care s-a investit serios în campanii de Black Friday (sau a fost anul în care am conștientizat eu asta prima dată), așa că dau vina un pic și pe entuziasmul începutului. Cert e că m-am trezit ca huhurezul și-am ”zombizat” prin casă ore bune până când chiar au dat drumul la site cei de la eMag. Mă rog, aveam și nevoie de ceva anume, destul de scump, și până la urmă cred că a meritat 🙂

Oricum, sunt un consumator destul de cumpătat și tind să nu mă arunc la cine știe ce, doar pentru că-i la reducere. Așa că-n 2013 m-am trezit ca o doamnă, fix când mi-a venit să mă trezesc și m-am uitat în diagonală la ce mai rămăsese pe stoc pe ici, pe colo. Eu n-am vrut nimic, dar colegul de cameră a decis că ar fi un moment bun să-și schimbe telefonul, care începuse să dea semne că n-ar mai face față cum trebuie la solicitări, a ales sănătos ceva de la PC Garage, a bifat ”ridicare personală a comenzii” și-n câteva ore avea în mână device-ul. Anul ăsta a fost fix la fel, tot cu trezit neforțat, tot cu achiziții cuminți care erau de ceva timp pe lista ”ne trebuie/ne-ar plăcea” și întâmplarea face că tot la PC Garage (respectiv Garage Mall) am ajuns. Comandă plasată pe la 10:30, procesată complet până pe la 11:00, ridicată pe la 14, mai mult de lene, pentru că puteam s-o ridicăm de pe la 11. Notificări rapide, proces fluid, ba chiar și coadă mică la ridicare.

În schimb, nu cred că are cineva vreun dubiu că n-ar fi eMag principalul jucător în povestea asta. Inclusiv anul acesta s-a văzut că au făcut teasing cum trebuie, și-au livrat mesajul prin (multe) voci, bine alese pentru mai multe categorii de cumpărători și, din câte știu eu, nici nu le-a mai picat site-ul (de fapt, asta cred că remediaseră de anul trecut). Rezultul? E chiar bine documentat pe blogul lor (apropo, e un demers foarte bun pe care nu l-am remarcat anul trecut).

Așadar, aflați cu ușurință de acolo că de la ora 7:00, când au dat drumul la treabă (apropo, pe mine încă mă irită că nu spun ora 😀 ), până la ora 9:00 se comandaseră deja ”200.000 de produse, în valoare de 65 de milioane de lei” și 29 de mașini. De fapt, s-ar părea că în primele 4 minute au avut ”o medie de 100 de produse pe secunda” și vă spun asta așa, ca să-nțelegeți de ce n-ați mai prins nici laptopul de 499 RON, nici PS4-le 🙂

Dar ce m-am întrebat anul ăsta a fost care-o fi, oare, povestea lui Black Friday? Mi-e clar că-i cu reduceri, cred că știm cu toții că vine din State, dar de unde a început concret nebunia? Teoretic, noi am cam împrumutat o formă fără fond și poate de asta e și atâta libertate în alegerea datei (vă reamintesc că Altexul a încercat să fure mult startul, dar nu știu dacă au făcut chiar mare lucru, unii au optat pentru ziua de azi, 21 Noiembrie, alții pentru 28, cu sau fără week-end-urile atașate, ba, sunt sigură că sunt câțiva care fac Black Friday și pe 21, și pe 28). Dar dacă e o ocazie bună să vinzi masiv, de ce s-o ratezi? Am importat-o și nu cred că-i neapărat rău, ba, îmi explic inclusiv de ce avem un plafon destul de limitat pentru reducerile maxime care se pot aplica (da, inevitabil apar discuțiile cu ”dincolo era mai ieftin” și că-n țara-mamă a lui Vineri Negru chiar sunt solduri masive).

Revenind la istoricul lui Black Friday, insist să vă fac eu un rezumat în cazul în care vă e lene să citiți voi de pe Wiki. Povestea e destul de simplă și negrul ăsta n-are, la origini, niciun fel de conotație pozitivă (motiv pentru care îmi vine să spun că și noi preferăm, tacit, să menținem împrumutul în forma lui originală). Practic, Black Friday e în ultima Vineri din Noiembrie (cu-n eventual bonus de Black Saturday), ceea ce înseamnă că vine imediat după Ziua Recunoștinței (despre care cred că știți deja că n-are o dată fixă în calendar, ci e în ultima zi de Joi din Noiembrie).

Ce treabă are asta cu reducerile? Categoric, e o legătură destul de arbitrară, dar ziua asta pare să fi fost aleasă drept debutul sezonului de cumpărături pentru Crăciun și mulți comercianți alegeau să ofere discounturi sănătoase pentru a începe bine sezonul acesta. În consecință, mai ales pentru că în ani ’60 (când a apărut prima dată numele de Black Friday) nu exista posibilitatea de a plasa comenzi online, era nebunie pe străzi. Lumea se-nghesuie oricând, oriunde, la reduceri. Asta e o certitudine! Și tocmai din constatarea ”neagră” a polițiștilor care trebuiau să deznoade ițele complicate ale haosului din trafic s-a născut, în 1961, la Philadelphia, numele de Black Friday. Firește, comercianții n-au fost încântați de conotația negativă a denumirii și au tot existat tentative de rebranding, dar au eșuat și s-a împământenit așa ”sărbătoarea”.

Branding românesc – Farmaciile Richter

N-a fost greu să remarc în București farmaciile Richter, pentru că de la bun început mi s-a părut un nume nefericit într-un oraș cu risc seismic semnificativ. Și culmea e că farmaciile cu acest nume par să fie mai degrabă în centru, fix în clădiri vechi și (potențiale) purtătoare de buline.

Însă mi-am făcut temele înainte să scriu despre asta aici și s-ar părea că istoria farmaciilor Richter începe în Ungaria, undeva prin 1901 și, nu-i așa, întotdeauna ne sună bine afacerile cu tradiție (poate pe bună dreptate pentru că au trecut testul timpului)? De asemenea, înțeleg că farmaciile cu pricina nu doar că nu sunt numai în București, dar și în alte țări, chiar și pe alte continente (nu neapărat o surpriză având în vedere cum merg lucrurile în industria farma de ceva timp).

Așa că, per ansamblu, poate că ar fi fost peste mână ca în București să se răspândească farmaciile Richter sub alt nume. Însă chiar și peste mână, eu una tot fac o asociere foarte, foarte neplăcută, dar poate că-s eu mai preocupată decât alții de potențialele cutremure devastatoare…