Reclama McDonald’s – Descoperă surprizele iernii – Chicken Cordon Bleu și Beef Gourmet

Cu siguranță au avut și spoturi mai bune cei de la McDonald’s. Ăsta mi se pare chiar banal, deși e corect făcut, are note iernatice, are o coloană sonoră adecvată, protagoniștii sunt membri ai unei familii, are chiar și-un pic de umor. Probabil își îndeplinește optim scopul informativ și nici nu cred că și-a propus mai mult decât să anunțe că au lansat două produse noi: Chicken Cordon Bleu și Beef Gourmet.

În rest, parcă-mi vine să spun că nu s-au agitat prea tare tocmai pentru că știu și ei că (mai ales la noi) Sărbătorile de iarnă nu-s chiar cu fast-food. Nu-s musai cu mâncare sănătoasă, dar sunt cu porcării făcute mai degrabă-n casă. Așadar, măcar par mai realiști decât cei de la KFC😀

PS: Dacă e să fi văzut ceva foarte mișto la Mc în ultima vreme, atunci cu siguranță ar fi vorba despre panotajul stradal. Nu găsesc acum o poză, dar e în genul ăsta:

Adică în genul fostei Cover Photo de pe profilul lor de Facebook – simplă, fără pic de scris, 100% sugestivă. Aș zice că e realizarea supremă a unui brand ca, fără să-și afișeze numele mărcii, oricine să-i recunoască produsul. Pur și simplu știi că acei cartofi, în ambalajul acela cu roșu și galben sunt de la McDonald’s. Punct.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s