Reclama Haribo

Cred că ăsta s-ar putea să fie genul de spot care face mai mult rău decât bine produsului. Mie chiar mi se pare foarte prost făcută reclama și nu prea înțeleg nimic din ea. N-are un fir narativ logic și, dacă nici nu și-a propus prea tare asta, mizând pe emoționalul din imaginea de familie fericită, zâmbitoare și veșnic împreună, în îmbrățișare, mie nu mi se pare că le-ar ieși sublim nici asta. O fi chestie de percepție, dar mie nu-mi trezesc simpatie protagoniștii și chiar îmi dau senzația de fals. Foarte, foarte fals!

Din fericire pentru Haribo, eu nu pot să mă gândesc fără să zâmbesc. Iar asta, culmea, dintr-o chestie, teoretic, negativă. Însă poveștile astea s-au propagat atât de mult pe internet și unele au un umor fabulos, încât sunt sigură că au dus în urechile multora numele Haribo. Mă rog, tot ce avem de făcut ca să fim bine e să evităm sortimentul light (despre care nici nu-s sigură că ar fi disponibil și în România), pentru că vorbesc despre review-urile astea de pe Amazon. Distracție plăcută! 😀 Hai, să nu vă fie lene să citiți, pentru că merită! Na, mostră relevantă:

A day that will live in infamy – I was suddenly and deliberately attack by these evil gummy bears

It all started the day prior when my sugar tooth persuaded me to eat 2 handfuls of these sugar-free delights. Fast forward 15 hours 23 minutes and 44 seconds, the world shook. All hell broke loose inside me, a sudden headache, my skin began to perspire and something tore around in my abdomen with force enough to make me latch onto my couch with both hands and let out a sheer cry that sent my dog retreating into the bedroom, she probably knew the battle was already lost. I tried to make for the bathroom but the pressure was so intense I had to wait it out on the couch until a lapse in the gut-busting occurred and I regained control of my muscles. It took only moments before the volcano Mt Anus had blown its top. The air quickly turned poisonous from the methane and sulfuric fumes that spewed forth. Violence and terror are understatements of what happened for the next 45 minutes. I sustained 3rd degree burns from contact with the lava that flowed abruptly from my bowels, my blood pressure was at record levels, and my body mass was reduced by 4 lbs. After ample ventilation of the crime scene I quickly took a shower and changed clothes because the powerful fumes had soaked through the fabric and into the skin. I almost had a mental breakdown in the shower after realizing those little gummy bears had nearly defeated such a man that I thought I was. I can now hardly bare to look forward through the night-terrors and PTSD that will come of this horrid event. . .

PR românesc – bloggerii, review-urile și QuickMobile

Nu știu dacă au ajuns și în feed-urile voastre discuțiile despre QuickMobile, dar dacă le-ați văzut, să știți că au pornit de aici. Concret, Vlad Andriescu, un jurnalist de pe nișa IT, a primit un gadget pentru review și chipurile l-a ciufulit mai tare decât era cazul, așa că ar fi bine să plătească telefonul, fie direct, cash, ori prin publicitate la QuickMobile. Și de la postarea aceea bulgărele de zăpadă s-a tot rostogolit, s-a făcut mare și frumos (mai ales că a ieșit la suprafață faptul că n-a fost nici pe departe singurul care a primit mesajul cu pricina), iar la final povestea s-a transformat într-o problemă serioasă de imagine pentru cei de la QuickMobile. Mă rog, au încercat să dreagă busuiocul (destul de stingher, dacă mă întrebați pe mine) și au spus că au fost oarece probleme de comunicare internă, n-au niciun fel de pretenție, își cer scuze și, bonus, o să-și externalizeze PR-ul.

Partea proastă e că episodul ăsta s-ar putea să le fi distrus și investiția pe care au făcut-o recent cu iPhone 6. Din nou, nu știu dacă ați remarcat, dar la vremea lor au apărut articole despre asta pe multe dintre blogurile de top (de exemplu la Zoso). Sincer, chiar și eu, complet în afara fenomenului am considerat că a fost un demers foarte inspirat să facă rost rapid de noul model iPhone și să-l dea la un număr generos de nume cu influență în online. Și cred că, până la povestea cu Vlad Andriescu, au avut beneficii sănătoase din colaborarea cu bloggerii. Cu atât mai mult cu cât mă gândesc acum că probabil înțelegerea a fost tot în termeni de testare+retur și nu cum mi-am închipuit eu atunci, că le-ar fi făcut cadou.

Totuși, dacă e să fi ieșit ceva bun din povestea asta, sper că e o conștientizare a importanței PR-ului de calitate, pentru că departamentul ăsta are el însuși o mare problemă de imagine. De fapt, nișa asta se asociază în general cu un fel de portret-robot definit de eticheta ”piarizdă” și întruchipat într-un fel de tută care nu face mare brânză și gravitează într-un birou mai mult pe considerentul fizic decât intelect. Cumva, cred că percepția utilității și competenței s-ar putea să fie mult sub secretară și nici aia nu-i văzută prea des ca fiind mai mult decât o făcătoare de cafea glorificată. N-am motive să nu-mi explic de ce se văd adesea lucrurile așa, dar poate ar fi bine să reținem că PR-ul bun poate să te scoată curățel și frumos mirositor din orice treabă maro și puturoasă. Mă rog, PR-ul face el multe lucruri și o pondere sănătoasă din utilitate e tocmai să nu te bage-n treburile alea maro, dar calitatea se vede fix atunci când te lovești de aisberg. Oamenii cu adevărat buni la chestia asta reacționează repede și eficient, iar la final nu doar că nu te scufunzi, dar prinzi și-un pic de avânt în pânze. Adică, să fim serioși, crize de imagine/comunicare apar inevitabil, dar gestionarea lor face diferența între catastrofă și succes.

Categoric, povestea cu bloggerii și QuickMobile n-a fost un succes pentru retailerul telecom, iar eu cred că-mi iau niște popcorn și aștept cu interes să văd ce mutare vor face următorii la rând, cei care vor primi serviciul externalizat.

Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.