Reclama Bere Bucegi – 100% ingrediente românești

Abordarea naționalistă e întotdeauna o soluție la îndemână, iar dacă reușești să-i dai și un ton popular și cald, fără să iasă ieftin, e cu atât mai bine. Mie mi se pare că le-a ieșit OK și poate fi o metodă bunicică de a se distinge pe o piață și așa extra-saturată, în care (mai ales în perioada estivală) se investesc bugete sănătoase (tocmai pentru că e și momentul în care există potențial maxim).

E drept, mai sunt pe piață și alte mărci care bat în direcția asta, mai mult sau mai puțin subtil. De exemplu, Ursus mai cochetează ocazional cu poziționarea asta (deși în ultima vreme pare să tindă spre un segment mult mai rafinat). Sau Timișoreana (pe care o ajută mult numele), care s-ar putea să fie cea mai apropiată de identitatea pe care și-o construiește Bucegi acum, doar că la ei accentul pică foarte mult pe vechime și tradiție (ceea ce, între noi fie vorba, dacă tot le ai, ar fi o pierdere enormă să nu te folosești de ele). Neumarkt și Noroc au, în schimb, cele mai „populiste” abordări, dar prima are un nume care nu o poate apropia de românescul autentic, iar cea de-a doua parcă-parcă încearcă să ridice ștacheta.

Însă, din punctul meu de vedere, nicio altă marcă nu e chiar chitită pe ce face Bucegi acum. Și, de fapt, povestea nu a început acum, ci mai demult. Vă amintesc doar de campania cu meseriile pentru România, campanie menită să ajungă mult mai aproape de sufletul consumatorului…

Așadar, „cinste vouă”!

PS: Da, în contextul românesc s-ar putea să sune prost că Bucegi aparține de Heineken România, dar rămâne, totuși, clasată chiar și la ei ca fiind marcă autohtonă 🙂

Reclama McDonald’s – Cel mai bun gust e cel care îți place

Mie mi se pare foarte bun spotul ăsta, din cel puțin două motive. Primul motiv este mesajul în sine – da, cu siguranță ”cel mai bun gust e cel care îți place” și mi se pare că accentuează vizual ideea asta foarte, foarte bine:

Apoi, eu percep reclama asta ca având un iz de mișto la adresa curentului extra-mastărșefist în care ne scăldăm zilele astea. Nu contest că diversitatea e un lucru bun și că gustul unui preparat e dat în mare măsură de condimente. E drept, eu sunt adepta simplității și, de exemplu, mă pot gândi la cel puțin 2-3 feluri de mâncare pe care nu le-aș vrea gătite niciodată cu mai mult decât cu sare și piper. Însă mă pot gândi la fel de bine la preparate metamorfozate de-a dreptul de un singur vârf de cuțit de nu-știu-ce, doar că zilele astea, zău, am impresia că exagerăm. Nu mai poți bea limonadă fără ghimbir, nu mai poți fierbe un cartof fără să-i faci crustă de cardamomi stelați și clar nu mai poți face o friptură fără un pumn de condimente de să-ți amețești papilele (pentru exemplificare vă invit să citiți comentariul cu numărul 7 de aici; mie mi se pare foarte relevant pentru trendul actual). Sigur, în mâinile unui bucătar priceput aromele se potențează reciproc și rezultatul e bine calculat, dar majoritatea pare să fi preluat din zbor denumiri pompoase de condimente și ingrediente și le tăvălește fără milă în amestecuri în care n-au ce căuta… Dar cât de cool e să pui pe Facebook, Instagram (sau mai știu eu unde) o poză cu o tonă de #hashtag-uri fițoase? E?

Pe scurt, pare-se că viața nu mai merită trăită fără frunză de limetă, anason stelat, turmeric, șofran și toate celelalte, chit că n-au trecut mai mult de 25 de ani de când abia ne clarificam cu toții cum arată portocala…

PS: Parcă-parcă îmi vine să pun pe listă și un al treilea motiv. Practic, au pus problema sub forma unei comparații și, oricât de elitist ar fi anasonul, ghimbirul sau feniculul, toate sunt, fără îndoială, din categoria ”alimente sănătoase” și apar cumva în antiteză cu exponentul suprem al fast-food-ului și al nesănătorului – BigMac. Pun pariu că se va naște pe undeva și puiul ăsta de discuție, dar asta, v-am mai spus (aici), mi se pare că (deocamdată) e în avantajul lor și, așa cum vedeți inclusiv în spotul de mai sus, parcă întrețin chiar cei de la Mc flacăra unor dezbateri.