Reclama KFC – Super-eroii și Cina – Așa e după Sărbători: mai subțire cu banii, dar nu și cu distracția

KFC a început să aibă idei trăsnite, dar trebuie să recunosc că ultimele două sunt ceva mai inspirate decât cea cu X-mas Bucket. Mizează pe publicul tânăr (sigur ceva mai predispus la consum de fast-food) și se prea poate s-o fi nimerit la fix pe partea cu ”mai subțire cu banii”. Însă punerea în scenă a conceptului, hmm…

Mă rog, n-aș putea spune că n-au haz și că nu transmit binișor vibrația aia nonconformistă pe care o caută, dar cel cu cina la Paris are (fără vina lor) un timing foarte prost, că-n rest ar fi chiar bunicel.

Iar cel cu skiul mi se pare cam bizar și-n plus, între noi fie vorba, ăsta chiar e un sport scump pe toată linia, chiar dacă-ți pui chiloții peste colanți te îmbraci în costum de super-erou și renunți la echipament (deși nu e recomandabil și ori o să-ți înghețe coada, ori pierzi mult din flexibilitate dacă te blindezi pe dedesubt). OK, hai să zicem că-s eu cârcotașă și despic firul în patru, dar chiar dacă ar fi să pun în paranteză niște lucruri, tot nu mi se pare o alegere inspirată în care să se fi materializat conceptul și, sincer, la final rămân mai degrabă cu o sprânceană ridicată a mirare decât cu-n zâmbet larg și gândul ”Ce tare!”.

Totuși, ce mi se pare interesant e că încearcă să stârnească din ce în ce mai multă vâlvă. Adică s-ar putea să fi căutat izul ușor ridicol și-și asumă din plin discuțiile aferente. La fel, mi se pare interesant că insistă pe linia meniurilor accesibile. Eu, de pildă, am perceput întotdeauna KFC-ul ca pe un loc destul de scump (pe nișa fast-food) și sigur cu prețuti peste McDonald’s (cel despre care presupun că ar fi principalul lor concurent). Dar se apropie din ce în ce mai mult (să ne amintim, de exemplu, de meniurile la 5 lei de ambele părți, ofertă care, apropo, la Mc am senzația că devine cvasi-permanentă). Și uneori câștigi din poziționarea premium, alteori pierzi, lucru perfect valabil și când încerci să schimbi asta…

Advertisements

Reclama Okazii.ro

Știți vorba aia cu ”ai pierdut trenul”? Ei bine, omuleții ăștia chiar luaseră trenul înaintea altora, dar tare mi-e că au trecut unii cu TGV-ul pe lângă acceleratul lor. Bine, neavând acces la cifre, n-am nici cea mai vagă idee dacă într-adevăr au rămas atât de în urmă față de foarte agresivii nou-veniți Mercador.ro și Tocmai.ro, dar cert e că, din moment ce au simțit și ei nevoia să facă un spot pentru TV, au oarece motive de îngrijorare. Normal că se laudă și ei că-s cel mai mare magazin online de ceva și e foarte bună mișcarea, dar pun pariu că-i ca la audiențele TV – toți se laudă că ar fi cei mai urmăriți și, culmea, niciunul nu minte neapărat. Dacă nu ești chiar obscur, probabil că poți găsi un sfert de oră în care, pe un anumit segment de populație, l-ai bătut pe X, chit că s-ar descoperi la o analiză mai atentă că era vorba despre femeile de peste 160 de ani din mediul rural, deci un public fără cine știe ce putere de cumpărare și în consecință fără potențial comercial. Și dacă e să revenim la Okazii, formularea ”după numărul produselor aflate la vânzare” e fix la fel de înșelătoare. Faptul că există pe piață de mai mult timp probabil îi ajută să contorizeze mai multă diversitate; adică, dacă la un moment dat au vândut unii niște aberații ca astea, se contorizează ca tip de produs și sunt șanse mici să aibă și noii concurenți :D. Dar oricum ar fi, e o strategie bună să spui că ești cel mai bun la ceva, pentru că dă încredere și cam ține de creativitatea ta să cauți bine o nișă pe care să poți spune asta fără să minți…

Totuși, informația se cam pierde pe final și, sinceră să fiu, spotul în sine e cam fad. Are un mesaj bine gândit, îl spune clar, îl ilustrează relevant, dar nu spune o poveste interesantă, n-are un tempo vibrant și nici măcar un personaj remarcabil. Adică, nu știu, e corect, dar nu e special:

Între timp, concurenții își continuă campaniile și, chiar dacă (per total) pot spune că mi-au plăcut mai mult spoturile pentru Mercador, clar am alergie la fata asta cu foehn-ul:

Și-n schimb îmi place mult ăsta pentru Tocmai (nu, nu doar pentru că nu e cu Văru’ :P):

[UPDATE interesant]: Cică Mercador se ține tare, Tocmai tot pierde teren, iar Okazii clar nu stă grozav.