Reclama KFC – Tricouri ude

Boobies & Fast-food, visul oricărui adolescent! 🙂 Dar e interesantă abordarea, pentru că-mi dă de înțeles că se adresează mai ales publicului masculin și-mi explic de ce. Știam că cei de la KFC țintesc publicul tânăr, (probabil) pentru că puștii nu sunt încă foarte preocupați de ce, cât, când și cum mănâncă, iar ofertele cu prețuri foarte mici din ultima vreme îmi dau de înțeles că vor să se apropie chiar mai mult de ei și de bugetele (încă modeste) ale adolescenților și tinerilor adulți. Însă din ultimul spot am reținut că publicul fidel al KFC e mai degrabă de sex masculin, iar asta, dacă stau bine să mă gândesc, nu e deloc surprinzător – fetele și tinerele femei tind să fie foarte, foarte atente la siluetă, deci nu prea se avântă cu regularitate spre cartofi prăjiți și crispy strips.

Oricum, ultima reclamă nu le exclude nici pe domnișoare și presupun că le fură și lor câte un zâmbet. Adică forma în care comunică brandul, de la tipul de umor, la protagoniști și situațiile în care apar se pliază foarte bine pe genul de stimuli la care ar răspunde bine segmentul targetat:

KFC American Bites

Nu spun neapărat că ultimele campanii KFC n-au fost bune, dar poveștile cu „nu e panică man”, „așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția” sau „X-mas Bucket” n-au prea fost pe gustul meu. În schimb, spotul pentru „American bites” mi se pare chiar reușit, de la produs, la concept și materializare vizuală:

Și pe măsură ce-l tot revăd mi se pare din ce în ce mai profund, deși cine nu-l analizează în mod deosebit poate să aibă la fel de bine o impresie plăcută, că doar toți [din core-target] am crescut cu filmele americane, știm ce e ăla „American dream”. Ne gâdilă un pic și fibra naționalistă, ne surprinde firea dinamică, ba chiar e și puțin aspirațional, pentru că pune niște chestii într-o perspectivă foarte optimistă. Iar colaborarea cu figuri populare în rândul tinerilor n-are cum să le strice 🙂

A, da, și reușește magistral să-ți vorbească despre fast-food fără să-ți povestească explicit despre asta, ceea ce e foarte, foarte dezirabil pentru o nișă din ce în ce mai puțin populară…

Reclama Mototol cu pisici

Țineți minte reclama cu iepurașii? Pun pariu că da, pentru că era simpatică și în complet contrast cu tot ce mai rula în pauzele publicitare înainte de Crăciun. Ei bine, când am văzut-o pe asta mi-am spus că acum sigur au dat lovitura, iar motivul e simplu – știți că circula mitul ăla care spunea ceva de genul „conținutul e rege”? Oricât de rege ar fi (deși trebuie spus că zilele astea se cam clatină paradigma), pisicile sunt stăpânele absolute ale internetului. Adică, zău, poți să muncești ca berbecul ore bune să documentezi un articol, să-l scrii cu suflet, să-l corectezi, să-l periezi, să-l publici în n locuri și la final să n-ai cine știe ce feedback; dar dacă trântești o poză cu o mâță n-are cum să nu ia măcar un Like/+1/etc.

OK, glumesc puțin, pentru că strategia asta nu prea merge la branduri serioase. Însă spotul în discuție e un exemplu minunat de cum poți adapta o chestie foarte populară la un brand serios. Așa că mi-a fost clar din primele secvențe că au făcut o mârșăvie sublimă cu pufoșeniile feline…

Dar (vorba teleshoppingului) „asta nu e tot!”. Mie-mi miroase un pic și a trolling, pentru că „ștersul cu pisica” a fost un subiect fierbinte după ce a început să apară la TV reclama la Oskar. Nu poți să fii sigur că au încercat să se urce pe valul acela și că ar fi aruncat o săgeată ironică în acea direcție (pentru că și primul spot din serie a fost cam în aceeași linie), dar dacă e intenționată referința, ei bine, din partea mea e cu aprecieri pentru finețe 🙂

Și dacă nu-i intenționată (sau n-ați remarcat asta) tot nu contează. Simt că vă place reclama (și am oarece indicii și din statistici). Așadar, vizionare plăcută:

Reclama Agricola – Mese de poveste

Sinceră să fiu, pe mine mă cam amuză spoturile astea noi pentru Agricola Internațional, iar asta pentru că-s ușor ridicole. Dar poate că reclamele nu trebuie să reflecte neapărat realitatea, nu? Poate e cum îmi explica o colegă de facultate cinefilă când îi spuneam că nu sufăr musicalurile, pentru că e atât de neverosimilă acțiunea – filmul trebuie să te deconecteze de realitate. Nu spun că asta m-a făcut să descopăr în mine cine știe ce dragoste nețărmurită pentru filmele în care lumea-și spune povestea cântat și-n pas de dans (ba, culmea, chiar și trecătorii știu bine coregrafia). Însă n-am putut să nu-i dau dreptate. Și într-o anumită măsură poate că și publicitatea ar trebui să ne rupă un pic din ritm.

