Reclama la bere Neumarkt

Da, știu, iar e despre bere, dar n-am ce face. Chiar plouă la TV cu spoturi pentru „licoarea din hamei”.

Iar asta chiar e altfel

E, desigur, foarte discutabil dacă e un altfel fericit, însă are șanse cât de cât să se distingă. Ba, culmea, are șanse să și prindă la public. Nu de alta, dar mie mi se pare că exact așa ar arăta o reclamă la bere făcută de Tony Poptămaș (și el clar prinde la mase) – vrea să aibă o aparență de profunzime, dar de fapt e seacă și nu spune nimic 🙂

neumarkt-poptamas

Reclama McDonald’s – Grand Big Mac

E foarte grafică reclama, dar am impresia că s-ar putea să fie cam subtilă pentru marea majoritate. Mă rog, pentru cine are ochi s-o vadă cum trebuie s-ar putea să se lase de-a dreptul cu pofte concrete, iar pentru ceilalți presupun că publicitarii speră să fie suficient de sugestivă mențiunea explicită cu „mai mare” 🙂

Și da, cred că-și asumă pe deplin aroganța cu „mai bun nu se poate”. La urma urmei, Big Mac este produsul-simbol al lanțului.

PS: Dacă ați auzit și voi zvonurile care spun că McDonald’s vinde afacerea din România, găsiți aici o explicație ceva mai amplă despre planurile gigantului fast-food și, în general, despre trendul francizelor de pe nișa asta.

Reclama Noroc – Trifoi cu patru foi

Îmi place cum se ocupă Leo Burnett de Noroc. Abordează cald și prietenos simbolurile norocului și-ți spun o poveste frumoasă despre berea din spatele numelui, fără să-ți vorbească explicit despre băutura cu pricina. N-am scris despre ea la vremea ei, dar și vechiul spot cu potcovarul mi s-a părut foarte bine meșteșugit:

Iar noua reclamă cu trifoiul cu patru foi e chiar mai simpatică:

Totuși, mă surprinde poziționarea lor. După nume aș fi zis că Noroc se vrea o bere populară, soră de segment cu Neumarkt. Însă nu comunică deloc așa, deci presupun că țintesc altă audiență, ceva mai rafinată.

[UPDATE] N-o găsesc online deocamdată, dar a apărut un spot-variațiune pe tema trifoiului. Iar ăsta parcă nu mai e atât de rafinat. Nu-i chiar la nivelul Albacher, de exemplu, dar și-a pierdut din gingășie și finețe (și parcă a câștigat un pic de „dorelism”?). În schimb, consumatorul s-ar putea să fie fericit că poate spera la un câștig. Mă rog… Înțeleg – simțul practic al cifrelor conduce orice afacere 🙂

Reclama McDonald’s – Cel mai bun gust e cel care îți place

Mie mi se pare foarte bun spotul ăsta, din cel puțin două motive. Primul motiv este mesajul în sine – da, cu siguranță ”cel mai bun gust e cel care îți place” și mi se pare că accentuează vizual ideea asta foarte, foarte bine:

Apoi, eu percep reclama asta ca având un iz de mișto la adresa curentului extra-mastărșefist în care ne scăldăm zilele astea. Nu contest că diversitatea e un lucru bun și că gustul unui preparat e dat în mare măsură de condimente. E drept, eu sunt adepta simplității și, de exemplu, mă pot gândi la cel puțin 2-3 feluri de mâncare pe care nu le-aș vrea gătite niciodată cu mai mult decât cu sare și piper. Însă mă pot gândi la fel de bine la preparate metamorfozate de-a dreptul de un singur vârf de cuțit de nu-știu-ce, doar că zilele astea, zău, am impresia că exagerăm. Nu mai poți bea limonadă fără ghimbir, nu mai poți fierbe un cartof fără să-i faci crustă de cardamomi stelați și clar nu mai poți face o friptură fără un pumn de condimente de să-ți amețești papilele (pentru exemplificare vă invit să citiți comentariul cu numărul 7 de aici; mie mi se pare foarte relevant pentru trendul actual). Sigur, în mâinile unui bucătar priceput aromele se potențează reciproc și rezultatul e bine calculat, dar majoritatea pare să fi preluat din zbor denumiri pompoase de condimente și ingrediente și le tăvălește fără milă în amestecuri în care n-au ce căuta… Dar cât de cool e să pui pe Facebook, Instagram (sau mai știu eu unde) o poză cu o tonă de #hashtag-uri fițoase? E?

Pe scurt, pare-se că viața nu mai merită trăită fără frunză de limetă, anason stelat, turmeric, șofran și toate celelalte, chit că n-au trecut mai mult de 25 de ani de când abia ne clarificam cu toții cum arată portocala…

PS: Parcă-parcă îmi vine să pun pe listă și un al treilea motiv. Practic, au pus problema sub forma unei comparații și, oricât de elitist ar fi anasonul, ghimbirul sau feniculul, toate sunt, fără îndoială, din categoria ”alimente sănătoase” și apar cumva în antiteză cu exponentul suprem al fast-food-ului și al nesănătorului – BigMac. Pun pariu că se va naște pe undeva și puiul ăsta de discuție, dar asta, v-am mai spus (aici), mi se pare că (deocamdată) e în avantajul lor și, așa cum vedeți inclusiv în spotul de mai sus, parcă întrețin chiar cei de la Mc flacăra unor dezbateri.