Reclame de Valentine’s Day 2015

Scriam și anul trecut că mi se pare slabă de tot mișcarea pe frontul de Valentine’s și la fel par să stea lucrurile și anul ăsta. Milka și-a reluat campania cu gesturile mici, dar spotul ăsta nu excelează cu nimic:

Iar singurele alte reclame peste care am dat mai ”inimoase” (deși nici nu sunt sigură că rulează la TV) sunt pentru Orange și Telekom, ambele destul de fade și făcute cam așa, ca să fie ceva:

În rest, o mulțime de concursuri cu mize de nimic pe rețelele sociale, dar probabil că aici s-a mutat acțiunea și se prea poate să fie semnificativ mai eficient demersul (clar e muuuuuult mai ieftin).

Advertisements

PR românesc – bloggerii, review-urile și QuickMobile

Nu știu dacă au ajuns și în feed-urile voastre discuțiile despre QuickMobile, dar dacă le-ați văzut, să știți că au pornit de aici. Concret, Vlad Andriescu, un jurnalist de pe nișa IT, a primit un gadget pentru review și chipurile l-a ciufulit mai tare decât era cazul, așa că ar fi bine să plătească telefonul, fie direct, cash, ori prin publicitate la QuickMobile. Și de la postarea aceea bulgărele de zăpadă s-a tot rostogolit, s-a făcut mare și frumos (mai ales că a ieșit la suprafață faptul că n-a fost nici pe departe singurul care a primit mesajul cu pricina), iar la final povestea s-a transformat într-o problemă serioasă de imagine pentru cei de la QuickMobile. Mă rog, au încercat să dreagă busuiocul (destul de stingher, dacă mă întrebați pe mine) și au spus că au fost oarece probleme de comunicare internă, n-au niciun fel de pretenție, își cer scuze și, bonus, o să-și externalizeze PR-ul.

Partea proastă e că episodul ăsta s-ar putea să le fi distrus și investiția pe care au făcut-o recent cu iPhone 6. Din nou, nu știu dacă ați remarcat, dar la vremea lor au apărut articole despre asta pe multe dintre blogurile de top (de exemplu la Zoso). Sincer, chiar și eu, complet în afara fenomenului am considerat că a fost un demers foarte inspirat să facă rost rapid de noul model iPhone și să-l dea la un număr generos de nume cu influență în online. Și cred că, până la povestea cu Vlad Andriescu, au avut beneficii sănătoase din colaborarea cu bloggerii. Cu atât mai mult cu cât mă gândesc acum că probabil înțelegerea a fost tot în termeni de testare+retur și nu cum mi-am închipuit eu atunci, că le-ar fi făcut cadou.

Totuși, dacă e să fi ieșit ceva bun din povestea asta, sper că e o conștientizare a importanței PR-ului de calitate, pentru că departamentul ăsta are el însuși o mare problemă de imagine. De fapt, nișa asta se asociază în general cu un fel de portret-robot definit de eticheta ”piarizdă” și întruchipat într-un fel de tută care nu face mare brânză și gravitează într-un birou mai mult pe considerentul fizic decât intelect. Cumva, cred că percepția utilității și competenței s-ar putea să fie mult sub secretară și nici aia nu-i văzută prea des ca fiind mai mult decât o făcătoare de cafea glorificată. N-am motive să nu-mi explic de ce se văd adesea lucrurile așa, dar poate ar fi bine să reținem că PR-ul bun poate să te scoată curățel și frumos mirositor din orice treabă maro și puturoasă. Mă rog, PR-ul face el multe lucruri și o pondere sănătoasă din utilitate e tocmai să nu te bage-n treburile alea maro, dar calitatea se vede fix atunci când te lovești de aisberg. Oamenii cu adevărat buni la chestia asta reacționează repede și eficient, iar la final nu doar că nu te scufunzi, dar prinzi și-un pic de avânt în pânze. Adică, să fim serioși, crize de imagine/comunicare apar inevitabil, dar gestionarea lor face diferența între catastrofă și succes.

Categoric, povestea cu bloggerii și QuickMobile n-a fost un succes pentru retailerul telecom, iar eu cred că-mi iau niște popcorn și aștept cu interes să văd ce mutare vor face următorii la rând, cei care vor primi serviciul externalizat.

Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.

Reclama Fabrica de Discounturi

Am văzut aseară spotul și, chiar dacă nu mi s-a părut neapărat fabulos, n-am motive să cred că nu se va dovedi eficient. Îți arată atât de mult simbolul absolut al reducerilor, încât e clar că rămâi cu mesajul bine fixat în minte. Ba, mai mult, cerere pe segmentul reducerilor/chilipirurilor există din plin pe piață, cu atât mai mult în rândul populațiilor ceva mai sărăcuțe.

