Reclama Noroc – Trifoi cu patru foi

Îmi place cum se ocupă Leo Burnett de Noroc. Abordează cald și prietenos simbolurile norocului și-ți spun o poveste frumoasă despre berea din spatele numelui, fără să-ți vorbească explicit despre băutura cu pricina. N-am scris despre ea la vremea ei, dar și vechiul spot cu potcovarul mi s-a părut foarte bine meșteșugit:

Iar noua reclamă cu trifoiul cu patru foi e chiar mai simpatică:

Totuși, mă surprinde poziționarea lor. După nume aș fi zis că Noroc se vrea o bere populară, soră de segment cu Neumarkt. Însă nu comunică deloc așa, deci presupun că țintesc altă audiență, ceva mai rafinată.

[UPDATE] N-o găsesc online deocamdată, dar a apărut un spot-variațiune pe tema trifoiului. Iar ăsta parcă nu mai e atât de rafinat. Nu-i chiar la nivelul Albacher, de exemplu, dar și-a pierdut din gingășie și finețe (și parcă a câștigat un pic de „dorelism”?). În schimb, consumatorul s-ar putea să fie fericit că poate spera la un câștig. Mă rog… Înțeleg – simțul practic al cifrelor conduce orice afacere 🙂

Advertisements

Reclama Profi – Norocul te Paște la Profi

Ah, începe valul de spoturi pascale. Ce fericire! Ce de prospături! Ce de-a banalități împachetate în oferte speciale cu ouțe și iepuri ne așteaptă pe micile ecrane! Așa că începem în forță, cu Profi:

Ei, așa e că vă surprinde reclama asta? Pun pariu că, după ultima dudă, nu mai credeați că Dragoș Moștenescu poate să mai coboare prea multe trepte… Dar iată-l cu chiloții peste colanți, cu urechiușe rozii și mustăți desenate cu markerul!

Mă rog, în continuare am să presupun că e o formă optimizată pentru un anumit target și dacă marea miză e cu morcovi (hă hă hă) vouchere de 50 de lei, nu e greu de ghicit nici cine e în target…

Reclama Pokerstars Noi suntem Poker

Fie că știi să joci poker sau nu, nu cred că te lasă indiferent reclamele la PokerStars. Par producții impresionante și sunt făcute foarte, foarte bine. Aproape începi să simți suspansul și cum te acaparează mulțimea, deci ilustrează foarte bine ideea de comunitate masivă, condusă de acțiune. Pur și simplu transmit emoțiile potrivite și impresionează vizual. Iar dacă nu știți despre ce vorbesc, poți vedea ultimele spoturi aici (preferatul meu e al treilea din dreapta, iar cadrele cu femeia și biciul sunt absolut superbe și da, asta v-o spune o femeie :)).