Reclama McDonald’s – Descoperă surprizele iernii – Chicken Cordon Bleu și Beef Gourmet

Cu siguranță au avut și spoturi mai bune cei de la McDonald’s. Ăsta mi se pare chiar banal, deși e corect făcut, are note iernatice, are o coloană sonoră adecvată, protagoniștii sunt membri ai unei familii, are chiar și-un pic de umor. Probabil își îndeplinește optim scopul informativ și nici nu cred că și-a propus mai mult decât să anunțe că au lansat două produse noi: Chicken Cordon Bleu și Beef Gourmet.

În rest, parcă-mi vine să spun că nu s-au agitat prea tare tocmai pentru că știu și ei că (mai ales la noi) Sărbătorile de iarnă nu-s chiar cu fast-food. Nu-s musai cu mâncare sănătoasă, dar sunt cu porcării făcute mai degrabă-n casă. Așadar, măcar par mai realiști decât cei de la KFC 😀

PS: Dacă e să fi văzut ceva foarte mișto la Mc în ultima vreme, atunci cu siguranță ar fi vorba despre panotajul stradal. Nu găsesc acum o poză, dar e în genul ăsta:

Adică în genul fostei Cover Photo de pe profilul lor de Facebook – simplă, fără pic de scris, 100% sugestivă. Aș zice că e realizarea supremă a unui brand ca, fără să-și afișeze numele mărcii, oricine să-i recunoască produsul. Pur și simplu știi că acei cartofi, în ambalajul acela cu roșu și galben sunt de la McDonald’s. Punct.

Reclama McDonald’s – 1 plus 1

Cred că la TV am văzut doar varianta asta, variantă care mie mi se pare cea mai slabă dintre cele trei pe care văd că le-au pregătit:

E ușor naivă povestea cu x și 0, iar celelalte două parcă-s un pic mai firești. În rest, era de așteptat să aibă spoturi cu mult entuziasm și cu accent clar pe mesaj, că doar de asta-și fac oamenii reclamă, nu? Sunt sigură că nici n-au căutat o capodoperă artistică, ci o formă prin care să transmită clar că-ți fac o ofertă bună și că poți să te saturi cât de cât în 5 lei:

PS: E simpatic cum a apărut și KFC cu o ofertă-n același buget prima dată când a experimentat Mc-ul cu meniurile la 5 RON. E chiar la fel de simpatic cum e faptul că a apărut și la KFC ofertă de mic-dejun, cu ou și hashbrown, sau sandvișuri în format de burger (pe care în urmă cu câțiva ani sigur nu le aveau în ofertă), sau, invers, că de niște ani au apărut și la McDonald’s nuggets de pui, sau că ambele au în oferte wrap-uri, nuggets cu brânză, înghețată la 1 leu etc. La nivelul ăsta se joacă tare, mai ales dacă te gândești că cele două lanțuri au restaurante aproximativ unul lângă celălalt în destul de multe locuri 🙂