A, să fiu bine înțeleasă, când am spus că nu reflectă realitatea, nu m-am referit la faptul că naratorul e masa. Asta chiar mi se pare o găselniță destul de simpatică și e într-un joc frumos cu ideea campaniei – ”mese de poveste”. Mă refer la povești în sine.

Adică, pe bune? El află că ea-i gravidă și bagă la cuptor niște copănele? Mh. Hai, fie, să zicem, a fost o metaforă pentru un gest atent. Are cât de cât substanță:

Parcă mai aproape de realitate e că flăcăul ăsta-și calcă pe orgoliu, vrea să-și împace mândra și întinde o ramură de măslin cu ceva nuggets (drăguț că ultima e cumva în formă de inimă):

Însă cea cu salamul de Sibiu e de departe cea mai bizară și artificială. Se agită cam mult actorii și-n plus se știe că femeile mint luni bune după prima întâlnire că se hrănesc cu aer și evită să fie văzute înfulecând… Dar serios vorbind, asta chiar n-a ieșit cum trebuie, deși pot să apreciez că nu m-au servit tot cu eterna poveste a familiei adunate zâmbitoare în jurul mesei la micul dejun. Clișeul ăsta e uzat de muuuuultă vreme:

Oricum, per total, dacă mă amuză, se cheamă că mă binedispun. Ceea ce e de bine. Apoi, am reținut din prima la ce e reclama (prima dată am văzut-o pe cea cu viitorii părinți), iar pe următoarea (cea cu certăreții) am ghicit-o la fix din primele secunde că ar fi tot la ceva de la Agricola… Și nu în ultimul rând, aș mai pune pe lista punctelor pozitive și aspectul vizual foarte viu și prietenos, cald unde trebuie, dinamic unde se cere.

Reclama Edenia Nuggets – 100% din piept de pui

Cum? Cum de n-am văzut asta de atunci?! Cum de mi-a scăpat că tâmpenia aia monumentală cu grădinarul și maioneza se născuse dintr-o altă dudă cu-n grădinar și niște nuggets?! Și cred că întâi a fost puiul și nu maioneza, pentru că spotul care rulează și acum pentru Edenia pare să fi apărut spre sfârșitul lui 2012, iar cel pentru Univer abia la finalul lui 2013. În plus, înainte de reclama cu puștii roșcovani, Edenia a avut și spotul cu legumele ”netunate” Dujardin, abordare destul de similară:

Și aș mai adăuga și că, deși e tot o idee dubioșică, mi se pare că spotul cu grădinarul roșcat are un pic mai mult umor și parcă se leagă mai firesc mesajul de poveste:

Reclama BRD cu struțul – Credit de nevoi personale

Am să presupun că s-a vrut o reclamă ceva mai altfel, simpatică și cu oarece umor, dar rezultatul e… Cum s-o spun frumos? Bizar?

Poate-s eu defectă, dar mie mi s-a părut slăbuț tare spotul ăsta. De fapt, îmi pare rău s-o spun, are nuanțe de-a dreptul penibile pe ici, pe colo:

Altfel, încerc să apreciez tentativa, dar parcă-mi vine să spun că pentru genul de produs pe care îl promovează ar fi fost mai potrivită o situație cu care audiența să rezoneze autentic. Probabil au vrut o metaforă foarte deosebită, care să atragă atenția, dar eu am mari dubii că struțul ăsta buclucaș o să aibă cine știe ce priză la public.

Reclama KFC – X-mas Bucket

Îmi vine să zic ”nice try KFC, nice try” 😀 . Altfel, suntem celebri pentru gătitul în exces și răs-exces de Sărbători, de parcă am hrăni cu toții plutoane întregi. Sau hai să zic că noi, ăștia mai tineri (probabil cei vizați direct de spot), poate ne mai îndepărtăm de obiceiul ăsta, mai ales de când e la modă ca fetele să nu mai știe cum se aprinde aragazul. Dar tot ajungem la părinți și la n rude și TOȚI ne pun la masă. Și, Dumnezeule, cum să n-ai pe masa de Crăciun chestii tradiționale? Porcul și tot ce iese din el e motiv de mândrie națională! Adică, să ne-nțelegem, și cei mai puțin potenți financiar pun pe masă una-alta, că doar nu degeaba au apărut creditele pentru cumpărăturile de Sărbători și nu degeaba sunt cozile alea demente în magazine, nu?