Oricum, cert e că publicul de la mine de acasă s-a uitat în feluri diferite la reclamă. Eu m-am întrebat de ce e zâmbăreț procentul ăla mare și galben, în timp ce restul, mici și roșii, se bat între ele, pentru că m-aș fi așteptat ca atunci când apare el, marele %, să strivească tot ce găsește în cale. Și apoi am dezbătut în sinea mea dacă e sau nu o idee bună să te poziționezi agresiv în acest context sau e mai bine cum au ales ei, cu zâmbetul prietenos, deși elementul ăsta n-a semănat deloc cu tonul global al spotului. Între timp, colegul de apartament, doar pe jumătate atent, a scos nasul din ce făcea și a declarat sec: ”sună a țeapă”. Și-atunci n-am putut să nu-mi amintesc că ieri citisem, pe Facebook, la Ionuț Bunescu, următorul status: ”Cam miroase a țeapă? Plata doar cu cardul, înainte. http://fabricadediscounturi.ro/”. Bine, eu, în naivitatea mea adorabilă, mi-am spus că nu se poate să dai țepe atât de ostentative, cu promovare intensă la TV! Se fură-n lumea asta, nu-i o noutate, dar chiar așa, în văzul lumii?

Ei bine, după ce am citit azi-dimineață și la Zoso articolul ăsta și după ce m-am uitat bine și la ofertele lor de pe site, mi-am dat seama că are șanse mari să fie exact genul ăla de afacere care sună prea bine ca să fie adevărată. Bonus, tocmai promovarea la TV și caracterul ostentativ s-ar putea să dea legitimitate ofertelor, tocmai pentru ca adorabilii naivi ca mine să-și spună că n-au cum să se păcălească dacă e ceva promovat atât de vizibil. Mă rog, eu mă feresc întotdeauna de lucrurile care sună prea bine. Stau departe inclusiv de cuponiade, deși înțeleg logica lor în mix-ul de marketing, așa că n-am niciun fel de gând să mă arunc, de exemplu, în brațele unui S5 la preț apropiat mai degrabă de cel al unui S3. Însă n-am niciun dubiu că sunt mulți cei cărora le-au sclipit tare ochii când au văzut reclama și mai tare când au ajuns și pe site. Dar cine știe? Poate că așa dau eu cu piciorul marilor oportunități și, câtă vreme nu există țepele concrete, dovedite, presupun că oamenii sunt liberi (să desfășoare activități comerciale).

PS: Cu ocazia asta, Mariciu inițiază o dezbatere interesantă – sunt televiziunile răspunzătoare pentru produsele cărora le fac reclamă? – și, oho, sunt multe nuanțe de gri în discuția asta.

Reclama Orange – Millidge, Doig și Beneficiile Flexi

M-am uitat la reclama asta, am zâmbit iar grație celor două mascote animate (mai ales că e unul dintre spoturile în care nu-s grozav de gălăgioși cei doi), dar s-a întâmplat să fiu mai atentă ca de obicei la produsul pe care-l promovează (poate și pentru că m-au făcut foarte curioasă unde bat cu permutările alea de borcane). Mi-a stârnit curiozitatea ideea de a ”alege ce-ți sună bine”, așa că am ajuns inclusiv pe site-ul Orange să citesc mai mult…

Sigur nu sunt în target pentru că am abonament (întâmplător fix Orange) de vreo 12 ani și nu m-a tentat niciodată să mă întorc la formula PrePay, dar uitându-mă la opțiunile astea ”flexi” m-a lovit o revelație – cât de mult s-au schimbat lucrurile! Primul meu telefon mobil arăta fix așa:

