Reclama Bere Bucegi – 100% ingrediente românești

Abordarea naționalistă e întotdeauna o soluție la îndemână, iar dacă reușești să-i dai și un ton popular și cald, fără să iasă ieftin, e cu atât mai bine. Mie mi se pare că le-a ieșit OK și poate fi o metodă bunicică de a se distinge pe o piață și așa extra-saturată, în care (mai ales în perioada estivală) se investesc bugete sănătoase (tocmai pentru că e și momentul în care există potențial maxim).

E drept, mai sunt pe piață și alte mărci care bat în direcția asta, mai mult sau mai puțin subtil. De exemplu, Ursus mai cochetează ocazional cu poziționarea asta (deși în ultima vreme pare să tindă spre un segment mult mai rafinat). Sau Timișoreana (pe care o ajută mult numele), care s-ar putea să fie cea mai apropiată de identitatea pe care și-o construiește Bucegi acum, doar că la ei accentul pică foarte mult pe vechime și tradiție (ceea ce, între noi fie vorba, dacă tot le ai, ar fi o pierdere enormă să nu te folosești de ele). Neumarkt și Noroc au, în schimb, cele mai „populiste” abordări, dar prima are un nume care nu o poate apropia de românescul autentic, iar cea de-a doua parcă-parcă încearcă să ridice ștacheta.

Însă, din punctul meu de vedere, nicio altă marcă nu e chiar chitită pe ce face Bucegi acum. Și, de fapt, povestea nu a început acum, ci mai demult. Vă amintesc doar de campania cu meseriile pentru România, campanie menită să ajungă mult mai aproape de sufletul consumatorului…

Așadar, „cinste vouă”!

PS: Da, în contextul românesc s-ar putea să sune prost că Bucegi aparține de Heineken România, dar rămâne, totuși, clasată chiar și la ei ca fiind marcă autohtonă 🙂

Advertisements

Reclama Skol – Din respect pentru bere

Un spot care mi-a plăcut mult de la prima vizionare. Pardon, de la prima audiție, pentru că-mi amintesc că nici nu eram atentă la TV când a început și mi-a atras atenția discursul. Păcat că nici nu-s sigură că mai rulează acum când scriu despre ele, dar atât de mult a durat până să-l găsesc și online!

Mă rog, poate-i un pic cam prea înălțător pentru categoria de produs, iar domnii ăia presupus bogați par cam cocalari (deși poate asta s-a și vrut dacă e să ne gândim bine la mulți bogați ai României), însă mie-mi place că au ales o abordare mai puțin convențională (chiar dacă nici ei nu s-au putut abține de la cadrul final clișeu cu prietenii la bere).

Reclama Staropramen – Centrul orașului Praga

Dacă Skol se tot laudă cu 100% malț, ei bine, Staropramen ridică miza și ne anunță că există hamei nobil (saaz). Mă rog, mie nu-mi spune mare lucru asta și presupun că nici printre băutorii de bere serioși nu sunt chiar foarte mulți extrem de pasionați de tehnica din spatele licorii, dar sună bine ”hamei nobil”. Sună bine și povestea globală, cu tradiție, cu o temă unitară (centrul) și cred că per total e suficient de altfel pentru a se distinge de marea majoritate a spoturilor, deși are grijă să includă și imaginea clasică a grupului de prieteni uniți de bere:

Reclama Skol 100% malț


Numai mie mi se pare cam forțată și ușor enervantă reclama? Și zic asta strict din punctul de vedere al repetiției la nesfârșit al lui ”100% maaalț”. Altfel, dacă aș vrea să fiu chiar răutăcioasă, aș spune și că ”să ne repetăm” e incorect, iar eu întotdeauna am asociat ideea de ”a se repeta” cu… Clonarea :D. Mi se pare cam singura variantă în care poate fi o afirmație corectă.

Totuși, repetiția chiar e mama învățăturii și mă văd nevoită să recunosc că mi s-a întipărit bine de tot placa ”100% malț”. Din păcate, în spot se aude prea puțin numele mărcii, așa că n-am reținut la ce e. Bine, e ușor de aflat că e vorba despre Skol, dar parcă aș spune că reclama nu și-a atins scopul până la capăt dacă n-am reținut concret și despre ce produs e vorba.

Așadar, ”cu riscul de a mă repeta”, puteau face și un spot mai bun 🙂

PS: Totuși pot să mă declar mulțumită pentru că am asimilat o bucățică de informație nouă. Nu mi-am pus vreodată problema că berea s-ar putea face și din mălai. Însă cum nu-s băutoare de bere, habar n-am cum și dacă îi schimbă gustul/culoarea/textura ingredientul ăsta… Deși pot să înțeleg, în general, că e foarte deranjant să afli că nu știi pe ce dai banii de fapt și, mai rău, că nu știi cu adevărat ce consumi.