Mă rog, n-o mai lungesc. Cert e că nu știu câți se înghesuie să mănânce la KFC de Sărbători (nici nu m-am gândit că ar fi deschis, de altfel). Și-mi închipui că știu și ei că vreo săptămână măcar se împotmolește treaba. Însă mie mi se pare un demers curajos din partea lor. Nu-mi imaginez că ar putea fi eficient, dar e curajos 🙂

PS: Nici nu vreau să-mi închipui cum ar arăta o scenă dintr-o familie tradițională în care părinții vin în vizită la copiii lor de 25-30 de ani și primesc, regește în farfurii, niștre crispy strips. Maică-mea cred că ar intra-n depresie. Așadar, măcar pentru umorul scenei pe care m-au forțat să mi-o închipui, reclama asta are de la mine oarece apreciere 🙂

Publicitate negativă

Online-ul a fost inundat săptămâna trecută de trei evenimente virale: povestea cu Fabrica de Discounturi, sandvișurile lui Chef Florin Dumitrescu și gafa cu prețul lui Note 4 marca evoMAG. Ei bine, pentru fiecare dintre cele trei s-a vorbit, într-un fel sau altul, și despre publicitatea negativă: la Zoso au apărut comentarii cu iz de teoria conspirației care vedeau în povestea cu Fabrica de Discounturi o campanie pentru Libra Bank și tot acolo le găsiți și pe cele pentru incidentul evoMAG, iar pentru sandvișuri a insistat să răspundă chiar Florin Dumitrescu.

Sincer, despre Fabrica de Discounturi n-aș mai vorbi, pentru că mi se pare de-a dreptul SF scenariul cu Libra Bank care ar fi prevăzut că le-ar putea mirosi a țeapă suficient de multor oameni încât să se stârnească un val de îngrijorare pentru ca apoi să apară ea, pe post de cavaler în armură strălucitoare. Ba, mai mult, am o ușoară bănuială că există posibilitate să fi încheiat destul de abuziv colaborarea, cu atât mai mult cu cât, la momentul la care au trimis ei notificarea, practic nu se comisese încă nicio ilegalitate. Iar despre protagoniștii scandalului cred că n-ar mai trebui să subliniez că, din moment ce li s-a cam închis șandramaua, clar n-au avut niciun fel de beneficiu din celebra publicitate negativă, nu?

Apoi, evoMAG nu e nici pe departe primul magazin online care o dă de gard în stilul ăsta. Pot să vă spun sigur că la sfârșitul lui Ianuarie a făcut și DOMO o dudă de genul cu Galaxy Tab3, pe care l-au afișat la fix 319 lei. Ce au făcut exact cei de la evoMAG nu știu să vă zic, dar cert e că cei de la DOMO pur și simplu n-au mai zis nimic. Eu cel puțin n-am primit nici măcar un mesaj de genul ”ne pare rău că bla-bla”. Și cred că singurul fel în care poți beneficia cât de cât de publicitatea negativă e maniera în care gestionezi situația. De exemplu, dacă în situația asta evoMAG ar recunoaște că a greșit, dar și-ar asuma pierderea, s-ar putea să câștige un pic de simpatie. Doar că așa ceva s-ar putea să-i coste mai mult decât pot duce. Mult mai mult! 🙂 Altfel, mai ales în ajun de Black Friday, pun pariu că s-ar putea să aibă o problemă, pentru că eu, consumatorul, s-ar putea să mă întreb dacă pot să am cu adevărat încredere în prețul pe care-l văd afișat, iar lipsa de încredere, cred că știți deja, e ”deal breaker” în orice tip de relație…

Florin Dumitrescu, în schimb, e singurul care a venit și cu o replică vizibilă și, culmea, e o replică în care menționează explicit ideea de publicitate negativă: ”sincer, faptul că a existat acel test cu sandviciuri în urma căruia a ieșit o publicitate negativă atât de mare, pe mine m-a ajutat fiindcă a devenit viral”. Mi se pare normal să încerce să dreagă busuiocul, mai ales că la el e vorba de personal branding și vorbim și despre un produs abia lansat, deci o situație destul de sensibilă.