Mi l-a pus maică-mea în brațe când și-a făcut ea upgrade și, la vremea aia, în 2002, când eram și fix înainte de liceu, m-a umplut de mândrie. Da, știu, pare ridicol azi, dar pe atunci… Ce să zic? Nu era chiar echivalentul nou-lansatului iPhone 6, dar intrasem într-o categorie destul de elitistă a posesorilor de telefon mobil. Câteva luni am fost și eu ”pe cartelă” și veșnic n-aveam credit. Firește, un serviciu elitist are și prețuri pe măsură, așa că-n vremurile alea era scump orice (minut în rețea, minut național, SMS, oho, de internaționale nu prea te puteai atinge 😀 ) și nici nu-mi amintesc să fi avut mare lucru inclus (15 naționale parcă avea tata cu abonamentul lui business). Acum, chiar și cele mai ieftine oferte au sute de minute (măcar în rețea, deși curge și cu naționale, ba chiar și cu internaționale), mesaje la discreție și parcă inclusiv cu traficul de Internet mobil încep să fie operatorii ceva mai darnici. În schimb, pe atunci ne antrenam intens să ”nu ne prindem la bip”, să comunicăm intens și condensat prin primele 3 secunde de apel (parcă primele  3 nu se taxau, nu?), ne înghesuiam într-un SMS etc. Ce semăna vag a facilitate pe atunci erau numerele favorite în rețea, dar parcă nici cu alea nu vorbeai chiar gratuit la-nceput, ci pur și simplu aveau tarif mai mic…

Așadar, reclama asta a reușit, fără să vrea, să trezească azi în mine un val de recunoștință… Aproximativ acum ”jumătate de viață” îmi dădeam întâlnire cu prietenii la marile repere din oraș și n-aveam niciun fel de mijloc prin care să le spun dacă întârzii sau dacă a intervenit ceva și nu mai pot ajunge. Astăzi n-am decât să aleg dacă sun, scriu un SMS ori le comunic prin Facebook/WhatsApp/Telegram/e-mail etc. De fapt, din sutele de minute din abonament nu cred că mai consum o oră, legat, într-o lună (apropo, Dumnezeule, cine vorbea alea 3000 de minute de la Cosmote?!), SMS-uri nu cred că scriu mai mult de 5/lună și totuși comunic mult mai mult decât oricând cu cei 2 Gb de Internet mobil care mie, deocamdată, îmi sunt (de regulă) mai mult decât suficienți… OK, poate nu e ideal că am devenit cam dependenți de un device și cam intrăm în panică atunci când rămânem fără baterie (apropo, Samsung, iPhone sau orice altceva, dar am să mă declar complet cucerită abia atunci când o să mă țină bateria cât mă ținea la Nokia dintr-a unșpea). Oricum, cred că încă avem mai multe beneficii din asta decât motive de îngrijorare pentru dependență și nu pot decât să fiu fericită că trăiesc în epoca asta minunată! 🙂

Reclama Samsung Galaxy S4

S-ar putea să fiu ”biased” pentru că de vreo 2 ani am un Samsung Galaxy S2 de care încă sunt foarte mulțumită, dar să știți că mă echilibrează convingerea că până și Galaxy S3 încă-i cam scump, darămite S4. Totuși, îmi place că au ales să se promoveze cu accent pe inovație. Deja sunt pe piață multe smartphone-uri și, în esență (sau cel puțin pentru funcțiile pe care majoritatea utilizatorilor chiar le folosesc recurent), se descurcă rezonabil mai toate. Și dacă e să vorbim de spoturi, chestia asta cu pozele cu sonor chiar mi se pare foarte interesantă și cred că are viitor, pentru că face imaginea și mai expresivă. În plus, nu-i strică deloc și doza aia de emoțional din relația mamă-fiu, motivul călătoriei și mai ales regăsirea:


Cât despre celălalt spot, care pune accent pe altă bucățică nouă de tehnologie, cred că doar atrage atenția elementul de noutate (posibilitatea de a asculta o melodie în grup) și nu știu dacă poate genera chiar la fel de multă dorință. Însă e binișor făcut, pentru că nimic nu te duce cu gândul mai bine la ideea de unitate decât o echipă sportivă. Din păcate, reclama asta n-o găsesc încă, dar în caz că vă place, vă las la îndemână melodia de pe fundal:

Reclama Samsung Galaxy Mini 2

E un spot foarte simpatic, cu o poveste frumos adaptată contemporanului. Mie-mi place mult. Așa de mult încât am reținut și la ce e, deși numele produsului e nefericit de lung – Samsung Galaxy Mini 2. Dar pe scurt, e povestea cu Maria Rățușca:

PS: Da, e un spot atractiv inclusiv pentru copii. Și nu m-ar mira ca aici să fi fost ținta principală, că doar cei mici sunt din ce în ce mai conectați la tehnologie și de la vârste din ce în ce mai fragede. Nu știu dacă e bine sau rău. Aș spune că mai degrabă e altfel și schimbările vin mereu cu anxietate. E clar că generațiile care vin din urmă se dezvoltă altfel și trebuie stimulate altfel, măcar și pentru simplul fapt că informația e infinit mai ușor accesibilă, deci efortul de educare trebuie să fie în direcția jonglării cu informația, nu a asimilării cum a fost până acum…