Totuși, eu cred că aș fi abordat problema puțin altfel, pentru că n-a avut de spus în apărarea sa decât că gustul e o chestie destul de personală și că sunt pe piață și sandvișuri mai scumpe. Argumentul din urmă e ridicol, iar primul ar putea sta în picioare dacă marele reproș din degustarea inițială n-ar fi fost legat de faptul că produsul e mult la sută pâine și asta chiar putea să vadă oricine din poze! Apropo, mi-ar plăcea să cred că produsele noi apar după un pic de cercetare de piață chiar și în România, dar tare mi-e că astea n-au trecut prin cine știe ce testare, pentru că bunul meu simț gravitează spre ideea că prototipul consumatorului de sandviș scump și cu pretenții nu dă un ban ca să se ghiftuiască cu pâine. Fanii panificației își iau covrigul din drum și gata, nu? Hai, fie, poate și-o merdenea dacă au poftă de brânză.

Dar să revenim la publicitate negativă. De ce crede lumea că ar putea fi de bine când companii din toată lumea investesc enorm în fel de fel de chestii care să le asigure că potențialii clienți vor avea experiențe cât mai plăcute cu brandurile lor? De exemplu, voi realizați că McDonald’s are grijă să inoculeze și copiilor, de la cele mai fragede vârste, asocieri cu emoții pozitive prin petrecerile alea din vagonașe? Bonus, că îi menține fericiți până la maturitate cu jucăriile din Happy Meal? În schimb, publicitatea negativă ce-ar putea să îți ofere? Cel mult expunere. Dar simplul fapt că lumea aude de tine s-ar putea să nu însemne mare lucru și, per total, de regulă ai pagubă mai mare decât beneficiu. Și dacă ai ghinionul ca motivul pentru care lumea aude (de rău) de tine să aibă o bază reală, atunci chiar și oile rătăcite care au fost suficient de curioase încât să-ți dea o șansă vor fi dezamăgite și nu vor avea niciun fel de motiv să se mai întoarcă vreodată la tine…

Cred că singurul produs care poate să crească din reclamă nefavorabilă e un individ care să trăiască din conflict, genul de personalitate care împarte publicul în 2, cei care-l adoră și cei care-l urăsc, dar ai nevoie de-un fel de a fi foarte aparte ca să poți să încasezi constant lovitri. În rest, afacerile de succes se clădesc pe încredere, experiențe plăcute, clienți mulțumiți care tot revin și recomadă și altora etc.

Reclama McDonald’s – 1 plus 1

Cred că la TV am văzut doar varianta asta, variantă care mie mi se pare cea mai slabă dintre cele trei pe care văd că le-au pregătit:

E ușor naivă povestea cu x și 0, iar celelalte două parcă-s un pic mai firești. În rest, era de așteptat să aibă spoturi cu mult entuziasm și cu accent clar pe mesaj, că doar de asta-și fac oamenii reclamă, nu? Sunt sigură că nici n-au căutat o capodoperă artistică, ci o formă prin care să transmită clar că-ți fac o ofertă bună și că poți să te saturi cât de cât în 5 lei:

PS: E simpatic cum a apărut și KFC cu o ofertă-n același buget prima dată când a experimentat Mc-ul cu meniurile la 5 RON. E chiar la fel de simpatic cum e faptul că a apărut și la KFC ofertă de mic-dejun, cu ou și hashbrown, sau sandvișuri în format de burger (pe care în urmă cu câțiva ani sigur nu le aveau în ofertă), sau, invers, că de niște ani au apărut și la McDonald’s nuggets de pui, sau că ambele au în oferte wrap-uri, nuggets cu brânză, înghețată la 1 leu etc. La nivelul ăsta se joacă tare, mai ales dacă te gândești că cele două lanțuri au restaurante aproximativ unul lângă celălalt în destul de multe locuri 🙂

Reclama CocoRico

Exceptând glumița cu ”nu vreau să mă dau cocoș” (glumiță destul de la îndemână de altfel), spotul ăsta e un mix reușit între plictisitor, bizar și ridicol. Nici nu-mi dau seama exact cui ar trebui să se adreseze, iar esența mesajului, fără aditivi alimentari, sunt sigură că putea fi livrată și mai altfel… Apropo, eu, consumatorul, știam că buba la carnea de pui e din categoria antibiotice și nu aditivi.

A, iar finalul îmi amintește de seria asta de reclame:

Reclame ceva mai bine făcute, dar care s-au răspândit viral tot pentru ciudățenie 🙂